ÎCCJ, decizie (scj.ro #197505)

Petiție adresată Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) având ca obiect contestarea modului de soluționare de către o societate de asigurare a unui dosar de daună deschis în baza asigurării facultative CASCO. Limitele de competență ale A.S.F

Legea nr. 32/2000, art. 5 lit. o), art. 20 alin. (2)

Legea nr. 237/2015, art. 1 lit. e)

O.U.G. nr. 93/2012, art. 2 alin. (1), lit. b), art. 3, art. 6 alin. (1) și (3), art. 7 alin. (2)

Codul civil, art. 2199 și urm.

Potrivit art. 2 și art. 3 din Legea nr. 136/1995, în asigurarea facultativă raporturile dintre asigurat și asigurător, precum și drepturile și obligațiile fiecărei părți se stabilesc prin contractul de asigurare, iar în asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat și asigurător, drepturile și obligațiile fiecărei părți sunt stabilite prin lege. Întrucât, în sensul legislației speciale din domeniul asigurărilor, asigurarea CASCO nu este o asigurare obligatorie, condițiile generale și speciale ale acestui contract reglementate prin voința concordantă a părților, iar nu prin acte normative emise de A.S.F.

Astfel fiind, în privința asigurărilor facultative CASCO, sunt aplicabile dispozițiile art. 2199 și următoarele Cod Civil privind contractul de asigurare, încheierea unui asemenea contract făcându-se pe baza principiului libertății contractuale, iar interpretarea clauzelor acestuia fiind făcută după intenția comună a părților contractante exprimată la încheierea contractului, eventualele litigii izvorâte urmând a se soluționa fie pe cale amiabilă, fie pe cale judecătorească.

Prin urmare, în raport cu dispozițiile normative ce-i reglementează activitatea, A.S.F. nu are competența legală de a impune asigurătorului o anumită soluție de adoptat într-un dosar particular de daună, nemulțumirile referitoare modul în care s-au stabilit despăgubirile de către asigurator, în temeiul unui contract de asigurare facultativă CASCO neputând fi soluționate pe calea unei petiții adresate acestei autorități.

I.C.C.J, Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 438 din 29 ianuarie 2020

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 15 martie 2016, pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea “A” S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea de Supraveghere Financiară și Societatea de asigurări „B” S.A., a solicitat:

- constatarea refuzului acordării dreptului reclamantei la un control efectiv din partea pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară, în virtutea atribuțiilor legale conferite acestei autorități de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. b) și art. 5 din O.U.G. nr. 93/2012, la sesizarea/reclamanția nr. 53711/2015, în privința modului de instrumentare a dosarului de daună nr. 70064156 de către Societatea de asigurări „B” S.A, stabilirea faptului că pârâta ASF are, potrivit legii, prerogativa de control-verificare a oricărei activități din activitatea de asigurare și din alte activități în legătură cu aceasta, inclusiv cea privind adoptarea deciziilor privind despăgubirile ce pot fi acordate într-un dosar de daună și obligarea acestei autorități la efectuarea unui control efectiv în baza reclamației nr. 53711/2015, precum și la luarea măsurilor ce se impun;

- obligarea pârâtei Societatea de asigurări „B” S.A. la plata către reclamantă a sumei de 12.357,18 lei, reprezentând diferența din despăgubirea aferentă dosarului de daună nr. 70064156, neacordată de pârâtă;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3068 din 17 octombrie 2016, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a disjuns cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată și a respins, ca neîntemeiat, capătul întâi din acțiunea formulată de reclamanta Societatea “A” S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Împotriva sentinței civile nr. 3068 din 17 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea “A” S.R.L., atât împotriva soluției pronunțată asupra primului capăt al cererii de chemare în judecată, cât și împotriva măsurii disjungerii celui de-al doilea capăt al acțiunii. Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, reclamanta solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei și admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea căii de atac, recurenta arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, prin acțiune a solicitat constatarea refuzului acordării dreptului reclamantei la un control efectiv din partea paratei Autoritatea de Supraveghere Financiara în virtutea atribuțiilor legale conferite acestei autorități de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. b, art. 3 alin. 1 lit. b) și c) și art. 5 din OUG 93/2012, la sesizarea/reclamația nr. 53711/2015 în privința modului de instrumentare a dosarului de dauna nr. 70064156 de către Societatea de asigurări „B” S.A în relația cu reclamanta, și stabilirea faptului ca ASF are, potrivit legii, prerogativa de control - verificare a oricărei activități din activitatea de asigurare și din alte activități în legătura cu aceasta inclusiv cea privind adoptarea deciziilor privind despăgubirile ce pot fi acordate într-un dosar de dauna și obligarea acestei autorități la efectuarea unui control efectiv în baza reclamației nr. 53711/2015 precum și la luarea masurilor ce se impun

