ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.11.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5555/2021

HOTĂRÂRE
16.11.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5555/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei, cadrul procesual

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a Contencios Administartiv și Fiscal la data de 14.07.2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția judiciară, a formulat contestație împotriva Rezoluției de clasare nr. 3639/1J/674/DIP/2017 din 14.06.2017, solicitând admiterea contestației, desființarea Rezoluției de clasare si trimiterea cauzei la Inspecția judiciară pentru procurori în vederea cercetării abaterilor disciplinare prevăzute de dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind Statutul magistraților art. 99 lit. t) "exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență" raportat la art. 99

1

alin. (1) și alin. (2).

Reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate "in integrum" a O.U.G. nr. 80/26 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 392/29 iunie 2013, arătând că este emisă cu încălcarea Constituției României art. 61, art. 108 și art. 115, întrucât nu există lege specială de abilitare a Guvernului României întrucât Parlamentul României era în activitate în luna iunie 2013; O.U.G. nr. 80/2013 nu a fost supusă dezbaterii parlamentare si nu există o lege de aprobare sau de respingere din partea Parlamentului la data publicării O.U.G. nr. 80/2013 în Monitorul Oficial a/României nr. 392/29 iunie 2013, iar O.U.G. nr. 80/2013 a intrat în vigoare în termen de 3 zile și a fost pusă în aplicare la nivel național în complicitate cu puterea judecătorească, căreia îi asigură o finanțare substanțială în baza taxelor judiciare majorate cu peste 100% pe care sunt nevoiți să le plătească justițiabilii din România, în condițiile în care veniturile salariale sau din pensii au crescut cu cel mult 10 % din 2013 și până în prezent, ordonanță care putea fi publicată constituțional în Monitorul Oficial al României doar după aprobarea sa de către Parlamentul României.

La data de 29.09.2018, pârâta Inspecția Judiciară a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Cu privire la cererea reclamantei de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate "in integrum" a O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și a art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013, a arătat că, potrivit prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, or, condiția legăturii cu cauza nu este îndeplinită, dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată, excepția vizată presupunând analiza unor texte legale care nu au legătură cu obiectul cauzei deduse judecății și cu soluționarea acesteia.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 205-208 C. proc. civ., art. 45-47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, Legea nr. 554/2004, prevederile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, precum și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată.

Prin răspunsul la întâmpinare depus de reclamantă la data de 06.11.2017, aceasta a solicitat respingerea excepției lipsei procedurii prealabile, precum și admiterea sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată.

Prin încheierea de ședință din 20.03.2018, Curtea a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată.

Hotărârea ce face obiectul recursului dedus judecății

Prin sentința civilă nr. 3376 pronunțată în data de 17 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de A., in contradictoriu cu INSPECȚIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.

Totodată, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 80/2013.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri - Sentința Civilă nr. 3376 pronunțată în data de 17 iulie 2018 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, desființarea Sentintei civile nr. 3376 din 17 iulie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Bucuresti, secția a VIII-Contencios Administrate si Fiscal, si în rejudecare a solicitat admiterea contestației și desființarea Rezolutiei de clasare nr. x/2017 din 14.06.2017 emisă de Inspecția Judiciară pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor privind abaterile disciplinare prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind Statutul magistraților, respectiv art. 99 lit. t) raportat la art. 99' alin. (1) si alin. (2), săvârșite de procuror B. și de procuror C..

A considerat că în mod netemeinic și nefondat s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a contestației formulate împotriva Rezolutiei de clasare nr. x/2017 din 14.06.2017 emisă de Inspecția Judiciară, apreciind că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv dispozițiile art. 6 C. proc. pen. și art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare la recursul promovat de reclamantă, solicitând respingerea recursului, ca inadmisibil.

A susținut, astfel, că prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017 de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a hotărât că:

"Rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

Totodată, a mai arătat că, pentru a dispune în acest sens, secția de contencios administrativ si fiscal a reținut că soluția corectă, din punct de vedere procedural, este aceea a judecății pricinilor privind contestarea rezoluției de clasare potrivit dispozitiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), respectiv conform regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii).

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție, exercitând rolul său unificator al jurisprudenței, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2003, a apreciat că, în ceea ce privește rezoluțiile de clasare emise de Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 317/2004, în defavoarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, contestabile urmând a fi exercitate în aceleași condiții de procedură prevăzute pentru rezoluțiile de respingere a sesizărilor.

