CASE OF D.H. AND OTHERS v. THE CZECH REPUBLIC - [Romanian Translation] by the COE Human Rights Trust Fund

CASE OF D.H. AND OTHERS v. THE CZECH REPUBLIC - [Romanian Translation] by the COE Human Rights Trust Fund (CtEDO, 2007)

 Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2012. Această traducere a fost efectuată cu sprijinul Fondului fiduciar pentru drepturile omului al Consiliului Europei (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Nu obligă Curtea. Pentru mai multe informații, a se vedea referințele cu privire la drepturile de autor de la sfârșitul prezentului document.

 Council of Europe/European Court of Human Rights, 2012. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.

 Conseil de l’Europe/Cour Européenne des Droits de l’Homme, 2012. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (

www.coe.int/humanrightstrustfund

). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus de renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.

MAREA CAMERĂ

CAUZA D.H. ȘI ALȚII împotriva REPUBLICII CEHE

(Cererea nr. 57325/00)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

13 noiembrie 2007

În cauza D.H. și alții împotriva Republicii Cehe,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, întrunită în formațiune de Mare Cameră alcătuită din

:

Nicolas Bratza,

Președinte

,

Boštjan M. Zupančič,

Rıza Türmen,

Karel Jungwiert,

Josep Casadevall,

Margarita Tsatsa-Nikolovska,

Kristaq Traja,

Vladimiro Zagrebelsky,

Elisabeth Steiner,

Javier Borrego Borrego,

Alvina Gyulumyan,

Khanlar Hajiyev,

Dean Spielmann,

Sverre Erik Jebens,

Ján Šikuta,

Ineta Ziemele,

Mark Villiger,

judecători

,

și Michael O’Boyle

,

grefier adjunct

,

După ce a deliberat în la data de 17 ianuarie 2007 și, respectiv, 19

septembrie 2007,

Pronunță următoarea hotărâre, adoptată la cea din urmă dată

:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 57325/00) îndreptată împotriva Republicii Cehe, prin care optsprezece cetățeni ai acestui Stat («

reclamanții

» - coordonatele lor sunt în anexă) au sesizat Curtea la 18 aprilie 2000, în virtutea articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale («

Convenția

»).

2.

Reclamanții au fost reprezentați în fața Curții de Centrul european pentru drepturile Romilor, cu sediul la Budapesta, de Lordul Lester of Herne Hill

QC

, avocat, de Dl J. Goldston, membru al baroului din New-York, și de Dl D. Strupek, avocat în baroul ceh. Guvernul ceh (

«

Guvernul

») a fost reprezentat de agentul său, Dl V.A. Schorm.

3.

Reclamanții au pretins, printre altele, că au fost discriminați în exercitarea dreptului la instruire pe temei de rasă sau de origine etnică.

4.

Cererea a fost atribuită secțiunii a doua a Curții (articolul 52

5.

La data de 1 martie 2005, camera respectivă, după o audiere cu privire la admisibilitatea și fondul cererii (articolul 54 § 3 din Regulament), a declarat cererea parțial admisibilă.

6.

La 7 februarie 2006, camera, alcătuită din Jean-Paul Costa, președinte, Andràs Baka, Ireneu Cabral Barreto, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Antonella Mularoni și Danutė Jočienė, judecători, precum și Sally Dollé, grefierul de secție, a pronunțat hotărârea prin care a statuat, cu șase voturi pentru și unul împotrivă, că nu a avut loc nicio încălcare a articolului 14 din Convenție combinat cu articolul 2 din Protocolul nr. 1.

7.

La 5 mai 2006, reclamanții au solicitat retrimiterea cauzei în fața Marii Camere, în virtutea articolului 43 din Convenție. La 3 iulie 2006, un colegiu al Marii Camere a acceptat cererea.

8.

Componența Marii Camere a fost stabilită conform articolelor 27 §§ 2 și 3 din Convenție și 24 din Regulament. În cadrul deliberărilor finale, Kristaq Traja și Josep Casadevall, supleanți, i-au înlocuit pe Christos Rozakis și Peer Lorenzen, care nu au avut posibilitate să participe în continuare la examinarea cauzei (articolul 24 § 3 din Regulament).

9.

Atât reclamanții, cât și Guvernul au depus observații cu privire la fondul cauzei. De asemenea, au fost primite observații de la organizațiile neguvernamentale

: Asociația Internațională Pas cu Pas [

International Step by Step Association

], Fundația pentru Educația Romilor [

Roma Education Fund

] și Asociația Europeană de cercetări privind Educația în copilăria timpurie [

European Early Childhood Education Research Association

],

Interights

și

Human Rights Watch

, Grupul Internațional pentru drepturile minorităților [

Minority Rights Group International

], rețeaua Europeană împotriva Rasismului [

European Network Against Racism

] și Oficiul European de Informare privind Romii [

European Roma Information Office

], precum și Federația Internațională a Ligilor Drepturilor Omului. Președintele le-a permis tuturor să intervină în procedura scrisă (articolele 36 § 2 din Convenție și 44 § 2 din Regulament). Guvernul a răspuns acestor comentarii (articolul 44 § 5 din Regulament).

10.

La data de 17 ianuarie 2007, a avut loc o audiere publică la Palatul Drepturilor Omului de la Strasbourg,(articolul 59 § 3 din Regulament).

S-au prezentat în fața Curții :

–

din partea Guvernului

Dl

V.A.

Schorm

,

Agent

,

D

le

M.

Kopsová

,

Z.

Kaprová,

J.

Zapletalová

,

Dnii R.

Barinka,

P. Konůpka,

Consilieri

;

–

din partea reclamanților

Lord

Lester de Herne Hill

QC

, avocat,

Dnii

J.

Goldston

, avocat,

D.

Strupek

, avocat,

Consilieri

.

Curtea a audiat declarațiile Lordului Lester de Herne Hill, Dlui

Goldston și Dlui Strupek, precum și ale Dlui Schorm.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

11.

Informațiile cu privire la identitatea și reședința reclamanților sunt prezentate în anexă.

A.

Contextul istoric

12.

Conform documentelor disponibile pe pagina web a Diviziei pentru Romi și Nomazi a Consiliului Europei, Romii provin din regiunile situate între nord-vestul Indiei și platoul iranian. Primele urme scrise despre sosirea lor în Europa duc în secolul XIV. Actualmente, numărul lor este situat între opt și zece milioane în Europa. Ei sunt prezenți aproape în toate Statele membre ale Consiliului Europei. În unele țări din Europa Centrală și de Est, ei reprezintă peste 5 % din populație. Preponderent ei vorbesc romani, o limbă indo-europeană înțeleasă de o mare parte de Romii din Europa, în pofida numeroaselor sale variații. În general, romii vorbesc și limba dominantă a regiunii în care locuiesc, sau chiar mai multe limbi.

13.

Deși sunt prezenți în Europa din secolul XIV, Romii, deseori, nu sunt recunoscuți de majoritatea societății ca un popor european cu drepturi depline. Ei au avut de suferit de-a lungul istoriei de respingere și persecuție. Acest lucru a culminat cu tentativa naziștilor de a-i extermina definitiv, considerându-i pe romi drept o rasă inferioară. Ca urmare a secolelor de respingere romii, trăiesc astăzi în condiții foarte dificile, deseori pe marginea societății țărilor în care s-au stabilit, iar participarea lor la viața publică este extrem de limitată.

14.

În Cehia, romii au statut de minoritate națională, și, prin urmare, beneficiază de drepturile speciale oferite minorităților naționale. Consiliul pentru minorități naționale, organul consultativ al guvernului ceh fără competență executivă, are sarcina de a apăra interesele minorităților naționale și, deci, ale minorității rome.

Cât privește numărul romilor care trăiesc actualmente în Republica Cehă, există un decalaj între statisticile oficiale bazate pe recensământ și numărul estimat. Potrivit acestuia din urmă, disponibil pe pagina web a Consiliului guvernului ceh pentru minorități naționale, comunitatea de romi numără între 150 000 și 300 000 de persoane.

B.

Școlile speciale

15.

Conform informațiilor furnizate de guvernul ceh, după Primul Război Mondial au fost create școli speciale (

zvláštní školy

) pentru copiii care necesitau o atenție specială, inclusiv pentru copii cu handicap mintal, dar și social. Numărul elevilor plasați în aceste școli era în creștere (de la 23 000 în 1960 la 59 301 în 1988). Date fiind exigențele școlilor primare (

základní školy

) și a selecției respective, până în 1989 majoritatea copiilor romi frecventau școlile speciale.

16.

În conformitate cu legea nr. 29/1984 cu privire la școli, școlile speciale constituiau o categorie de școli specializate (

speciální školy

) și erau destinate copiilor ce prezentau deficiențe mintale, care nu puteau fi instruiți în școlile primare «

ordinare

» sau specializate. În virtutea acestei legi, orientarea spre o asemenea instituție era decisă de directorul școlii, în baza rezultatelor unui test de capacități intelectuale ale copilului, efectuat într-un centru de consiliere psihopedagogică, și sub rezerva consimțământului reprezentantului legal al copilului.

17.

Ca urmare a trecerii la economia de piață din anii 1990, sistemul de școli speciale din Republica Cehă a cunoscut numeroase schimbări, care au avut repercusiuni și asupra educației elevilor romi. În 1995, Ministerul Educației a elaborat o instrucțiune care prevedea cursuri suplimentare pentru elevii care au absolvit învățământul obligatoriu într-o școală specială. Începând cu anul școlar 1996/1997, pe lângă grădinițe, școli primare și speciale au fost înființate clase pregătitoare pentru copiii din mediul social defavorizat. În 1998, a fost aprobat un program educativ alternativ pentru elevii de origine romă, plasați în școlile speciale. În școlile primare și speciale au fost desemnați asistenți-romi ai învățătorilor pentru a ajuta învățătorii și a facilita comunicarea acestora cu familiile elevilor. În virtutea amendamentului nr. 19/2000 la legea cu privire la școli, intrat în vigoare la 18 februarie 2000, elevii care au absolvit învățământul obligatoriu într-o școală specială puteau, de asemenea, fi admiși să studieze în instituțiile de învățământ mediu, sub rezerva satisfacerii condițiilor de admitere prevăzute pentru cursul de instruire ales.

18

.

Conform datelor furnizate de reclamanți, care fuseseră obținute din răspunsurile la chestionarele adresate în 1999 directorilor școlilor speciale (opt la număr) și primare (șaizeci și nouă) din orașul Ostrava, numărul total de elevi plasați în școlile speciale din Ostrava se ridica la 1 360, dintre care 762 (sau 56

%) erau romi. În schimb, romii nu reprezentau decât 2,26

% din numărul total de 33 372 elevi care frecventau școlile primare din Ostrava. În plus, deși doar 1,8

% din elevii neromi erau înscriși în școlile speciale, procentajul romilor din Ostrava orientați spre aceste școli se ridica la 50,3

%. Astfel, un copil rom din Ostrava avuse de 27 de ori mai multe șanse să ajungă într-o școală specială decât un copil nerom.

