ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1531/2023

Ședința publică din data de 17 martie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a solicitat instanței ca pe cale de ordonanță președințială să oblige pârâții să-i asigure fără somație și fără trecerea vreunui termen, medicamentul AVASTIN (denumire comercială Bevacizumab) pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100 % (fără contribuție personală), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Curții de Apel Cluj.

Prin ordonanța președințială nr. 286/2022 pronunțată la data de 24 octombrie 2022, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Sănătății, Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, invocată prin întâmpinare.

A respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare de pârâtul Guvernul României.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, invocată din oficiu și a respins cererea de ordonanță președințială ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă față de acest pârât.

A admis în parte cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul A. și a obligat pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate să asigure reclamantului, fără somație și fără trecerea vreunui termen, medicamentul Avastin (denumire comercială Bevacizumab) pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel Cluj.

Împotriva acestei ordonanțe președințiale au declarat recurs pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Recursul formulat de Guvernul României.

Recurentul-pârât Guvernul României a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, solicită respingerea cererii de ordonanță președințială, apreciind că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se arată de către recurent faptul că nu sunt întrunite condițiile răspunderii juridice administrative a Guvernului României referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege. Guvernul României este un organ colegial care are în structura sa autorități de specialitate/de resort, respectiv Ministerul Sănătății care la rândul său are în subordine Casa Națională de Asigurări de Sănătate, organe de specialitate ale administrației publice centrale care dispun, în exercitarea prerogativelor legale, de atribuții și competențe în sensul celor solicitate prin acțiune.

Sunt invocate în acest sens dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 720/2008, art. 219 alin. (7), art. 220 alin. (3), art. 208 din Legea nr. 95/2006, norme juridice în raport de care apreciază că o eventuală măsură cu privire la obligarea Listei și a inițierii unui proiect de act administrativ privind reglementarea situației litigioase nu poate fi atribuită Guvernului României.

În raport de dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 561/2009, al cărui conținut este redat în cuprinsul cererii de recurs, susține că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, calitatea procesuală pasivă fiind condiționată de existența identității dintre pârât și cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv.

Concluzionează recurentul pârât că, în fapt, Guvernul României este lipsit de calitate procesuală pasivă, autoritatea executivă neavând atribuții și competențe în sensul solicitat, o eventuală soluție de admitere a acțiunii sub acest aspect fiind imposibil de valorificat, astfel că nu poate asigura plata medicamentelor către reclamant.

Recursul formulat de Ministerul Sănătății

Recurentul-pârât Ministerul Sănătății a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, solicită admiterea excepțiilor invocate, iar pe fond respingerea cererii de ordonanță președințială, apreciind că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Printr-o primă critică se susține că instanța de fond a apreciat în mod greșit că Ministerul Sănătății, în raport de obiectul concret al cererii de chemare în judecată, are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății. Ministerul Sănătății nu are atribuții în gestionarea FNUASS, și pe cale de consecință nici calitate procesuală pasivă în cauză.

Susține faptul că prin O.G. nr. 37/2002 a fost completată art. 16 din Legea nr. 95/2006 cu un noi alineat, respectiv art. 16 alin. (1)

1

, normă juridică în raport de care Ministerul Sănătății nu poate să efectueze plăți legale din bugetul propriu pentru medicamentele prevăzute la art. 16 alin. (1)

1

din Legea nr. 95/2006, iar angajarea de către recurent a unor cheltuieli în lipsa unui angajament legal ar fi ilegală, încălcându-se prevederile Legii nr. 500/2002.

Printr-o altă critică se susține încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sens în care susține că raționamentul logico-juridic al instanței de judecată este eronat deoarece prescrierea unui medicament de către un medic nu garantează eficiența acestui medicament, cu atât mai mult cu cât acest medicament nu are indicație terapeutică pentru afecțiunea reclamantului, administrarea acestui medicament efectuându-se off-label.

În acțiunea de contencios administrativ, capacitate procesuală pasivă aparține, în litigiile având ca obiect anularea unui act administrativ, potrivit legii, autorității publice care a admis actul atacat. Totodată, Legea nr. 554/2004 reglementează și acțiunea formulată împotriva autorității/instituției publice care a refuzat nejustificat să soluționeze cererea referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, care nu a răspuns solicitantului în termenul legal.

În opinia sa, pe calea contenciosului administrativ se poate solicita autorității pârâte să îndeplinească un anumit act/operațiune administrativă, care este o acțiune personală, fără caracter patrimonial, prin care orice persoană vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, prin nesoluționarea în termen legal a cererii sale sau prin refuzul nejustificat al soluționării cererii se adresează instanței de contencios administrativ pentru recunoașterea dreptului sau a interesului pretins și repararea pagubei.