.

Instanța de fond a reținut însă, contrar dispozițiilor legale prevăzute de art.1 alin. 2, art. 2 alin. 1 lit. b, art. 3 alin. 1 lit. b și art. 5 din OUG 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, că A.S.F. și-ar fi îndeplinit obligațiile de control prin aceea că a răspuns reclamantei pe baza înscrisurilor furnizate de asigurător prin preluarea și redarea întocmai în răspunsul sau a punctului de vedere al asigurătorului.

Cu alte cuvinte instanța a reținut că prerogativa controlului pe care ASF trebuie să îl exercite se rezumă la preluarea conținutului înscrisurilor și punctelor de vedere ale asiguratorilor verificați și că aceasta nu are practic prerogativa de control asupra activității asigurătorilor sub toate aspectele. O astfel de interpretare și aplicare a legii este contrară reglementarilor  legale invocate, aplicate și interpretate de instanță, care prevede expres că supravegherea exercitată de A.S.F., prevăzută la art. 2 alin. (1), se realizează prin:

b) emiterea de reglementări, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I;

c) realizarea controlului asupra entităților și operațiunilor prevăzute la art. 2 alin. (1) pe baza raportărilor primite și prin verificări la fața locului;

Soluționarea petițiilor, prin analiza aspectelor sesizate de consumatorii de servicii financiare în vederea identificării și eliminării deficientelor și a practicilor incorecte din activitatea entităților supravegheate, precum și prevenirea perpetuări acestora prin acțiuni reactive specifice; îmbunătățirea gradului de asistență și protecție a consumatorilor, transparentizarea actului administrativ creșterea nivelului de accesibilitate a consumatorilor, cointeresarea și incluziunea financiară a consumatorilor este o obligație ce trebuie să fie efectivă iar nu formală.

ASF a inclus în procesul său de reorganizare organizațională înființarea de la 01.01.2015 a Direcției Protecția Consumatorilor care asigură protejarea și apărarea drepturilor și intereselor consumatorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive și frauduloase, precum și educarea și promovarea încrederii în serviciile, produsele și instrumentele financiare specifice piețelor nebancare, conform practicii europene de definire a conceptului de business conduct

Toate acestea sunt însă iluzorii în măsura în care în activitatea efectivă a Autorității de Supraveghere Financiara nu se regăsește îndeplinirea efectivă a atribuțiilor legale de control și dispunere de măsuri și sancțiuni în consecința.

De asemenea în activitatea ASF este inexistentă acțiunea de monitorizare a regulilor de comportament care pot afecta clienții și piața sau încalcă legislația, protejarea intereselor consumatorilor în fața abordărilor incorecte sau abuzive, a practicilor frauduloase, furnizarea de informații obligatorii imparțiale și corecte la momentul potrivit, transparența, recomandări și obiective de înalta calitate

Toate acestea rezultă cu prisosință din modul de instrumentare a petiției/reclamației nr. 53711/2015 în privința modului de instrumentare a dosarului de dauna nr. 70064156 de către Societatea de asigurări „B” S.A în relația cu recurenta, în analiza căreia, în mod formal ASF s-a rezumat în a copia informațiile furnizate de asigurător și a menționa că în privința adoptării deciziilor privind despăgubirile ce pot fi acordate într-un dosar de dauna acestea sunt în competența exclusivă a personalului angajat al asigurătorului.

