ÎCCJ, decizie (scj.ro #197496)

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Deva la 2.04.2018, și, ulterior, la Tribunalul Hunedoara – Secția I civilă la 28.01.2019, (judecata cauzei fiind declinată în favoarea acestei din urmă instanțe prin sentința civilă nr.2449/2018 a Judecătoriei Deva), reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., Societatea C., Societatea de Asigurare D. și Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 100.000 euro sau contravaloarea în lei la data plății, reprezentând daune morale pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat prin accidentarea mortală a fiului său, minorul E. În susținerea cererii, a invocat doctrina și jurisprudența în baza cărora instanțele de judecată pot stabili un echivalent bănesc pentru prejudiciile morale produse în asemenea situații, Regulamentul UE 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului Europei și art.1358 C.civ. Pârâtele Societatea de Asigurare D. și Societatea C. au fost introduse în cauză prin încheierea din 21.05.2019, pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția I civilă, în urma precizării acțiunii de către reclamantă. Pârâții B. și C. au invocat, prin întâmpinare, excepția necompetenței generale a instanțelor din România, în raport de prevederile art.1066 C.proc.civ., excepția lipsei calității procesuale pasive, față de faptul că pentru vehiculul implicat în accident există o poliță de asigurare RCA valabilă, încheiată la Societatea de Asigurare F. și excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât de la data producerii accidentului și până la data înregistrării acțiunii au trecut aproximativ 5 ani. Pârâta D., prin corespondentul său de asigurări din România, F. SA, a invocat prin întâmpinare, aceleași excepții. Pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, invocând decizia nr.2003/564/CE și prevederile art.21 alin.3 coroborate cu cele ale art.28 și art.31 alin.1 și 2 lit.a din O.U.G. nr.54/2016, conform cărora BAAR, în calitatea sa de Birou Național Auto, este mandatarul legal al asigurătorilor din străinătate, numai în situația în care accidentele cauzatoare de prejudicii se produc pe teritoriul României.

Hotărârea Tribunalului Hunedoara Prin sentința nr.668 din 7.07.2020, Tribunalul Hunedoara – Secția I civilă a respins excepțiile invocate de pârâții B., C. și D. prin întâmpinare. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania, invocată prin întâmpinare. A admis, în parte, acțiunea civilă precizată, formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Societatea de Asigurare D., prin corespondent F. SA, Societatea C. și B. A obligat-o pe pârâta Societatea de Asigurare D., prin corespondentul său F. SA, să plătească reclamantei suma de 25.000 euro, cu titlu de daune morale.

Hotărârea Curții de Apel Alba Iulia Prin decizia nr.903 din 2.06.2021, Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I civilă a admis apelurile declarate de pârâții B., Societatea C. și D., prin corespondent F. SA, împotriva sentinței nr.668/2020, pronunțate de Tribunalul Hunedoara – Secția I civilă. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins în tot acțiunea civilă precizată, formulată de reclamanta A., împotriva pârâților D., prin corespondent F. SA, B. și Societatea C. A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva aceleiași sentințe. A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții B. și Societatea C. împotriva încheierii din 21.05.2019, pronunțate de Tribunalul Hunedoara. A menținut în rest dispozițiile sentinței atacate. A obligat-o pe apelanta-reclamantă A. să plătească apelanților-pârâți B. și Societatea C. suma de 1.922,84 lei, iar apelantei-pârâte D., prin corespondent F. SA, suma de 2.463 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel. A stabilit că spezele procesuale avansate de stat, în sumă de 940 lei, odată cu ajutorul public judiciar acordat apelantei-reclamante A., în modalitatea asistenței juridice prin avocat, rămân în sarcina acestuia.

