ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.05.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1262/2022

HOTĂRÂRE
19.05.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1262/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 19 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competență:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 28 februarie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., anularea hotărârii arbitrale nr. 37 din 03.02.2022, pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul nr. x/2021, precum și suspendarea executării acestei hotărâri.

În motivarea cererii, a învederat că societatea pârâtă a înaintat acțiunea în pretenții pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, înregistrată sub nr. x/2021, prin care a solicitat obligarea sa la plata sumei de 1.297,09 RON reprezentând diferență contravaloare reparație în urma evenimentului rutier din data de 26.05.2020, penalități de întârziere și 2.450,00 RON cheltuieli arbitrale.

Având în vedere faptul că între cele două societăți nu a existat o convenție arbitrală în vederea soluționării litigiilor pe cale amiabilă, iar A. S.A. a arătat că nu dorește soluționarea diferendului de către instanța arbitrală, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 2 din Regulile de Procedură ale Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, a apreciat reclamanta din prezenta cauză că în mod nelegal tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra acțiunii în pretenții formulate de B. S.R.L., neavând competență materială să judece.

A apreciat reclamanta că sunt îndeplinite prevederile art. 608 alin. (1) lit. a) și b), instanța arbitrală pronunțând o hotărâre în lipsa unei clauze contractuale semnate în acest sens. Or, în lumina art. 571 lit. c) C. proc. civ., referitor la una dintre condițiile cererii arbitrale, contractul de asigurare RCA nu prevede această clauză. În măsura în care o astfel de clauză nu există în contract, dar după ivirea diferendului părțile convin ca acesta să fie soluționat în procedura arbitrală, acestea pot încheia un "compromis", anume un înscris din care să rezulte acordul privind arbitrajul, ori pur și simplu, una dintre părți să sesizeze instanța arbitrală, iar pârâtul să fie de acord cu procedura.

Prevederile art. 7 alin. (3) din Norma nr. 18/2017 privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitățile societăților de asigurare și reasigurare și brokerilor de asigurare, emisă de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, nu limitează dreptul părților de a se adresa instanțelor de judecată abilitate.

Astfel, A. S.A. a menționat expres că nu este de acord cu procedura de soluționare a litigiului pe cale arbitrală.

Având în vedere toate aspectele menționate, a solicitat să se dispună desființarea hotărârii arbitrale nr. 37/03.02.2022 și să se constate că, potrivit art. 608 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. civ., litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului și nu a existat vreo convenție arbitrală.

În drept, a invocat dispozițiile art. 205 și următoarele din noul C. proc. civ., Norma ASF nr. 20/2017, Legea 132/2017 privind asigurările și reasigurările din România, Legea 12/1990, Legea 11/1991 și Directiva 2005/29/CE privind protecția consumatorilor.

Prin sentința nr. 55 din data de 17 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepția de necompetență teritorială a Curții de Apel Ploiești, invocată de instanță din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Craiova.

Deliberând asupra excepției necompetenței teritoriale a instanței, Curtea de Apel Ploiești a constatat că a fost învestită cu soluționarea unei cereri de anulare a hotărârii arbitrale nr. 37/03.02.2022 pronunțate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat cu Sediul Zonal Craiova.

Conform art. 610 C. proc. civ., competența de a judeca acțiunea în anulare revine curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.

Așadar, stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cererii de anulare a hotărârii arbitrale a fost raportată de legiuitor exclusiv la locul unde s-a efectuat arbitrajul - în raport de care se stabilește curtea de apel competentă, fiind lipsite de relevanță orice alte aspecte referitoare la părți sau la arbitrii.

În vederea stabilirii în cauză a locului efectuării arbitrajului, Curtea a solicitat precizări Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, care prin adresa depusă la dosar a precizat faptul că arbitrajul a avut loc la Craiova, învederând că " locul arbitrajului a fost stabilit la Craiova, în temeiul dispozițiilor art. 569 C. proc. civ., la solicitarea reclamantei (pag. 1 din Cererea de arbitrare), la care pârâta nu s-a opus".