Recurenta a înțeles să critice și încheierea pronunțată în data de 17.10.2016 în ceea ce privește disjungerea  capătului 2 al acțiunii, arătând că instanța a aplicat și interpretat greșit dispozițiile prevăzute de art. 123 C.pr.civ  în privința excepției necompetenței materiale a Curții de Apel București în soluționarea capătului 2 al acțiunii, deoarece instanța este competentă material și pentru soluționarea capetelor de cerere accesorii și incidentale.

4.1.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 3 martie 2017, intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Aceasta arată că, potrivit OUG nr.93/2012, A.S.F. este autoritate autonomă de specialitate, care exercită atribuții de autorizare, reglementare, supraveghere și control ale societăților de asigurare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000, Legii nr. 237/2015, Legii nr.136/1995 precum și ale normelor emise în aplicarea acestora.

A.S.F. supraveghează în mod permanent situația financiară a asigurătorilor, sfera atribuțiilor și competențelor fiind cea delimitată de actele normative mai sus amintite.

Potrivit art. 2 și art. 3 din Legea nr. 136/1995, în asigurarea facultativă raporturile dintre asigurat și asigurător, precum și drepturile și obligațiile fiecărei părți se stabilesc prin contractul de asigurare, iar în asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat și asigurător, drepturile și obligațiile fiecărei părți sunt stabilite prin lege.

Așa fiind, intimata arată că, în sensul legislației speciale din domeniul asigurărilor, asigurarea CASCO nu este o asigurare obligatorie, condițiile generale și speciale ale acestui contract nefiind reglementate prin acte normative emise de A.S.F., ci prin voința concordantă a părților iar legiuitorul a înțeles să delimitează sfera competențelor A.S.F., respectând rolul fiecărei autorități publice (instanțele judecătorești, autoritățile fiscale, autoritatea pentru protecția consumatorilor etc).

Prin acțiunea sa, recurenta-reclamantă extinde sfera de aplicare a unor acte normative, iar intimata nu are competența de

"

verificare a oricăror activități

"

astfel cum pretinde recurenta, ci numai a acelora stabilite în competența sa prin lege.

În ceea ce privește dispunerea efectuării de controale, solicită a se avea în vedere dispozițiile art.7 alin.(2) din OUG nr.93/2012 potrivit cărora

"A.S.F. este singura autoritate în măsură să se pronunțe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor și analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale ".

Potrivit Legii nr. 32/2000 (cu modificările și completările care au intrat în vigoare până la data de 31.12.2016), A.S.F.-

„...primește și răspunde la toate sesizările și reclamațiile privind activitatea asigurătorilor, reasiguratorilor și intermediarilor în asigurări și/sau în reasigurări"" -

art.5 lit. n).

În baza legii speciale, A.S.F. a elaborat Norma nr.24/2014 privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea asigurătorilor și brokerilor de asigurare, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 824 din 12 noiembrie 2014.

Ulterior elaborării Normei nr. 24/2014, la data de 01.01.2016, a intrat în vigoare Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, care prevede la art.8 alin.(12) că

"A.S.F. răspunde la petițiile referitoare la activitatea societăților primite de la contractanți, păgubiți sau reprezentanți ai acestora".

Astfel, intimata arată că a răspuns petițiilor formulate de reclamantă (răspunsuri nr. 53711/20.07.2015, nr.74155/17.09.2015, nr. 99719/16.12.2015) iar împrejurarea că societatea reclamantă este nemulțumită de răspunsul primit nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare în sensul Legii nr. 554/2004, răspunsul neputând fi condiționat de soluționarea favorabilă a cererii Societății “A” SRL.

