ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 845/2023

HOTĂRÂRE

05.04.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 845/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 5 aprilie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 5 mai 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat obligarea pârâtului la soluționarea cererii de plată transmisă acestuia la 19 octombrie 2021, privind suma de 6.519,54 RON, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată, între altele, pe dispozițiile art. 1 raportat la art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

La termenul de la 7 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 1659 din aceeași dată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București – secția civilă.

În esență, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a reținut că reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1 raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, invocând refuzul nejustificat al intimatei de a soluționa cererea de plată, dar că art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 exclude atacarea pe calea contenciosului administrativ a actelor administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. Văzând prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 102/2021, instanța a constatat că acest text de lege instituie o regulă de competență particulară pentru litigiile având ca obiect obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la soluționarea cererilor de plată întrucât pentru rațiuni de simetrie juridică, acțiunea împotriva refuzului autorității publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal (act asimilat) se supune normelor de competență prevăzute de lege pentru situația în care pârâta ar fi emis un act tipic. Față de prevederile art. 94 pct. k) și art. 95 pct. 1) C. proc. civ., instanța a reținut că revine judecătoriei de la sediul pârâtului competența materială de soluționare a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 2237 din 2 martie 2023, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În esență, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că față de temeiul de drept indicat de reclamantă, respectiv dispozițiile Legii nr. 554/2004, și de prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, din perspectiva competenței materiale, cererea reclamantului se impune a fi analizată în raport de prevederile Legii contenciosului administrativ. A mai reținut că aplicarea normei de competență cuprinsă în art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 nu poate fi extinsă asupra tuturor cauzelor care implică Fondul de Garantare a Asiguraților, în lipsa unei reglementări exprese în acest sens. Față de toate acestea, instanța a apreciat că este competentă să soluționeze litigiul Curtea de Apel București.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele învestite, respectiv Curtea de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Judecătoria Sectorului 2 București, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere material, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect obligație de a face întrucât prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta A. S.A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la soluționarea cererii de plată transmise la 19 octombrie 2021.

Pentru a determina competența materială de soluționare a cauzei, față de obiectul acțiunii, instanța supremă arată că, potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 102/2021, în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de retragere a autorizației de funcționare și constatare a existenței indiciilor stării de insolvență a asigurătorului, Fondul este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale, după parcurgerea de către creditorul de asigurări a procedurii administrative de plată reglementate de prezenta lege. Totodată, potrivit alin. (5) al aceluiași articol, "În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestație în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancțiunea decăderii, la instanțele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

În raport de dispozițiile Legii nr. 213/2015, nu există rațiune juridică care să justifice partajarea competențelor instanțelor în raport de conduita emitentului actului atacat. Câtă vreme soluționarea contestației formulate împotriva deciziei emise potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015 revine instanțelor civile de la sediul Fondului, soluționarea acțiunii având ca obiect obligarea Fondului la emiterea deciziei este tot de competența acelorași instanțe, chiar dacă legiuitorul nu a indicat expres această situație.

De altfel, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. IX din 20 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 653 din 28 iulie 2006, prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii, s-a stabilit că instanța căreia îi revine competența de a soluționa cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deținătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul persoana juridică respectivă, iar premisele sunt identice cu cele din prezenta acțiune.

Mai mult decât atât, deși, potrivit Legii nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și pentru repararea pagubei ce i-a fost cauzată, se impune a se arăta că art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede că nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Or, așa cum s-a arătat, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 102/2021 de modificare a Legii nr. 213/2015, competența este determinată potrivit normelor de competență generală din Legea nr. 134/2010, inclusiv în situația acțiunii având ca obiect obligarea Fondului la emiterea deciziei, moment care îl precedă pe cel reglementat de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.