Recursurile Împotriva deciziei nr.903/2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia a formulat recurs principal reclamanta A. și recurs incident, pârâții B. și Societatea C. 4.1 Recursul principal al recurentei-reclamante A. Invocând cazul de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 C.proc.civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a interpretat greșit normele de drept material aplicabile în cauză, în raport de probatoriul administrat. A arătat că eronat a stabilit curtea că sunt incidente dispozițiile art.339 din Codul civil maghiar, potrivit cărora este exonerat de răspundere cel care dovedește că a acționat într-un mod care ar fi de așteptat într-o anumită situație. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că pârâtul B. nu a redus viteza, acesta fiind singurul demers pe care, în calitatea sa de vatman de tramvai, trebuia să îl facă la intrarea în stație. Acesta nu trebuia doar să respecte limita legală de viteză, ci să reducă viteza astfel încât să evite producerea accidentelor. A considerat că este temeinică hotărârea instanței de fond care a reținut cel puțin o minimă culpă în sarcina pârâtului B. Referitor la aspectele reținute de instanța de apel cu privire la faptul că reclamanta trebuia să solicite efectuarea unei expertize tehnice în vederea stabilirii vitezei de deplasare a tramvaiului, a arătat că, pe de o parte, nu dispunea de mijloace financiare pentru administrarea acestei probe, iar, pe de altă parte, trecuse mult timp de la producerea accidentului. 4.2 Recursul incident formulat de pârâții B. și Societatea C. Invocând în drept dispozițiile art.488 C.proc.civ., recurenții-pârâți au arătat că, în mod greșit, instanța de apel a respins excepțiile pe care le-au invocat. În ceea ce privește competența generală a instanțelor române, respectiv a excepției tardivității modificării cererii de chemare în judecată, au susținut că ambele hotărâri pronunțate anterior în cauză au fost date cu încălcarea Regulamentului UE nr.1215/2012, întrucât ipoteza cauzei nu se subsumează art.11 alin.1 lit.b din acest act normativ, acțiunea fiind formulată împotriva altor persoane decât asigurătorul. Acesta a fost introdus ulterior în cauză, cu încălcarea art.204 C.proc.civ. Recurenții-pârâți au menționat că, în mod greșit instanțele de fond și apel au respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, considerând că termenul de prescripție a început să curgă de la data de 19.02.2018, când aceasta s-a prezentat la Inspectoratul de Poliție din Ungaria și a ridicat încheierea din 1.09.2014 prin care s-a dispus respingerea contestației pe care a formulat-o împotriva ordonanței de încetare a cercetărilor în cauză. A apreciat că ambele hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor art.2523 și art.2528 C.civ. Au susținut că termenul de prescripție a început să curgă, cel puțin, de la data la care reclamanta a cunoscut rezultatul verificărilor efectuate de organele de poliție, respectiv 30.06.2014.

Întâmpinarea și răspunsul la întâmpinare Intimatul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a depus întâmpinare la recursul formulat de recurenta-reclamantă, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive și solicitând menținerea sentinței instanței de fond pe acest aspect. Prin întâmpinarea formulată cu privire la recursul declarat de reclamantă, recurenții-pârâți B. și Societatea C. au solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil (susținând că prin intermediul acestuia se tinde la schimbarea situației de fapt stabilite de instanța de apel, în sensul stabilirii culpei pârâtului B. în producerea accidentului) și în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a depus întâmpinare la recursul formulat de recurenții-pârâți, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive și solicitând menținerea sentinței instanței de fond pe acest aspect. Părțile nu au depus răspuns la întâmpinare.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse. 6.1 Recursul principal al recurentei-reclamante A. Situația de fapt referitoare la împrejurările în care a avut loc accidentul de tramvai urmat de moartea minorului E. reținută de instanța anterioară, ce nu poate face obiectul cenzurii recursului date fiind dispozițiile art. 488 C.proc.civ. referitoare la cazurile strict și limitativ prevăzute de lege în care se poate dispune casarea unei hotărâri, în această cale extraordinară de atac, este următoarea: Curtea de Apel a reținut că, potrivit procesului-verbal încheiat la verificarea, inspectarea accidentului de circulație la fața locului întocmit de Poliția Budapesta-Departamentul Poliției Rutiere, Secția accidente de circulație, minorul a fost surprins și accidentat în data de 19.11.2013, la ora 11:16, de tramvaiul numărul 6 pe linia numărul 2040 în Budapesta, sectorul VIII, bulevardul Jozsef, la stația de tramvai din zona 32, tramvaiul fiind condus de pârâtul B.. A mai rezultat că în momentul în care tramvaiul a pătruns în stație, viteza sa maximă permisă fiind de 35 km/h, minorul a apărut în mod neașteptat în fața tramvaiului, de la locul de impact și până la locul în care a fost găsit pietonul după accident fiind o distanță de 10,5 m. Nu s-au constatat situații care să se refere la defecțiuni