Potrivit datelor colectate de Observatorul european al fenomenelor rasiste și xenofobe (ulterior Agenția pentru drepturi fundamentale a Uniunii europene), în Republica Cehă mai mult de jumătate din copiii romilor frecventau școli speciale.

Comitetul consultativ al Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale a menționat, în raportul său din 26 octombrie 2005 că, potrivit estimărilor neoficiale, romii reprezintă până la 70 % din elevii înscriși în școlile speciale.

În fine, conform unei comparații a datelor colectate de OCDE în 1999 privind situația în cincisprezece țări, printre care țări europene, asiatice și nord-americane (comparație citată în observațiile prezentate de Asociația Internațională Pas cu Pas, Fundația pentru Educația Romilor și Asociația Europeană de cercetări privind Educația în copilăria timpurie)

[1]

, Republica Cehă era clasată pe locul doi în ceea ce privește plasarea în școlile speciale a copiilor cu deficiențe organice și pe locul trei în ceea ce privește școlarizarea în instituțiile speciale a copiilor cu dificultăți de învățare. În afară de aceasta, printre cele opt țări care au furnizat informații privind școlarizarea copiilor a căror dificultăți își au rădăcinile în factori sociali, Republica Cehă era unica care a recurs la școli speciale

; alte țări utilizau aproape în exclusivitate școlile ordinare pentru educarea acestor copii.

C.

Situația de fapt din speță

19.

Între 1996 și 1999, reclamanții fuseseră înscriși în școli speciale din Ostrava, direct sau după au învățat o anumită perioadă în instituții de învățământ primar.

20.

Din dosar rezultă că părinții reclamanților au consimțit să-și orienteze copiii spre o școală specială, în unele cazuri au solicitat expres o asemenea măsură. Consimțământul a fost exprimat prin aplicarea unei semnături pe un formular precompletat. În cazul reclamanților menționați la numerele 12 și 16, datele care figurau în formulare erau posterioare datelor deciziilor prin care copiii fuseseră plasați în școlile speciale. În ambele cazuri, această dată era corectată cu un creion, o dată cu mențiunea învățătoarei care invoca o greșeală de tipar.

Decizia de plasare fusese luată apoi de directorul școlii speciale respective, care făcea referire la recomandările care proveneau de la centrele de consiliere psihopedagogică, în care reclamanții fuseseră supuși testelor psihologice. Dosarele școlare includeau un raport privind acest examen, cu rezultatele testelor comentate de examinator, desenele realizate de copii și, în mai multe cazuri, un chestionar adresat părinților.

Deciziile scrise cu privire la plasament fuseseră notificate părinților reclamanților. Ele conțineau o instrucțiune privind posibilitatea înaintării unui apel, drept pe care nu l-a exercitat niciunul dintre ei.

21.

La data de 29 iunie 1999, reclamanții au primit o scrisoare din partea autorităților școlare prin care erau informați despre posibilitatea de transfer de la o școală specială la o școală primară. Se pare că patru dintre ei (menționați în anexă la numerele 5, 6, 11 și 16) au susținut cu succes testele de aptitudine și au frecventat în continuare școli normale.

22.

În procedurile de apel și recurs care sunt prezentate mai jos, reclamanții au fost reprezentați de către un avocat care a acționat în baza unei procuri semnate de părinții acestora.

1.

Acțiuni de revizuire în afara procedurii ordinare de recurs

23.

La data de 15 iunie 1999, reclamanții, cu excepția celor menționați în anexă la numerele 1, 2, 10 și 12, au adresat oficiului pentru școli (

Školský úřad

) din Ostrava o cerere prin care solicitau reexaminarea, în afara procedurii ordinare de recurs (

přezkoumání mimo odvolací řízení

), a deciziilor administrative relative la plasarea lor în școli speciale. În opinia reclamanților, capacitățile intelectuale ale acestora nu au fost testate corespunzător și reprezentanții lor nu au fost suficient informați despre consecințele consimțământului la plasarea în școli speciale. Astfel, ei au cerut anularea deciziilor atacate, pretinzând că acestea nu satisfăceau exigențele legii și încălcau dreptul lor la instruire fără discriminare.

24.

La data de 10 septembrie 1999, oficiul pentru școli a înștiințat reclamanții că deciziile atacate erau conforme cu legislația, condițiile de introducere a acțiunii în afara procedurii ordinare de recurs nefiind întrunite în cazul lor.

2.

Recursul constituțional

25.

La data de 15 iunie 1999, reclamanții menționați în anexă de la numărul 1 până la 12 au introdus un recurs constituțional. Ei s-au plâns, în special, că au fost supuși unei discriminări

de facto

ca rezultat al funcționării generale a sistemului de învățământ special. În această privință, ei au invocat, printre altele, articolele 3 și 14 din Convenție și articolul 2 din Protocolul nr. 1. Deși admiteau faptul că nu au introdus apel împotriva deciziilor relative la plasamentul lor în școli speciale, reclamanții pretindeau că nu au fost suficient de informați despre consecințele unei asemenea plasări și susțineau (referitor la condițiile de epuizare a căilor de recurs) că în speță era vorba despre o situație de încălcare continuă și că această problemă a depășit cu mult propriile interese.

În recursul lor, reclamanții subliniau că plasamentul lor în școli speciale a fost efectuat în conformitate cu o practică bine stabilită în ceea ce privește aplicarea prevederilor legale pertinente care, în opinia lor, aveau drept consecință o segregare și o discriminare rasială care

de facto

se exprima prin existența a două sisteme școlare paralele pentru membrii diferitor grupuri rasiale, altfel spus școli speciale pentru romi și școli primare «

normale

» pentru populația majoritară. Această diferență de tratament nu era bazată pe nicio justificare obiectivă și rezonabilă, constituia un tratament degradant și îi priva de dreptul la instruire (din cauza că programul urmat în școlile speciale era la cel mai scăzut nivel, și din cauza imposibilității reîntoarcerii într-o școală primară și de urmare a studiilor medii în altă instituție decât într-un centru de învățământ). Considerându-se victime ale unei educații neadecvate și ale unui atentat la demnitate, reclamanții solicitau Curții constituționale (

Ústavní soud

) să constate încălcarea drepturilor invocate, să anuleze deciziile relative la plasarea lor în școli speciale, să interzică reclamaților (școlile speciale în cauză, oficiul pentru școli din Ostrava și Ministerul Educației) să continue să le încalce drepturile, și să le ordone să restabilească

statu quo ante,

oferindu-le copiilor vizați o instruire compensatorie.

26.

În memoriile depuse la Curtea constituțională, școlile speciale vizate subliniau că toți reclamanții fuseseră înscriși în baza recomandării unui centru de consiliere psihopedagogică și cu consimțământul reprezentanților lor, și că aceștia din urmă au fost notificați în mod corespunzător despre deciziile respective, împotriva cărora ei nu au formulat un apel. Conform acestor școli, reprezentanții reclamanților fuseseră informați despre diferența dintre programul școlilor speciale și cel al școlilor primare, iar aprecierea elevilor (în vederea unui eventual transfer la o școală primară) se discuta la reuniunile pedagogice cu regularitate. A fost menționat, printre altele, că unii dintre reclamanți (cei menționați în anexă de la numărul 5 până la 11) fuseseră avertizați despre posibilitatea transferării într-o școală primară.

Oficiul pentru școli a observat în memoriul său că școlile speciale erau persoane juridice, că deciziile atacate cuprindeau o instrucțiune referitoare la posibilitatea introducerii unui apel și că reclamanții nu au contactat niciodată autoritățile inspecției școlare.

Ministerul Educației contestă orice discriminare și reamintește tendința părinților copiilor romi de a avea o atitudinea mai curând negativă față de activitatea școlară. El afirmă că plasamentul fiecărui elev într-o școală specială a fost precedat de un bilanț al capacităților intelectuale ale acestuia și consimțământul părinților a avut o importanță decisivă. El a mai menționat, în continuare, că în școlile din Ostrava activează optsprezece asistenți pedagogi de origine romă.

27.

În memoriul final, reclamanții au observat că nimic din dosarul lor școlar nu demonstrează o monitorizare regulată în vederea transferării lor eventuale într-o școală primară, că rapoartele centrelor de consiliere psihopedagogică nu conțineau nicio informație cu privire la testele utilizate și că recomandările lor referitoare la plasarea într-o școală specială se bazau pe mai multe criterii, cum ar fi cunoașterea insuficientă a limbii cehe, atitudinea prea tolerantă a părinților, mediul social neadaptat, etc. De asemenea, ei susțineau că deficitul lor de educație făcea, practic, imposibil orice transfer într-o școală primară, și că diferențele sociale sau culturale nu puteau justifica pretinsa diferență de tratament.

28

.

La data de 20 octombrie 1999, Curtea constituțională a respins recursul reclamanților, parțial pentru lipsa vădită de temei și parțial din cauza incompetenței sale. Totuși, ea a invitat autoritățile administrative competente să studieze propunerile reclamanților într-o modalitate aprofundată și eficientă.

a)

Cât privește plângerea referitoare la încălcarea drepturilor reclamanților din cauza plasării lor în școli speciale, Curtea constituțională a observat că doar cinci decizii erau concret vizate de recurs, și, deci, a considerat că nu este competentă să se pronunțe asupra cauzei reclamanților care nu au atacat deciziile respective.

Referitor la alți cinci reclamanți (menționați în anexă la numerele 1, 2, 3, 5 și 9), care au atacat deciziile relative la plasarea în școlile speciale, Curtea constituțională a decis să treacă cu vederea faptul că ei nu au introdus apeluri împotriva acestor decizii, considerând că recursul depășea efectiv propriile lor interese. În opinia acestei jurisdicții, din dosar, totuși, nu rezulta că prevederile legale pertinente fuseseră interpretate sau aplicate într-un mod neconstituțional, dat fiind faptul că deciziile vizate fuseseră emise de către directori competenți, în baza recomandărilor centrelor de consiliere psihopedagogică și cu consimțământul reprezentanților reclamanților.

b)

În ceea ce privește plângerile referitoare la monitorizarea școlară insuficientă și la discriminarea rasială, jurisdicția constituțională a menționat că nu are rolul de a aprecia contextul social global și că reclamanții nu și-au susținut pretențiile cu probe concrete. De asemenea, ea a relevat că deciziile de plasament a reclamanților în școli speciale erau susceptibile de apel, și că aceștia nu au exercitat această posibilitate. Cât privește obiecția referitoare la lipsa de informare privind consecințele plasamentului în școlile speciale, ea a considerat că reprezentanții reclamanților ar fi putut obține aceste informații dacă ar fi cooperat cu școala și că din dosar nu rezultă că ei manifestaseră interes pentru un eventual transfer în școlile primare. Această parte a cererii fusese deci considerată vădit neîntemeiată.