Prin urmare, calitate procesuală aparține autorității publice ce nu a soluționat în termen legal cererea sau care a refuzat nejustificat soluționarea cererii.

Raportat la speța dedusă judecății se reține că în conformitate cu prevederile art. 241 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 contractul cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și art. 2 din Legea nr. 266/2008, medicamentele care se acordă în ambulatoriu în cadrul programelor naționale de sănătate curative se eliberează prin farmaciile aparținând unităților sanitare prin care acestea se derulează sau alte farmacii, dup caz.

Pe calea contenciosului administrativ se poate solicita autorității pârâte să îndeplinească un anumit act/operațiune administrativă din sfera sa de competență, iar nu să garanteze îndeplinirea unui fapt ce cade în sfera de competență a altei autorități, instituții sau persoane juridice de drept privat.

Recurentul critică sentința recurată și sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006.

Astfel, Ministerul Sănătății nu are atribuții în gestionarea FNUASS, fond din care se derulează și se finanțează programul național de oncologie, ca program național curativ, iar potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006 și H.G. nr. 144/2010, nu are atribuții nici privind acordarea către pacienți de medicamente în regim de compensare 100%.

Asigurații beneficiază de medicamente cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, pentru medicamentele cuprinse în lista de medicamente elaborată de Ministerul Sănătății și CNAS și aprobată prin hotărâre de Guvern și numai pentru acele medicamente care au indicațiile terapeutice autorizate și incluse în rezumatul caracteristicilor produsului.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. susține recurentul că sentința atacată prejudecă fondului cauzei. Practic, instanța de judecată analizează calitatea procesuală a Ministerului Sănătății raportat la obiectul cererii din dosarul nr. x/2022 prin care reclamantul a solicitat includerea în Listă a medicamentului Bevacizumab pentru indicația terapeutică glioblastom astfel că toată motivarea cu privire la calitate procesuală pasivă a Ministerului Sănătății prejudecă fondul, iar motivarea instanței nu face deloc referire la calitatea Ministerului Sănătății de a deconta medicamentul solicitat.

În continuare, a criticat soluția de admitere a ordonanței președințiale arătând că, în mod eronat instanța de fond a reținut, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate și aparență de drept.

În analiza existentei/inexistentei aparentei de drept în favoarea reclamantului, respectiv dreptul de a i se deconta medicamentele, instanța trebuie să verifice dacă medicamentul este în Lista de decontare si dacă are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

A învederat că, în conformitate cu prevederile Ordinului MS nr. 861/2014, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) este autoritatea competentă ce implementează mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă.

Astfel, Ministerul Sănătății are competența de a realiza actualizarea Listei doar după ce aceasta este prezentată de către ANMDMR, după parcurgerea etapelor legale ale procesului de evaluare a medicamentelor pentru care deținătorii autorizațiilor de punere pe piață au formulat solicitări în acest sens.

A mai învederat că în acest moment un medicament nu poate fi prescris și rambursat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv nu poate fi decontat de către CNAS decât dacă este inclus pe lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008 și numai dacă are indicație terapeutică autorizată cuprinsă în rezematul caracteristicilor produsului.

Recursul formulat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea ordonanței președințiale ca neîntemeiată, apreciind că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Printr-o primă critică se susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei de obiect invocată de CNAS cu privire la capătul 2 de cerere, sens în care afirmă că în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, pentru afecțiunea de care suferă reclamantul este asigurat tratamentul cu medicamentul Temozolomidum (denumire comercială Temodal) și medicamentul Irinotecan (Clorhidrat de irinotecan trihidrat), medicamente care pot fi prescrise reclamantului pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție medicală) de medicul de specialitate oncologie.

Prin cea de-a doua critică se susține că în mod eronat a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că legitimarea procesuală pasivă în prezenta cauză nu aparține CNAS în raport de obiectul cauzei și atribuțiile CNAS expres reglementate de art. 280 din legea nr. 95/2006.

