ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1987/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1987/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 6 aprilie 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la data de 28 aprilie 2022, pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022/a2, petentul A. a solicitat reexaminarea încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată din data de 13 aprilie 2022, pronunțată în dosarul Curții de Apel Cluj nr. 137/33/2022, și revenirea asupra măsurii anulării cererii sale de chemare în judecată pe motiv că nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Soluția instanței de fond
Prin încheierea civilă nr. 250/2022 din 21 septembrie 2022, Curtea de Apel Cluj a admis excepția nelegalei timbrări a cererii și a anulat cererea formulată de reclamantul A., ca nelegal timbrată.
Cererea de recurs
Împotriva încheierii civile nr. 250/2022 din 21 septembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A..
Apărările formulate în cauză
Legal citată, intimata Curtea de Apel Alba Iulia nu a depus întâmpinare în dosarul de recurs.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității căii de atac, invocată de către Înalta Curte din oficiu, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru motivele în continuare arătate:
Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."
În aceste condiții, părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.
Raportat la datele speței de față, Înalta Curte constată următoarele:
Prezenta cale de atac a fost promovată împotriva încheierii civile nr. 250/2022 din 21 septembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admisă excepția de netimbrare și a fost anulată ca netimbrată cererea de reexaminare formulată de reclamantul A., împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată din data de 13 aprilie 2022, pronunțată în dosarul Curții de Apel Cluj nr. 137/33/2022.
Potrivit dispozițiilor art. 200 din C. proc. civ.: "(...)
(5) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.
(6) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.
(7) Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (3). (...)"
Astfel, reclamantul a formulat cale de atac împotriva unei încheieri definitive, care nu este susceptibilă a fi atacată cu apel sau recurs, demers ce este inadmisibil.
Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt înregistrate peste 500 de dosare, având ca obiect cereri formulate de A. și, în majoritatea, acesta nu achită taxele judiciare de timbru necesare soluționării cauzelor deduse judecății, context în care se poate observa exercitarea drepturilor procesuale în mod abuziv.
Potrivit art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ.: "(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel:
cu amendă judiciară de la 100 RON la 1.000 RON:
a) introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice."
Față de poziția procesuală a recurentului, de exercitare a unei căi de atac împotriva unei hotărâri definitive, pentru care normele de drept procesual nu au prevăzut această cale de atac, se conturează reaua-credință a acestuia în exercitarea dreptului prevăzut de art. 488 și următoarele din C. proc. civ., aspect în raport de care, Înalta Curte apreciază că în speță sunt incidente prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., astfel încât va aplica petentului A., domiciliat în localitatea Poieni, județul Cluj, o amendă judiciară în cuantum de 200 RON.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil și, totodată, va face aplicarea în cauză a prevederilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii civile nr. 250/2022 din 21 septembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
În temeiul dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ. aplică recurentului A. amenda judiciară în cuantum de 200 RON.
Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce privește sancțiunea aplicată. Cererea de reexaminare se va depune la Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 6 aprilie 2023.