ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 70/2023

Cricumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 08.03.2021 pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub dosar nr. x/2021, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a solicitat instanței să constate existența unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluționarea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/26.08.2016 și să dispună obligarea FGA la soluționarea de îndată a cererii de plată respective, în conformitate cu dispozițiile legale; cu cheltuieli de judecată. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a arătat în esență că cererea de plată în discuție a fost soluționată prin decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, iar reclamanta a contestat actul administrativ, cauza făcând obiectul dosarului nr. x/2018, iar din această perspectivă cererea de chemare în judecată este lipsită de obiect/de interes. Reclamanta A. S.A. a formulat cerere adițională - modificatoare prin care a solicitat în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/26.08.2016 constând, în principal, în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.2%/zi întârziere conform Normei ASF nr. 23/2014, respectiv suma de 4986,43 RON, calculate până la data de 08.09.2021 și în continuare până la data plății efective și, în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 1720 din data de 22.11.2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității, tardivității și prescripției, invocate de pârât prin întâmpinarea la cererea modificatoare; a admis excepția de prematuritate a acțiunii, astfel cum a fost modificată, invocată din oficiu; a respins acțiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca prematur formulată și a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 1720 din data de 22.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A.. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, așa cum a fost ea modificată, tinde la obligarea FGA la plata de penalități pentru repararea prejudiciului constând în lipsirea A. de folosința sumei de bani la care era îndreptățită, cu titlu de despăgubire, în temeiul art. 14 din Legea nr. 213/2015. Temeiul juridic al acțiunii îl constituie art. 19 din Legea nr. 554/2004, text legal care permite în mod expres persoanei prejudiciate printr-un act administrativ ilicit să solicite pe calea unei acțiuni distincte, obligarea autorității emitente a actului administrativ ilicit la plata de despăgubiri. Această acțiune poate fi promovată într-un termen special de prescripție de un 1 de la data la care prejudiciul a fost sau putea fi cunoscut. În ceea ce privește prezenta speță, contrar celor reținute de prima instanță, aceste condiții au fost îndeplinite odată cu soluționarea dosarului nr. x/2018 de către ÎCCJ. Prin soluția pronunțată în acest dosar s-a reținut că în mod greșit FGA a respins cererea de plată a A., invocând depășirea plafonului de 450.000 RON pe creditor de asigurare și a fost obligat la soluționarea pe fond a cererii. Așadar, în prezent există certitudinea că suntem în prezența unui act administrativ nelegal - refuzul de plată. Cu privire la temeinicia cererii de obligare a FGA la plata accesoriilor, așa cum s-a reținut și în considerentele Deciziei nr. 22/2019 a ÎCCJ (paragraful 74), pentru obligarea autorității administrative la repararea daunelor cauzate prin actul administrativ declarat nelegal trebuie să se facă dovada îndepliniri condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale, așa cum sunt ele stipulate de art. 1.349 și art. 1.357 și următoarele din C. civ. Astfel, autoritatea administrativă poate fi obligată la plata de despăgubiri ori de câte ori ne aflăm în prezența unui act administrativ nelegal care are relevanța unei fapte ilicite, iar prin actul nelegal a fost cauzat un prejudiciu, prejudiciu aflându-se în raport de cauzalitate cu actul nelegal. Or, în speță, aceste condiții sunt îndeplinite. În ceea ce privește fapta ilicită, aceasta constă în refuzul FGA de a achita despăgubirile solicitate de A. prin cererea de plată. Caracterul nelegal al acestui refuz a fost stabilit definitiv prin Decizia nr. 4644/13.10.2021 a ÎCCJ. Referitor la cuantumul penalităților, relevante sunt dispozițiile art. 12 alin. (2), din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora FGA are obligația să instrumenteze dosarele de daună "cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și a condițiiior de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare." Or, penalitățile solicitate sunt consacrate tocmai prin dispozițiile legale care completează condițiile generale de asigurare RCA. Prin urmare, față de claritatea acestui text legal, nu există niciun temei legal care să justifice exonerarea FGA de la plata penalităților. Concluzionând, în raport de cele arătate mai sus, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii, iar după rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost modificată.