ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2288/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la 04.11.2020, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, solicitând: - Anularea în parte a Deciziei FGA nr. 24656 din 20.10.2020 deciziei contestate ca fiind netemeinică și nelegală. - Obligarea pârâtului la plata sumei de 4226.38 RON - reprezentând diferența despăgubire neacceptata, 21564.55 RON reprezentând penalități de întârziere, și a sumei de 3580.88 RON - reprezentând cheltuieli de judecată stabilite prin sentința civilă nr. 7062/21.05.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 în Dosarul nr. x/2014. - Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată generate de soluționarea prezentului litigiu.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 562 din 9 aprilie 2021 a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material aplicabile speței. Prin hotărârea atacata instanța de fond a respins contestația societății împotriva deciziei FGA nr. 24656 din 20.10.2020 prin care solicita obligarea intimatului parat FGA la plata sumei de: - 4226.38 RON - reprezentând diferențe despăgubire; - 21564.55 RON - reprezentând penalități de întârziere - 3580.88 RON - reprezentând cheltuieli de judecată, ambele reprezentând creanțe stabilite prin Sentința definitive civilă nr. 7062/2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 în Dosarul nr. x/2014. În esență, instanța de fond a respins contestația cu următoarea motivare: - penalitățile și cheltuielile de judecată NU rezultă dintr-un contract de asigurare doar despăgubirile rezultând din contractual de asigurare făcând obiectul garanției oferite de FGA; - penalitățile și cheltuielile de judecată NU intră în categoria creanțelor din asigurări în sensul Legii nr. 213/2015; - creditorul poate recupera aceste sume în cadrul procedurii de faliment. Motivarea instanței de fond este nelegală și netemeinică și nu ține cont de normele legale aplicabile speței astfel: 1. Penalitățile de întârziere aferente despăgubirii din asigurări reprezintă creanțe din asigurări în sensul Legii nr. 213/2015: - Decizia ICCJ nr. 29/2020 (pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept), prin care la considerentul de la punctul (124) s-a reținut ca penalitățile de întârziere fac parte din categoria creanțelor de asigurări "Nu este lipsit de relevanță faptul că în cuprinsul definiției date acestei noțiuni legiuitorul folosește, inițial, termenul la plural - "creanțele creditorilor de asigurări" - tocmai pentru că aceste creanțe pot reprezenta daune materiale, daune morale, penalități, însă ulterior indică clar elementul care unește toate aceste creanțe și impune a fi tratate ca o singură creanță, și anume contractul de asigurare. Astfel, creanțele creditorilor de asigurări care ar rezulta dintr-un contract de asigurare reprezintă "creanța de asigurare". - Decizia ÎCCJ nr. 86/2017 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, pct. 59: "Dreptul de a solicita daune-interese moratorii reprezintă un accesoriu al creanței, ce se transmite în patrimoniul asigurătorului de bunuri prin efectul subrogației" - Penalitățile de întârziere reprezintă un accesoriu al despăgubirii și urmează soarta creanței principale - despăgubirea din asigurarea RCA - care face obiectul garantării de către FGA; 2. Penalitățile de întârziere rezultă din contractul de asigurare RCA: - Penalitățile de întârziere rezultă în mod expres din contractul de asigurare RCA, fiind prevăzute chiar prin normele care reglementează contractul de asigurare RCA (Ordinul CSA 14/2011, Norma 23/2014); Cu alte cuvinte, acestea au natură contractuală și este izvorâtă din contract, nu doar obligația principală, ci și obligația de plată a accesoriilor. - Decizia ÎCCJ nr. 86/2017 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, pct. 59: "Dreptul de a solicita daune-interese moratorii reprezintă un accesoriu al creanței, ce se transmite în patrimoniul asigurătorului de bunuri prin efectul subrogației", - În lumina acestor argumente, și ținând cont de faptul că atât penalitățile de întârziere, cât și cheltuielile de judecată sunt reglementate în capitolul destinat Conținutului contractului de asigurare, apreciază că ele au acoperire și că sunt izvorâte din contractul de asigurare RCA. 3. FGA poate recupera penalitățile și cheltuielile de judecată îin cadrul procedurii falimentului: - Legea 213/2015: Prin derogare de la dispozițiile art. 100 alin. (1) Ut. b) din Legea nr. 85/2014, Fondul poate înregistra la masa credală, în tot cursul procedurii de faliment, în vederea recuperării lor, orice sume dobânzi și/sau cheltuieli de judecată pe care acesta le-a achitat din resursele sale; - Art. 18 din Legea 213/2015: "Fondul se subrogă în toate drepturile creditorilor de asigurări la concurența sumelor pe care le-a plătit din disponibilitățile sale".

