ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5935/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5935/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 8 decembrie 2022
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11.12.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în parte a deciziei FGA nr. 25161 din 25.11.2020 ca fiind netemeinică și nelegală și obligarea intimatului FGA la plata sumei de 7014,68 RON reprezentând penalități de întârziere și a sumei de 2637,39 RON, reprezentând cheltuieli de judecată stabilite prin sentința civilă nr. 6224/07.05.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. x/2013; obligarea intimatului FGA la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 837 din 28 mai 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins contestația formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată; s-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 837 din 28 mai 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat aplicarea greșită a normelor de drept material, susținând, în esență, că penalitățile de întârziere aferente despăgubirii din asigurări reprezintă creanțe din asigurări în sensul Legii nr. 213/2015, cu trimitere la Decizia nr. 29/2020 ÎCCJ - Completul pentru dezlegare unor chestiuni de drept (paragraf 124), precum și faptul că penalitățile de întârziere rezultă din contractul de asigurare RCA, astfel cum s-a stabilit prin Decizia 86/2017 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegare unor chestiuni de drept.
A mai susținut recurenta-reclamantă că FGA poate recupera penalitățile și cheltuielile de judecată în cadrul procedurii falimentului, invocând dispozițiile art. 18 din Legea nr. 213/2015.
În fine, a apreciat că posibilitatea creditorului de a solicita recuperarea penalităților și cheltuielilor de judecată în cadrul procedurii falimentului nu este de natură să excludă posibilitatea recuperării acestora de la FGA, invocând art. 17 din Legea nr. 213/2015.
Apărările formulate în recurs
Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este dată cu corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente situației de fapt reținute.
Procedura de soluționare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 5 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 8 decembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând cu prioritate regularitatea învestirii sale cu recursul de față, Înalta Curte constată neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității dispusă la alin. (3) al aceluiași articol, cererea de recurs nefiind legal timbrată.
Argumente de drept și de fapt relevante
Potrivit prevederilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:
"(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.
(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."
Totodată, dispozițiile art. 33 alin. (1) și alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar în cazul în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, titularului acesteia i se pune în vedere obligația de timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Înalta Curte reține că recurenta nu și-a îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, deși i-a fost adusă la cunoștință această obligație la data de 24 august 2021, conform dovezii de înmânare a adresei de comunicare emisă de instanță, aflată la dosar, precum și la data de 21 octombrie 2022, conform dovezii de înmânare a citației, aflată la dosar.
Așa fiind, văzând și dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., în conformitate cu care la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 486 alin. (3) care dispun că mențiunile prevăzute la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anuleaza recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 837 din 28 mai 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 8 decembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.