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 iunie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 11 ianuarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: La data de 08.03.2021 recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat să se constate existența unui refuz nejustificat al pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților cu privire la soluționarea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/26.08.2016 și să dispună obligarea acestuia la soluționarea de îndată a cererii de plată respective, în conformitate cu dispozițiile legale. Prin cererea modificatoare formulată la data de 16.11.2021, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/26.08.2016 constând, în principal, în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0.2%/zi întârziere conform Normei ASF nr. 23/2014, respectiv suma de 4986,43 RON, calculate până la data de 08.09.2021 și în continuare până la data plății efective și, în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011. Prima instanță a respins acțiunea astfel cum a fost modificată, ca prematur formulată, reținând în esență că, atât timp cât din actele dosarului nu rezultă că FGA a soluționat pe fond cererea de plată, nu există dovezi că ar fi achitat suma pretinsă prin carerea de plată și nici nu a fost emisă o altă decizie de respingere totală/parțială a pretențiilor formulate prin cererea de plată, acțiunea nu este susceptibilă de a fi admisă în sensul recunoașterii vreunui drept la accesorii. Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Astfel, prin cererea de recurs se susține că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, caz de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Sub acest aspect se susține că în speța dedusă judecății sunt îndeplinite condițiile de obligare a intimatului-pârât la plata de daune interese moratorii, având în vedere refuzul autorității administrative de a analiza cererea de plată și de a face plata conform cererii principale. Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă. Potrivit art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 "(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).". Din cuprinsul acestor dispoziții rezultă că acțiunea formulată pe cale separată în acordarea despăgubirilor, întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat. Din actele dosarului de fond rezultă că, recurenta-reclamantă A. S.A. a înregistrat la intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/24.11.2016 cerere de plată privind suma de 1439,5 RON pretinsă cu titlu de creanță de asigurări, iar în motivele de recurs se susține că în speța dedusă judecății sunt îndeplinite condițiile de plată odată cu soluționarea dosarului nr. x/2018 de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, pârâtul a respins mai multe cereri de plată formulate de A. pentru suma de 7.913.561,09 RON, inclusiv cererea de plată amintită (poziția 294 borderoul nr. 2 anexat deciziei – suma de 1439,5 RON, dosar daună x), sub motiv că acestui creditor de asigurare i-ar fi fost aprobate la plată și plătite din disponibilitățile Fondului de garantare a asiguraților suma de 450.000 RON reprezentând limită maximă prevăzută de Legea nr. 213/2015. Prin sentința civilă nr. 4902/27.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, (definitivă prin decizia nr. 4644/13.10.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal de respingere a recursului), s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a fost anulată decizia nr. 14452/03.05.2018, a fost obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă și menționate în borderoul nr. 2 anexat deciziei cu privire la suma de 7.913.561,09 RON, a respins acțiunea, în rest, ca neîntemeiată. La data de 29.10.2021, pârâtul FGA a procedat la plata către A. a unor creanțe de asigurări, fără însă a se regăsi printre acestea și cea vizată de cererea de plată nr. x/12.12.2016, anume suma de 1439,5 RON. Într-adevăr, prin sentința civilă nr. 4902/27.11.2018 s-a anulat decizia FGA nr. 14452/03.05.2018 prin care fusese respinsă cererea de plată vizând pretinsa creanță de asigurări în cuantum de 1439,5 RON solicitată de A., cu obligarea pârâtului la analiza pe fond a cererii respective de plată, însă existența creanței litigioase nu a fost confirmată sau infirmată de către intimatul-pârât prin vreo decizie ulterioară. Așadar, atât timp cât creanța principală – 1439,5 RON – solicitată de A. în calitate de creditor de asigurări nu a fost nici confirmată, nici infirmată de către instanța judecătorească, iar FGA nu recunoscut existența acesteia prin plată și nici instanța judecătorească nu a atestat-o în beneficiul recurentei-reclamante, cererea de acordarea accesoriilor solicitate sub forma penalității de întârziere sau a dobânzii legale aferente creanței principale nu devine actuală câtă vreme nu se decide asupra existenței sau inexistenței dreptului la acordarea sumei de 1439,5 RON în beneficiului părții reclamante. Or, având în vedere că în cererea de recurs recurenta-reclamantă nu menționează în mod expres și nu a făcut dovada dacă cererea de plată nr. x/12.12.2016, prin care s-a solicitat plata sumei de 1439,5 RON a fost analizată și soluționată de către intimatul-pârât, ori dacă suma pretinsă a fost achitată, Înalta Curte constată că în lipsa unui act administrativ vătămător, acțiunea formulată pe cale separată în acordarea despăgubirilor întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, fiind condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, este prematur formulată, iar motivele de recurs sunt nefondate și vor fi respinse. În acest context, Înalta Curte constată că aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin calea de atac exercitată nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale de drept material incidente cauzei.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs În considerarea argumentelor expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă și, în consecință, va menține sentința de fond atacată.