ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.02.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 743/2023

HOTĂRÂRE
14.02.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 743/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 14 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal la data de 17.09.2020, reclamantul A. a chemat în judecată "procurorul care supraveghează urmărirea penală în dosarele reunite nr. x/2018 și nr. y/2019 ale pârâtului Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare", solicitând instanței obligarea pârâtului la soluționarea efectivă și integrală a petițiilor din data de 01.06.2020 și 29.07.2020, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 205/2021 din 9 iulie 2021, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a de contencios administrativ și fiscal a pronunțat următoarea soluție:

"Constată perimată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BAIA MARE"

Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 205/2021 din 9 iulie 2021 a Curții de Apel Cluj – secția de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de recurs reclamantul A. și, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și continuarea judecății în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, întrucât, prin hotărârea recurată instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 418 alin. (3) și art. 436 alin. (2) C. proc. civ., constatând perimată acțiunea.

Susține recurentul că a fost împiedicat a stărui în judecată din cauza unor împrejurări mai presus de voința sa.

Mai mult, arată că pârâtul i-a recunoscut doar parțial pretențiile în data de 18.09.2020, în sensul că a fost invitat la sediul unității de poliție pentru punerea în aplicare a ordonanței pârâtului.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Judecătoria nu a formulat întâmpinare la recursul promovat, deși cererea de recurs i-a fost comunicată în termenul legal.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data 17.09.2021 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14.02.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, luând act de cererea recurentului, de judecare în lipsă, nefiind cereri prealabile de formulat, din oficiu a invocat excepția netimbrării recursului, reținând cauza pentru a se pronunța mai întâi cu privire la această excepție, ce ține de regularitatea învestirii instanței cu judecata cererii de recurs, raportat la dispozițiile art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Alte aspecte procesuale

În cadrul procedurii de regularizare, urmare a rezoluției completului învestit cu soluționarea dosarului, din data de 12.08.2021, a fost citat recurentul-reclamant cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 20 de RON, Adresa emisă de instanță, cu această mențiune, la data de 13 august 2021 fiind primită de parte la data de 25 august 2021, conform Dovezii de înmânare, atașată la dosar.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru recurentul – reclamant A. a formulat cerere de reexaminare, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, aceasta formând obiectul dosarului asociat nr. x/2020, înregistrat pe rolul altui complet de judecată, respectiv completul nr. 2.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 22 septembrie 2021, instanța legal învestită cu cererea de reexaminare, a respins cererea formulată de petentul – recurent A., reținând că, în mod corect s-a stabilit în sarcina recurentului obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, respectiva încheiere având caracter definitiv.

Pentru termenul de față s-a revenit cu citarea recurentului – reclamant cu mențiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de RON, citația fiind primită personal de recurent la data de 19.12.2022, fără ca partea să se conformeze și să-și îndeplinească obligația de a timbra recursul conform art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, având legătură cu legala învestire a instanței cu prezenta cale de atac, constatând neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității, întrucât cererea de recurs nu a fost timbrată.

Verificând actele și lucrările dosarului sub acest aspect, reține Înalta Curte că, prin sentința atacată, instanța de fond a constat perimată acțiunea formulată de reclamantul A., pentru care legiuitorul, prin articolul 9 lit. d) din O.U.G. nr. 80/2013 a stabilit o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, astfel:

"Următoarele cereri formulate în cursul procesului sau în legătură cu un proces se taxează astfel:

d) cereri de perimare - 20 RON;"

Înalta Curte reține deopotrivă și dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 ce prevăd că " taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat".

Potrivit art. 1 și art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac.

Totodată, potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii", iar potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., mențiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiași articol este prevăzută sub sancțiunea nulității: "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".

De asemenea, potrivit art. 197 C. proc. civ. "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Deopotrivă, instanța de control judiciar are în vedere și dispozițiile art. 494 din C. proc. civ., conform cărora " Dispozițiilor de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta acțiune."

Se reține astfel că actele normative referitoare la taxele de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor de timbru corespunzătoare.

Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, iar la dosar nu a fost depusă, de către recurentul - reclamant, o cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, astfel cum permit dispozițiile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de reexaminare formulată de această parte împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, fiind respinsă de instanța legal învestită, conform art. 39 alin. (2) din același act normativ, prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 22 septembrie 2021, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2020, atașat la dosarul de față.

Astfel, observând că, în speță, recursul nu a fost timbrat anticipat cererea de recurs, astfel cum impun dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru și art. 486 alin. (2) C. proc. civ., observând, deopotrivă, că acesta a fost legal citat, inclusiv pentru acest termen de judecată cu mențiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, fără să se conformeze însă dispozițiilor date de instanță, și că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, admițând excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu va anula recursul formulat de recurentul– reclamant A., ca netimbrat, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul recursul formulat de reclamantul A., ca netimbrat.

Anulează recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 205/2021 din 9 iulie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 februarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-06-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3464/2023
Ședința publică din data de 22 iunie 2023 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ.: "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanțe
ÎCCJ 2022-11-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5699/2022
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ.: "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea inst
ÎCCJ 2024-05-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2508/2024
Ședința publică din data de 14 mai 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței
ÎCCJ 2022-10-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4625/2022
Ședința publică din data de 13 octombrie 2022 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ.: "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea inst
ÎCCJ 2022-05-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2503/2022
Ședința publică din data de 5 mai 2022 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ.: "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței d
Sursă