II.

DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE

A.

Legea nr. 29/1984 (numită «

legea cu privire la școli

»), abrogată prin legea nr.

561/2004 intrată în vigoare la 1 ianuarie 2005

29.

Până la data de 18 februarie 2000, articolul 19 § 1 enunța că puteau fi admiși la studii în instituțiile de învățământ mediu, elevii care și-au absolvit cu succes studiile într-o școală primară.

În urma amendamentului nr. 19/2000, intrat în vigoare la 18 februarie 2000, articolul 19 § 1 modificat prevedea că puteau fi admiși la studii, în școli medii, elevii care și-au absolvit studiile obligatorii și au demonstrat în cadrul unei proceduri de admitere că satisfac condițiile prevăzute pentru cursul de instruire ales.

30.

În termenii articolului 31 § 1, școlile speciale erau destinate copiilor care prezentau deficiențe mintale (

rozumové nedostatky

) de natură să-i împiedice să urmeze învățământul predat într-o școală primară normală sau într-o școală primară specializată (

speciální základní škola

) destinată copiilor bolnavi, handicapați sau cu deficiențe senzoriale.

B.

Legea nr. 561/2004 (numită «

legea cu privire la școli

»)

31.

Această nouă lege cu privire la școli nu mai prevedea școlile speciale care existau înainte de intrarea sa în vigoare. De acum înainte, învățământul elementar era predat în școlile primare și școlile primare specializate, ultimele fiind destinate copiilor ce sufereau de un handicap mintal grav sau de mai multe handicapuri și elevilor autiști.

32.

Articolul 16 cuprinde prevederi relative la educația copiilor cu necesități specifice. Conform alineatului 1, se au în vedere copiii cu un handicap sau care erau defavorizați din punct de vedere al sănătății sau pe plan social. În virtutea articolului 16 § 4, este considerat ca fiind defavorizat pe plan social în scopurile acestei legi, în special, un copil ce provine dintr-un mediu familial cu un nivel socio-cultural scăzut și expus la fenomene sociale patologice. Conform alineatului 5 din acest articol, existența necesităților educative specifice este determinată de un centru de orientare școlară.

33.

Alte dispoziții ale acestei legi prevăd măsuri cum ar fi asistenții pedagogi, un program educativ individual, clase pregătitoare destinate elevilor defavorizați pe plan social care sunt la începutul școlarizării obligatorii, și cursuri suplimentare pentru cei care nu au absolvit învățământul elementar.

C.

Decretul nr. 127/1997 cu privire la școlile specializate, abrogat prin decretul nr. 73/2005 intrat în vigoare la 17 februarie 2005

34.

Conform articolului 2 § 4, erau destinate elevilor cu handicap mintal școlile-grădinițe specializate (

speciální mateřské školy

), școlile speciale, școlile auxiliare (

pomocné školy

), centrele de învățământ (

odborná učiliště

) și școlile practice (

praktické školy

).

35.

În termenii articolului 6 § 2, dacă pe parcursul școlarizării elevului survenea o schimbare în natura handicapului acestuia sau dacă școala specializată nu mai corespundea gradului acestui handicap, directorul școlii frecventate de acest elev era obligat, după o întrevedere cu reprezentantul copilului, să propună orientarea acestui elev spre o altă școală specializată sau o instituție normală.

36.

Articolul 7 § 1 prevedea ca decizia referitoare la orientarea sau reorientarea unui elev spre o școală specială să fie luată de directorul școlii, sub rezerva consimțământului reprezentantului legal al copilului. Conform alineatului 2, propunerea de plasare a unui elev într-o școală specială, printre altele, putea fi prezentată directorului de către reprezentantul legal al copilului, școala pe care elevul o frecventa, centrul de consiliere psihopedagogică, o instituție medicală, autoritățile pentru familie și copii, un centru de asistență socială, etc. În virtutea articolului 7

D.

Decretul nr. 73/2005 cu privire la educația copiilor, elevilor și studenților cu nevoi educative specifice și a copiilor, elevilor și studenților dotați

37.

În termenii articolului 1, educația elevilor și copiilor cu nevoi specifice în această privință este asigurată cu ajutorul măsurilor de susținere, care depășesc sau sunt diferite de măsurile pedagogice și organizaționale individuale puse în aplicare în școlile ordinare.

38.

Articolul 2 enunță că educația specială este oferită copiilor a căror nevoi educative specifice au fost stabilite prin intermediul unui examen pedagogic sau psihologic efectuat într-un centru de orientare școlară, dacă amploarea și gravitatea acestor nevoi justifică supunerea acestor elevi unui regim de educație specială.

E.

Practica internă la momentul faptelor

1.

Examenul psihologic

39.

Examinarea capacităților intelectuale efectuată într-un centru de consiliere psihopedagogică, sub rezerva consimțământului reprezentantului legal al copilului, nu era nici obligatorie, nici automată. Recomandarea de a supune un copil unui asemenea examen venea, în general, din partea învățătorilor prezenți la momentul primei înscrieri a copilului la școală, sau din partea învățătorilor care au constatat eșecuri la copil în perioada frecventării unei școli primare ordinare, sau din partea medicilor pediatri.

40.

În opinia reclamanților, care citau experți în acest domeniu, testele de obicei utilizate erau variante ale «

Scălii Wechsler de inteligență pentru copii – cea de-a treia ediție

» (

Wechsler Intelligence Scale for Children

(PDW și WISC-III)) și ale «

Testului de inteligență Stanford-Binet

» (

Stanford-Binet Intelligence Test

). Sprijinindu-se pe diverse opinii, inclusiv ale mai multor învățători și psihologi, precum și ale directorului departamentului pentru școli speciale de la Ministerul Educației din Cehia (în funcție în februarie 1999), reclamanții afirmau că testele utilizate nu erau nici obiective, nici fiabile, deoarece fuseseră elaborate doar pentru copiii cehi, fără să fi fost recent standardizate sau validate în scopul examinării copiilor romi. Mai mult decât atât, nu fusese luată nicio măsură care să permită copiilor romi să depășească, în timpul examenului, obstacolele culturale și lingvistice și nu existau nici directive care să limiteze elementele discreționare în administrarea acestor teste și în interpretarea rezultatelor lor. Reclamanții atrag atenția și asupra raportului din 2002, al Inspecției școlare cehe, care releva că, în școlile speciale continuau să fie plasați copii fără deficiențe mintale semnificative.

41

.

În raportul prezentat de Republica Cehă, la data de 1 aprilie 1999, în conformitate cu articolul 25 § 1 din Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, a fost menționat că testele psihologice «

sunt elaborate pentru populația majoritară și nu țin cont de particularitățile romilor

».

Comitetul consultativ al Convenției respective a indicat în primul său aviz cu privire la Republica Cehă, publicat la 25 ianuarie 2002, că, deși școlile speciale fusese destinate copiilor cu handicap mintal, se pare că mulți copii romi care nu suferă de un asemenea handicap fuseseră plasați în aceste instituții, din cauza unei diferențe lingvistice sau culturale reale sau presupuse în raport cu majoritatea. Comitetul a subliniat că «

școlarizarea copiilor în asemenea instituții ar trebui interveni doar în caz de absolută necesitate, și după realizarea testelor metodice, obiective și aprofundate

».

În cel de-al doilea aviz cu privire la Republica Cehă, publicat la 26 octombrie 2005, comitetul consultativ a observat

: «

Autoritățile deja au procedat la revizuirea testelor utilizate pentru evaluarea nivelului de aptitudini intelectuale ale copiilor la începutul școlarizării lor, precum și a metodologiei aferente astfel, încât să fie evitată utilizarea lor abuzivă, în detrimentul copiilor romi

». Totodată, el a notat cu îngrijorare că «

Corectarea testelor psihologice utilizate în acest context nu au avut consecințe remarcabile. Conform estimărilor neoficiale, Romii reprezintă până la 70

% din numărul elevilor înscriși în școlile speciale, ceea ce, dacă să luăm în considerare procentajul Romilor în cadrul populației, produce îndoieli cu privire la caracterul adecvat al testelor în cauză sau la metodologia aferentă.

»

42.

În raportul său cu privire la Republica Cehă, publicat la 21 martie 2000, Comisia europeană împotriva rasismului și intoleranței (ECRI) relevă că orientarea copiilor romi spre filiera școlilor speciale este, aparent, deseori aproape mecanică. Conform ECRI, rezultatele proaste obținute de acești copii la testele de aptitudine preșcolară ar putea fi explicate prin faptul că, în Republica Cehă, majoritatea copiilor romi nu sunt școlarizați în grădinițe. ECRI consideră, prin urmare, că ar trebui studiată cu atenție orientarea copiilor romi spre instituții speciale destinate copiilor care suferă de retard mintal, în scopul de a verifica dacă testele utilizate sunt echitabile și dacă capacitățile reale ale fiecărui copil sunt evaluate corect.

Următorul raport cu privire la Republica Cehă, publicat de ECRI în iunie 2004, notează că testul ce vizează evaluarea nivelului mintal al copiilor, elaborat de Ministerul ceh al Educației, nu este obligatoriu și nu reprezintă decât o parte din totalitatea mijloacelor și metodelor recomandate centrelor de consiliere psihopedagogică.

43.

În raportul său final cu privire la situația în materie de drepturile omului ale Romilor, Sinti și Călătorilor din Europa, din 15 februarie 2006, Comisarul pentru Drepturile Omului constată că «

deseori, copiii romi sunt plasați în clase pentru copii cu necesități speciale fără o evaluare psihologică sau pedagogică adecvată, criteriile reale fiind originea lor etnică

».

44

.

Conform observațiilor prezentate de Asociația Internațională Pas cu Pas, Fundația pentru Educația Romilor și Asociația Europeană de cercetări privind Educația în copilăria timpurie, țările din Europa centrală de Est și de Sud-Est de obicei nu au o definiție națională uniformă a noțiunii de «

deficiență

» (în raport cu plasamentul copiilor în școli speciale) și aplică definiții care stabilesc o legătură între deficiențe și originea socioculturală a copilului, astfel deschizând calea pentru practici discriminatorii. Datele privind copiii cu deficiențe sunt în mare parte luate din surse administrative în loc de a rezulta dintr-o evaluare aprofundată a caracteristicilor proprii copilului. Astfel, recurgerea la un test unic și la practici de segregare era o practică obișnuită în anii 1990.

Asociațiile care au prezentat observații au pretins că metoda aplicată în regiunea Ostrava pentru a plasa copiii romi în școli speciale era contrară indicatorilor metodelor eficiente de evaluare, cunoscute la mijlocul anilor 1990. Ca exemplu, ar putea fi citată lista indicatorilor publicată în 1987 de Asociația națională pentru educația tinerilor copii – Statele Unite (Asociația națională pentru educația copiilor

).