tehnice ale tramvaiului, iar la testarea alcoolemiei pârâtului B. rezultatul a fost negativ. Poliția ungară, în ordonanța de încetare a urmării penale a reținut că prin comportamentul său minorul E. a încălcat prevederile art.21 aliniatele 6 și 8 din Ordinul comun nr.1/1975 din 05 februarie emis de Ministerul Transporturilor și Poștelor - Ministerul de Interne privind circulația pe drumurile publice, fără a se putea stabili încălcarea de către pârâtul B. a unor prevederi regulamentare, procedura de cercetare fiind încheiată deoarece nu există indicii privind săvârșirea vreunei infracțiuni. Curtea de apel a concluzionat că în procesul-verbal de cercetare la fața locului poliția ungară a notat că viteza maximă a tramvaiului este de 35 km/h, iar în ordonanța de încetare a urmăririi penale se reține poziția pârâtului B. care a declarat că s-a apropiat de intrarea în stație conducând tramvaiul cu viteza de aproximativ 30 km/h și că reclamanta nu a dovedit contrariul, respectiv că la intrarea în acea stație tramvaiul avea o viteză foarte mare. Astfel, s-a reținut că deși a beneficiat și la fond ca și în apel de ajutor public judiciar în modalitatea unui avocat din oficiu, reclamanta nu a solicitat administrarea unor probe pentru a dovedi o stare de fapt contrară celor consemnate în procesul-verbal de cercetare la fața locului și în ordonanța de încetare a urmării penale emise de autoritățile de poliție ungare, nefiind propusă nici administrarea unei expertize tehnice pentru stabilirea vitezei cu care a circulat tramvaiul. Recurenta reclamantă, susține, referitor la aspectele reținute de instanța de apel cu privire la faptul că trebuia să solicite efectuarea unei expertize tehnice în vederea stabilirii vitezei de deplasare a tramvaiului, că nu dispunea de mijloace financiare pentru administrarea acestei probe și trecuse mult timp de la producerea accidentului. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, pe de o parte, acestea nu reprezintă critici de nelegalitate a hotărârii atacate, încadrabile în dispozițiile art. 488 C.proc.civ., iar pe de altă parte, potrivit art. 6 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, ajutorul public judiciar se poate acorda și sub forma plății expertului, astfel încât reclamanta putea solicita acordarea acestei forme de ajutor public judiciar, așa cum a solicitat și a obținut ajutor judiciar sub forma asigurării asistenței prin avocat. De asemenea, factorul timp nu poate constitui de plano un criteriu de lipsă a utilității acestei probe, câtă vreme, așa cum a reținut instanța de apel, la dosarul autorităților ungare care au cercetat acest eveniment existau suficiente probe ce puteau fi analizate, inclusiv CD-ul aflat la dosarul de apel, mijloc material de probă în sensul art.341 alin.2 C.proc.civ., care conține imaginile video premergătoare accidentului și din momentul impactului dintre tramvai și pieton. De altfel, analizând această probă, instanța de apel a constatat că din imagini se poate observa că minorul E. aflat pe peronul stației de tramvai pășește cu spatele coborând pe culoarul liniei de tramvai cu câteva secunde înainte de pătrunderea tramvaiului în stație, ca atare cele consemnate în raportul din data de 25.11.2013 al poliției ungare sunt reale, în sensul că minorul nu a privit în direcția tramvaiului, nu s-a asigurat la trecerea liniei de tramvai, ivindu-se în mod intempestiv în fața acestuia, prin urmare câtă vreme nu există vreo dovadă că vatmanul a intrat în stația de tramvai cu viteza mai mare de 35 km/h, nu se poate afirma că acesta ar fi avut o conduită nelegală sau că ar fi acționat într-un mod care nu era de așteptat în acele circumstanțe excepționale când un minor în vărstă de 13 ani lăsat nesupravegheat a coborât de pe peron pe linia de tramvai la pătrunderea în stație a acestui vehicul. Această concluzie este consecința interpretării probatoriului administrat în cauză și reprezintă modul în care instanțele anterioare au stabilit situația de fapt dedusă judecății și nicidecum modul în care au interpretat dispozițiile legale incidente. Recurenta susține că din contră, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că pârâtul B. nu a redus viteza astfel încât să evite producerea accidentului, acesta fiind singurul demers pe care, în calitatea sa de vatman de tramvai, trebuia să îl facă la intrarea în stație, și nu doar să respecte limita legală de viteză. Trebuie subliniat că potrivit dispozițiilor noului Cod de procedură civilă nu pot forma obiect al analizei instanței de recurs decât acele critici care vizează nelegalitatea deciziei recurate, deoarece art. 488 C.proc.civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie. Instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C.proc.civ. Așa fiind, criticile care vizează situația de fapt sau aprecierea probelor, nu vor fi supuse analizei instanței de recurs care, în această cale de atac extraordinară, nu poate proceda la o devoluțiune a fondului cauzei, ceea ce poate constitui obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel. Ca atare, pornind de la situația de fapt astfel constatată, este corectă concluzia instanței de apel în sensul că nu poate fi reținută vinovăția pârâtului B., nici măcar sub forma unei culpe minime. Recursul