ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2185/2023

Ședința publică din data de 28 aprilie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 19.01.2023 sub nr. x/2023, reclamanta A., prin reprezentanți legali B. și C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL SĂNĂTĂȚII și CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE obligarea acestora la asigurarea către reclamantă, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC (denumire comercială ZOLGENSMA), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel București.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 134 de la data de 30 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității, invocate de pârâți, ca neîntemeiate.

Totodată, a fost admisă cererea formulată de reclamanta A., prin reprezentanți legali B. și C., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL SĂNĂTĂȚII și CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, fiind obligați pârâții să asigure reclamantei, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), medicamentul ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC (denumire comercială ZOLGENSMA), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel București.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat recurs recurentul – pârât Ministerul Sănătății în temeiul disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 și respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, cu casarea sentinței civile atacate și respingerea pe fond a cererii de ordonanță președințială.

A susținut recurentul – pârât, în esență, că instanța de fond a apreciat, în mod greșit, că acesta ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere că există mai multe autorități implicate in procesul de elaborare a listei de medicamente de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, potrivit art. 242 din Legea nr. 95/2006.

Raportat la obiectul cererii de ordonanță președințială, respectiv decontarea unui medicament, nu există identitate între pârâtul Ministerul Sănătății și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. În concluzie, a atrage calitatea procesual pasivă a Ministerului Sănătății în cererea de ordonanță președințială având obiect decontarea unui medicament, întemeiată pe prevederile legale care obligă MS și CNAS la elaborarea Listei de medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, este în opinia sa eronată.

Totodată, a susținut că în acțiunea de contencios administrativ, capacitatea procesuală pasivă aparține, în primul rând, în litigiile având ca obiect anularea unui act administrativ, potrivit legii, autorității publice care a admis actul atacat, conform art. (l) alin(l) și art. (13) alin. (1) din Legea 554/2004.

Calitatea de pârât (calitatea procesuală pasivă) o are în ipoteza legii amintite autoritatea publică ce nu a soluționat în termen legal cererea reclamantului sau care a refuzat nejustificat soluționarea acesteia.

Ipotezele reglementate de lege se referă la fapte personale ale autorității/instituției publice chemate în judecată, care intră în sfera sa de competență, iar nu la a garanta înfăptuirea unui lucru de către o altă persoană.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea 554/2004, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri reprezintă a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen iar lit. i) a aceleiași dispoziții legale arată că refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se referă la exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

Prin acțiunea în obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau îndeplinirea unei operațiuni administrative reclamantul poate solicita, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și obligarea pârâților la repararea pagubelor materiale și morale ce i-au fost cauzate prin refuzul emiterii acrului administrativ. Potrivit art. 19 din aceeași lege, cererea de despăgubiri poate fi formulată și pe cale separată, în termen de 6 luni de la data când a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Această cerere este însă, așa cum arată dispozițiile legale anterior citate, una subsidiară celei prin care se solicită anularea unui act administrativ sau obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau îndeplinirea unei operațiuni administrative.

Ca urmare și în situația acțiunii în obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau îndeplinirea unei operațiuni administrative, calitatea procesuala pasivă se raportează la capacitatea de drept public(capacitatea administrativă) a autorității chemate în judecată de a emite un act administrativ sau a îndeplini o anumită operațiune administrativă.

În speța dedusă judecății, obiectul cererii de ordonanță președințială constă în solicitarea reclamantului ca pârâții să îi asigure, pe bază de prescripție medicală în regim de compensare 100%, fără contribuție personală a medicamentul ZOLGENSMA.

A mai precizat recurentul – pârât că obiectul prezentei cereri de ordonanță președințială excede obiectului acțiunii în contencios administrativ care, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004, poate consta într-un act administrativ sau în faptul nesoluționării în termen a unei cereri referitoare la un drept subiectiv sau un interes legitim, precum și în refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri cu acest obiect sau refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Astfel, raportat la speța dedusă judecății, a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 241 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, contractul cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și art. 2 din Legea farmaciei nr. 266/2008, medicamentele care se acordă în ambulatoriu în cadrul programelor naționale de sănătate curative se eliberează prin farmaciile aparținând unităților sanitare prin care acestea se derulează sau alte farmacii, după caz.

Pe calea contenciosului administrativ se poate solicita autorității pârâte să îndeplinească un anumit act/să efectueze o operațiune administrativă din sfera sa de competență iar nu să garanteze îndeplinirea unui fapt ce cade în sfera de competență a altei autorități, instituții sau persoane juridice de drept privat.

