Decizia nr. 520/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 238/2020 a Tribunalului București

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 15 octombrie 2019, reclamantul Ministerul Muncii și Justiției Sociale, în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D., E., F. și G., a solicitat instanței să îi oblige pe aceștia la plata sumei de 470.359 dolari SUA, prejudiciu estimat de auditorii Curții de Conturi pentru contractul de consultanță nr. x/2010 și a sumei de 219.603 dolari SUA, prejudiciu estimat pentru contractul de consultanță nr. x/2013, actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale, conform cererii precizatoare depuse la data de 14 noiembrie 2019.

Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința nr. 238 din 15 mai 2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant pentru intervenirea prescripției extinctive.

Decizia pronunțată de curtea de apel Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 736 A din 5 mai 2021, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului.

Calea de atac a recursului formulată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Ministerul Muncii și Protecției Sociale (în prezent Ministerul Muncii și Solidarității Sociale). Recurentul a criticat decizia atacată prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune și admiterea cererii de chemare în judecată. A arătat că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 2517 și art. 2528 C. civ., respectiv a prevederilor art. 3 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958 și că instanța de apel nu a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale în baza cărora a soluționat cauza. A considerat că instanța de apel, în mod nelegal, a reținut că soluția primei instanțe este corectă și că presupusa pagubă s-a produs la momentul încheierii fiecărui contract de consultanță în parte. A apreciat că motivarea instanței de apel privind excepția prescripției dreptului material la acțiune este neîntemeiată și nefondată. A arătat că termenul de prescripție a acțiunii curge de la 6 iunie 2018, dată la care a devenit definitivă hotărârea prin care instanța a respins acțiunea în dosarul nr. x/2014.

Apărările formulate în cauză Intimații - pârâți B., F., E., A., C. și G. au solicitat, prin întâmpinările formulate, respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. Recurentul a depus răspunsuri la întâmpinări. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Recursul este nul, în considerarea argumentelor ce succed: Se constată imposibilitatea încadrării aspectelor deduse judecății în criticile de nelegalitate subsumabile dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. fiind incidentă, ca atare, sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) din cod. Art. 489 C. proc. civ. stipulează în sensul că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cauzelor de ordine publică, aceeași sancțiune intervenind și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din cod, care la alin. (1) pct. 1-8 enumeră limitativ motivele de nelegalitate pentru care se poate solicita casarea unor hotărâri. În speța dedusă judecății, se constată că motivele recursului nu pot fi încadrate în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ., în condițiile în care, recurentul, fără a critica în vreun fel soluția instanței de apel, s-a limitat a reitera motivele de apel care deja și-au găsit o rezolvare jurisdicțională. Astfel, deși a înțeles a se prevala de motivul de casare prevăzut la pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., indicarea acestuia s-a făcut pur formal, recurentul susținând generic încălcarea normelor legale privitoare la prescripție. Se reține, în aceste condiții, că recurentul nu a dedus judecății critici care să se încadreze în motivele de casare prevăzute limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ. și prin care să arate în ce mod, concret, este eronat raționamentul instanței care a pronunțat hotărârea atacată. Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor legale, care trebuie interpretate, atât în sensul indicării, prin motivele de recurs, a unuia dintre cazurile de nelegalitate prevăzute limitativ la art. 488 C. proc. civ., cât și a argumentării juridice a acestuia, prin formularea unor critici propriu-zise cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la reiterarea motivelor de apel, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor imputate instanței, o minimă argumentare a criticii în fapt și drept, precum și indicarea raționamentelor pe care se bazează. În cauză însă prin reiterarea în totalitate a motivelor de apel recurentul a ignorat judecata în fața instanței de apel, în condițiile în care eventualele critici ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel. Ignorând astfel faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluției, recurenta nu a criticat această hotărâre, motivele de recurs fiind identice cu cele din apel. Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existența judecății anterioare. Ca atare, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 488 C. proc. civ. și cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va constata nulitatea căii de atac, aceasta fiind exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate. PENTRU ACESTE MOTIVE,