ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 91/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 91/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2023
Asupra cererii de revizuire, constată următoarele:
Prin decizia nr. 2082 din 2 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2022, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 140 din 19 aprilie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă pronunțată în dosarul nr. x/2020.
Împotriva acestei decizii, recurentul A. a formulat cerere de revizuire, în cuprinsul căreia și-a exprimat nemulțumirea față de hotărârea pronunțată de instanța de recurs care "a evocat fondul cauzei, schimbând situația de fapt dedusă judecății".
În drept, au fost indicate dispozițiile art. 509-513 C. proc. civ.
Analizând cererea de revizuire sub aspectul admisibilității sale, Înalta Curte constată următoarele:
Prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care se fundamentează cererea. Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru cauzele strict și limitativ prevăzute de lege. Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire poate fi o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.
În cauză, în cuprinsul cererii de revizuire revizuentul a indicat formal drept temei art. 509 C. proc. civ., iar din dezvoltarea motivelor de revizuire, în mare parte ilizibile, nu rezultă că se formulează critici ce ar putea fi încadrate în dispozițiile acestui text de lege, de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 509 alin. (2) C. proc. civ.
Cum prin decizia nr. 2082 din 2 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a cărei revizuire se solicită, a fost respins ca inadmisibil un recurs, se constată că în cauză nu este îndeplinită cerința de admisibilitate impusă de dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., respectiv calea de atac a revizuirii nu este îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul.
Evocarea fondului, ca expresie a uneia dintre condițiile prealabile de admisibilitate a cererii de revizuire, presupune fie stabilirea unei alte situații de fapt decât cea care a fost reținută în etapele procesuale anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale, la împrejurările de fapt ce fuseseră pe deplin stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând a se da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. Drept urmare, hotărârile prin care se resping căile de atac, păstrându-se situația de fapt, nu sunt susceptibile de revizuire.
Condiția ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac, fiind o cale de retractare, prin care se solicită instanței care a soluționat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii.
Această regulă nu este îndeplinită în cauză câtă vreme hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire nu a evocat fondul cauzei, fiind o decizie prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, un recurs.
Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 509 C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2082 din 2 noiembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2023.