Această listă a fost ulterior preluată de Alianța Globală pentru educația tinerilor copii

(Alianța globală pentru educația copiilor)

, care cuprinde organizații din Europa și, în special, din Republica Cehă. Ea include: principiile etice destinate să orienteze metodele de evaluare

; utilizarea instrumentelor de evaluare pentru scopurile prevăzute și modalitatea de a corespunde criteriilor de calitate profesională

; adaptarea evaluării la vârsta și la alte caracteristici ale elevilor supuși evaluării

; recunoașterea faptului că ceea ce este evaluat este important din punct de vedere educativ, precum și pentru dezvoltarea copilului

; recurgerea la datele evaluării pentru a înțelege și a ameliora învățarea

; colectarea datelor într-un mediu și în situații ce corespund performanțelor reale ale copilului

; utilizarea surselor multiple de date colectate de-a lungul timpului în scopul evaluării

; stabilirea unei legături între selectare și monitorizare

; utilizarea limitată a testelor concepute în considerarea a ceea ce constituie «

norma

»

; informarea adecvată a personalului și a familiilor implicate în evaluare.

Astfel, evaluarea copiilor romi în regiunea Ostrava nu a ținut cont de limba și cultura persoanelor vizate sau de experiențele lor anterioare de învățare sau de ignoranța lor referitoare la exigențele situației de evaluare. A fost utilizată o singură sursă de date și nu mai multe. Evaluarea s-a desfășurat o singură dată și nu pe o durată de timp. Elementele de informare nu au fost colectate dintr-un mediu realist sau autentic în cadrul căruia copiii și-ar fi putut demonstra aptitudinile. O importanță nejustificată a fost acordată testelor standardizate, elaborate pentru alte populații, și pentru utilizare individuală.

Conform studiilor citate în observațiile sale (UNICEF, Innocenti Insight, 2005

; Salvați Copiii,

Negarea dreptului la un viitor? Dreptul la educație al copiilor romi/țigani și nomazi

, 2001

; D.J. Losen și G. Orfield (2002), Introducere :

Inegalitatea rasială în învățământul special

, Cambridge, MA: Harvard Education Press), plasarea exagerată a elevilor din anumite categorii în școli speciale rezultă dintr-o serie de factori, printre care «

prejudecățile rasiale inconștiente ale autorităților școlare, inegalități considerabile ale resurselor, recurgerea nejustificată la «

IQ

» și la alte instrumente de evaluare, reacția neadecvată a educatorilor la presiunea testelor cu impact ridicat și diferențele de putere dintre părinții care aparțin unei minorități și autoritățile școlare

».

45.

În opinia Guvernului, unificarea normelor europene referitoare la activitățile psihologilor este în curs de desfășurare și autoritățile au luat toate măsurile pentru a se asigura că testele psihologice vor fi practicate de către specialiști corect instruiți, posesori ai diplomelor universitare conforme celor mai recente norme profesionale și morale din domeniul lor. În afară de aceasta, cercetările făcute în 1997 de experții cehi, la solicitarea Ministerului Educației, au arătat că acești copii romi supuși unui test clasic de inteligență (WISC-III) au obținut rezultate nesemnificativ mai mici în comparație cu cele ale copiilor cehi neromi (un punct pe scara IQ).

2.

Consimțământul la plasament într-o școală specială

46.

În conformitate cu articolul 7 din Decretul nr. 127/1997 cu privire la școlile specializate, aplicabil la momentul faptelor, consimțământul reprezentantului legal al copilului era o

conditio sine qua non

pentru plasarea acestuia din urmă într-o școală specială. Reclamanții menționează că legislația cehă nu cerea prezentarea consimțământului în formă scrisă, nici ca acesta să fie precedat de informații cu privire la educația oferită în școlile speciale sau cu privire la consecințele școlarizării copilului într-o asemenea instituție.

47.

ECRI a observat în raportul său cu privire la Republica Cehă, publicat în martie 2000, că părinții romi deseori încurajau orientarea copiilor lor spre filiera școlilor speciale, parțial în scopul de a evita relele tratamente la care erau supuși copiii lor în școlile normale din partea altor copii care nu aparțineau comunității romilor, precum și izolarea copiilor în raport cu alți copii romi din cartier, dar, parțial, din cauza unui interes relativ scăzut față de problemele educative..

În raportul său cu privire la Republica cehă, publicat în iunie 2004, ECRI relevă că părinții copiilor romi, atunci când decid dacă să dea sau nu consimțământul, nu posedă întotdeauna informații «

privind consecințele negative pe termen lung pe care o poate avea trimiterea copiilor lor în aceste școli (...), care deseori le sunt prezentate (...) ca o oportunitate pentru ca acestor copii să li se acorde o atenție particulară și să fie împreună cu alți copii romi

».

48.

Conform informațiilor colectate de Federația internațională a ligii drepturilor omului de la organizația sa cehă afiliată, multe școli din Republica cehă sunt reticente față de primirea copiilor romi. Această atitudine se explică prin reacția părinților copiilor neromi, în numeroase cazuri aceștia retrăgându-și copiii din școlile respective din cauza unor temeri că nivelul școlii va scădea după venirea copiilor romi sau, mai simplu, din cauza prejudecăților față de romi. În acest context copiii romi sunt supuși unor teste ce tind să verifice capacitățile lor pentru a-i înscrie în filierele generale de învățământ și după rezultatele cărora părinții sunt încurajați să-și înscrie copiii în instituții speciale. Alegerea părinților, acolo unde este făcută o asemenea alegere, de a-și orienta copiii spre școli speciale, este în concordanță cu dorința administrațiilor școlare de a nu primi un număr de copii romi care ar putea determina părinții copiilor neromi să-și retragă copiii.

3.

Consecințe

49.

În școlile speciale, elevii urmează deseori un program specific, adaptat capacităților lor intelectuale. După absolvirea învățământului obligatoriu în acest tip de instituție, elevii își pot continua studiile în centre de învățământ sau, după 18 februarie 2000, în alte școli medii (sub rezerva de a demonstra, în cadrul procedurii de admitere, că satisfac condițiile prevăzute pentru cursul de învățământ ales).

Mai mult, articolul 6 § 2 din decretul nr. 127/1997 prevede că, dacă pe parcursul școlarizării elevului survenea o schimbare în natura handicapului acestuia sau dacă școala specializată nu mai corespundea gradului acestui handicap, directorul școlii frecventate de acest elev era obligat, după o întrevedere cu reprezentantul copilului, să propună orientarea acestui elev spre o altă școală specializată sau o instituție ordinară.

50.

În raportul său final privind situația în domeniul drepturilor omului pentru Romi, Sinti și Nomazi, din 15 februarie 2006, Comisarul pentru Drepturile Omului menționează că «

faptul de a fi plasați în școli (...) speciale face ca acești copii deseori să urmeze un program școlar mai puțin ambițios decât cel pentru clasele normale, ceea ce le reduce perspectivele în materie de educație și, (...) uneori, posibilitatea de a-și găsi un eventual loc de muncă. Plasarea automată a copiilor romi în clase pentru copii cu necesități speciale, probabil, va aprofunda stigmatizarea, etichetând copiii romi ca fiind mai puțin inteligenți și mai puțin capabili. În același timp, educația segregată privează copiii romi și copiii neromi de posibilitatea de a se cunoaște și de a învăța să trăiască ca cetățeni egali. Ea exclude copiii romi din societatea normală deja din fragedă copilărie, sporind riscul pentru aceștia de a fi prinși în acest cerc vicios al marginalizării.

»

51.

Comitetul consultativ al Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale a menționat în cel de-al doilea aviz cu privire la Republica Cehă, publicat la 26 octombrie 2005, că plasamentul în școlile speciale «

face mai dificil accesul copiilor romi la alte nivele de educație și, din această cauză, diminuează perspectiva lor de integrare socială. Deși legislația în vigoare nu mai creează obstacole la trecerea elevilor care au absolvit aceste școli spre învățământul mediu obișnuit, nivelul educației obținute în școlile «

speciale

» nu le permite, în general, să facă față exigențelor nivelului mediu, ceea ce în majoritatea cazurilor generează un abandon școlar.

»

52.

Conform observațiilor prezentate de Asociația Internațională Pas cu Pas și Asociația Europeană de cercetări privind Educația în copilăria timpurie, plasamentul copiilor în școli speciale unde există segregare este o ilustrare a grupării elevilor în conformitate cu aptitudinile lor («

tracking

»), la care se recurge la o etapă precoce. În speță, această grupare consta în plasarea, de la o vârstă fragedă, a copiilor despre care se crede că ar avea «

aptitudini scăzute

» sau un «

potențial scăzut

» în școli speciale. O asemenea practică sporește nedreptatea școlară, deoarece ea produce efecte deosebit de negative asupra nivelului de educație a copiilor defavorizați (a se vedea, printre altele, Comunicarea Comisiei europene către Consiliu și către Parlamentul european despre eficacitatea și echitatea sistemelor europene de educație și formare, COM/2006/0481, 8 septembrie 2006). Printre consecințele cu termen lung al acestui

tracking

figurează orientarea elevilor spre forme de educație și formare mai puțin prestigioase, precum și excluderea precoce din sistemul școlar, ceea ce poate contribui la crearea unei construcții sociale de eșec.

53.

În observațiile prezentate Curții, organizațiile Grupului Internațional pentru Drepturile Minorităților, rețeaua Europeană împotriva rasismului și Oficiul European de Informare a Romilor notează că în școlile speciale copiii urmează un program școlar simplificat care se crede că este adaptat nivelului lor scăzut de dezvoltare intelectuală. Astfel, în Republica Cehă, de la copiii care frecventează școlile speciale, nu se așteaptă ca ei să cunoască alfabetul sau cifrele de la 1 la 10 înainte de cel de-al treilea sau al patrulea an școlar, pe când copiii școlarizați în instituțiile ordinare își însușesc aceste cunoștințe la cursurile pregătitoare.

III.

TEXTELE CONSILIULUI EUROPEI

A.

Comitetul Miniștrilor

Recomandarea nr. R (2000) 4 a Comitetului Miniștrilor către statele membre privind educația copiilor romi/țigani din Europa (adoptată de Comitetul Miniștrilor, la 3 februarie 2000, la cea de-a 696-a reuniune a Delegaților Miniștrilor)

54

.

