ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5910/2021

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03.05.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune:

- începând cu data de 09.04.2015 (data încadrării reclamantei) pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON.

- începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017.

- să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referință sectoriale de 445 RON și în acord cu indicațiile emise prin recomandarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

- să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune, în acord cu aceeași recomandare, și în raport cu un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul și în condițiile indicate în cadrul aceleiași recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25%, rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie calculate și aplicate în mod individual și progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

Prin sentința nr. 829 din 6 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune; a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi salariale, calculate potrivit Ordinelor Ministerului Justiției nr. 2883/C/19.07.2018 și nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe, calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective; a respins capetele de cerere privind anularea parțială a Ordinelor Ministerului Justiției nr. 542/C/05.02.2018 și nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON, începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect; a respins, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 829 din 6 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că instanța depășit limitele învestirii, obligând în mod nelegal pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, întrucât pentru a se pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar să se fi analizat legalitatea acestui ordin, or, aceasta nu se putea face câtă vreme instanța a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018.

În privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind că în cauză nu este vorba de un refuz nejustificat, iar pe de altă parte, ordonatorul principal de credite a alocat fonduri în bugetul DNP și în luna octombrie 2018 au fost achitate drepturile salariale reclamantei, motiv pentru care acest capăt de cerere a rămas fără obiect

Referitor la plata diferenței dintre sumele stabilite prin OMJ nr. 542/C/2018 și sumele stabilite prin OMJ nr. 2883/C/2018, consideră că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța a fost învestită cu rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, acesta fiind modificat în cursul judecății prin OMJ nr. 2883/C/2018, fiind acordate valori de referință sectoriale chiar mai mari decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată, stabilindu-se că: în perioada 09.04.2015-30.11.2015, valoarea de referință sectorială este de 421,36 RON; în perioada 01.12.2015-31.12.2017, valoarea de referință sectorială este de 463,5 RON, iar începând cu data de 01.01.2018, valoarea de referință sectorială este de 463,5 RON.

Consideră că prin OMJ nr. 2883/C/2018 s-a realizat recunoașterea de către pârâți a drepturilor solicitate de către reclamantă și i s-a acordat acesteia o valoare de referință sectorială mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Susține că, întrucât intimata-reclamantă nu a contestat OMJ nr. 2883/C/2018, care în art. 4

2

a stabilit și modalitatea de plată a drepturilor salariale rezultate din majorarea valorii de referință sectoriale, prima instanță a depășit limitele învestirii, întrucât reclamanta nu a formulat o cerere privind punerea în aplicare a dispozițiilor acestui ordin.

De asemenea, invocă dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019 ce prevede eșalonarea plății drepturilor salariale restante, în raport cu care apreciază că soluția primei instanțe privind obligarea sa la plata diferențelor salariale este nelegală.

Apreciază că prima instanță a depășit limitele învestirii și pentru că nu a existat o cerere din partea intimatei-reclamante pentru acordarea sumelor actualizate cu rata inflației și a dobânzilor, în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, în condițiile intrării în vigoare a O.U.G. nr. 3/2019.

O altă critică, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează obligarea sa la plata sumelor pretinse de către intimata-reclamantă având în vedere că prin O.U.G. nr. 3/2019 s-a prevăzut eșalonarea drepturilor salariale restante pentru personalul din sistemul justiției, instanța depășind limitele învestirii și sub acest aspect.

În ceea ce privește obligarea sa la plata drepturilor salariale actualizate cu rata inflației și dobânda legală, consideră că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că OMJ nr. 3396/C/2018 a fost emis înainte de primul termen de judecată, astfel că instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile întemeiate pe C. civ., în condițiile în care pârâții au recunoscut pretențiile reclamantei și au emis ordinul anterior arătat. Astfel, consideră că nu se poate reține o faptă ilicită a pârâților constând în omisiunea de a emite dispoziția de salarizare.

Mai arată că începând cu data de 01.01.2018, dată de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligație a pârâților de acordare a sporurilor în procent maxim.

În speță, arată că suma sporurilor de care beneficiază intimata-reclamantă a fost stabilită în procent total de aproape 30%, cu respectarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, acestea putând fi și mai mici decât acest procent.

Susține că este criticabilă soluția de obligare a sa la plata dobânzilor legale, întrucât acestea reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea unei obligații de plată, or, acordarea sporurilor în procentul de mai sus reprezintă o chestiune de oportunitate, în lipsa unei obligații legale în acest sens.

