ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4515/2021

Ședința publică din data de 7 octombrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și Ministerul Sănătății, pe calea ordonanței președințiale, obligarea acestora să-i asigurare, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), până la soluționarea Dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel Galați, fără somație și fără trecerea vreunui termen.

Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 164 din 20 iulie 2021, a admis cererea formulată de reclamant și a obligat pârâții să asigure reclamantului medicamentul Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), până la soluționarea Dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curții de Apel Galați, fără somație și fără trecerea vreunui termen, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare de 100% (fără contribuție personală).

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România și Ministerul Sănătății

3.1. În motivarea căii de atac, pârâtul Guvernul României a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că respectiva instituție este lipsită de calitate procesuală pasivă, așa încât nu poate asigura plata medicamentului în discuție, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar în rejudecare respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

3.2. Prin cererea de recurs, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a apreciat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.

3.3. În motivarea căii de atac, pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât cererea de ordonanță președințială nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, neexistând o aparență a dreptului intimatului și nu pot fi luate măsuri definitive care să rezolve în fond litigiul dintre părți, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și pe fond respingerea cererii.

3.4. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Ministerul Sănătății a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a apreciat că motivarea primei instanțe este insuficientă, întemeiată pe o parte din prevederile legale incidente, fără a le aplica, în concret, la situația de fapt.

În esență, a arătat că, față de argumentele avute în vedere de prima instanță, calitatea procesuală pasivă a ministerului trebuie analizată doar în raport cu obiectul cererii deduse judecății.

Astfel, Ministerul Sănătății nu are atribuții în gestionarea Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care se derulează și se finanțează programul național de oncologice, ca program național curativ, iar potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006 și H.G. nr. 144/2010 această autoritatea nu are atribuții privind acordarea către pacienți de medicamente în regim de compensare 100%.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea atacată este rezultatul încălcării și aplicării greșite a normelor de drept material.

În cadrul acestui motiv recurentul a reiterat criticile asupra soluției date excepției lipsei calității procesuale pasive, considerând că prima instanță nu face referire la calitatea ministerului de a deconta medicamentul solicitat, ci analizează această excepție raportat la obiectul acțiunii din dosarul de fond, prin care se solicită includerea în listă a respectivului medicament.

Or, art. 241 din Legea nr. 95/2006 reglementează situația medicamentelor cuprinse în listă, și nu a medicamentelor care nu sunt incluse în listă și care pot fi acordate asiguraților, iar obiectul prezentului dosar îl constituie acordarea medicamentului în regim de compensare 100%, și nu includerea în listă.

A apreciat astfel că, în acțiunea având ca obiect ordonanță președințială, pârâții nu au temei legal să finanțeze programele naționale curative din care face parte și programul național de boli oncologice, afecțiunea de care suferă reclamantul fiind boală oncologică.

În concluzie, Ministerul Sănătății, alături de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDMR) și Guvernul României, este parte în procesul de evaluare și includere în listă a unui medicament și are calitate procesuală pasivă numai în acțiunea de fond, având ca obiect includerea în listă a medicamentului.

Recurentul a făcut trimitere la Ordinul Ministerului Sănătății nr. 861/2014, care prevede ca unică persoană ce poate solicita demararea procedurii de evaluare a tehnologiilor medicale pe deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentului în România, și a arătat că prima instanță face confuzie între obligația de a acorda medicamente în regim de compensare 100% și obligația de includere în listă, care sunt atribuții complet diferite și au titular diferiți, astfel că ministerul nu are atribuții cu privire la acordarea medicamentelor în regim de compensare 100%, motivarea în privința excepției referindu-se la atribuțiile acestuia de includere în Listă a medicamentului, în lipsa argumentelor în raport cu obiectul cauzei de față.

Prin urmare, relativ la capacitatea procesuală pasivă a pârâților, a apreciat că aceasta nu poate fi analizată decât în raport cu obiectul acțiunii privit corelat cu capacitatea administrativă a acestora, respectiv atribuțiile legale ale fiecărui pârât în materie.

Într-adevăr, art. 241 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, prevede dreptul asiguraților de a beneficia de medicamente cu sau fără contribuție personală, însă acest drept nu este absolut, fiind condiționat de existența unei prescripții medicale pentru medicamentul necesar, iar acest medicament trebuie să fi cuprins în lista de medicamente prevăzută la art. 242.

Pe fondul cauzei, recurentul a susținutul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Astfel, cu referire la cerința privind existența aparenței de drept în favoarea reclamantului, a susținut că prima instanță a ignorat cadrul normativ aplicabil în cauză și din care reiese clar că nu este îndeplinită această condiție.

