AFFAIRE ABBATIELLO c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

20.09.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 8;Violation de l'art. 13

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE ABBATIELLO c. ITALIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA ABBATIELLO c. ITALIA (solicitarea nr. 39638/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 20 septembrie 2007 DEFINITIVF 20/12/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Abatiello c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinte, dnii A.B. Baka, I. Cabral Barreto, dl Ugrekhelidze, V. Zagrebelsky, A. Mularoni, D. Popović, judecători, și a dlui Dolle, graffière de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 30 august 2007, Rend Hotărârea pe care o prezentați, adoptată la această dată de procedură La originea cazului se află o cerere (n 39638/04) îndreptat împotriva Republicii Italiene și al cărui resortisant al acestui stat, dl Pasquale Abbatiello ( Alessandro Ferrara și Fabrizio Giordano, avocați din Benevent. Guvernul italian ( mai) este reprezentat de agentul său, dl Ivo Maria Braguglia, și de co-adjunctul său, dl Nicola Lettieri. La 21 octombrie 2005, Curtea a decis să comunice guvernului obiecțiunile prevăzute la articolele 6 alineatul (1), 8 și 13 din convenție. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Prin hotărârea pronunțată la 25 martie 1987, Tribunalul din Benevent a declarat falimentul reclamantului în calitate de asociat sponsor al societății P.A. și a stabilit la 11 mai 1987 ședința pentru verificarea stării pasivului falimentului. La 1 iulie 1987, lichidatorul a solicitat judecătorului delegat (denumit în continuare "judecătorul") La 11 septembrie 1987, judecătorul l-a autorizat pe lichidator să încheie un contract de închiriere pentru bunuri care făceau parte din faliment. La 9 decembrie 1987, sindicatul i-a comunicat judecătorului că un teren care făcea parte din faliment fusese utilizat în mod abuziv ca depozit de deșeuri. 10. La 14 martie 1988, sindicatul a depus un raport. 11. La 9 mai 1988, judecătorul l-a autorizat pe lichidar să preleveze o sumă din contul curent al falimentului pentru plata anumitor impozite. 12. La 14 mai 1988, sindicatul i-a cerut judecătorului autorizația de a-l plăti pe expert. 13. La 24 octombrie 1989, judecătorul l-a autorizat pe sindicat să introducă trei acțiuni în fața Comisiei pentru Impozite, în legătură cu bunuri care făceau parte din faliment. 14. La 6 noiembrie 1990, tribunalul a numit un al doilea sindicat, primul fiind decedat. La 30 ianuarie 1992, judecătorul l-a invitat pe lichidar să depună un raport care să indice starea procedurii. 16. În urma a cincisprezece audieri care au avut loc între 11 mai 1987 și 27 februarie 1992, la această din urmă dată starea pasivului falimentului a fost declarată executorie. 17. În aceeași zi, comitetul creditorilor a fost constituit 18. La 10 martie 1992, dl A.I. a atacat decizia judecătorului de respingere a cererii sale de admitere la starea de pasiv al falimentului. 19. La 22 septembrie 1997, judecătorul l-a invitat pe sindicat să depună un raport care să indice stadiul procedurii. La 19 septembrie 2005, lichidatorul a prezentat un raport care arăta că durata procedurii se datora faptului că o procedură de divizare a unui bun imobil destinat masei active era pendinte. 21. Conform informațiilor furnizate de solicitant, procedura era pendinte la 4 mai 2007. Procedura introdusă în conformitate cu Legea Pinto 22. La 27 aprilie 2005, reclamantul a introdus o acțiune în fața Curții de Apel din Roma în conformitate cu Legea Pinto care se plângea de durata procedurii și de prelungirea incapacităților care decurg din falimentul acesteia. 23. printr-o decizie depusă la 9 martie 2006, Curtea de Apel i-a acordat reclamantului o despăgubire morală de 13 La 25 septembrie 2006, reclamantul a invitat Ministerul Justiției să plătească suma recunoscută de Curtea de Apel de la Roma. 25. o audiere a avut loc la 2 martie 2007. Conform informațiilor furnizate de solicitant, această procedură era pendinte la 4 mai 2007. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 26. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârile Campagnano c. Italia 77955/01, §§ 19-22, 23 martie 2006), Albanese c. Italia 77924/01, § 23-26, 23 martie 2006) și Vitiello c. Italia 77962/01, § 17-20, 23 martie 2006). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLELOR 8 ȘI 10 DIN CONVENȚIE, CU PRIVIRE LA DREPTUL LA RESPECTAREA CORRESPUNDENȚEI, 1 DIN PROTOCOLUL N 1 LA CONVENȚIA ȘI 2 DIN PROTOCOLUL N 4 LA CONVENȚIA 27. Invocând articolele 8 și 10 din Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său la respectarea corespondenței și a restricționării libertății sale de exprimare din cauza faptului că corespondența celui ratat este supusă controlului lichidatorului. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, se plânge că declarația de faliment l-a privat de bunurile sale, în special din cauza duratei procedurii. Invocând art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, denunță limitarea libertății sale de circulație, în special din cauza duratei procedurii. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale (...) și a corespondenței acesteia. Nu poate exista o interferență a unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât dacă această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară (...) pentru protecția drepturilor și libertăților altora. art. 10 din Convenție Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără intervenția autorităților publice și fără a lua în considerare granița (...). Exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsurile necesare, într-o societate democratică (...) protecției (...) drepturilor altora (...). art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție Oricine se află în mod regulat pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula liber acolo și de a-și alege liber reședința. Orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv țara sa. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, (...) protecției drepturilor și libertăților altora. 28. În ceea ce privește art. 10 din convenție, Curtea arată de la început că acest articol interzice în principal unui guvern să împiedice pe cineva să primească informații pe care alții le doresc sau pe care alții le pot oferi (a se vedea Leander c. Suedia, Hotărârea din 26 martie 1987, seria A n Cu toate acestea, în ceea ce privește cazul în speță al controlului corespondenței celui care a suferit de către lichidatorul falimentului, raportorul consideră că motivul reclamantului trebuie examinat numai din perspectiva articolului 8 din Convenție (Colaril c. Italia, n 10644/02, 8 iunie 2006). 29. În ceea ce privește restul acestor obiecțiuni, Curtea arată că, în hotărârea sa n 362 din 2003 depus la 14 ianuarie 2003, Curtea de Casație a recunoscut pentru prima dată că despăgubirea morală referitoare la durata procedurilor de faliment trebuie să țină seama, printre altele, de prelungirea incapacităților care derivă din statutul de "lipsit." 30. Curtea amintește că, începând cu 14 iulie 2003, hotărârea nr. 362 din 2003 nu mai putea fi ignorat de public și, începând cu această dată, reclamanții trebuiau să utilizeze această acțiune în sensul articolului 35 1 din convenție (a se vedea Sgattoni c. Italia, nr. 77132/01, § 48, 6 octombrie 2005). 31. În cazul de față, Curtea ia notă de faptul că reclamantul a omis să se încaseze împotriva deciziei Curții de Apel de la Roma depusă la 9 martie 2006 (a se vedea Martellacci c. Italia, n 33347/02, §§ 39-40, 28 septembrie 2006 32). Prin urmare, Curtea consideră că această parte a cererii este inadmisibilă pentru neobosirea căilor de atac interne și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 3 DIN PROTOCOLUL N 1 CONVENȚIA 33. Invocând art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge de limitarea drepturilor sale electorale, iar acest articol este formulat astfel încât Înaltele P ă r ț i contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere la vot secret, în c o n d i ț ii care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. 34. Curtea ia notă de faptul că pierderea drepturilor electorale ca urmare a falimentului nu poate depăși cinci ani de la data hotărârii de declarare a falimentului. Or, întrucât această hotărâre a fost depusă la 25 martie 1987, reclamantul ar fi trebuit să își prezinte plângerea până la 25 septembrie 1992 cel târziu, având în vedere, de asemenea, termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție. Întrucât cererea a fost depusă la 26 octombrie 2004, Curtea consideră că acest motiv este întârziat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENȚIE CARE CONVENȚIE CU PRIVIRE LA DREPTUL LA VIAȚA RĂSPUNSULUI ȘI FAMILIALA 35. Invocând art. 8 din Convenție (punctul 27 de mai sus), reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private și de familie, în măsura în care, din cauza înscrierii numelui său în registrul persoanelor care au suferit un prejudiciu, acesta nu poate desfășura nicio activitate profesională sau comercială. În plus, acesta denunță faptul că, în conformitate cu art. 143 din Legea privind falimentul, reabilitarea acesteia, care pune capăt acestor deficiențe personale, nu poate fi solicitată decât la cinci ani de la încheierea procedurii de faliment. În ceea ce privește partea din acest motiv referitoare la dreptul la respectarea vieții de familie, Curtea constată că reclamantul a omis să îl susțină și decide să o respingă pentru nefondare vădită, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din convenție. 