ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1592/2022

Sentința pronunțată de Tribunalul Timiș: Prin sentința civilă nr. 787 din 22 aprilie 2021, Tribunalul Timiș a respins excepțiile netimbrării și lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiate. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara: Prin decizia nr. 241 din 9 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a fost respins apelul declarat de reclamanții A., B., C., D. și E. împotriva sentinței civile nr. 787 din 22 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul Timiș.

Calea de atac declarată în cauză: Împotriva deciziei nr. 241 din 9 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, reclamanții A., B., C., D. și E. au declarat recurs. Invocând incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. Au arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1000 C. civ. de la 1864 referitoare la raportul dintre comitent și prepus, având în vedere raportul dintre un fost șef de stat și statul pe care l-a reprezentat. Astfel, recurenții-reclamanți au susținut că raportul a fost tocmai invers față de cel reținut de instanța de apel, întrucât Statul Român acționa la instrucțiunile și ordinele fostului președinte care, prin dispozițiile sale, angrena Statul în raporturile cu terții, în raporturile interne și internaționale, unde Statul Român acționa în calitate de subiect de drept. Prin analogie cu o societate comercială, consideră că nu se poate aprecia că doar aceasta răspunde pentru întreaga activitate infracțională presupus a fi săvârșită, iar organele sale de conducere nu vor avea vreo vină, pentru că ele doar au primit instrucțiuni de la această societate. Raportul a fost invers, Statul fiind răspunzător pentru acțiunile organului său de conducere, astfel cum un părinte răspunde pentru faptele copilului său. Au arătat că instanța de apel a interpretat greșit că există un raport de subordonare în baza căruia Statul să poată da ordine și instrucțiuni unui președinte întrucât un stat, ca subiect de drept, nu poate face acest lucru. Dacă s-ar accepta teza instanței de apel, care a făcut o interpretare a raportului dintre stat și președinte asemănătoare instanței de fond, ar însemna să se accepte existența unui "for" superior, care să atribuie acestuia din urmă niște instrucțiuni, sarcini. Învederează că interpretarea dată de instanța de apel raportului dintre fostul președinte și Statul Român este greșită inclusiv cu privire la manifestările de condamnare publică a fostului regim comunist după căderea acestuia din 1989, în sensul că acestea nu au nicio relevanță și nici legile care au fost edictate cu titlu de recunoștință față de persoanele persecutate între 1945-1989. Au invocat dispozițiile art. 36 C. proc. civ., art. 19 alin. (1) C. proc. pen., art. 221 și 224 alin. (1) C. civ., arătând că Statul Român are calitate procesuală pasivă în cauză. Contrar susținerilor instanței de apel, acesta este ținut să răspundă pentru faptele fostului președinte, în calitate de conducător suprem, fapte ce au generat moartea și rănirea gravă a persoanelor care au avut o implicare în evenimentele din timpul Revoluției Române din 1989.

Apărările formulate: Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (22 octombrie 2020), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 22 septembrie 2022, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra excepției netimbrării recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în raport de excepția de netimbrare, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., "la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic", sub sancțiunea nulității. Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta ordonanță de urgență." De asemenea, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din același act normativ, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar potrivit alin. (2), "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. Prin aceeași comunicare instanța îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dispozițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ. rămân aplicabile în ceea ce privește complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanța însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condițiile art. 201 alin. (1) din C. proc. civ., decât după soluționarea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru." În cauză, în sarcina recurenților-reclamanți A., B., C., D. și E. s-a stabilit obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, calculată în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (2) teza finală raportat la art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii de recurs. Prin încheierea din 7 aprilie 2022, a fost respinsă cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru. Încheierea a fost comunicată recurenților la 18 aprilie 2022. La 29 iunie 2022 recurenții-reclamanți A., B., C., D. și E. au fost citați cu mențiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, obligație față de care părțile nu s-au conformat. Cum recurenții nu au depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță, deși au fost legal înștiințați despre obligativitatea timbrării cererii de recurs, în raport de prevederile legale anterior menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a anula recursul, ca netimbrat.