În analiza existenței/inexistenței aparentei de drept în favoarea reclamantului respectiv dreptul de a i se deconta un medicament în regim de compensare în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, instanța trebuie să verifice dacă medicamentul este în Lista de decontare și daca are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

În cauză, medicamentul figurează în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G.. nr. 720/2008, astfel cum s-a reținut, însă pentru alte tipuri de cancer, altul decât cel cu care a fost diagnosticat reclamantul.

A subliniat, totodată, că potrivit prospectului deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) diagnosticul "neoplasm gastric" nu este prevăzut pentru tratamentul cu acest medicament.

Cu privire la neprejudecarea fondului, prima instanță a recunoscut reclamantului dreptul la un medicament care nu are autorizată indicația terapeutică la nivel european și național, indicație care nu este prevăzută nici în Protocolul obligatoriu de administrare a medicamentului Pembrolizumab (Keytruda), făcând abstracție de cadrul legal referitor la asigurările de sănătate.

Or, printr-o procedură contencioasă purtată pe temeiul dreptului intern, statului prin autoritățile administrative nu i se poate impune nici includerea unui medicament în lista pozitivă fără parcurgerea procedurii legale de includere, nici obligarea la finanțarea în regim de compensare a unor medicamente neincluse în listă sau care sunt în analiză conform procedurii de includere în listă, atât timp cât Directiva nr. 89/105 CEE sancționează statul pentru depășirea termenelor de emitere a deciziei exclusiv prin amendarea statului național, respectiv prin declanșarea procedurii de infringement, și nu îl obligă, în situația depășirii termenelor reglementate la art. 6 (1) din Directivă, la includerea automată în listă a medicamentelor.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond respingerea cererii de ordonanță președințială.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția tardivității recursului Guvernului României, invocată din oficiu, constată că este întemeiată.

Totodată, examinând excepția netimbrării recursurilor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Înalta Curte constată că sunt incidente prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentul Ministerul Sănătății și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

1.1. Referitor la recursul formulat de pârâtul Guvernul României.

Regularitatea promovării căii de atac

Potrivit art. 1000 alin. (1) C. proc. civ., "Dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanța este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor".

În temeiul alin. (4) al aceluiași text de lege: În toate cazurile în care competența de primă instanță aparține curții de apel, calea de atac este recursul, dispozițiile alin. (1) - (3) aplicându-se în mod corespunzător.

Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., "Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".

Se constată că sentința atacată a fost pronunțată la data de 20 iulie 2021, iar recursul a fost declarat la data de 5 august 2021.

Totodată, în raport cu prevederile art. 487 alin. (1) teza a II-a, coroborate cu art. cele ale art. 470 alin. (5) din C. proc. civ., se reține că termenul de motivare a căii de atac este tot de 5 zile, de la momentul comunicării sentinței către părți.

În cauză, se constată că sentința atacată a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 29 iulie 2021, iar recursul a fost declarat la data de 5 august 2021, așadar, cu depășirea termenului legal, absolut și imperativ prevăzut de art. 1000 coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., care s-a împlinit la data de 4 august 2021, conform prevederilor art. 181, 182 raportat la art. 184 din C. proc. civ.

Prin urmare, recurenta a exercitat și motivat calea de atac după împlinirea termenului legal și nu a dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Așadar, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

1.2. În ceea ce privește recursurile declarate de pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale

Regularitatea promovării căilor de atac

Potrivit dispozițiilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în cazul în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată i se pune în vedere părții obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Art. 32 din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii.

Prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. arată că mențiunile prevăzute la art. 486 alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

De asemenea, potrivit art. 197 din C. proc. civ. "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Înalta Curte constată că deși recurentelor-pârâte li s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de câte 100 RON, datorată conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, astfel cum rezultă din dovezile comunicării procedurilor de citare, acestea nu și-au îndeplinit această obligație legală.

1.3. Referitor la recursul pârâtului Ministerul Sănătății

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea autorităților pârâte, pe calea ordonanței președințiale, fără somație și fără trecerea vreunui termen, să îi asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda).

Curtea de Apel Galați a admis cererea reclamantului, formulată pe calea ordonanței președințiale, până la soluționarea Dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul aceleiași instanțe.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Cu privire la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta a fost invocat în mod formal, partea nu a formulat critici concrete care să poată fi subsumate acestui motiv de nelegalitate, ci doar a făcut aprecieri generale cu referire la faptul că motivarea sentinței este insuficientă.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, atât în privința excepției invocate, cât și pe fondul cererii, așa încât hotărârea atacată respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

1.2. Criticile recurentului subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, de asemenea, nu sunt întemeiate.

1.2.1. În ceea ce privește susținerile privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului, instanța de control judiciar constată că acestea nu pot fi primite.