declarat de reclamantă vizează soluția de respingere, pe fond, a cererii de chemare în judecată fiind invocat cazul de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 C.proc.civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, respectiv când „ hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material ", fie prin nesocotirea unei asemenea norme, fie prin interpretarea ei eronată. Acest caz de casare privește exclusiv aplicarea greșită a normelor de drept material și are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată. Sub acest aspect, recurenta a susținut că instanța de apel a stabilit în mod eronat că sunt incidente dispozițiile art.339 din Codul civil maghiar, potrivit cărora este exonerat de răspundere cel care dovedește că a acționat într-un mod care ar fi de așteptat într-o anumită situație. Având în vedere dispozițiile art.4 alin.1 din Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale („Roma II”), legea aplicabilă obligațiilor necontractuale care decurg dintr-o faptă ilicită este legea țării în care s-a produs prejudiciul, indiferent în ce țară are loc faptul cauzator de prejudicii și indiferent de țara sau țările în care se manifestă efectele indirecte ale respectivului fapt. Or, din moment ce accidentul de tramvai a avut loc la Budapesta, normele de conduită rutieră sau normele circulației publice la care trebuiau să se supună atât conducătorul de tramvai, cât și pietonul accidentat sunt normele prevăzute de legislația ungară, iar pentru a se putea angaja răspunderea civilă delictuală a pârâtului B. eventuala vinovăție a acestuia trebuie să rezulte din încălcarea unor prevederi din legislația ungară în materia circulației tramvaielor sau a circulației pe drumurile publice. Ca atare, având în vedere țara în care s-a produs prejudiciul, în mod corect s-a constatat că este aplicabil Codul civil maghiar care, așa cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul de fond, la art.339 prevede că orice persoană care provoacă daune altei persoane în mod ilegal, este obligată să o despăgubească, fiind eliberat de răspundere cel care dovedește că a acționat/procedat într-un mod care în mod normal ar fi de așteptat într-o asemenea situație, fiind înlăturate dispozițiile OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice care ar fi atras obligația conducătorului de tramvai de a lua toate măsurile necesare pentru evitarea oricărui pericol . Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt reținută prin hotărârea asupra căreia se exercită controlul judiciar, din care a rezultat că reclamanta nu a adus probe care să evidențieze vinovăția pârâtului B., în sensul că acesta ar fi avut o conduită nelegală sau că ar fi acționat într-un mod care nu era de așteptat în acele circumstanțe excepționale, când un minor în vârstă de 13 ani, lăsat nesupravegheat, a coborât intempestiv de pe peron pe linia de tramvai la pătrunderea în stație a acestui vehicul, se constată că este corectă concluzia instanței de apel în sensul că nu poate fi angajată răspunderea sa delictuală pentru o faptă ilicită și, ca atare, nu poate subzista nici obligația pârâților de a plăti despăgubiri sub forma daunelor morale pentru moartea minorului E. Față de considerentele mai sus arătate, fiind stabilită în mod corect legea incidentă în cauză și aplicate în mod corespunzător dispozițiile acesteia, au fost respinse criticile recurentei privind nelegalitatea hotărârii din perspectiva incidenței dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., recursul reclamantei fiind respins ca nefondat. 6.2 Recursul incident formulat de pârâții B. și Societatea C. Invocând în drept dispozițiile art.488 C.proc.civ., recurenții-pârâți au arătat că, în mod greșit, instanța de apel a respins excepțiile pe care le-au invocat referitoare la competența generală a instanțelor române, respectiv a excepției tardivității modificării cererii de chemare în judecată și a excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei. Sub un prim aspect se observă că din sintagma - văzând recursul reclamantei A., subsemnații promovăm prezentul recurs incident- de la pagina 2, paragraful 2 al cererii de recurs a pârâților, rezultă că atitudinea procesuală a recurenților pârâți este generată și determinată doar de promovarea recursului de către reclamantă. Aceste mențiuni, coroborate și cu susținerile orale ale acestora, prin apărător, expuse la solicitarea Înaltei Curți de a preciza contextul în care solicită analiza recursului incident, conform cărora s-a arătat în mod expres că recursul recurenților-pârâți B. și Societatea C. se impune a fi examinat doar în situația în care recursul principal urmează a fi admis, conduc la concluzia că recurenții au înțeles a supune analizei instanței de control judiciar aspectele invocate doar în ipoteza admiterii recursului părții adverse, ceea ce nu s-a întâmplat, conform celor arătate la punctul 6.1 al acestei hotărâri. În aceste condiții, văzând și dispozițiile art. 496 alin. 1 C.proc.civ., instanța a respins atât recursul principal declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr.903/2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția I civilă, cât și recursul incident declarat de pârâții B. și Societatea C. împotriva aceleiași decizii.