Sunt redate de către recurentă dispozițiile art. 241 alin. (1) și alin. (1)^1, art. 242 și art. 243 din Legea nr. 95/2006, și susține că potrivit cadrul legislativ, după ce un medicament și indicațiile acestuia au fost supuse autorizării, fie prin procedura centralizată la nivelul Uniunii Europene, fie prin procedura națională, se parcurge o întreagă procedură până la includerea unui medicament în Listă, și în mod similar, se parcurge o întreagă procedură până la includerea indicațiilor terapeutice ale medicamentului în cuprinsul Protocoalelor terapeutice prevăzute de Ordinul nr. 564/499/2021, iar recurenta CNAS este ultima verigă a acestei proceduri având în vedere că are competența de a încheia cu deținătorul de autorizație de punere pe piață, în urma unor negocieri, a unor contracte cost-volum/cost-volum-rezultat numai în cazul în care medicamentele obțin din partea ANMDMR o decizie de includere condiționată în Listă, precum și de a deconta medicamentul numai în situația în care acesta a fost inclus în Listă, iar indicațiile terapeutice ale medicamentului sunt prevăzute de protocolul terapeutic al medicamentului, a fost elaborat de Ministerul Sănătății și inclus în Ordinul nr. 564/499/2021.

Prin urmare, arată că prevederile legale invocate au fost ignorate de prima instanță, prevederi din care rezultă că recurenta nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Printr-un alt motiv de recurs, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a susținut că, în cauză, contrar celor reținute de prima instanță, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 997 C. proc. civ., respectiv condiția existenței în favoarea reclamantului a unei aparențe a dreptului pretins vătămat.

Sunt redate de către recurentul pârât dispozițiile art. 52 alin. (1) și art. 241 din Legea nr. 95/2006 și susține că instanța de fond a eludat prevederile legale aplicabile în cauză întrucât indicația pentru care intimatul reclamant a solicitat tratamentul cu Bevacizumab (denumire comrecială Avastin) pentru glioblastom nu se regăsește în protocolul terapeutic corespunzător administrării și monitorizării tratamentului cu acest medicament, protocol prevăzut prin Ordinul nr. 564/499/2021.

Precizează recurenta că potrivit prospectului deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentului Avastin diagnosticul de glioblastom nu este prevăzut pentru tratamentul cu acest medicament.

Prin urmare, în mod eronat instanța de fond a apreciat că în favoarea reclamantului ar exista aparența de drept și prin urmare i se poate acorda medicamentul Avastin pentru afecțiunea glioblastom fără a avea în vedere că nu există temei legal în acest sens.

În ce privește neprejudecarea fondului, susține recurenta că chiar dacă instanța de judecată este obligată a efectua un examen sumar al cauzei, spre a stabili de partea cui este aparența dreptului, ea nu poate să se pronunțe asupra valabilității unui act, sau asupra obligării recurentei de a deconta din bugetul FNUASS medicamentul solicitat de reclamant pentru care nu există temei legal având în vedere că afecțiunea de care suferă reclamantul nu se încadrează ca și diagnostic în criteriile de eligibilitate pentru protocolul terapeutic cu Avastin, iar diagnosticul de glioblastom nu este prevăzut pentru tratamentul cu acest medicament, nici potrivit prospectului deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentului Avastin.

Prin admiterea cererii de ordonanță președințială de către instanța de fond s-a ajuns în situația recunoașterii dreptului intimatului reclamant la un medicament care nu are autorizată indicațiile de glioblastom la nivel european și național, indicație ce nu este prevăzută în Protocolul obligatoriu de administrare a medicamentului Avastin cuprins în Ordinul nr. 564/499/2021.

Cerința neprejudecării fondului nu este îndeplinită întrucât nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului solicitat de către reclamant în mod provizoriu (ca și măsură premergătoare operațiunii de decontare) atâta timp cât cadrul normativ nu permite o asemenea soluție.

Intimata pârâtă Agenția Națională de Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței de recurs menținerea ordonanței președințiale ca fiind temeinică și legală în ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a ANMDRM.

Intimatul reclamant a depus la dosarul cauzei recursul formulat de către acesta în dosarul de fond nr. x/2022

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prioritar, Înalta Curte precizează că întrucât cele trei recursuri cuprind argumente similare, iar aceste părți au aceeași poziție procesuală, acestea vor fi analizate împreună.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de către recurentul-pârât Ministerul Sănătății, Înalta Curte constată că este nefondat.

Subsumat acestui motiv de casare, recurentul-pârât Ministerul Sănătății a susținut că instanța de judecată analizează calitatea procesuală a Ministerului Sănătății raportat la obiectul cererii din dosarul nr. x/2022 prin care reclamantul a solicitat includerea în Listă a medicamentului Bevacizumab pentru indicația terapeutică glioblastom astfel că toată motivarea cu privire la calitate procesuală pasivă a Ministerului Sănătății prejudecă fondul.

Cu privire la aceste critici, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția adoptată; Înalta Curte apreciază că hotărârea civilă recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, prima instanță a expus argumentele logico-juridice ce au stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță pentru admiterea cererii de ordonanță președințială.