În acest sens, verificând cererea de arbitrare formulată de intimata din prezenta cauză, s-a constatat că aceasta a solicitat expres ca prezentul litigiu să fie soluționat în Craiova, str. x x, județul Dolj - Sediul Zonal Craiova, astfel că, în raport de dispozițiile art. 569 din C. proc. civ. - conform cărora locul arbitrajului se stabilește de părți, susținerile Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat sunt corecte.

Curtea a mai reținut faptul că în antetul hotărârii arbitrale contestate se menționează "Sediul Zonal Craiova", iar la finalul acesteia se învederează expres că hotărârea a fost "pronunțată la Sediul Zonal Craiova al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, mențiuni care se coroborează cu aspectele comunicate de către acest tribunal și care nu au fost îndreptate/modificate de către instanța arbitrală, considerându-se, la acest moment procesual, că arbitrajul a avut loc, respectiv hotărârea arbitrală a fost pronunțată la Sediul Zonal Craiova, context în care, în raport de dispozițiile art. 610 din C. proc. civ., competența de soluționare a prezentei cereri de anulare a hotărârii arbitrale revine Curții de Apel Craiova.

De asemenea, Curtea a considerat că, de vreme ce în cuprinsul hotărârii arbitrale s-a consemnat expres un anumit loc al arbitrajului, reținerea altui loc cu ocazia stabilirii competenței de soluționare a acțiunii în anularea acestei hotărâri ar presupune fie existența unei erori materiale, fie a desfășurării arbitrajului și pronunțării hotărârii în alt loc decât cele menționate în cuprinsul său - împrejurare ultimă ce ar putea atrage incidența motivului de anulare prevăzut de art. 609 alin. (1) lit. g) (hotărârea arbitrală nu arată locul (real) al pronunțării), dar care nu se poate constata decât în urma soluționării acțiunii.

Cum în prezenta cauză nu s-a invocat niciuna dintre cele două situații premisă învederate (nici chiar de către titularul acțiunii în anularea hotărârii arbitrale), s-a considerat că pentru stabilirea competenței acțiunii în anulare trebuie avut în vedere locul pronunțării hotărârii arbitrale menționat în cuprinsul său și, ținând seama că arbitrajul a avut loc în circumscripția Curții de Apel Craiova, acesteia îi revine competența de a solicita prezentul litigiu.

Învestită fiind cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Craiova a înregistrat-o sub nr. x/2022, iar la termenul din data de 14.04.2022, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Craiova, secția a II-a Civilă în soluționarea cauzei, în raport de dispozițiile art. 129 raportat la art. 610 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 67 din 14 aprilie 2022 Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția a II-a Civilă, în vederea soluționării conflictului negativ.

În motivarea acestei soluții s-a reținut că, prin acțiunea arbitrală introdusă la Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat și înregistrată sub nr. x/2021, societatea B. S.R.L. a chemat în judecată societatea A. S.A. solicitând ca aceasta să fie obligată la plata către B. S.R.L. la sumei de 1297,09 RON reprezentând contravaloarea reparației autoturismului cu numărul de înmatriculare x, precum și obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere rezultate din cadrul dosarului de daună x. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei, potrivit dispozițiilor C. proc. civ. la plata cheltuielilor arbitrale.

În privința locului în care s-a desfășurat arbitrajul, Curtea de Apel Craiova a constatat că, potrivit art. 2 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, sediul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat este situat în Târgoviște, județul Dâmbovița.

Totodată, potrivit art. 41 din Regulile de procedură ale Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, locul desfășurării arbitrajului este la sediul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, excepție făcând situația în care, potrivit aceluiași articol, părțile, cu acordul președintelui/vicepreședintelui Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, pot conveni un alt loc.

Având în vedere că, în conformitate cu art. 56 din Regulile de procedură ale Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, judecata în cazul litigiilor deduse Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat se desfășoară potrivit menționatelor Reguli, cu excepția situațiilor în care părțile prin convenție arbitrală au prevăzut altfel, instanța reține că, în lipsa unei convenții arbitrale încheiate între părți, nu se poate reține că arbitrajul a fost soluționat în alte condiții decât cele prevăzute de Regulile de procedură ale Tribunalului, mai sus arătate.