În acest sens, Societatea recurentă a formulat petiția înregistrată la A.S.F. cu nr.53711/10.06.2015, împotriva Societății de asigurări „B” S.A prin care a reclamant modalitatea de soluționare a Dosarului de daune nr. 70064156 (diferența de despăgubire de 12.357,18 lei neacceptată la plată de asigurător). În urma analizării, atât a petiției cât și a documentației transmise de asigurător, A.S.F. a transmis răspunsul nr. 53711/20/07/2015, prin care a comunicat societății petente din ce se compune diferența de 12.357,18 lei dintre suma solicitată în cererea de despăgubire (28.378,89 lei) și suma achitată, citând totodată din condițiile generale de asigurare aferente poliței, respectiv, prevederile art. 7.2.3 alin. (ii) potrivit cărora, Societatea de asigurări „B” S.A

„este îndreptățită să nu acorde despăgubiri în cazul în care: [...] (ii) Asiguratul/Utilizatorul/Contractantul nu și-a îndeplinit obligațiile decurgând din contractul de asigurare. S-a mai arătat că, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 (în vigoare la data petiției), asigurătorul, pentru asigurările facultative practicate, trebuie să elaboreze:

a) propriile condiții de asigurare, cu respectarea prevederilor legale referitoare la contractul de asigurare:

b) propriile clauze de asigurare, care pot modifica condițiile de asigurare, în funcție de opțiunea proprie sau de cea a asiguratului

";

Potrivit prevederilor art. 12 alin. (41) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, „

condițiile generale și specifice ale polițelor de asigurare, valoarea primelor de asigurare, modul de calcul al primelor sau formularele și alte documente pe care un asigurător intenționează să le utilizeze în relațiile sale cu asigurații nu sunt supuse aprobării prealabile sau informărilor sistematice

";

Încheierea unui contract de asigurare facultativă se face pe baza principiului libertății contractuale și produce efecte juridice în privința raporturilor dintre asigurător și asigurat, contractul având putere de lege între părțile contractante.

Potrivit dreptului comun interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante exprimată la încheierea contractului, eventualele litigii izvorâte din interpretarea condițiilor contractuale urmând a se soluționa fie pe cale amiabilă, fie pe cale judecătorească, instanța de judecată competentă fiind singura autoritate în măsură să se pronunțe cu privire ia interpretarea unui contract, la determinarea și calificarea conținutului acestuia, a cauzelor sale, în scopul stabilirii drepturilor și obligațiilor născute în temeiul său.

Ulterior, recurenta a mai formulat 2 petiții, intimata răspunzându-i de fiecare dată după ce asiguratorul a comunicat note de fundamentare prin care își menținea decizia inițială din dosarul de daună.

La data de 18.01.2016, s-a înregistrat la A.S.F., sub nr. 2857, o nouă petiție legată de acest caz. Întrucât asigurătorul a menținut decizia adoptată în Dosarul de daună nr. 70064156, având în vedere că elementele prezentate în această nouă petiție nu au fost suficiente pentru reanalizarea soluției adoptate în sensul celor stabilite în cadrul întâlnirii dintre părțile semnatare ale contractului din data de 15.12.2015, precum și prevederile art. 10 din O.G. nr. 27/2002 referitoare la clasarea petițiilor, A.S.F. a clasat această petiție, fără transmiterea vreunui răspuns.

Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr.554/2004, iar art. 6 din OUG nr.93/2012, enumera în mod expres și limitativ actele administrative individuale emise de A.S.F.: autorizațiile, atestatele, avizele și deciziile. Prin urmare, răspunsurile A.S.F. la petiții, nu sunt acte administrative în sensul art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004.

Nu sunt aplicabile în cauză nici prevederile art.2 alin.(2) din Legea nr.554/2004, prin care se arată că se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, întrucât, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, potrivit art.2 alin.(l) lit.j) din lege.

A.S.F. are competența de a soluționa reclamațiile/petițiile care îi sunt adresate, în limitele stabilite de actele normative precizate anterior (subliniază în acest context că practic nemulțumirea reclamantei se referă la modalitatea de interpretare a dispozițiilor unui contract de asigurare facultativă privitoare la modalitatea calcul a unei despăgubiri).

Împrejurarea că petenta este nemulțumită de răspunsul primit nu echivalează cu un refuz nejustificat, răspunsul A.S.F. neputând fi condiționat de soluționarea favorabilă petiției7.

Prin urmare, răspunsurile A.S.F. la petiții nu pot fi calificate nici ca fiind acte administrative asimilate, respectiv refuz nejustificat.