Astfel, a arătat că, în acord cu Soluția de principiu mentionată anterior, prin Procesul-verbal al ședinței din data de 9 octombrie 2017 a judecătorilor secției de contencios administrativ si fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost adoptată, în unanimitate, soluția de unificare a jurisprudenței în sensul că, în ipoteza în care contestatia formulată împotriva rezolutiei de clasare a sesizării a fost soluționată pe fond de prima instantă prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta - reclamantă A. a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatei, solicitând respingerea excepției inadmisibilității recursului, ca fiind invocată netemeinic și nelegal.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului, din data de 5 septembrie 2019 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 16 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înalta Curte, înainte de a păși la analizarea criticilor formulate de recurenta - reclamantă A. pe fondul recursului, va analiza mai întâi admisibilitatea acestei căi de atac, din perspectiva dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, forma în vigoare la data sesizării instanței (14.07.2017), reținând următoarele:

Articolul 457 alin. (1) C. proc. civ. statuează că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, precum și pe dispozițiile art. 45 și art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanța fiind învestită cu cererea de anulare a unei rezoluții de clasare, emisă de pârâta Inspecția Judiciară.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3376 din 17 iulie 2018, supusă spre analiză instanței de control judiciar, a respins actiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

În ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluția de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii- Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil.

Analizând sentința de fond din această perspectivă, Înalta Curte constată că aceasta este definitivă, având în vedere prevederile art. 47 din Legea nr. 317/2004, în vigoare la data sesizării instanței - 14.07.2017- conform cărora:

"(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

În speță, se constată că rezoluția de clasare emisă de Inspecția Judiciară, contestată de recurenta-reclamantă din prezenta cauză a fost întemeiată pe prevederile art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii republicată, menționat la articolul 47 alin. (1) lit. b) din același act normativ, conform căruia " rezoluția de clasare este definitivă".

Cu toate că acest text de lege menționează că această rezoluție de clasare este definitivă, prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

După pronunțarea Curții Constituționale cu privire la această excepție de neconstituționalitate, în jurisprudență au fost exprimate opinii diferite cu privire la regimul juridic al căilor de atac formulate împotriva rezoluțiilor de clasare emise de Inspecția Judiciară. Astfel, unele instanțe au apreciat că rezoluțiile pot fi atacate în condițiile reglementate de dispozițiile dreptului comun (Legea nr. 554/2004), alte instanțe au opinat pentru aplicarea regimului juridic prevăzut de Legea nr. 317/2004 referitor la rezoluțiile de respingere a sesizărilor adresate Inspecției Judiciare.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, legile și ordonanțele în vigoare, constatate a fi neconstituționale, "își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept".

Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispozițiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituționale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenței, prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit că:

"Rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

La adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speță a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată). Aplicarea art. 5 alin. (3) C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet" (unde există aceeași rațiune, soluția trebuie să fie identică).

Aceste considerente sunt, însă, valabile, și în ceea ce privește restul dispozițiilor de ordin procedural, dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 neputând fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește îndeplinirea procedurii prealabile, și ignorate în privința altor aspecte procedurale (o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin combinarea dispozițiilor legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și dispozițiilor legii nr. 317/2004)

De asemenea, prin Soluția de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că:

"În ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile și ignorate în privința altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 317/2004.

Așadar, prin Soluția de principiu adoptată la 09 octombrie 2017 s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 47 alin. (6)-(7) și în ceea ce privește procedura de contestare a rezoluțiilor de clasare și regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanței de fond, aceste prevederi stabilind că: (6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

În conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. " de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească " definitivă și irevocabilă" sau, după caz " Irevocabilă", se vor înțelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească " definitivă".

Astfel, având în vedere soluția de principiu adoptată, de aplicare prin analogie a prevederilor legale sus-enunțate, dar și dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la momentul introducerii acțiunii (14.07.2017), Înalta Curte constată că sentința civilă nr. 3376 din 17 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost soluționată pe fond contestația formulată de reclamanta A. împotriva Rezoluției din data de 14.06.2017, de clasare a sesizării ce a format obiectul dosarului nr. x/2017, este definitivă.

Înalta Curte reține că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În cauză, recurenta - reclamantă A. a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor anterior reținute, este definitivă.

Prin urmare, întrucât prin dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la momentul introducerii acțiunii, 14.07.2017, s-a reținut că hotărârile curții de apel sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente și în cazul contestării rezoluțiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurenta - reclamantă A. este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinței atacate, întrucât aceasta nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata - pârâtă Inspecția Judiciară și, pe cale de consecință, va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A., făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata - pârâtă Inspecția Judiciară.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 3376 din 17 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-11-16
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5579/2021
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea inst
ÎCCJ 2021-10-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4528/2021
Ședința publică din data de 7 octombrie 2021 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 C. proc. civ.: "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea insta
ÎCCJ 2021-02-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 556/2021
Ședința publică din data de 03 februarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curț
ÎCCJ 2021-03-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1838/2021
Ședința publică din data de 24 martie 2021 I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.0
ÎCCJ 2021-06-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3813/2021
Ședința publică din data de 18 iunie 2021 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr.
Sursă