De altfel, în afară de solicitarea B. S.R.L. inserată în cuprinsul cererii de chemare în judecată înregistrată la tribunalul arbitral și a mențiunii din partea finală a hotărârii arbitrale, toate celelalte înscrisuri aferente dosarului în care a fost adoptată hotărârea arbitrală nr. 37 din 3 februarie 2022 nu sunt de natură a da de înțeles că litigiul arbitral urma să se desfășoare sau că s-a desfășurat în altă parte decât în locul prevăzut prin chiar Regulile de procedură ale Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat mai sus amintite.

Nu în ultimul rând, având în vedere că ședința de arbitraj urma a fi organizată on-line, dar și că sediile zonale nu aveau coordonatori și nici personal tehnic, Curtea reține că, la momentul soluționării cauzei, sediile zonale nu erau apte de a oferi condițiile necesare pentru desfășurarea unei ședințe de arbitraj, cu atât mai mult cu cât aceasta urma a se desfășura on-line.

Prin urmare, fără personal tehnic, necesar, de altfel, asigurării suportului aferent unei astfel de modalități de organizare a ședinței de arbitraj, desfășurarea acesteia într-un astfel de centru zonal nu era doar cu mult mai anevoioasă, ci, așa cum s-a arătat mai sus, nu avea nici temei legal.

Mai mult, așa cum reiese din actul de înființare a Sediului Zonal Craiova (decizia nr. 108 din 19.11.2016), acesta este o entitate fără personalitate juridică ce se subordonează din punct de vedere material, teritorial și financiar Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat.

Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Curtea de Apel Ploiești și Curtea de Apel Craiova - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre ele este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competență.

Litigiul are ca obiect anularea hotărârii arbitrale 37 din 3.02.2022, pronunțate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat - Sediul Zonal Craiova în dosarul nr. x/2021.

Potrivit art. 610 C. proc. civ., "competența de a judeca acțiunea în anulare revine curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul."

Acest text de lege stabilește că acțiunea în anularea hotărârii arbitrale intră în competența exclusivă a curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.

Ca atare, soluționarea prezentului conflict negativ de competență presupune identificarea locului în care s-a desfășurat arbitrajul finalizat cu pronunțarea hotărârii arbitrale nr. 37 din 3.02.2022, pronunțate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat - Sediul Zonal Craiova în dosarul nr. x/2021.

Cu privire la această chestiune, Înalta Curte constată că prin cererea de arbitrare ce a format obiectul dosarului nr. x/2021 s-a solicitat ca litigiul arbitral să fie soluționat la Sediul Zonal Craiova al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat.

Totodată, reține că, la solicitarea Curții de Apel Ploiești din 3.03.2022, Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat a precizat că, deși ședința de arbitraj a fost on-line, tribunalul arbitral, pe timpul ședinței de arbitraj și la pronunțarea hotărârii arbitrale nr. 37 din 3.02.2022 în dosar nr. x/2021, s-a aflat în Sediul Zonal Craiova al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, situat în municipiul Craiova, str. x x, jud. Dolj, ceea ce înseamnă că locul arbitrajului a fost la Craiova.

De asemenea, în dispozitivul hotărârii arbitrale s-a consemnat că aceasta a fost pronunțată la Sediul Zonal Craiova al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, aspect care denotă că arbitrul învestit cu soluționarea cererii de arbitrare s-a aflat în Craiova la momentul pronunțării.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că arbitrajul a avut loc la Sediul Zonal Craiova al Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat.

Cum sediul acestui tribunal arbitral se află în circumscripția Curții de Apel Craiova, rezultă că aceasta este instanța competentă să soluționeze acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, conform art. 610 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-06-09
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1443/2022
Ședința publică din data de 9 iunie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat la 29 noiembrie 2021 sub nr. x/2021, r
ÎCCJ 2022-05-19
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1253/2022
Ședința publică din data de 19 mai 2022 Asupra conflictului negativ de competență: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă la data de 08.02.2022, sub nr. de dosar x/2022, reclamanta A. S.A. a solicit
ÎCCJ 2022-06-09
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1442/2022
Ședința publică din data de 9 iunie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R
ÎCCJ 2022-06-09
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1440/2022
Ședința publică din data de 9 iunie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat la 29 noiembrie 2021 sub nr. x/2021, r
ÎCCJ 2022-06-14
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1474/2022
Ședința publică din data de 14 iunie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L.
Sursă