Totodată, are în vedere Înalta Curte cele statuate în parag. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (Hotărârea Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele din speță ori caracterul lacunar sau insuficient al argumentelor instanței cu privie la soluțiile pronunțate, calitatea procesuală pasivă fiind analizată de judecătorul fondului în raport de normele juridice incidente cauzei, respectiv art. 241, art. 242, art. 243 din Legea nr. 95/2006, dispoziții legale care statuează faptul că lista de medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de Ministerul Sănătății și CNAS cu consultarea CFR și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Ca urmare, acest motiv de recurs este nefondat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de toți recurenții, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

O critică comună celor trei recursuri se referă la faptul că instanța de fond, în mod greșit, a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâților în prezenta cauză, raportat la obiectul acțiunii, critică ce nu poate fi primită.

Astfel, în dosarul de față intimatul reclamant a solicitat ca pârâții să îi asigure, cu caracter vremelnic, tratamentul cu medicamentul Bevacizumab (denumire comercială Avastin).

În vederea asigurării tratamentului, se impune parcurgerea etapelor procesului de evaluare a tehnologiilor medicale pentru fiecare medicament în parte privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă; ANMDM emite decizii în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) din OMS nr. 861/2014; se aprobă prețul de către Ministerul Sănătății și se exprimă intenția deținătorului autorizației de punere pe piață de a se angaja într-un mecanism cost-volum sau cost volum-rezultat în cazul în care punctajul calculat individual este corespunzător pentru includerea condiționată în Listă.

Referitor la această excepție, se impun a fi avute în vedere și următoarele texte de lege:

Art. 2 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 prevăd că "(5) Ministerul Sănătății reprezintă autoritatea centrală în domeniul sănătății publice."

Art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 stabilesc că "Lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului."

Art. 9 alin. (1) și (5) din același act normativ dispun că: "(1) Programele naționale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...) (5) Programele naționale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătății, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătății și/sau CNAS, după caz."

Nu în ultimul rând, art. 280 din Legea nr. 95/2006 stabilește la alin. (1) lit. i) că "(1) Atribuțiile CNAS sunt următoarele: i) participă anual la elaborarea listei de medicamente eliberate cu sau fără contribuție personală, pe baza prescripțiilor medicale, pentru persoanele asigurate".

În aceste condiții, Înalta Curte constată că atât CNAS, cât și Ministerul Sănătății au atribuții în privința includerii medicamentelor solicitate de intimatul-reclamant în Listă, pentru ca, în urma acestei includeri, să poată beneficia de respectivul medicament în regim de compensare.

Așadar, raportat la petitul acțiunii, instanța de fond, în mod legal a statuat că toți pârâții au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât au atribuții în ceea ce privește procedura de includere a unor medicamente pe Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate.

Concret, competența este partajată între Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora Lista, pe baza avizului Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, apoi Guvernul României se pronunță asupra aprobării listei prin hotărâre, dar numai pe baza demersului inițiat de Ministerul Sănătății. Nu în ultimul rând, pe baza Listei aprobate, revine structurilor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate competența în legătură cu decontarea medicamentelor respective, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate fiind cea care gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Raportat la aceste argumente, care sunt menite a susține calitatea procesuală pasivă a celor trei recurenți, Înalta Curte constată că susținerile acestora privitoare la lipsa calității lor procesuale pasive sunt neîntemeiate.

Pe fondul cererii de ordonanță președințială, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 997 C. proc. civ. "(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

(2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. (…)

(4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.

(5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt".

În esență, pârâții au criticat hotărârea recurată, susținând că nu sunt îndeplinite două dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ., respectiv aparența de drept și neprejudecarea fondului.

Referitor la cerința aparenței de drept, recurenții au invocat inexistența unui cadru legal corespunzător pretențiilor intimatului reclamant, care solicită decontarea în regim de compensare integrală a tratamentului cu medicamentul Bevacizumab (denumire comercială Avastin) pentru afecțiunea de care suferă.

Înalta Curte are în vedere faptul că, spre deosebire de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenției formulate. Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente speței.

În cauză, Înalta Curte constată că reclamantul a probat aparența de drept, depunând acte medicale din care rezultă boala de care suferă, pentru a cărei tratare medicul curant a considerat oportună administrarea medicamentelor în litigiu.

