ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.12.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2817/2021

HOTĂRÂRE
16.12.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2817/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 16 decembrie 2021

Asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția penală la 12 martie 2020, revizuenta A. a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 31 A din 6 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2018 cu privire la latura civilă, respectiv schimbarea, în parte, a hotărârii atacate, respingerea cererii de anulare a testamentului olograf încheiat de B. și atestat în privința datei, identității părții și conținutului prin încheierea nr. 7 din 16 iunie 2011 de C. și respingerea cererii de anulare a certificatului de moștenitor nr. x din 31 august 2011, autentificat de notarul public D..

Prin sentința penală nr. 133/PI din 11 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 453 alin. (2) C. proc. pen.., raportat la art. 510 alin. (1) și art. 200 alin. (2) C. proc. civ., cauza a fost scoasă de pe rol și cererea de revizuire formulată de revizuenta A. a fost trimisă la secția civilă a Curții de Apel Timișoara.

Prin precizarea depusă la 16 septembrie 2020, în dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, revizuenta a solicitat și revizuirea laturii civile a sentinței penale nr. 297/A din 8 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Timișoara, invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 3 din 14 octombrie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuenta A., exclusiv cu privire la latura civilă, a deciziei penale nr. 31/A din 6 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2018, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă; a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A., exclusiv cu privire la latura civilă, a sentinței penale nr. 297/A din 8 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații C. și Ministerul Finanțelor Publice - ANAF - DGRFP Timișoara.

Împotriva deciziei civile nr. 3 din 14 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, revizuenta A. a declarat recurs cu privire la soluția de respingere, ca tardivă, a cererii de revizuire a sentinței penale nr. 297/A din 8 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații C. și Ministerul Finanțelor Publice - ANAF - DGRFP Timișoara, exclusiv cu privire la latura civilă.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta arată că este nelegală respingerea, ca tardiv formulată, a cererii de revizuire a laturii civile a sentinței penale nr. 297/A din 8 octombrie 2019, instanța raportându-se la data pronunțării sentinței a cărei revizuire se solicită.

Arată că sentința penală atacată a fost comunicată revizuentei la 8 noiembrie 2019, însă împotriva acesteia revizuenta a exercitat calea de atac a apelului. Învederează că poate fi formulată revizuire doar împotriva sentințelor definitive, iar, în speță, sentința a rămas definitivă prin decizia penală nr. 31/A din 6 februarie 2020. Susține că termenul de revizuire de 30 de zile curge doar de la rămânerea definitivă a sentinței penale, respectiv 6 februarie 2020 și s-a împlinit la 7 martie 2020, zi nelucrătoare, fiind prorogat până la 9 martie 2020, dată la care a fost depusă la poștă cererea de revizuire.

Învederează că obiectul cererii de revizuire sunt doar hotărârile definitive, astfel cum sunt reglementate de art. 634 C. proc. civ., având în vedere că apelul este calea ordinară de atac împotriva sentinței penale nr. 297/A din 8 octombrie 2019, iar revizuirea putea fi formulată ca și cale extraordinară de atac numai după exercitarea căii ordinare de atac a apelului, în acest sens fiind dispozițiile imperative ale art. 459 C. proc. civ.

În cauză nu au fost depuse întâmpinări.

La 25 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a înregistrat dosarul ca recurs și a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a acestuia.

Completul de filtru nr. 8, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 7 iunie 2021, comunicarea acestuia către părți în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 21 octombrie 2021, pronunțată în camera de consiliu, a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen în ședința publică din 16 decembrie 2021 pentru soluționarea acestuia.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin hotărârea recurată, a fost respinsă, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A., exclusiv cu privire la latura civilă, a sentinței penale nr. 297/A din 8 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații C. și Ministerul Finanțelor Publice-ANAF-DGRFP Timișoara.

În considerentele deciziei, curtea de apel a reținut că sentința penală nr. 297/A din 8 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2018 a fost comunicată revizuentei la 8 noiembrie 2019, iar cererea de revizuire a fost trimisă prin poștă la 9 martie 2020, conform mențiunilor de pe plic, cererea de revizuire fiind trimisă prin scrisoare recomandată.

Raportat la prevederile art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., curtea de apel a arătat că termenul de revizuire este de o lună, ce se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1, de la comunicarea hotărârii, în speță, acesta fiind împlinit la 9 decembrie 2019.

Prin cererea de recurs, recurenta-revizuentă a criticat soluția dată de prima instanță, susținând că cererea de revizuire a fost depusă în termen legal întrucât această cale de atac poate fi formulată doar împotriva sentințelor definitive, iar, în speță, sentința a rămas definitivă prin decizia penală nr. 31/A din 6 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, termenul de revizuire împlinindu-se la 7 martie 2020, zi nelucrătoare, fiind prorogat până la 9 martie 2020, dată la care a fost depusă la poștă cererea de revizuire.

Ca atare, ceea ce contestă recurenta-revizuentă este aplicarea greșită a normelor procedurale ce reglementează termenul de formulare a cererii de revizuire, prin raportare la data reținută de prima instanță ca fiind cea a comunicării sentinței atacate, critici încadrabile în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (5) C. proc. civ.

Prin cererea de revizuire, astfel cum a fost precizată la 16 septembrie 2020, în dosarul nr. x/2020, aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, revizuenta A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 297/A din 8 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Timișoara, cu privire la latura civilă, invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit art. 511 alin. (1) C. proc. civ., "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1, de la comunicarea hotărârii."

Raportat la datele speței, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru formularea cererii de revizuire, în cazul reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., curge de la comunicarea hotărârii a cărei revizuire se solicită și s-a împlinit la 9 decembrie 2019, astfel cum a reținut și instanța de revizuire.

În speță, instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire nu s-a pronunțat asupra admisibilității acestei căi extraordinare de atac din perspectiva art. 509 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că hotărărea ce se cere a fi revizuită este o hotărâre definitivă. Cum obiectul recursului pendinte nu poate fi decât sentința recurată, în raport de soluția contestată, privind introducerea în termen a cererii de revizuire, nu prezintă relevanță data soluționării apelului invocată de recurentă și nici nu devin incidente în cauză dispozițiile art. 459 C. proc. civ., care reglementează ordinea exercitării căilor de atac în cadrul procedurii civile de judecată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva sentinței civile nr. 3 din 14 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva sentinței civile nr. 3 din 14 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 decembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-10-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1992/2020
Ședința publică din data de 8 octombrie 2020 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei: Prin încheierea din 25 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timișoara, secția
ÎCCJ 2020-10-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1987/2020
Ședința publică din data de 8 octombrie 2020 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei: Prin încheierea din 6 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civi
ÎCCJ 2020-10-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1993/2020
Ședința publică din data de 8 octombrie 2020 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei: Prin încheierea din 6 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Timișoara, secția I civi
ÎCCJ 2020-07-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1563/2020
Ședința publică din data de 16 iulie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Încheierea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin încheierea din 25 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curt
ÎCCJ 2021-10-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2319/2021
Ședința publică din data de 28 octombrie 2021 Deliberând, asupra recursului de față, constată următoarele: Pe rolul Curții de Apel Timișoara a fost înregistrat dosarul nr. x/2021, având ca obiect soluționarea cererii de revizuire formulată
Sursă