Având în vedere că legiuitorul stabilit clar sfera competențelor A.S.F., conduita A.S.F. pretinsă de recurentă (de obligare a asigurătorului să adopte o anumită soluție în dosarul de daune deschis în baza unei asigurări facultative) constituie o depășire a atribuțiilor sale de supraveghere și control, și o ingerință nepermisă în raporturile contractuale și în activitatea instanțelor judecătorești, competente să soluționeze litigiile în pretenții.

4.2.

Prin notele scrise înregistrate la dosarul cauzei la data de 08 martie 2017, intimata-pârâtă Societatea de asigurări „B” S.A a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului vizând măsura disjungerii celui de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând recursul declarat de reclamanta Societatea “A” S.R.L în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată:

În ceea ce privește critica adusă încheierii din data de 17.10.2017, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 123 C.pr.civ, vizează o măsură de bună administrare a justiției, astfel de măsuri neputând fi cenzurate în calea de atac a recursului.

Cât privește recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 3068 din 17 octombrie 2016, soluția instanței de fond se impune pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din cele de mai sus, instanța de fond, instanță de contencios administrativ și fiscal, s-a considerat legal sesizată cu primul capăt de cerere, respectiv:

- constatarea refuzului acordării dreptului reclamantei la un control efectiv din partea pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară, în virtutea atribuțiilor legale conferite acestei autorități de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. b) și art. 5 din O.U.G. nr. 93/2012, la sesizarea/reclamanția nr. 53711/2015, în privința modului de instrumentare a dosarului de daună nr. 70064156 de către Societatea de asigurări „B” S.A, stabilirea faptului că pârâta ASF are, potrivit legii, prerogativa de control-verificare a oricărei activități din activitatea de asigurare și din alte activități în legătură cu aceasta, inclusiv cea privind adoptarea deciziilor privind despăgubirile ce pot fi acordate într-un dosar de daună și obligarea acestei autorități la efectuarea unui control efectiv în baza reclamației nr. 53711/2015, precum și la luarea măsurilor ce se impun

.

În fapt, Înalta Curte constată că, așa cum a reținut și instanța de fond,  reclamanta recurentă are calitatea de utilizator al autovehiculului marca X, iar între Societatea „C” IFN, în calitate de asigurat, reclamanta în calitate de contractant/utilizator și asigurătorul Societatea de asigurări „B” S.A a fost încheiata polița de asigurare facultativa CASCO a autovehiculelor seria C nr. 30853xx din 30.04.2013.

În perioada de valabilitate a poliței de asigurare menționate, în legătura cu acest autovehiculul, a avut loc evenimentul asigurat, drept pentru care asigurătorul a deschis dosarul de dauna CASCO numărul RA/47/BU/15/700641xx, eliberând totodată nota de constatare în cuprinsul căreia au fost menționate reperele avariate și soluțiile tehnice de îndeplinit.

Ulterior deschiderii dosarului de dauna, reclamanta recurentă a apelat la serviciile unității reparatoare de specialitate S.C. „D” S.R.L. în vederea efectuării reparației conform notei de constatare eliberata de către asigurătorul, societate de asigurări. Unitatea reparatoare S.C. „D” S.R.L. care a efectuat reparațiile conform notei de constatare și Devizului de Reparație nr. AS33xx/15.05.2015, după finalizarea acestora, a emis factura fiscala nr. 55xx/15.05.2015 în valoare de 28.378,89 lei, document depus împreuna cu celelalte înscrisuri de reparație la sediul asigurătorului. Unitatea reparatoare a încasat de la asigurător suma de 16.021,71 lei, rămânând neachitată diferența de 12.357,18 lei, iar pentru justificarea plății parțiale, respectiv neachitarea sumei în valoare de 12.357,18, asigurătorul „B” SA a emis adresa cu numărul DD66892/15.06.2015, arătând în principiu că nu au fost respectate condițiile de asigurare.

Susținând că refuzul plății integrale a reparațiilor efectuate la autovehiculul implicat în desfășurarea evenimentului asigurat reprezintă o practică incorectă, neloială, abuzivă și frauduloasă a societății de asigurări „B” SA, care nu își respecta obligațiile de asigurare a transparenței, accesibilității și echității pentru consumatori, furnizarea de informații obligatorii imparțiale și corecte, reclamanta SC “A” SRL s-a adresat pârâtei ASF cu reclamația/petiția nr. 53711/20xx reclamând modul de instrumentare a dosarului de daună nr. 700641xx de către această societate de asigurări.