Posibilitatea creditorului de a solicita recuperarea penalităților și cheltuielilor de judecată în cadrul procedurii falimentului NU este de natură să excludă posibilitatea recuperării acestora de la FGA. - Art. 17 din Legea 213/2015: "Creditorul de asigurări poate urma separat și procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanței sale din activele asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depășește plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (21; - Decizia ICCJ nr. 29/2020 (pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept) - confirma acest aspect. Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, solicită admiterea recursului, anularea în tot a sentinței civile nr. 562/09.04.2021, anularea integrală a decizia FGA atacata și obligarea FGA la plata sumelor de: 4226.38 RON - reprezentând diferența despăgubire neachitata, 21564.55 RON reprezentând penalități de întârziere și a sumei de 3580.88 RON reprezentând cheltuieli de judecată acordate prin sentința civilă nr. 7062/2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în Dosarul nr. x/2014. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta a solicitat pârâtului FGA, în temeiul Legii nr. 213/2015 și ca efect al intrării în procedura de insolvență a B. S.A., plata sumei de 4226.38 RON - reprezentând diferența despăgubire neacceptata, 21564.55 RON reprezentând penalități de întârziere, și a sumei de 3580.88 RON - reprezentând cheltuieli de judecată stabilite prin sentința civilă nr. 7062/21.05.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 în Dosarul nr. x/2014. Prin hotărârea atacata instanța de fond a respins contestația societății împotriva deciziei FGA nr. 24656 din 20.10.2020 prin care solicita obligarea intimatului parat FGA la plata sumei de: - 4226.38 RON - reprezentând diferențe despăgubire; - 21564.55 RON - reprezentând penalități de întârziere - 3580.88 RON - reprezentând cheltuieli de judecată, La pronunțarea acestei decizii, în ceea ce privește respingerea cererii de plată a penalităților de întârziere, s-a reținut în mod corect că prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) din legea nr. 213/2015 și art. 3 alin. (1) lit. i) din legea nr. 503/2004, penalitățile de întârziere nu reprezintă creanță de asigurare, în sensul legii, astfel că acestea nu sunt datorate asiguratorului CASCO în procedura prevăzută de Legea nr. 213/2015. Înalta Curte va avea în vedere că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015: "(1)În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație: a) creanța de asigurări - creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare; (...) Textul de lege a fost interpretat prin Decizia nr. 29/2020 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a reținut că: "În interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, prin creanță de asigurare se înțelege și creanța izvorâtă din dreptul de regres al societății de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment.(..)" În procedura de plată reglementată de legea nr. 213/2015, contrar susținerilor recurentei, creanțele de asigurări în sensul legii nu conțin sume reprezentând plata de penalități de întârziere datorate de asiguratorul RCA asiguratorului CASCO, pentru neîndeplinirea la termen a obligației de plată a despăgubirilor. Aceste penalități de întârziere nu își au izvorul în contractul de asigurare încheiat de asiguratorul RCA cu persoana vinovată de producerea accidentului, ci sunt în legătură strictă cu modalitatea de îndeplinire de către asiguratorul RCA a obligației de plată a despăgubirii în cadrul acțiunii în regres, exercitată în considerarea dispozițiilor art. 2210 C. civ., privind subrogarea asiguratorului în drepturile asiguratului său. Prin Decizia nr. 29/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a dezlegat aspecte referitoare la interpretarea art. 4 alin 1 lit. a) din Legea nr. 213/2015 în limitele cererii cu care a fost sesizată, cerere care nu viza și chestiunea delimitării sumelor care pot fi incluse în categoria creanțelor izvorâte din dreptul de regres al societății de asigurare. În realitate, ÎCCJ a fost chemată să dezlege următoarea chestiune: "dacă prin creanța de asigurare, în sensul definit de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, se înțelege și creanța izvorâtă din dreptul de regres al societății de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment", iar nu dacă sumele reprezentând penalități de întârziere datorate de asiguratorul RCA asiguratorului care exercită dreptul de regres sunt creanțe de asigurare. Aceste referiri ale Înaltei Curți de Casație și Justiție la termenul de "penalitate" nu trebuie interpretate separat de restul interpretării și în dezacord cu obiectul interpretării. Înalta Curte face referire expresă la aceea că aceste creanțe de asigurări, fie ele și penalități, atunci când este cazul, trebuie să rezulte din contractul de asigurare. În cauză este evident faptul că prin Decizia nr. 29/2020, ÎCCJ nu a lămurit chestiunea penalităților de întârziere pretinse de asiguratorul CASCO de la asiguratorul RCA în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (4) din Norma ASF nr. 14/2011 (în vigoare la data accidentului), în sensul în care acestea ar reprezenta creanțe de asigurări potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) din legea nr. 213/2015 ci, dimpotrivă, a condiționat recunoașterea acestei calități de aceea că despăgubirile solicitate de asiguratorul CASCO, independent de natura lor, să aibă drept izvor contractul de asigurare de răspundere civilă delictuală. În realitate, astfel cum în mod corect a observat FGA, aceste penalități de întârziere nu își au izvorul în contractul de asigurare încheiat de asiguratorul RCA, ci sunt datorate în temeiul art. 64 alin. (4) al Normei din 2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, izvorul obligației de plată fiind răspunderea civilă delictuală a asiguratorului RCA pentru fapta proprie. Potrivit textului menționat, penalitățile de întârziere sunt datorate de asiguratorul RCA pentru nerespectarea la termen a obligației de plată despăgubirii solicitată de asiguratorul CASCO în exercitarea dreptului de regres, respectiv pentru prejudiciul cauzat de asiguratorul RCA prin depășirea termenelor de plată reglementate de art. 64 alin. (2) și (3) din Norma (în vigoare la data plăți despăgubirii de către asiguratorul CASCO). Pe cale de consecință, prin raportare inclusiv la Decizia ÎCCJ nr. 29/2020, suma solicitată de recurentă cu titlu de penalități de întârziere nu reprezintă creanță care rezultă din contractul de asigurare RCA, ci reprezintă despăgubire datorată de asiguratorul RCA în temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, cum în mod corect a observat pârâtul FGA. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va înlătura ca nefondate alegațiile recurentei referitoare la caracterul obligatoriu al Deciziei ÎCCJ nr. 29/2020, în privința recunoașterii naturii de creanță de asigurare inclusiv a penalităților solicitate de asiguratorul CASCO de la asiguratorul RCA în faliment, pentru neîndeplinirea de către acesta din urmă a obligației de plată a despăgubirii, cu ocazia exercitării regresului. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.