Această recomandare prevede următoarele

:

«

Comitetul Miniștrilor, în baza prevederilor Articolului 15 b al statutului Consiliului Europei,

Considerând că scopul Consiliului Europei constă în realizarea unei unități mai mari între membrii săi și că acest scop poate fi atins în special prin acțiuni comune în domeniul educației;

Recunoscând necesitatea urgentă de a construi baze noi ale viitoarelor strategii educaționale adresate romilor/țiganilor din Europa, având în vedere în primul rând rata ridicată de analfabetism sau semi-analfabetism a acestora, abandonul școlar, procentul scăzut de elevi care termină învățământul primar, precum și existența în continuare a unui procent ridicat de absenteism școlar;

Având în vedere faptul că problemele cu care se confruntă romii/țiganii în domeniul învățământului sunt, de cele mai multe ori, rezultatul politicilor educaționale din trecut, care au condus ori la asimilarea ori la separarea copiilor romi/țigani în școală pe motiv că ar fi fost “handicapați socio-cultural”;

Considerând că poziția dezavantajată a romilor/țiganilor în societățile europene nu poate fi depășită decât prin garantarea egalității șanselor pentru copiii romi/țigani în domeniul educației;

Considerând că educația copiilor romi/țigani trebuie să constituie o prioritate în cadrul politicilor naționale adresate romilor/țiganilor;

Având în vedere că politicile destinate soluționării problemelor cu care se confruntă romii/țiganii în domeniul educației trebuie să fie multilaterale și bazate pe înțelegerea faptului că problema școlarizării copiilor romi/țigani depinde de un ansamblu de factori și de condiții prealabile, cum ar fi cei de natură economică, socială, culturală și lupta împotriva rasismului și a discriminării;

Având în vedere că politicile educaționale adresate copiilor romi/țigani trebuie sprijinite printr-o politică activă în ce privește educația adulților și învățământul profesional;

(...)

Recomandă guvernelor Statelor membre :

–

să respecte în cadrul aplicării politicilor lor educaționale principiile stabilite în anexa la prezenta recomandare;

–

să supună prezenta recomandare atenției instituțiilor publice competente din respectivele state membre, prin proceduri naționale adecvate.»

55

.

Pasajele pertinente din anexa la Recomandarea nr. R (2000) 4 prevăd următoarele

:

«

Principii directoare ale unei politicii educaționale adresate copiilor romi/țigani din Europa

I.

Structuri

1.

Politicile educaționale destinate copiilor romi/țigani ar trebui însoțite de resurse adecvate și de structuri flexibile care să reflecte diversitatea populației de romi/țigani din Europa și să țină cont de existența unor grupuri de romi/țigani care au un stil de viață nomad sau seminomad. În acest sens, ar putea să se recurgă la un sistem educațional la distanță, bazat pe noile tehnologii de comunicare.

2.

Accentul ar trebui pus pe o mai bună coordonare la nivel internațional, național, regional și local pentru a evita dispersarea eforturilor și pentru a favoriza sinergiile.

3.

În acest sens, Statele membre ar trebui să sensibilizeze ministerele de resort în problema educației copiilor romi/țigani.

4.

Pentru a asigura accesul copiilor romi/țigani la școală, învățământul preșcolar ar trebui larg dezvoltat și deschis acestora.

5.

O atenție specială ar trebui, de asemenea, acordată nevoii de a asigura o comunicare mai bună cu și între părinți, pentru a se folosi, acolo unde este necesar, mediatori din cadrul comunității de romi/țigani care ar putea să le identifice oportunități profesionale concrete. Părinții ar trebui informați și consiliați cu privire la necesitatea educației, precum și în legătură cu mecanismele de sprijin pe care municipalitățile le pot oferi familiilor. Trebuie să existe o înțelegere reciprocă între părinți și școli. Excluderea și lipsa de cunoștințe și educație (chiar analfabetism) a părinților îi împiedică, de asemenea, pe copii să beneficieze de sistemul educativ.

6.

Ar trebui constituite structuri de susținere adecvate care să acorde, în special prin acțiuni pozitive, copiilor romi/țigani șanse egale la educație.

7.

Statele membre sunt invitate să ofere mijloacele necesare pentru implementarea politicilor și măsurilor mai sus menționate, în scopul eliminării decalajului dintre elevii romi/țigani și cei ai populației majoritare.

II.

Programe școlare și material didactic

8.

Politicile educaționale adresate elevilor romi/țigani ar trebui elaborate într-un cadru mai larg al politicilor interculturale, avându-se în vedere trăsăturile particulare ale culturii romani și poziția defavorizată a multor romi/țigani în Statele membre.

9.

Prin urmare, programele școlare în ansamblu și materialele didactice ar trebui să fie concepute în așa fel, încât să respecte identitatea culturală a copiilor romi/țigani. Astfel, ar trebui introduse istoria și cultura romilor în materialele pedagogice pentru a reflecta identitatea culturală a copiilor romi/țigani. De asemenea, ar trebui încurajată participarea reprezentanților acestei comunități la elaborarea materialelor didactice referitoare la istoria, cultura sau limba romilor/țiganilor.

10.

În orice caz, statele membre ar trebui să se asigure că aplicarea acestor măsuri nu conduce la instituirea unor programe școlare diferite și, în final, la formarea unor clase separate.

11.

Statele membre ar trebui, de asemenea, să încurajeze elaborarea unor materiale didactice bazate pe exemple de acțiuni reușite, care să vină în sprijinul activității zilnice a profesorilor cu elevii romi/țigani.

12.

În statele în care se vorbește limba romani ar trebui prevăzută posibilitatea ca copiii romi/țigani să urmeze sistemul de învățământ în limba maternă.

III.

Recrutarea și pregătirea profesorilor

13.

Ar trebui prevăzută introducerea unor cunoștințe specifice în programele care pregătesc viitorii profesori astfel, încât aceștia să acumuleze acele informații care să le permită o mai bună cunoaștere a elevilor romi/țigani. Cu toate acestea, educația Romilor/Țiganilor ar trebui să rămână o parte integrantă a sistemului general educațional.

14.

Comunitatea romilor/țiganilor ar trebui implicată atât în elaborarea programei școlare, cât și în furnizarea de informații utile viitorilor profesori.

15.

De asemenea, ar trebui sprijinit procesul de recrutare și pregătire al profesorilor din rândul romilor/țiganilor.

(...)

»

B.

Adunarea parlamentară

1.

Recomandarea nr 1203 (1993) cu privire la romii/țiganii din Europa

56

.

Această recomandare enunță, printre altele, următoarele observații cu caracter general

:

«

1.

Promovarea formării unei adevărate identități culturale europene constituie unul din obiectivele Consiliului Europei. Europa adăpostește numeroase culturi diferite care toate, inclusiv multiplele culturi minoritare, contribuie la diversitatea ei culturală.

2.

Printre minorități, romii dețin un loc deosebit. Trăind răspândiți prin întreaga Europă, neputând pretinde ca vreuna dintre țări le-ar fi proprie, ei alcătuiesc o adevărată minoritate europeană, care însă nu corespunde definițiilor ce se aplică minorităților naționale sau lingvistice.

3.

Fiind o minoritate lipsită de teritoriu, romii contribuie în mare măsură la diversitatea culturală a Europei. În diferite părți ale Europei, ei contribuie, în mod diferit, atât prin limba și muzica lor, cât și prin activitățile lor meșteșugărești.

4.

În urma admiterii de noi State membre, situate în Europa Centrală și de Est, numărul romilor care trăiesc în zona Consiliului Europei a crescut considerabil.

5.

Întotdeauna a existat o anumită intoleranță față de romi. Acum însă au loc, cu o regularitate crescândă, izbucniri de ură rasială sau socială, iar relațiile tensionate între comunități au contribuit la crearea situației deplorabile în care trăiesc astăzi majoritatea lor.

6.

Respectarea drepturilor romilor, fie că este vorba de drepturile fundamentale ale persoanei, fie de drepturile lor ca minoritate, este o condiție esențială a îmbunătățirii situației lor.

7.

Garantându-le egalitatea de drepturi, de perspective favorabile și de tratament și, totodată, inițiind măsuri de a ameliora soarta romilor, va fi posibilă o reînviere a limbii și culturii lor și, ca atare, o îmbogățire a diversității lor culturale europene.

8.

Este necesar să se garanteze romilor exercitarea drepturilor și libertăților definite în articolul 14 al Convenției europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta le-ar permite să-și valorifice drepturile.

(...)

»

57.

Cât privește domeniul educației, recomandarea prevede

:

«

(...)

vi.

ar trebui lărgite programele existente de formare a profesorilor în învățământul Romilor

;

vii.

ar trebui acordată o atenție specială educării femeilor în general și a mamelor cu copii de vârstă foarte mică

;

viii.

ar trebui încurajați tinerii dotați ca să facă studii și să îndeplinească astfel un rol de intermediari pentru Romi

;

(...)

»

2.

Recomandarea nr 1557 (2002) cu privire la situația legală a romilor în Europa

58

.

Această recomandare în special prevede

:

«

(...)

3.

În prezent, Romii încă mai sunt discriminați, marginalizați și segregați. Discriminarea este răspândită în toate domeniile vieții publice și private, inclusiv în accesul la funcție publică, la învățământ, angajare, la serviciile medicale și locuință, precum și la trecerea frontierelor și la accesul la procedurile de azil. Marginalizarea și segregarea economică și socială a Romilor se transformă în discriminare etnică, care de obicei afectează cele mai vulnerabile grupuri sociale.

4.

Romii constituie un grup particular, minoritar în două privințe

: minoritate etnică, deseori ei fac parte din cele mai defavorizate pături sociale din societate.

(...)

15.

Consiliul Europei poate și trebuie să joace un rol important în ameliorarea statutului juridic al romilor, nivelului de egalitate de care ei beneficiază și a condițiilor de existență. Adunarea face apel către Statele membre să satisfacă următoarele șase condiții, care sunt necesare pentru o ameliorare a situației romilor din Europa

:

(...)

c)

să garanteze egalitatea tratamentului minorității rome în calitate de grup minoritar etnic sau național în domeniile educației, angajării, locuințelor, sănătății și serviciilor publice. Statele membre ar trebui să atragă o atenție deosebită

:

i.

promovării egalității șanselor pentru romi pe piața muncii

;

ii.

oferirea posibilității romilor de a se integra în toate structurile educative, de la grădinița de copii până la universitate

;

iii.

dezvoltarea măsurilor pozitive pentru recrutarea romilor în serviciile publice ce vizează direct comunitățile rome, cum ar fi instituțiile de învățământ primar și mediu, centrele de protecție socială, centrele locale primare de sănătate și administrațiile locale

;

iv.

contribuirea la dispariția oricărei practici ce tinde la segragarea școlară a copiilor romi, în special a practicii ce constă în orientarea acestora spre școlile sau clasele rezervate elevilor cu handicap mintal

;

d)

să dezvolte și să implementeze acțiuni pozitive și un tratament preferențial pentru păturile defavorizate din punct de vedere social, inclusiv pentru Romi, în calitate de comunitate socialmente defavorizată în domeniile învățământului, angajării și locuințelor

:

(...)

e)

să ia măsuri specifice și să creeze instituții speciale pentru protecția limbii, culturii, tradițiilor și identității Romilor

:

(...)

ii.