Pârâta intimată ASF a răspuns reclamatei recurente, prin adresa  nr. 53711/20.07.2015, faptul că,  a

solicitat societății „B” SA copia dosarului de daună nr. 70064156, precum și o notă de fundamentare privind aspectele prezentate iar analiza dinamicii accidentului, a avariilor rezultate precum și adoptarea deciziilor privind despăgubirile ce pot fi acordate într-un dosar de daună sunt în competența exclusivă a personalului angajat al asigurătorului. Având în vedere că asigurarea în cauză intră în categoria asigurărilor facultative, aplicabile în speță sunt prevederile art. 2 din legea nr 136/1995, iar încheierea unui contract de asigurare facultativă se face pe baza principiului libertății contractuale și produce efecte juridice în privința raporturilor dintre asigurător și asigurat, contractul având putere de lege între părțile contractante. (…)…eventualele litigii izvorâte din interpretarea condițiilor contractuale urmând a se soluționa fie pe cale amiabilă fie pe cale judecătorească. Instanța de judecată competentă este singura autoritate în măsură să se pronunțe cu privire la interpretarea unui contract, la determinarea și calificarea conținutului acestuia, a clauzelor sale, în scopul stabilirii drepturilor și obligațiilor născute în temeiul său.

Recurenta reclamantă a mai revenit cu alte petiții la ASF, aceasta răspunzând că asiguratorul „B” SA își menține decizia inițială.

Instanța de fond a respins cererea reclamantei justificând soluția prin faptul că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că pârâta ASF a probat contrariul celor afirmate de reclamantă, și anume că nu și-ar fi îndeplinit obligația de supraveghere și control potrivit normelor legale în vigoare. Dimpotrivă, tocmai în îndeplinirea acestor obligații, pârâta ASF a solicitat copia dosarului de daună în discuție, dar și nota de fundamentare întocmită de către asigurătorul vizat, efectuând așadar controlul solicitat de reclamantă.

S-a mai reținut că, în realitate reclamanta este nemulțumită de soluția adoptată de asigurătorul „B” SA cu privire la dosarul de daună deschis în baza asigurării facultative CASCO, așteptările reclamantei fiind acelea ca pârâta ASF să determine soluția dorită de ea, respectiv plata integrală a despăgubirilor, iar nu parțială, așa cum asigurătorul a procedat. Or, ceea ce pretinde reclamanta este în afara atribuțiilor și sarcinilor legale ale pârâtei ASF, aceasta din urmă neputând impune asigurătorului o anumită soluție de adoptat într-un dosar particular de daună. Raporturile cu asigurătorul sunt guvernate de clauzele contractuale ale poliței de asigurare facultativă CASCO, iar o eventuală nemulțumire a reclamantei, susținere din partea acesteia de neexecutare a clauzelor contractuale sau executare necorespunzătoare are a fi dedusă unei judecăți în fața instanțelor competente.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 1 lit. e) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, și art. 2 alin. 1 lit. b din OUG nr. 93/2012, atribuțiile Autorității de Supraveghere Financiară sunt cele de reglementare, autorizare și supraveghere și control a societăților de asigurare și reasigurare.

Art. 3 din OUG nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară arată că,

supravegherea exercitată de A.S.F., prevăzută la art. 2 alin. (1), se realizează prin:

b) emiterea de reglementări, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I;

c) realizarea controlului asupra entităților și operațiunilor prevăzute la art. 2 alin. (1) pe baza raportărilor primite și prin verificări la fața locului;

d) dispunerea de măsuri și aplicarea de sancțiuni.

În privința controlului, art. 7 alin. (2) OUG nr. 93/2012 prevede că,

A.S.F. este singura autoritate în măsură să se pronunțe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor și analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale.