Se reține că în mod corect prima instanță a respins această excepție, având în vedere că în procedura de eliberare și decontare a medicamentelor pentru asigurații în sistemul public de asigurări de sănătate, procedură care presupune mai multe etape, de la stabilirea listelor de medicamente cu indicațiile corespunzătoare și a protocoalelor terapeutice, la decontarea efectivă, sunt implicate mai multe instituții (care de altfel au fost chemate în judecată), printre care și Ministerul Sănătății care are atribuții în privința includerii/excluderii medicamentelor solicitate așa încât are calitate procesuală pasivă în cauza de față, în care nu se analizează pe fond obligațiile recurentului - pârât, ci se stabilește doar o aparență de drept în favoarea reclamantului.

Din această perspectivă sunt relevante următoarele prevederi din Legea nr. 95/2006:

Art. 2 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 arată că:

"(5) Ministerul Sănătății reprezintă autoritatea centrală în domeniul sănătății publice."

Art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 stabilește că "Lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului."

Art. 9 alin. (1) și (5) din același act normativ dispune că:

"(1) Programele naționale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...)

(5) Programele naționale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătății, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătății și/sau CNAS, după caz."

Având în vedere că intimatul-reclamant urmărește recunoașterea dreptului de a beneficia de un medicament care nu se află pe lista la care face referire textul de lege, rezultă că toate persoanele cu drept de decizie în parcurgerea acestei proceduri au calitate procesuală pasivă.

Astfel, se impune ca hotărârea pronunțată, prin finalitatea urmărită, să fie opozabilă tuturor "actorilor" implicați în demararea, executarea și finalizarea procedurilor de actualizare a Listei medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, justificând așadar calitatea procesuală în cauză.

1.2.2 Instanța de control judiciar constată că nu poate primi nici criticile recurentului centrate pe greșita aplicare și interpretare a legislației specifice asigurărilor sociale de sănătate.

Contrar susținerilor recurentului, prima instanță a reținut în mod corect îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 997 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 997 din C. proc. civ., ce reglementează procedura ordonanței președințiale,

"(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

(2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nici o mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.

(3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.

(4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.

(5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt ".

Textul de lege menționat reglementează condițiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială, respectiv caracterul provizoriu (vremelnic) al măsurii, urgența și neprejudecarea fondului.

Referitor la prima condiție, reprezentată de urgență, se constată că este pe deplin dovedită, având în vedere înscrisurile medicale pe care intimatul-reclamant le-a depus la dosar, din care rezultă boala de care suferă - neoplasm gastric cu recidivă la distanță - multiple determinări secundare cerebrale, osoase și musculare, fiind vorba despre o afecțiune gravă, cu consecințe de natură a-i pune în pericol dreptul la sănătate și chiar la viață în lipsa tratamentului prescris de medic.

Conform recomandărilor ghidurilor terapeutice și a testării B. efectuată de pacient, pentru un răspuns terapeutic superior cu toxicitați minime, este posibilă administrarea de imunoterapie în linia a patra cu Pembrolizumab 200 mg la 3 săptămâni. Acest tratament însă nu beneficiază de rambursare CNAS în România.

Întrucât tratamentul cu medicamentul Keytruda a avut rezultate benefice asupra stării de sănătate a reclamantului, medicul oncolog i-a recomandat acestuia continuarea tratamentului într-o doză de 200 mg la 3 săptămâni (pe lângă alte tratamente prescrise acestuia).

Potrivit listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, medicamentul Keytruda poate fi prescris fără contribuția asiguratului, numai pentru anumite tipuri de cancer, pentru indicațiile Melamonului avansat (nerezecabil sau metastatic) la pacienții adulți; Carcinom pulmonar, altul decât cei cu celule mici (NSCLC, non-small cell lung carcinoma), Limfom Hodgkin clasic (Lhc), Carcinom urotelial, Carcinom cu celule scuamoase ale capului și gâtului (HNSCC, head and neck squamous cell carcinoma), Carcinom reenal (RCC, renal cell carcinoma), protocolul terapeutic necuprinzând în baza de prescriere și indicație neoplasmul de pancreas, nu însă și pentru neoplasm gastric.

Intimatului-reclamant, persoană asigurată în sistemul public medical, i s-a recomandat medicamentul menționat întrucât protocoalele terapeutice ale medicamentului nu cuprind în baza de prescriere aceasta indicație. Medicamentul a fost prescris reclamantului pe bază de rețetă, acesta fiind nevoit sa suporte contravaloarea acestora care îi depășește cu mult posibilitățile financiare.