Reglementarea condițiilor de acordare a tratamentului solicitat, respectiv conformarea legislației interne cu prevederile invocate, urmează a fi examinate în cadrul acțiunii de fond, unde vor fi avute în vedere și apărările referitoare la necesitatea evaluării și autorizării medicamentului pentru indicația terapeutică glioblastom. Însă, pentru admiterea prezentei ordonanțe președințiale este suficient a se constata, la o analiză sumară, afectarea drepturilor fundamentale ale pacientului, într-o manieră suficient de gravă pentru a se dispune, cu caracter provizoriu, o anumită conduită în sarcina pârâților.

Este real faptul că indicațiile terapeutice pentru medicamentele prescrise nu se pot autoriza decât în condițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentații către Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituții. Procedura este însă una laborioasă, care implică o perioadă lungă de timp; or, timpul este elementul care lipsește intimatului-reclamant, întrucât orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viață al acestuia.

Prin urmare, dispunerea măsurii provizorii de asigurare a tratamentului medicamentos în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la data pronunțării asupra fondului litigiului, este de natură să contribuie la protejarea dreptului la viață al reclamantului, drept consacrat atât de art. 22 din Constituția României, cât și de art. 2 din Convenția europeană privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului, căruia îi corespunde obligația corelativă a statului de a asigura respectarea acestui drept prin luarea tuturor măsurilor necesare.

Recurenții-pârâți au susținut a nu fi îndeplinită nici cea de-a doua condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale, referitoare la neprejudecarea fondului, întrucât nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului în discuție, în mod provizoriu, atât timp cât cadrul normativ nu permite o asemenea soluție.

Înalta Curte constată că această susținere se referă, de fapt, tot la neîndeplinirea condiției privind existența aparenței dreptului în favoarea reclamantului, recurenții reluând aspectele vizând lipsa cadrului legal care să permită compensarea tratamentului în proporție de 100% (fără contribuție personală), aspecte invocate în cadrul criticii privind neîndeplinirea primei condiții și analizate de instanța de control judiciar în paragrafele anterioare.

Măsura solicitată de reclamant are caracter vremelnic, fiind menită să răspundă unei situații de urgență, în care există un risc iminent la adresa vieții și sănătății reclamantului și limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului.

Prin urmare, condiția neprejudecării fondului raportului juridic litigios decurge din condiția referitoare la caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi dispusă.

Înalta Curte mai reține că în sarcina statului revine o obligație de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, obligație la care face referire și jurisprudența CEDO în materie.

În acest sens sunt relevante parte dintre considerentele Hotărârii Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2012, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenție, sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia statul român nu i-a decontat integral un medicament (Avastin), deoarece acesta nu era inclus în lista medicamentelor decontate:

"28. Curtea a admis faptul că nu este imposibil ca actele și omisiunile autorităților în materie de politica sănătății să angajeze, în anumite împrejurări, răspunderea acestora în temeiul art. 2. Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru a luat măsuri corespunzătoare pentru a asigura înalte standarde profesionale în rândul angajaților din domeniul sănătății și protejarea vieților pacienților, Curtea nu poate accepta ideea că niște chestiuni precum eroarea de judecată a personalului din domeniul sănătății sau coordonarea neglijentă între membrii personalului din domeniul sănătății în tratamentul unui pacient sunt suficiente, în sine, să angajeze răspunderea unui stat contractant din perspectiva obligațiilor lui pozitive în temeiul art. 2 din convenție pentru apărarea vieții [a se vedea Powell împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 45305/99, CEDO 2000-V și Öneryildiz împotriva Turciei (MC), nr. 48939/99, pct. 71, CEDO 2004-XII].

Concluzionând, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurenților-pârâți Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, referitoare la neîntrunirea condiției de admisibilitate a ordonanței președințiale privitoare la aparența de drept în favoarea intimatului reclamant, sentința recurată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 997 C. proc. civ.

Cât privește critica din recurs formulată de recurentul-pârât Casa Națională de Asigurări de Sănătate referitoare la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei de obiect invocată de CNAS cu privire la capătul 2 de cerere, sens în care afirmă că în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, pentru afecțiunea de care suferă reclamantul este asigurat tratamentul cu medicamentul Temozolomidum (denumire comercială Temodal) și medicamentul Irinotecan (Clorhidrat de irinotecan trihidrat), medicamente care pot fi prescrise reclamantului pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție medicală) de medicul de specialitate oncologie, Înalta Curte constată că este nefondată.

În condițiile în care instanța de fond a admis capătul principal de cerere și a dispus obligarea pârâților Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate să-i asigure reclamantului medicamentul Bevacizumab (denumire comercială Avastin) pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022, analiza excepției lipsei de obiect a petitului doi al cererii, excepție invocată prin întâmpinare de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, nu se mai impunea.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-pârâți Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva Ordonanței președințiale nr. 286/2022 din 24 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2023.