Totodată, conform art. 5 din același act normativ,

în exercitarea atribuțiilor și prerogativelor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, A.S.F. contribuie la consolidarea unui cadru integrat de funcționare și supraveghere a piețelor, participanților și operațiunilor pe aceste piețe și are ca obiective:

a) asigurarea stabilității, competitivității și bunei funcționări a piețelor de instrumente financiare, promovarea încrederii în aceste piețe și în investițiile în instrumente financiare, precum și asigurarea protecției operatorilor și investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive și frauduloase;

b) promovarea stabilității activității de asigurare și apărarea drepturilor asiguraților.

În exercitarea acestor atribuții, conform art. 5 lit. o) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea și supravegherea intermediarilor în asigurări și reasigurări, ASF, printre altele,

primește și răspunde la toate sesizările și reclamațiile privind activitatea intermediarilor în asigurări și/sau în reasigurări.

Potrivit art. 7. din Norma nr. 24/2014 privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea asigurătorilor și brokerilor de asigurare,

în

cazul în care din analiza notei de fundamentare întocmite de către colectivul de analiză și soluționare a petițiilor, transmisă Autorității de Supraveghere Financiară, rezultă că prin soluția adoptată nu sunt respectate drepturile asiguraților/persoanelor păgubite sau se constată întârzierea nejustificată a transmiterii documentației solicitate, fapt care poate conduce la nesoluționarea în termenul legal a petițiilor, Autoritatea de Supraveghere Financiară adoptă, individual sau cumulativ, următoarele măsuri:

a) comunică asigurătorilor și/sau brokerilor de asigurare în cauză punctul său de vedere privind soluționarea aspectelor semnalate în petiții și dispune reanalizarea, în regim de urgență, în conformitate cu dispozițiile legale, a soluției comunicate Autorității de Supraveghere Financiară și/sau petentului;

b) efectuează un control inopinat asupra modului de rezolvare a aspectelor semnalate în petiții de către asigurătorul și/sau brokerul de asigurare în cauză și aplică măsurile sancționatorii pentru încălcarea prevederilor legale.

Așadar, în soluționarea petițiilor, ASF are norme clare, exprese, singurele măsuri care pot fi dispuse, în cazul în care nu sunt respectate drepturile asiguraților/persoanelor păgubite, sunt cele sancționatorii prevăzute de actele normative prevăzute la art. 2 alin. 1 lit. b din OUG nr. 93/2012.

Cu referire la acest aspect Înalta Curte constată că, potrivit art. 2 și art. 3 din Legea nr. 136/1995, în asigurarea facultativă raporturile dintre asigurat și asigurător, precum și drepturile și obligațiile fiecărei părți se stabilesc prin contractul de asigurare, iar în asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat și asigurător, drepturile și obligațiile fiecărei părți sunt stabilite prin lege.

Așadar, drepturile asiguraților/persoanelor păgubite care nu sunt respectate și la care se referă prevederile art. 7. din Norma nr. 24/2014 sunt cele stabilite prin lege în cazul asigurării obligatorii.

Prin urmare, în sensul legislației speciale din domeniul asigurărilor, asigurarea CASCO nu este o asigurare obligatorie, condițiile generale și speciale ale acestui contract nefiind reglementate prin acte normative emise de A.S.F., ci prin voința concordantă a părților.

Astfel, potrivit art. 20 alin. 2 din Legea nr. 32/2000, așa cum era în vigoare la data încheierii contractului,

asigurătorul, pentru asigurările facultative practicate, trebuie să elaboreze:

a) propriile condiții de asigurare, cu respectarea prevederilor legale referitoare la contractul de asigurare;

b) propriile clauze de asigurare, care pot modifica condițiile de asigurare, în funcție de opțiunea proprie sau de cea a asiguratului;

c) propriile criterii de stabilire a primelor de asigurare;

d) propriile reglementări și instrucțiuni de constatare și lichidare a daunelor, în strictă concordanță cu prevederile cuprinse în condițiile și în clauzele de asigurare;

Conform art. 12 alin. 4

1

din actul normativ de mai sus,

condițiile generale și specifice ale polițelor de asigurare, valoarea primelor de asigurare, modul de calcul al primelor sau formularele și alte documente pe care un asigurător intenționează să le utilizeze în relațiile sale cu asigurații nu sunt supuse aprobării prealabile sau informărilor sistematice

.