Prin urmare, prețul ridicat al medicamentului solicitat și cheltuielile foarte mari deja avansate de acesta, în contextul stării de sănătate la acest moment justifică urgența luării măsurilor care se impun prin care să fie asigurat medicamentul respectiv în regim de compensare 100%.

Așa fiind, întrucât acest tratament, prescris de către medici specialiști reclamantului, reprezintă singura șansă la viață, dreptul acestuia la sănătate și la viață nu poate fi refuzat, chiar dacă tipul de cancer de care suferă acesta nu figurează printre tipurile de cancer pentru care este compensat în Lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, reclamantul urmând deja acest tratament, însă contravaloarea lunară a acestuia reprezintă în plus o sarcină financiară greu de suportat.

În aceste condiții, sub aspectul aparentei dreptului, ținând cont de circumstanțele concrete arătate (gravitatea bolii, ineficienta tratamentelor deja administrate, prețul extern de mare al celor două medicamente prescrise off-label) și având în vedere că procedura includerii în Lista de medicamente reglementată de OMS nr. 861/2014, care este extrem de laborioasă și reclamă o perioadă foarte mare de timp, se reține că dreptul invocat de reclamant este chiar dreptul la viață, drept care poate fi respectat și apărat doar prin urmarea tratamentului prescris.

Așadar, în raport cu gravitatea bolii de care suferă intimatul-reclamant, "dreptul care s-ar păgubi prin întârziere", la care se referă dispozițiile art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., este dreptul la viață, drept garantat de art. 22 alin. (1) din Constituția României și de art. 2 pct. 32 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Se observă, în acest sens, Cauza Panaitescu împotriva României, în care Curtea Europeana a Drepturilor Omului,reținând încălcarea art. 2 din Convenție, a statuat că autoritățile statului român nu și-au îndeplinit obligația pozitivă de a proteja dreptul la viața al reclamantului, prin a-i asigura în mod gratuit medicația anticanceroasă specifică ce i-a fost prescrisă.

În conformitate cu prevederile menționate, dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege, garanțiile privind accesul la sănătate fiind cerute a fi efective și reale.

În ceea ce privește condiția caracterului vremelnic al măsurii, Înalta Curte constată, de asemenea, că în mod corect s-a apreciat că este îndeplinită, măsura fiind dispusă de prima instanță până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâților să îi asigure medicamentul Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), pe bază de prescripție medicala în regim de compensare de 100%, precum și includerea pe lista de medicamente compensate în sistemul asigurărilor de sănătate, în Nomenclatorul de produse compensate, a acestui medicament, pentru neoplasm gastric - afecțiune de care acesta suferă.

Legat de condiția de admisibilitate ce vizează neprejudecarea fondului, aceasta presupune o examinare a existenței dreptului și a normei aplicabile, de natură să confere acestuia o aparență de legalitate și temeinicie.

Înalta Curte reține că solicitarea reclamantului în raport cu legislația națională și mai ales cu cea comunitară prezintă o aparență de temeinicie, în contextul în care Lista medicamentelor compensate prevăzută de H.G. nr. 720/2008 prevede posibilitatea compensării de 100% a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), însă nu pentru toate tipurile de cancer, iar inițiativa completării acestor liste și procedura de completare sunt anevoioase.

Totodată, cererea reclamantului este formulată pentru o perioadă limitată în timp, nepresupunând măsuri care să soluționeze în fond litigiul, analizându-se doar aparența dreptului invocat, așa încât se încadrează în prevederile art. 997 din C. proc. civ.,

Așa fiind, nu se poate considera că prima instanță a prejudecat fondul dreptului câtă vreme a analizat strict condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale și a dispus o măsură provizorie, asupra fondului urmând să decidă instanța învestită cu cererea de obligare a pârâtelor la includerea medicamentului pe lista medicamentelor decontate integral pentru afecțiunea de care suferă intimatul-reclamant.

Dispunerea măsurii provizorii de asigurare a medicamentului care a avut efecte pozitive, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la data pronunțării asupra fondului litigiului, este de natură să contribuie la protejarea dreptului la viață al reclamantului și, contrar susținerilor recurentului, nu se poate reproșa primei instanțe ignorarea cadrului normativ incident.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul pârâtului Guvernul României ca tardiv formulat, aplicând sancțiunea juridică a decăderii, reglementată de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

De asemenea, va aplica sancțiunea prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. și va anula recursurile pârâtelor Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale ca netimbrate.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul pârâtului Ministerul Sănătății, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței nr. 164 din 20 iulie 2021 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Anulează recursurile formulate de pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale împotriva sentinței nr. 64 din 20 iulie 2021 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrate.

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătății împotriva sentinței nr. 164 din 20 iulie 2021 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 octombrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.