Deși a fost legal citată, intimata-reclamantă A. nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Intimata-reclamantă deține calitatea de consilier de probațiune la Serviciul de Probațiune din cadrul Direcției Naționale de Probațiune

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând, în esență, anularea OMJ nr. 542/C/2018 și a OMJ nr. 603/C/2018, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 în sensul calculării salariului pentru luna decembrie 2017 în raport cu o VRS de 445 RON; obligarea pârâților la acordarea: începând cu data de 09.04.2015 a unei valori de referință sectorială de 405 RON, iar pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 a unei valori de referință sectorială de 445 RON; obligarea pârâților la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante, a dobânzilor aferente și a actualizării sumelor cu rata inflației; obligarea pârâtului Ministerul Justiției să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP: să-i aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018, cu luarea în considerare a valorii de referință sectoriale de 445 RON; acordarea sporurilor stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune, respectiv sporul de 15% pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; sporul de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; sporul de 5% pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la 30% în acord cu dispozițiile normative; obligarea pârâților la plata despăgubirilor constând în diferențele salariale astfel rezultate; obligarea Ministerul Justiției să aloce Direcției Naționale de Probațiune sumele necesare plății acestor despăgubiri.

Ulterior introducerii acțiunii, pârâtul Ministerul Justiției a emis OMJ nr. 2883/C/2018 și OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, stabilindu-se drepturile salariale ale reclamantei cu acordarea sporurilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, motiv pentru care prima instanță a respins capetele de cerere privind anularea Ordinelor nr. 542/C/2018 și 603/C/2018, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON, începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta invocă, în esență, faptul că prima instanță în mod greșit a dispus obligarea sa la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 3396/C/2018 întrucât nu s-a analizat fondul cauzei, iar dreptul fusese deja acordat, ca urmare a emiterii OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat OMJ nr. 603/C/08.02.2018.

Or, chiar prin ordinul invocat s-au stabilit diferențele salariale datorate, potrivit solicitării reclamantei, iar prima instanță s-a pronunțat asupra capetelor de cerere astfel cum au formulate, în limita învestirii.

Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproșa primei instanțe că ar fi încălcat prevederile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil.

Instanța de control judiciar constată că este fondat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă susține, în esență, că: hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind că în cauză nu este vorba de un refuz nejustificat; prin OMJ nr. 2883/C/2018 s-a realizat recunoașterea de către pârâți a drepturilor solicitate de către reclamantă și i s-a acordat acesteia o valoare de referință sectorială mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată; OMJ nr. 3396/C/2018 a fost emis înainte de primul termen de judecată, astfel că instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile întemeiate pe C. civ.,

În ceea ce privește obligația de plată a drepturilor salariale restante, prima instanță a reținut în mod greșit că nu există justificare legală pentru eșalonarea sumelor datorate constând în diferența dintre venitul pe care l-ar fi obținut și venitul efectiv plătit.

Contrar opiniei instanței de fond, Înalta Curte reține că potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 106 din 12 februarie 2019:

"(1) Plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018 se va realiza după cum urmează:

a) în anul 2019 se plătește 5% din totalul sumei cuvenite;

b) în anul 2020 se plătește 10% din totalul sumei cuvenite;

c) în anul 2021 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite;

d) în anul 2022 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite;

e) în anul 2023 se plătește 35% din totalul sumei cuvenite.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.

(3) La sumele actualizate în condițiile alin. (2) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale."

Prin urmare, există un temei de drept atât pentru eșalonarea diferențelor drepturilor salariale pentru personalul din justiție, cât și pentru actualizarea sumelor cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică și acordarea dobânzii legale remuneratorie.

Dincolo de acest aspect, se constată că intimata-reclamantă a primit o parte din sumele calculate, astfel cum reiese din OMJ nr. 2883/C/2018, din susținerile recurentei-pârâte și din înscrisurile depuse de către aceasta la dosar, restul sumelor urmând să le primească conform O.U.G. nr. 3/2019.

Analizând pretențiile deduse judecății de către reclamantă, în raport cu OMJ nr. 2883/C/2018 și OMJ nr. 3396/C/2018, Înalta Curte constată că potrivit art. 1 din OMJ nr. 2883/C/2018, personalul de probațiune beneficiază de un salariu de bază lunar prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON în perioada 09.04.2015-30.11.2015; de 463,5 RON în perioada 01.12.2015-31.12.2017, urmând a se recalcula începând cu data de 01.01.2018.

De asemenea, potrivit alin. (3) al art. 1 din același ordin, începând cu luna august 2016, calculul drepturilor salariale se va realiza ținând seama și de majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prin ordinele de mai sus s-a dispus recalcularea indemnizației intimatei-reclamante în raport cu o valoare de referință sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin acțiune.

În consecință, Înalta Curte reține că, în prezent, acțiunea reclamantei a rămas fără obiect.

Față de rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată și emiterea ordinelor de salarizare astfel cum au fost solicitate de către intimată, Înalta Curte consideră că nu se mai impune analizarea celorlalte critici din recurs.

Înalta Curte are în vedere și prevederile art. 29 și art. 32 din C. proc. civ., reținând că unul dintre elementele acțiunii civile este, alături de părți și cauză, obiectul cererii, respectiv pretenția concretă a reclamanților, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței nr. 829 din 6 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și, rejudecând: va respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței nr. 829 din 6 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 25 noiembrie 2021.