Încurajarea părinților romi de a-și trimite copiii la școala primară și medie, și la instituții de învățământ superior și informarea lor corectă despre importanța educației

;

(...)

v.

recrutarea învățătorilor romi, mai ales în zonele unde populația romă este semnificativă

;

f)

să

combată rasismul, xenofobia și intoleranța, și să garanteze un tratament de nediscriminare a romilor la nivelele local, regional, național și internațional

:

(...)

vi.

acordarea unei atenții particulare fenomenelor de discriminare împotriva romilor, mai ales în domeniile educației și angajării

;

(...)

»

C.

Comisia europeană împotriva rasismului și intoleranței (ECRI)

1.

Recomandarea de politică generală nr. 3 al ECRI cu privire la combaterea rasismului și intoleranței față de romi/țigani (adoptată de ECRI la 6 martie 1998)

59.

Pasajele pertinente din această recomandare sunt formulate astfel

:

«

Comisia europeană împotriva rasismului și intoleranței

:

(...)

Reamintind că lupta împotriva rasismului,xenofobiei,antisemitismului și intoleranței este parte integrantă din protecția și promovarea drepturilor omului, că aceste drepturi sunt universale și indivizibile și că sunt drepturile oricărei ființe umane, fără nicio discriminare;

Subliniind faptul că lupta împotriva rasismului, xenofobiei, antisemitismului și intoleranței vizează, în primul rând, protecția drepturilor membrilor vulnerabili ai societății;

Împărtășind convingerea că orice acțiune împotriva rasismului și a discriminării ar trebui să aibă ca punct de plecare victima și să tindă spre ameliorarea situației sale;

Constatând că romii/țiganii au astăzi, pretutindeni în Europa, de suferit de pe urma prejudecăților persistente în ceea ce îi privește, că sunt victimele unui rasism profund înrădăcinat în societate și ținte ale manifestărilor, adesea violente, de rasism și intoleranță și că drepturile lor fundamentale sunt sistematic încălcate sau amenințate;

Constatând, de asemenea, că persistența prejudecăților cu privire la romi/țigani are ca efect discriminarea acestora în numeroase domenii ale vieții sociale și economice și că aceste discriminări sunt, în mare măsură, cauza procesului de excludere socială care îi afectează pe romi/țigani

;

Împărtășind convingerea că promovarea principiului toleranței este o garanție a menținerii societăților deschise și pluraliste care fac posibilă coexistența pașnică;

recomandă guvernelor Statelor membre următoarele

:

(...)

–

Să se asigure că atât discriminarea ca atare, cât și practicile discriminatorii sunt combătute prin intermediul unor legislații adecvate și să urmărească introducerea în prevederile de drept civil a unor dispoziții exprese, în acest sens, mai ales în domeniul ocupării forței de muncă, al locuințelor și educației;

(...)

–

Să combată ferm orice formă de segregare școlară față de copiii romi/țigani și să le asigure egalitatea eficientă a accesului la educație;

(...)

»

2.

Recomandarea de politică generală nr. 7 a ECRI privind legislația națională referitoare la combaterea rasismului și a discriminării rasiale (adoptată de ECRI la 13 decembrie 2002)

60

.

În sensul prezentei recomandări, se înțelege prin

:

«

a)

«

rasism

» convingerea că un motiv precum rasa, culoarea, limba, religia, naționalitatea sau originea națională sau etnică justifică desconsiderarea unei persoane sau a unui grup de persoane ori justifică noțiunea de superioritate a unei persoane sau a unui grup de persoane.

b)

«

discriminare rasială directă

» orice tratament diferențiat bazat pe rasă, culoare, limbă, religie, naționalitate sau origine națională sau etnică care nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. Tratamentul diferențiat nu are o justificare obiectivă și rezonabilă dacă acesta nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat.

c)

«

discriminare rasială indirectă

» cazul în care un factor aparent neutru cum ar fi: o dispoziție, un criteriu sau o practică nu poate fi respectat la fel de ușor de persoane ce aparțin unui grup care se distinge pe bază de rasă, culoare, limbă, religie, naționalitate sau origine națională sau etnică, sau dezavantajează aceste persoane, cu excepția cazului în care acel factor are o justificare obiectivă și rezonabilă. Acesta din urmă ar fi cazul în care se urmărește un scop legitim și în care există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat.»

61

.

În expunerea de motive referitoare la această recomandare, este menționat (punctul 8) că definițiile de discriminare rasială directă sau indirectă cuprinse în alineatul 1 b) și c) din recomandare se inspiră din acele cuprinse în Directiva 2000/43/CE a Consiliului relativă la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane fără nicio deosebire de rasă sau origine etnică, și în Directiva 2000/78/CE a Consiliului referitoare la crearea unui cadru general în favoarea egalității de tratament în domeniul angajării și muncii, precum și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

3.

Reportul cu privire la Republica Cehă, publicat în septembrie 1997

62.

În partea sa referitoare la aspectele politice privind educația și formarea, raportul menționează că opinia publică, aparent, are uneori o atitudine destul de negativă față de anumite grupuri, în special, față de comunitatea romilor/țiganilor, și sugerează adoptarea măsurilor suplimentare pentru a aduce mai bine la cunoștința publicului chestiunile ce țin de rasism și intoleranță, și pentru a dezvolta un spirit de toleranță față de toate grupurile din cadrul societății. În raport se mai menționează că se impun măsuri speciale în domeniul educației și formării membrilor grupurilor minoritare, în special a membrilor comunității romilor/țiganilor.

4.

Raportul cu privire la Republica Cehă, publicat în martie 2000

63

.

În acest raport, ECRI se declară preocupată de handicapurile și discriminările efective cu care se confruntă membrii comunității romilor/țiganilor în domeniul educației. Este notat că acești copii romi/țigani sunt prezenți într-un număr mult prea mare în școlile speciale și că orientarea lor spre acest tip de școli este aparent deseori practic automat. Părinții romi/țigani deseori încurajează această soluție, parțial în scopul de a evita relele tratamente aplicate copiilor lor de către alți copii din școlile ordinare, care nu aparțin comunității romilor/țiganilor, precum și izolarea copiilor în raport cu alți copii romi/țigani din cartier, dar și parțial din cauza unui interes relativ scăzut pentru probleme ce țin de educație. Majoritatea copiilor romi/țigani sunt astfel retrogradați în instituții destinate altor scopuri, care oferă puține oportunități pentru formarea abilităților, sau o pregătire educativă, ceea ce reduce șansele lor de a-și continua studiile sau de a obține un loc de muncă. Se mai menționează, printre altele, că prezența membrilor comunității romilor/țiganilor în sistemul educativ, în afara nivelului școlii primare, este extrem de rară.

64

.

Conform ECRI, ar trebui studiată cu atenție orientarea copiilor romi/țigani spre instituții speciale destinate copiilor care suferă de retard mintal, în scopul de a verifica dacă testele utilizate sunt echitabile și că adevăratele capacități ale fiecărui copil sunt corect evaluate. De asemenea, ECRI consideră că este fundamental de a sensibiliza părinții romi/țigani despre necesitatea, pentru copiii lor, de a urma un curs școlar normal. La modul general, ECRI consideră că există o necesitate de implicare sporită a membrilor comunităților romilor/țiganilor în chestiuni ce țin de educație. Autoritățile trebuie să înceapă prin faptul de a se asigura că părinții romi/țigani sunt pe deplin informați despre măsurile luate și de a-i încuraja să participe la deciziile privind educația copiilor săi.

5.

Raportul cu privire la Republica Cehă publicat în iunie 2004

65.

La capitolul ce ține de accesul copiilor romi la educație, ECRI a menționat în raport că acești copii romi, deoarece continuă să fie plasați în școli speciale, nu doar sunt separați de societatea normală, dar, de asemenea, sunt plasați într-o situație extrem de defavorabilă pentru tot restul vieții. Ea notează că testul tipizat care vizează evaluarea nivelului mintal al copiilor, elaborat de Ministerul Educației din Cehia, nu este obligatoriu și nu reprezintă decât o parte a mijloacelor și metodelor recomandate centrelor de consultanță psihologică. Cât privește alt element necesar pentru plasamentul unui copil într-o școală specială, mai exact consimțământul reprezentantului legal, ECRI observă că părinții care iau asemenea decizii nu întotdeauna sunt informați despre consecințele negative pe termen lung pe care îl poate avea trimiterea copiilor săi în aceste școli, care deseori le sunt prezentate ca o posibilitate pentru ca să i se acorde copilului o atenție particulară și să fie împreună cu alți copii romi. De asemenea, ECRI a menționat că a aflat că școlile ordinare au refuzat să intre în contact cu părinții romi.

De asemenea, ECRI a menționat intrarea în vigoare, în ianuarie 2000, a legii cu privire la școli care oferă posibilitatea posesorilor diplomelor școlilor speciale să solicite să fie admiși în școlile medii. Conform diferitor surse, totuși aceasta rămâne a fi o posibilitate mai curând teoretică, deoarece școlile speciale nu furnizează copiilor cunoștințele necesare pentru ca aceștia să-și continue studiile în școlile medii. Nu există nicio măsură care să permită acestor elevi să urmeze niște studii suplimentare care să-i ajute să atingă un nivel suficient de pregătire pentru a se integra într-o instituție de învățământ mediu ordinar.

ECRI a obținut în schimb informații foarte pozitive referitoare la clasele de «

nivelul zero

» (cursuri pregătitoare) de la etapa preșcolară care au permis să crească numărul copiilor romi ce frecventează școlile ordinare. În schimb, ea își exprimă îngrijorarea față de o nouă tendință care menține sistemul de învățământ separat sub o nouă formă, mai exact clase speciale în școlile ordinare. Conform informațiilor ECRI, anumiți actori vizați sunt îngrijorați că noul proiect de lege cu privire la școli va permite o și mai mare segregare a Romilor prin introducerea unei noi categorii de programe speciale pentru cei «

defavorizați social

».

În fine, ECRI notează că în pofida inițiativelor luate de Ministerul Educației (asistenți pedagogi în școli, programe de formare pentru învățători revizuirea programei școlilor primare), problema reprezentării scăzute a romilor în învățământul mediu și superior persistă.

D.

Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale

1.

Raportul prezentat de Republica Cehă, la 1 aprilie 1999, în conformitate cu articolul 25 § 1 din Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale

66

.

În acest document este stipulat că, în domeniul educației, guvernul a adoptat măsuri care vizează să ofere condiții favorabile copiilor din medii defavorizate pe plan social și cultural, în special din comunitatea romilor, deschizând clase pregătitoare în școlile elementare sau specializate. Este menționat că «

copiii romi dotați cu o inteligență medie sau superioară celei medii sunt deseori plasați în [școli speciale, destinate copiilor cu dificultăți intelectuale], în urma testelor psihologice ([care se fac] întotdeauna cu consimțământul părinților). Aceste teste sunt elaborate pentru populația majoritară și nu țin cont de particularitățile romilor. Actualmente aceste teste sunt în proces de restructurare.