37. În ceea ce privește restul plângerii, referitoare la dreptul la respectarea vieții private, Curtea constată că acesta nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și subliniază, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Curtea consideră că, având în vedere natura automată a înscrierii numelui reclamantului în registrul persoanelor care nu au avut rezultate slabe, lipsa unei evaluări și a unui control jurisdicțional asupra aplicării incapacităților aferente, precum și durata prevăzută pentru obținerea reabilitării, a existat o interferență în dreptul reclamantului de a-și respecta viața privată. 39. Curtea a tratat deja cazuri care ridică probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 8 din convenție, dat fiind că o astfel de interferență nu era necesară într-o societate democratică, în sensul articolului 8 alineatul (2) din Convenție (a se vedea, printre altele, Campagnano c. Italia, citată anterior, §§ 50-66, Albanese c. Italia , citată anterior, § 50-66 și Vitiello c. Italia , citată anterior, §§ 44-62). 40. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție. IV. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLELOR 6 alineatul (1) ȘI 13 DIN CONVENȚIA 41. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, reclamantul se plânge că nu dispune de o cale de atac eficientă pentru a se plânge de incapacitatea sa de-a lungul întregii proceduri de faliment. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitate 42. Curtea constată de la început că, în Hotărârea Bottaro c. Italia 56298/00, din 17 În iulie 2003, Comisia a constatat încălcarea articolului 13 din Convenție din cauza lipsei unei căi de atac efective pentru a se plânge de limitarea prelungită a dreptului la corespondență al reclamantului și, prin urmare, consideră că motivul invocat de prezentul solicitant trebuie examinat numai din perspectiva acestei dispoziții. 43. În al doilea rând, în ceea ce privește partea plângerii referitoare la limitarea prelungită a dreptului la respectarea bunurilor (art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție), a corespondenței (art. 8 din convenție) și a libertății de circulație a reclamantului (art. 2 din Protocolul nr. 2) 4 la Convenție), Curtea reamintește că a ajuns la concluzia inadmisibilității acestor obiecții și, prin urmare, consideră că, în cazul în care nu este vorba de un motiv întemeiat în raport cu Convenția, această parte a travaliului întemeiat pe art. 13 din Convenție trebuie respinsă ca fiind în mod evident nefondată în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. 44. În ceea ce privește partea plângerii referitoare la lipsa unei căi de atac efective pentru a se plânge de incapacitatea personală de a deriva de la înscrierea numelui celui ratat în registrul celor care au suferit și care persistă până la obținerea reabilitării civile, Curtea constată că aceasta nu este în mod evident nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, Curtea subliniază că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Pe fond 45. Curtea a tratat deja cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 13 din convenție (a se vedea, printre altele, Botaro c. Italia, citată anterior, §§ 41-46 și Campagnano c. Italia , citată anterior, §§ 67-77). 46. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care să ducă la o concluzie diferită în cazul de față. 47. Prin urmare, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 675,76 EUR (EUR) prejudiciile materiale pe care le-ar fi suferit; de asemenea, solicită 150 000 EUR pentru prejudiciul moral. 50. Guvernul se opune acestor pretenții. 51. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, având în vedere toate circumstanțele cauzei, constatările încălcărilor prevăzute în prezenta hotărâre oferă ele însele o satisfacție echitabilă suficientă. 568,8 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții, precum și 3 779,10 EUR pentru cheltuielile de expertiză. 53. Guvernul se opune acestor pretenții. 54. Curtea constată că reclamantul a fost admis în beneficiul asistenței judiciare și a primit 850 EUR de la Consiliul Europei în acest sens. În lumina actelor realizate de reprezentantul său, Curtea consideră că nu trebuie acordată nicio sumă suplimentară reclamantului în acest sens. cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile formulate în temeiul articolelor 8 din convenție (respectarea vieții private) și 13 din convenție, în ceea ce privește absența unei căi de atac pentru a se plânge de incapacitatea personală care derivă din înscrierea numelui celui rămas în registru și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție în ceea ce privește dreptul la respectarea vieții private Spune că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție în ceea ce privește lipsa unei căi de atac pentru a se plânge de incapacitatea personală; spune că constatările de încălcare prevăzute în prezenta hotărâre oferă ele însele o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 20 septembrie 2007, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle F. Tulkens Grefier Președinte