ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 368/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 368/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2023
Asupra căii de atac de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la data de 7 martie 2022, pe rolul Curții de Apel Oradea, sub nr. x/2022/a2, reclamantul A. a solicitat reexaminarea încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată nr. 23/CA/2022 din data de 10 februarie 2022, pronunțată în dosarul Curții de Apel Oradea nr. 3/35/2022, și obligarea Curții de Apel Oradea la plata cheltuielilor de judecată.
Soluția instanței de fond
Prin încheierea civilă nr. 61/CA/2022 – PI din 4 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de netimbrare.
A fost anulată ca netimbrată cererea de reexaminare formulată de reclamantul A., împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată nr. 23/CA/2022 din data de 10 februarie 2022, pronunțată în dosarul Curții de Apel Oradea nr. 3/35/2022.
Calea de atac formulată
Împotriva încheierii civile nr. 61/CA/2022 – PI din 4 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat cale de atac petentul A., solicitând anularea hotărârii și rejudecarea cauzei pe fond.
Apărările intimatei-pârâte
Intimata– pârâtă nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.
II. Soluția Înaltei Curți
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității căii de atac, invocată de către Înalta Curte din oficiu, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată.
2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.
Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."
În aceste condiții, părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.
Raportat la datele speței de față, Înalta Curte constată următoarele:
Prezenta cale de atac a fost promovată împotriva încheierii civile nr. 61/CA/2022 – PI din 4 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admisă excepția de netimbrare și a fost anulată ca netimbrată cererea de reexaminare formulată de reclamantul A., împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată nr. 23/CA/2022 din data de 10 februarie 2022, pronunțată în dosarul Curții de Apel Oradea nr. 3/35/2022.
Potrivit dispozițiilor art. 200 din C. proc. civ.:
"(5) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.
(6) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.
(7) Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (3)."
Astfel, petentul a formulat cale de atac împotriva unei încheieri definitive, care nu este susceptibilă a fi atacată cu apel sau recurs, demers ce este inadmisibil.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge calea de atac formulată de A. împotriva încheierii nr. 61/CA/2022 – PI din 4 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge calea de atac formulată de A. împotriva încheierii nr. 61/CA/2022 – PI din 4 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 26 ianuarie 2023.