ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.11.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5448/2022

HOTĂRÂRE
16.11.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5448/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 august 2020, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1999 din 21 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

Contestația în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., contestatorul susținând că decizia atacată a fost pronunțată fără a fi îndeplinită procedura de citare prevăzută de art. 157 alin. (1) lit. c) g), j) și k) C. proc. civ., că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției nulității citației emise pentru termenul din 21 mai 2020 și a emis o decizie, în loc de încheiere.

Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova prin Administrația Jusdețeană a Finanțelor Publice Olt a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă.

Examinând cu prioritate cerința satisfacerii timbrajului aferent căii extraordinare de atac, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut dovada achitării de către contestator a taxei judiciare de timbru, având în vedere următoarele aspecte:

În cauză sunt incidente dispozițiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora pentru formularea contestației în anulare se datorează taxa de 100 de RON.

Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar potrivit art. 197 C. proc. civ.:

"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Prin citația comunicată contestatorului la data de 28.02.2022, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferentă contestației în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 1999 din 21 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, obligație pe care contestatorul nu a îndeplinit-o.

Cum dovada timbrării nu a fost atașată contestației în anulare, iar contestatorul nu și-a îndeplinit această obligație nici ulterior, deși a fost citat cu această mențiune, devin aplicabile dispozițiile art. 197 teza a II-a C. proc. civ., care prevăd sancțiunea anulării cererii, ca netimbrată.

Înalta Curte reține și împrejurarea că în cauză nu s-a formulat, de către contestatorul A., o cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru și/sau o cerere de ajutor public judiciar pentru plata taxei.

Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 197 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrată, a contestației în anulare formulată de contestatorul A..

Anulează, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1999 din 21 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-11-15
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5393/2022
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2022 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 21 aprilie 2021, pe r
ÎCCJ 2022-03-02
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1210/2022
Ședința publică din data de 2 martie 2022 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 7 iulie 2021, pe rolul În
ÎCCJ 2022-03-02
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1209/2022
Ședința publică din data de 2 martie 2022 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 28 aprilie 2021, pe rolul
ÎCCJ 2022-10-05
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4419/2022
Ședința publică din data de 5 octombrie 2022 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data
ÎCCJ 2021-05-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3027/2021
S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 573/2018 din 20 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. 5. Contestația în anulare exercitată în cauză Prin cererea înregistrată la data de 29 noi
Sursă