Astfel, relativ la capacitatea procesuală pasivă a recurentei pârâte, aceasta nu poate fi analizată decât în raport cu obiectul acțiunii privit corelat cu capacitatea administrativă a acesteia, respectiv atribuțiile legale ale fiecărei recurente pârâte în materie.

Aceeași parte precizează că ministerul nu are temei legal de decontare a unor medicamente ce nu fac parte din programele naționale de sănătate publică. Astfel, Ministerul Sănătății finanțează programele naționale de sănătate publică, iar CNAS finanțează programele naționale curative, cum este și programul de față.

In concluzie, Ministerul Sănătății nu are temei legal să finanțeze programele naționale de sănătate curative din care face parte și programul național de boli neurologice, care este un program național curativ implementat și finanțat de CNAS potrivit H.G. nr. 423/2022.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea parțială a sentinței civile nr. 134/2023 pronunțate de Curtea de Apel București și respingerea cererii de ordonanță președințială ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Recurenta – pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a formulat cerere de recurs prin care a criticat, din perspectiva disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivarea instanței de fond cu privire la admiterea ordonanței președințiale având în vedere că în prezenta cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 997 noul C. proc. civ.

În mod greșit, instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, ignorând cadrul normativ invocat de către CNAS în cuprinsul întâmpinării.

A invocat și în memoriul de recurs disp. art. 221 alin. (1), art. 230 alin. (1), art. 241 alin. (1) și art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările si completările ulterioare

Totodată, partea a susținut că, începând cu data de 01.02.2023, medicamentul ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC (denumire comercială ZOLGENSMA), solicitat de intimata - reclamantă, se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, fiind inclus în lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, reclamanta nu a făcut dovada unui refuz din partea CNAS de a asigura tratamentul cu ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC (denumire comercială ZOLGENSMA) pe baza de prescripție medicală, în regim de compensare 100% pentru medicația terapeutică "ATROFIE MUSCULARĂ SPINALĂ", neputându-se astfel reține, nici măcar la nivel de aparență, un refuz nejustificat al autorităților pârâte din prezenta cauză de a acorda acest medicament, în regim de compensare 100%, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, pentru afecțiunea de care suferă intimata-reclamantă, medicamentul poate fi decontat din FNUASS începând cu data de 01.02.2023.

Administrarea medicamentului se face în doză unică, iar pentru aceasta este necesară îndeplinirea anumitor condiții, a căror realizare nu a fost dovedită de intimata din cauză.

A mai precizat faptul că, în prezent, pentru indicația terapeutică de ATROFIE MUSCULARĂ SPINALĂ, există alternative terapeutice de tratament cu Nusinersenum și Risdiplamum, care sunt decontate din FNUASS, iar reclamanta este înscrisă într-un asemenea program de tratament.

Pe cale de consecința, prin raportare la argumentele de mai sus, în prezenta cauză NU sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 997 noul C. proc. civ. privind ordonanța președințială.

Totodată, potrivit legii fundamentale, organizarea sistemului de asigurări sociale de sănătate se stabilește în condițiile legii, în cauza de față prin Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, precum și prin acte normative subsecvente și acte administrative cu caracter normativ în domeniul sănătății,

Astfel, în virtutea Constituției, în domeniul sănătății prin intermediul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, legiuitorul a stabilit drepturi egale pentru toți asigurații din sistemul de asigurări sociale de sănătate din țara noastră.

A mai solicitat recurenta–pârâtă să se constate că medicamentul ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC (denumire comercială ZOLGENSMA). pentru indicația terapeutică de "ATROFIE MUSCULARĂ SPINALA" poate fi prescris reclamantei de către medicul curant, având în vedere că acesta se află în Lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 720/2004, cu modificările si completările ulterioare.

Pentru motivele expuse, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu casarea sentinței civile nr. 134/30.01.2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, cu respingerea ordonanței președințiale, ca neîntemeiată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata – reclamantă A., deși legal citată cu copie a motivelor de recurs, nu a depus întâmpinare în dosar dar a depus note scrise prin care a solicitat respingerea cererilor de recurs.

2.1. Procedura de soluționare a recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se impune a fi precizat faptul că, în partea introductivă a prezentei decizii civile, a fost respinsă de instanță excepția nulității cererii de recurs a Ministerului Sănătății cu mențiunea că motivarea căii de atac declarată de această parte procesuală a fost făcută cu respectarea dispozițiilor legale de la art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

În continuare, pe fondul cererilor de recurs, Înalta Curte va respinge critica de nelegalitate a sentinței civile atacate expusă de Ministerul Sănătății sub aspectul calității sale procesuale pasive.

Susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive nu sunt fondate, această parte întemeindu-și criticile, pe de-o parte, pe împrejurarea că gestionarea FNUASS revine în competența intimatei-pârâte CNAS, iar pe de altă parte, pe faptul că ministerul are atribuții doar în procedura de includere în listă a medicamentelor, iar nu și în privința decontării către asigurați a tratamentelor medicale.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamentele de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR și se aprobă prin hotărârea a Guvernului, iar art. 251 din același act normativ prevede că Ministerul Sănătății are atribuția elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu CNAS. În dezvoltarea acestor competențe, prevederile art. 2 - 4 din H.G. nr. 144/2010, privind organizarea Ministerului Sănătății stabilesc atribuțiile principale și obiectivele urmărite în activitatea autorității ministeriale.

Totodată, prevederile art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 95/2006 dispun că: "(1) Programele naționale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...) (5) Programele naționale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătății, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătății și/sau CNAS, după caz."

Având în vedere aceste atribuții, precum și obiectul cererii de ordonanță președințială, prin care reclamanta solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâților la protejarea dreptului său la viață, prin decontarea gratuită, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a medicamentului solicitat, nu se poate contesta legitimitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății, autoritate căreia îi revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populației, prin stabilirea celor mai eficiente mecanisme de asistență medicală și tratament, adaptate nevoilor pacienților.

Susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății, referitoare la atribuția gestionării FNUASS, nu au relevanță în stabilirea calității sale procesuale, această parte nefiind chemată în judecată în calitate de autoritate cu atribuții în gestionarea fondului din care se decontează medicamentul necesar afecțiunii de care suferă reclamanta, ci în calitate de organ central responsabil de organizarea, coordonarea și controlului activităților referitoare la sănătatea publică.

Înalta Curte mai reține că, deși obiectul ordonanței președințiale nu îl reprezintă obligarea pârâților la includerea în lista de decontare a medicamentului solicitat, ci la decontarea provizorie a costului acestui tratament, nu se poate face abstracție de împrejurarea că litigiul este generat de refuzul de acordare a medicamentului în regim de decontare 100%, pe motiv că reclamanta este în prezent înscrisă în cadrul unui program medical care beneficiază de decont integral fără contribuție personală.

Prin urmare, cum ambii pârâți și fiecare în parte au atribuții în ceea ce privește procedura de includere pe lista de decontare a medicamentelor de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, este justificată includerea lor în cadrul procesual pasiv al pricinii, criticile de nelegalitate expuse în cadrul recursului ministerului fiind, din această perspectivă, nefondate.

Referitor la criticile din cererea de recurs dezvoltate de recurenta – pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate în ceea ce privește lipsa de interes și neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale ordonanței președințiale, Înalta Curte reține că acestea sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi prezentate în paragrafele următoare.

În prealabil, în ceea ce privește critica Casei Naționale de Asigurări de Sănătate cu referire la excepția lipsei de interes a intimatei - reclamante în formularea cererii, urmează a avea în vedere Înalta Curte că, în realitate, recurenta – pârâtă tinde la obținerea unei soluții de admitere a cererii de recurs cu casarea sentinței civile atacate și respingerea cererii de ordonanță, prin raportare la faptul că medicamentul ZOLGENSMA este decontat din bugetul FNUASS începând cu data de 01.02.2023.

Însă, instanța de control judiciar nu poate achiesa raționamentului expus de partea recurentă – pârâtă câtă vreme procedura ordonanței președințiale este o procedură care se derulează în regim de urgență și are un caracter vremelnic, în scopul obținerii în mod imediat a unui medicament, în procent de decontare 100%, fără contribuție personală, de către partea solicitantă, sens în care nu se poate aprecia că, la momentul de față, intimata care suferă în continuare de afecțiunea reclamată nu ar mai avea interes în cauza de față doar pentru că medicamentul respectiv este decontat începând cu data de 01.02.2023 din contul FNUASS.

În procedura ordonanței președințiale, pe lângă solicitarea de introducerea medicamentelor în lista de medicamente compensate în procent de 100%, partea interesată poate solicita chiar încuviințarea administrării unui medicament recomandat de medicul curant pentru afecțiunea de care suferă în afara protocoalelor medicale autorizate, dacă medicul apreciază efectul curativ al respectivului medicament pentru pacientul în cauză iar ceea ce se urmărește din partea recurenților este asigurarea compensării integrale, fără contribuție personală.

În concluzie, nu se poate aprecia că în speța de față intimata nu ar mai avea un interes în soluționarea cauzei câtă vreme nu a beneficiat de tratament cu medicamentul Zolgensma ci de un program alternativ cu alte medicamente deja decontate din FNUASS așa cum a susținut și reprezentatul CNAS, prezent la termenul de judecată.

În continuare, recurenta - pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a criticat sentința recurată, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ. referitoare la aparența de drept și neprejudecarea fondului.