» Astfel, unele școli speciale conțin de la 80

% la 90

% copii romi.

2.

Raportul prezentat de Republica Cehă la 2 iulie 2004

67

.

În raport este indicat că Republica Cehă, care admite că romii sunt în special expuși discriminării și excluderii sociale, se pregătește să introducă instrumente antidiscriminatorii în cadrul incorporării directivei europene cu privire la egalitatea tratamentului - astfel, în 2004 trebuie să fie adoptată o nouă lege (această lege, nr. 561/2004, adoptată la 24 septembrie 2004, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005).

În domeniul educației romilor, raportul ia act de multe acțiuni pozitive ale Statului, destinate să schimbe situația actuală a copiilor romi. Potrivit raportului, guvernul consideră că nu trebuie susținută practica ce constă în plasarea unui număr mare de copii romi în școli speciale. Aceste acțiuni pozitive erau necesare nu doar din cauza handicapului sociocultural al copiilor romi, dar și din cauza caracterului întregului sistem educațional, care nu reflectă în mod suficient diferențele culturale. În acest context, proiectul legii cu privire la școli ar trebui să aducă schimbări în sistemul educației speciale (transformând «

școlile speciale

» în «

școli primare speciale

»), în scopul de a oferi copiilor o asistență care i-ar ajuta să elimine dezavantajele legate de mediul lor sociocultural. În special, este vorba de clasele pregătitoare, programe individuale pentru elevii din școlile speciale, măsuri privind educația preșcolară, dezvoltarea funcțiilor de asistenți de origine romă și programe specializate destinate învățătorilor. Dat fiind că una din principalele probleme cu care se confruntă elevii romi este cunoașterea insuficientă a limbii cehe, Ministerul Educației consideră că cea mai bună soluție (și unica realistă) constă în instituirea la etapa preșcolară a claselor pregătitoare destinate copiilor ce provin dintr-un mediu sociocultural defavorizat.

Raportul citează mai multe proiecte și programe desfășurate în acest domeniu la nivel național (Susținerea integrării romilor, Program pentru integrarea romilor/Reforma educației multiculturale, și reintegrarea elevilor romi din școli speciale în școli primare normale).

3.

Avizul cu privire la Republica Cehă, elaborat de Comitetul consultativ al Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale, publicat la 25 ianuarie 2002

68

.

Comitetul consultativ observă că, deși școlile speciale sunt destinate copiilor cu un handicap mintal, se pare că mulți copii romi care nu suferă de un asemenea handicap, sunt plasați în aceste instituții, din cauza unei diferențe lingvistice sau culturale reale sau presupuse în raport cu majoritatea. Comitetul consideră că o asemenea practică nu este compatibilă cu convenția-cadru. El subliniază că școlarizarea copiilor în asemenea instituții ar trebui să intervină doar în cazuri de absolută necesitate, și după realizarea testelor metodice, obiective și aprofundate.

69.

În opinia comitetului, școlile speciale au dus la o separare importantă a copiilor romi și la un nivel scăzut de instruire în comunitatea romilor, fapt recunoscut de autoritățile cehe. Agenții guvernului, la fel și actorii societății civile sunt de acord cu necesitatea unei reforme de mare anvergură. Natura exactă a acestei reforme a constituit obiectul unui dezacord, atât în ceea ce privește volumul resurselor ce trebuie mobilizate, cât și ritmul de punere în aplicare a reformelor. Comitetul consultativ este de părere că autoritățile cehe ar trebui să desfășoare aceste reforme, consultându-se cu persoanele vizate, astfel încât să asigure egalitatea șanselor în accesul copiilor romi la la instituțiile de învățământ și egalitatea drepturilor la învățământul obligatoriu, în conformitate cu principiile cuprinse în Recomandarea nr. R (2000) 4 a Comitetului Miniștrilor cu privire la educația copiilor romi/țigani din Europa.

70.

Comitetul consultativ salută inițiativele de a crea clase numite zero care ar permite pregătirea copiilor romi pentru învățământul școlar de bază, în special ameliorându-le cunoașterea limbii cehe, și încurajează multiplicarea lor. El consideră, printre altele, că crearea posturilor de consilieri pedagogi romi în instituțiile școlare, o inițiativă a societății civile, este o măsură întru totul pozitivă. Comitetul consultativ încurajează autoritățile publice în eforturile lor de a spori numărul acestor posturi și a le dezvolta. Un alt obiectiv esențial constă în adoptarea măsurilor care să ducă la asigurarea accesului unui număr cât mai mare de copii romi la studii medii și să le finiseze cu succes.

4.

Avizul cu privire la Republica Cehă, adoptat de comitetul consultativ, publicat la 26 octombrie 2005.

71.

În acest aviz, comitetul consultativ observă că autoritățile s-au angajat cu adevărat în îmbunătățirea radicală a condițiilor copiilor romi în domeniul educației și că ele încearcă, prin diferite modalități, să traducă în practică aceste obiective. În această privință, el relevă că este încă prea devreme de a evalua dacă noua lege cu privire la educație (nr. 561/2004) va schimba fundamental situația actuală privind suprareprezentarea copiilor romi în școlile speciale sau în clasele speciale.

72

.

Comitetul notează că autoritățile au acordat o atenție specială plasării nejustificate a copiilor romi în școlile speciale. Astfel, ele au procedat la revizuirea testelor utilizate pentru evaluarea nivelului aptitudinilor intelectuale ale copiilor la începutul școlarizării lor, precum și metodologia aferentă, astfel încât să fie evitată utilizarea lor abuzivă în detrimentul copiilor romi. În paralel, au fost lansate programe educaționale specifice pentru a permite copiilor romi să elimine dificultățile cu care se confruntau. Acestea au inclus gratuitatea ultimului an de studii preșcolare, posibilitatea de a face excepție de la numărul minimal de elevi în clasă, un învățământ mai individualizat, introducerea asistenților pedagogici (în majoritate Romi), sau pregătirea manualelor și ghidurilor metodologice pentru învățătorii ce lucrează cu copii romi. De asemenea, comitetul menționează introducerea claselor pregătitoare pentru copiii romi de vârstă preșcolară, măsură care s-a dovedit a fi eficientă, chiar și la o scară atât de limitată. Pentru a permite tuturor copiilor vizați să beneficieze de ele, asemenea măsuri ar trebui să fie aplicate într-un mod mai sistematic. Comitetul consultativ de asemenea salută programul special de susținere a accesului Romilor la educația medie și universitară și eforturile ce vizează dezvoltarea unei rețele de învățători și asistenți pedagogici romi calificați.

73.

Totodată, comitetul consultativ menționează că, deși monitorizarea permanentă și evaluarea situației școlare a copiilor romi figurează printre prioritățile guvernului, puține sunt informațiile furnizate cu privire la nivelul integrării acestor copii în sistemul școlar și cu privire la eficiența și impactul numeroaselor măsuri luate în privința lor. El a notat cu îngrijorare că în urma acestor măsuri au fost înregistrate puține ameliorări, că autoritățile locale nu realizau sistematic inițiativele de susținere școlară lansate de guvern în favoarea Romilor și că, la modul general, ele nu demonstrează întotdeauna voința necesară de a lua măsuri eficiente în acest domeniu.

74.

Comitetul consultativ notează cu îngrijorare că, conform surselor neguvernamentale, un număr considerabil de copii romi continuă să fie orientați, de la o vârstă foarte timpurie, spre școlile speciale și corectările aduse testelor psihologice utilizate în acest context nu au avut consecințe semnificative. Conform estimărilor neoficiale, Romii reprezintă până la 70 % din elevii înscriși în aceste școli, fapt care, dacă să luăm în considerare procentajul pe care Romii îl reprezintă în cadrul populației, provoacă întrebări dacă aceste teste sau metodologiile aferente sunt întemeiate. Această situație este cu atât mai îngrijorătoare cu cât ea face mai dificil accesul copiilor romi la alte niveluri de educație și, din această cauză, diminuează perspectivele lor de integrare socială. Deși legislația în vigoare nu mai creează obstacole la trecerea elevilor absolvenți ai acestor școli la învățământul mediu obișnuit, nivelul educației primite în școlile speciale nu le permite, în general, să facă față exigențelor nivelului mediu, ceea ce în majoritatea cazurilor generează abandonul școlar. Dacă estimările nu corespund întotdeauna cu numărul de copii romi care rămân în afara sistemului școlar, cei care sunt școlarizați rareori trec de nivelul școlii primare.

75.

În afară de aceasta, comitetul consultativ notează că, în pofida măsurilor de sensibilizare întreprinse de Ministerul Educației, mulți copii romi care frecventează instituțiile școlare obișnuite sunt izolați de colegii lor de clasă și de personalul didactic, altfel spus sunt regrupați în clase separate. În același timp, ar trebui de recunoscut că, în unele școli, copiii romi reprezintă majoritatea elevilor, din cauza localizării acestor școli în apropierea locurilor unde Romii trăiesc în număr semnificativ. Conform diferitor surse, condițiile materiale de care dispun unele școli frecventate de acești elevi sunt precare și cunoștințele pe care le obțin, în majoritatea cazurilor, continuă să fie insuficient adaptate situației lor. Este important de a urmări ca aceste școli să ofere acestor elevi o educație calitativă.

76.

În opinia comitetului, o atenție prioritară ar trebui să fie acordată înscrierii copiilor romi în școlile obișnuite, susținerii și promovării claselor pregătitoare și funcției de asistent pedagogic. Recrutarea personalului didactic printre Romi, precum și sensibilizarea actorilor didactici față de situația particulară a copiilor romi ar trebui să se bucure și în continuare de atenție sporită. Implicarea activă a părinților, în special când este vorba de implementarea noii legi cu privire la educație, ar trebui, de asemenea, să fie susținută ca o condiție

sine qua non

pentru ameliorarea situației educaționale a Romilor. În fine, în opinia comitetului, este necesară o acțiune mai hotărâtă pentru a combate izolarea copiilor romi în sistemul educativ, fie în școlile obișnuite sau în școlile speciale. Se impune o concepție mai clară, asortată cu instrucțiuni și măsuri imediate la toate nivelurile, pentru a elimina practicile de plasare injustă a acestor copii în școlile speciale pentru copii cu deficiențe mintale. Măsurile eficiente de monitorizare, special elaborate pentru eliminarea acestor practici, ar trebui să reprezinte pentru autorități o prioritate constantă.

E.

Comisarul pentru Drepturile Omului

Raportul final al Dlui. Alvaro Gil-Robles cu privire la situația în materie de drepturi ale omului pentru romi, sinti și nomazi în Europa (din 15 februarie 2006)

77

.