Așadar, în privința asigurărilor facultative CASCO, sunt aplicabile dispozițiile art. 2199 și următoarele Cod Civil privind contractul de asigurare, încheierea unui  asemenea contract făcându-se pe baza principiului libertății contractuale iar interpretarea clauzelor acestuia se face după intenția comună a părților contractante exprimată la încheierea contractului, eventualele litigii izvorâte urmând a se soluționa fie pe cale amiabilă, fie pe cale judecătorească.

În speță, așa cum a reținut de altfel și instanța de fond, ceea ce pretinde reclamanta este în afara atribuțiilor și sarcinilor legale ale pârâtei ASF, această instituție  neputând impune asigurătorului o anumită soluție de adoptat într-un dosar particular de daună.

Înalta Curte constată că, inclusiv prin cererea de recurs, recurenta reclamantă solicită stabilirea faptului că pârâta ASF are, potrivit legii, prerogativa de control-verificare a oricărei activități din activitatea de asigurare și din alte activități în legătură cu aceasta, inclusiv cea privind adoptarea deciziilor privind despăgubirile ce pot fi acordate într-un dosar de daună.

Cu referire la acesta aspect, recurenta consideră că modul de soluționare a petițiilor/reclamațiilor prin preluarea punctului de vedere al asiguratorului și invocarea unei competente externe, a fost efectuat cu nerespectarea dispozițiilor art. 7 alin.2 din OUG 93/2012 potrivit căruia,

A.S.F. este singura autoritate în măsură să se pronunțe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor și analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale.

Înalta Curte consideră că aceste critici sunt nefondate întrucât, potrivit art. 7 din Norma ASF nr. 24/2014 și art. 3 lit. c din OUG nr. 93/2012, în  realizarea controlului și, implicit, pentru soluționarea petițiilor, ASF analizează raportările primite de la societatea de asigurare în cauză, respectiv, nota de fundamentare și copia dosarului de daune și în baza acestora formulează răspunsul către petiționare.

Pe de altă parte, potrivit art. 6 alin. 2 și 3 din OUG nr. 93/2012,

reglementările A.S.F. pot fi sub formă de hotărâri, ordine, regulamente, norme și instrucțiuni.  Actele individuale ale A.S.F. sunt autorizațiile, atestatele, avizele și deciziile.

La aceste acte fac referire dispozițiile art. 7 alin.2 din același act normativ, răspunsul la petiții nefăcând parte din categoria acestor acte administrative.

În motivarea căii sale de atac, recurenta reclamantă se rezumă a cita conținutul mai multor prevederi legale din OUG nr. 93/2012 referitoare la atribuțiile ASF însă niciuna dintre acestea nu obligă intimata pârâtă să adopte decizii  privind despăgubirile ce pot fi acordate într-un dosar de daună.

Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate reține nici susținerile potrivit cărora ASF are prerogativa de control-verificare a oricărei activități din activitatea de asigurare și din alte activități în legătură cu aceasta

,

art. 6 alin. 1 din OUG nr. 93/2012 arătând clar că,

atribuțiile și prerogativele conferite A.S.F., inclusiv condițiile de exercitare a acestora, precum și măsurile și sancțiunile ce pot fi aplicate de A.S.F. sunt cele din actele normative prevăzute la art. 2 alin. (1).

Or, niciunul dintre actele normative prevăzute la art. 2 alin. (1) nu reglementează, ca și măsuri ce pot fi luate de ASF, emiterea de decizii ce pot fi acordate într-un dosar de daune.

Așadar, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că intimata pârâtă ASF, a formulat un răspuns corespunzător către recurentă la petiția acesteia, analizând copia dosarului de daună nr. 700641xx, precum  și nota de fundamentare privind aspectele prezentate în petiție și, mai ales, condițiile de asigurare din contractul de asigurare facultativă, ASF efectuând, în limita atribuțiilor sale în cauza concretă, un control efectiv.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul declarat de reclamanta Societatea “A” S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3068 din 17 octombrie 2016 ca nefondat.