Referitor la cerința aparenței de drept, recurenta a invocat inexistența unui cadru legal corespunzător pretențiilor reclamantei, care solicită decontarea în regim de compensare integrală a tratamentului cu medicamentul ONASEMNOGEN ABEPARVOVEC (denumire comercială ZOLGENSMA) pentru afecțiunea de care suferă.

Înalta Curte are în vedere faptul că, spre deosebire de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenției formulate. Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente speței.

În speță, Înalta Curte constată că reclamanta a probat aparența de drept, depunând acte medicale din care rezultă că suferă de "ATROFIE MUSCULARĂ SPINALA", pentru a cărei tratare medicul curant a considerat oportună administrarea medicamentului în litigiu, apreciind că este un tratament disponibil și dovedit eficace pentru acest caz.

Pentru admiterea prezentei ordonanțe președințiale este suficient a se constata, la o analiză sumară, afectarea drepturilor fundamentale ale pacientului, într-o manieră suficient de gravă pentru a se dispune, cu caracter provizoriu, o anumită conduită în sarcina pârâților.

Este real faptul că indicațiile terapeutice pentru medicamentele prescrise nu se pot autoriza decât în condițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentații către Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituții. Procedura este însă una laborioasă, care implică o perioadă lungă de timp; or, timpul este elementul care lipsește intimatei-reclamante, întrucât orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viață al acesteia.

Înalta Curte reține că în sarcina statului revine o obligație de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, obligație la care face referire și jurisprudența CEDO în materie. Înalta Curte apreciază a fi relevante parte dintre considerentele Hotărârii Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2012, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenție, sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia statul român nu i-a decontat integral un medicament (Avastin), deoarece acesta nu era inclus în lista medicamentelor decontate:

"28. Curtea a admis faptul că nu este imposibil ca actele și omisiunile autorităților în materie de politica sănătății să angajeze, în anumite împrejurări, răspunderea acestora în temeiul art. 2. Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru a luat măsuri corespunzătoare pentru a asigura înalte standarde profesionale în rândul angajaților din domeniul sănătății și protejarea vieților pacienților, Curtea nu poate accepta ideea că niște chestiuni precum eroarea de judecată a personalului din domeniul sănătății sau coordonarea neglijentă între membrii personalului din domeniul sănătății în tratamentul unui pacient sunt suficiente, în sine, să angajeze răspunderea unui stat contractant din perspectiva obligațiilor lui pozitive în temeiul art. 2 din convenție pentru apărarea vieții [a se vedea Powell împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 45305/99, CEDO 2000-V și Öneryildiz împotriva Turciei (MC), nr. 48939/99, pct. 71, CEDO 2004-XII].

Prin urmare, dispunerea măsurii provizorii de asigurare a tratamentului medicamentos în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la data pronunțării asupra fondului litigiului, este de natură să contribuie la protejarea dreptului la viață al reclamantului, drept consacrat atât de art. 22 din Constituția României, cât și de art. 2 din Convenția europeană privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului, căruia îi corespunde obligația corelativă a statului de a asigura respectarea acest drept prin luarea tuturor măsurilor necesare.

S-a susținut a nu fi îndeplinită nici cea de-a doua condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale, referitoare la neprejudecarea fondului, întrucât nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului în discuție, în mod provizoriu, atât timp cât cadrul normativ nu permitea o asemenea soluție.

Înalta Curte constată că această susținere se referă, de fapt, tot la neîndeplinirea condiției privind existența aparenței dreptului în favoarea reclamantei, recurenta arătând că, în prezent, există tratamente alternative pentru afecțiunea de care suferă intimata – reclamantă, decontate din FNUASS, de care aceasta beneficiază. Justificarea recurentei CNAS nu are niciun fundament, neputând fi refuzat un medicament unui asigurat doar cu motivarea că, în prezent, el beneficiază de tratament în variantă alternativă și că nu au fost parcurse toate etapele pentru administrarea medicamentului Zolgensma.

Administrarea medicamentului, în mod evident, se va realiza potrivit protocoalelor terapeutice autorizate, prin raportare la particularitățile personale ale fiecărui pacient, însă prin acțiunea de față, intimata – reclamantă a urmărit doar acordarea medicamentului în compensare procent de 100%, fără contribuție personală.

Măsura solicitată de reclamantă are caracter vremelnic, fiind menită să răspundă unei situații de urgență, în care există un risc iminent la adresa calității vieții și sănătății reclamantei și limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului. Prin urmare, condiția neprejudecării fondului raportului juridic litigios decurge din condiția referitoare la caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi dispusă.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 134 din 30 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 aprilie 2023.