În cea de-a treia parte a acestui raport, consacrată discriminării în domeniul educației, Comisarul pentru Drepturile Omului observă că, atunci când un număr considerabil de copii romi nu are acces la o educație calitativă egală cu cea oferită altor copii, aceasta se datorează practicilor discriminatorii și prejudecăților. În această privință, el relevă că segregarea în cadrul sistemului educativ este o trăsătură comună pentru numeroase State membre ale Consiliului Europei. În unele țări, există școli izolate în tabere izolate, în altele - clase speciale pentru copiii romi în școlile ordinare, sau o suprareprezentare netă a copiilor romi în clase pentru copii cu nevoi speciale. Sunt frecvente cazurile când copiii romi sunt plasați în clase pentru copii cu nevoi speciale, fără o evaluare psihologică sau pedagogică adecvată, criteriile reale fiind originea lor etnică. Plasarea în școli sau clase speciale face ca acești copii deseori să urmeze un program școlar mai puțin ambițios decât cel pentru clasele normale, ceea ce reduce perspectivele lor în materie de educație și, astfel, posibilitatea de a se angaja ulterior. Plasarea automată a copiilor romi în clase pentru copii cu nevoi speciale este specifică pentru stigmatizare, etichetând copiii romi ca mai puțin inteligenți și mai puțin capabili. În același timp, educația segregată privează copiii romi și copiii neromi de posibilitatea de a se cunoaște și de a învăța să trăiască ca cetățeni egali. Ea exclude copiii romi din societatea normală chiar din fragedă copilărie sporind riscul pentru aceștia de a fi prinși în cercul vicios al marginalizării.

78.

Referitor la Republica Cehă, Comisarul pentru Drepturile Omului declară că a fost informat despre faptul că tinerii membri ai comunității romilor/țiganilor erau considerabil suprareprezentați în școlile și clasele speciale destinate copiilor cu o incapacitate mentală ușoară. În același timp, el observă că autoritățile au introdus asistenți școlari romi în clasele ordinare și au prevăzut clase pregătitoare, și că aceste inițiative au avut rezultate promițătoare, deși fuseseră implementate doar la o scară mică, din cauza lipsei de resurse suficiente. În special, clasele pregătitoare pentru copiii socialmente defavorizați au jucat un rol capital în inițiativele luate pentru depășirea problemei numărului excesiv de copii romi în instituțiile școlare speciale. Autoritățile cehe consideră că școlile pregătitoare atașate grădinițelor de copii au fost în special utile pentru favorizarea integrării copiilor romi în instituțiile ordinare. În 2004, Republica Cehă avea și 332 asistenți pedagogici responsabili de nevoile speciale ale elevilor romi.

79.

De asemenea, el a menționat că clasele care posedă programe speciale pentru romi au fost introduse cu intenții bune, în scopul de a depăși barierele lingvistice sau de a remedia lipsa preșcolarizării copiilor romi. În opinia Comisarului pentru Drepturile Omului, aceste dificultăți, evident, trebuie remediate, dar segregarea și plasamentul sistematic al copiilor romi în clasele care urmează un program simplificat sau care propun un curs special în limba romani și care izolează copiii romi, sunt soluții greșite în mod evident. În locul segregării, ar trebui să se pună accentul pe măsuri de tipul ajutorului pedagogic și lingvistic preșcolar și școlar și implicarea asistenților școlari care ar lucra cu învățătorii. De altfel, în unele comunități, este esențial de a sensibiliza părinții romi, care s-ar putea să nu fi avut ei-înșiși ocazia de a merge la școală, despre necesitatea și avantajele unei educații calitative pentru copiii lor.

80.

În concluzie, Comisarul pentru Drepturile Omului formulează o serie de recomandări în domeniul educației. În opinia lui, dacă segregarea în materie de educație mai există încă sub o formă sau alta, ea ar trebui substituită cu un învățământ integrat ordinar și, dacă va fi cazul, să fie interzisă prin legislație. Ar trebui alocate resurse suficiente pentru învățământul preșcolar, instruirea lingvistică și pregătirea asistenților școlari în scopul de a garanta succesul eforturilor depuse în materie de desegregare. Apoi, trebuie să fie făcută o evaluare adecvată înainte de a plasa copiii în clase speciale, astfel încât singurele criterii de plasare să fie necesitățile obiective ale copilului și nu originea sa etnică.

DREPTUL ȘI PRACTICA COMUNITARE PERTINENTE

81.

Principiul interzicerii discriminării, sau cel al egalității de tratament, este bine stabilit într-un număr important de texte de drept comunitar bazate pe articolul 13 din Tratatul de instituire a Comunității Europene. Această prevedere permite Consiliului, pronunțându-se în unanimitate asupra propunerii Comisiei și după consultarea Parlamentului European, să adopte măsurile necesare în vederea combaterii oricărei discriminări bazate pe sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, un handicap, vârstă sau orientare sexuală.

82

.

Astfel, Directiva 97/80/CE din 15 decembrie 1997 relativă la sarcina probei în cazurile de discriminare bazate pe sex, enunță în articolul 2 § 2 că «

există o discriminare indirectă în cazul în care o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră dezavantajează o proporție semnificativ mai ridicată de persoane de un anumit sex, cu excepția cazului în care acea dispoziție, criteriu sau practică este adecvată și necesară, și poate fi justificată de factori obiectivi care nu au legătură cu sexul

». Potrivit articolului 4 § 1, care se referă la sarcina probei, «

Statele membre iau măsurile necesare, în conformitate cu sistemele lor judiciare, pentru ca, în cazurile în care persoanele care se consideră nedreptățite prin nerespectarea principiului egalității de tratament demonstrează, în fața unei instanțe judecătorești sau a altui organ competent, fapte pe baza cărora se poate prezuma existența unei discriminări directe sau indirecte, pârâtul să aibă obligația de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament.».

83

.

De asemenea, Directiva 2000/43/CE relativă la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane fără deosebire de rasă sau origine etnică și Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă

vizează interzicerea, în domeniile pe care le reglementează, a oricărei discriminări directe sau indirecte bazate pe rasă, origine etnică, religie sau convingeri, un handicap, vârstă sau orientare sexuală. Ele enunță, în clauzele introductive, că «

aprecierea faptelor care permit presupunerea existenței unei discriminări directe sau indirecte aparține instanței juridice naționale sau unei alte instanțe competente, în conformitate cu dreptul național sau cu practicile naționale, care pot să prevadă, în special, că discriminarea indirectă poate fi stabilită prin toate mijloacele, inclusiv pe bază de date statistice

», și că «adaptarea normelor privind sarcina probei se impune de îndată ce există o prezumție de discriminare și, în cazul în care această situație se verifică, aplicarea efectivă a principiului egalității de tratament impune ca sarcina probei să revină părții pârâte

».

84

.

În special, Directiva 2000/43/CE în articolele 2 și 8 prevede următoarele

:

Articolul 2

Conceptul de discriminare

«

1.

În sensul directivei, “principiul egalității de tratament” înseamnă că nu se face o discriminare directă sau indirectă pe baza rasei sau originii etnice.

2.

În sensul alineatului 1

:

a)

se consideră că are loc o discriminare directă atunci când o persoană este tratată mai puțin favorabil decât a fost sau ar fi o altă persoană, într-o situație comparabilă, pe baza rasei sau originii etnice;

b)

se consideră că are loc o discriminare indirectă atunci când o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră pune o persoană, de o anumită rasă sau origine etnică, într-o situație specială dezavantajoasă, în comparație cu alte persoane, în afară de cazul în care acea dispoziție, criteriu sau practică se justifică obiectiv, printr-un scop legitim și dacă mijloacele de atingere a acelui scop sunt corespunzătoare și necesare.

(...)

»

Articolul 8

Sarcina probei

«

1.

Statele membre iau măsurile care sunt necesare, în conformitate cu sistemele lor judiciare, pentru ca, atunci când o persoană care se consideră nedreptățită prin nerespectarea principiului egalității de tratament prezintă, în fața unei autorități sau a altei instanțe judecătorești competente, fapte pe baza cărora se poate prezuma că a avut loc o discriminare directă sau indirectă, pârâtul să fie obligat să dovedească faptul că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament.

2.

Alineatul 1 nu împiedică Statele membre să introducă norme privind probele care sunt mai favorabile reclamantului.

3.

Alineatul 1 nu se aplică procedurilor penale.

(...)

5.

Statele membre pot să nu aplice alineatul 1 procedurilor în care este de competența autorității sau a instanței judecătorești competente cercetarea faptelor.

»

85.

Conform jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene (CJCE), discriminarea, care constă în aplicarea diferitor reguli în situații comparabile sau aplicarea aceleiași reguli în situații diferite, poate fi ostensibilă sau disimulată, directă sau indirectă.

86.

În hotărârea sa din 12 februarie 1974, Giovanni Maria Sotgiu împotriva Deutsche Bundespost, cauza 152/73, punctul 11, CJCE a menționat

:

«

(...) regulile egalității de tratament (...) interzic nu doar discriminările ostensibile, bazate pe naționalitate, dar și toate formele disimulate de discriminare care, prin aplicarea altor criterii de distincție, aduc, în final, la același rezultat

; (...)

»

87.

În hotărârea sa din 13 mai 1986, Bilka-Kaufhaus GmbH împotriva Karin Weber von Hartz, cauza 170/84, punctul 31, CJCE s-a exprimat în următorii termeni

:

«

(...) articolul 119 din Tratatul CEE este încălcat de o societate de mari magazine care exclude angajații cu timp parțial de la regimul de pensii ocupaționale, în cazul în care această măsură afectează un număr mult mai ridicat de femei decât de bărbați, cu condiția ca întreprinderea să nu demonstreze că măsura menționată anterior se explică prin factori justificați obiectiv și care nu au nicio legătură cu orice tip de discriminare sexuală.

»

88

.

CJCE, în hotărârea sa din 9 februarie 1999, Regina împotriva Secretary of State for Employment,

ex parte

Nicole Seymour-Smith și Laura Perez, cauza C-167/97, punctele 51, 57, 62, 65, 77, a observat

:

«

(...) instanța națională urmărește să determine criteriul juridic care îi permite să stabilească dacă o măsură adoptată de către un Stat membru afectează în mod diferit bărbații și femeile, într-o măsură echivalentă cu o discriminare indirectă (...)

(...)

Comisia (...) propune un test de „pertinență statistică ” conform căruia statisticile trebuie să constituie parametri de comparație adecvați și instanța națională trebuie să se asigure că statisticile nu sunt denaturate de aspecte specifice cazului în speță. Existența statisticilor semnificative este suficientă pentru a stabili un efect disproporționat și pentru a impune sarcina probei unei justificări din partea autorului măsurii presupuse a fi discriminatorie.

(...)

Trebuie amintit, de asemenea, faptul că este de competența instanței naționale să evalueze dacă datele statistice care caracterizează situația (...) sunt valabile și dacă pot fi luate în considerare, adică, dacă acestea vizează un număr suficient de indivizi, dacă nu ilustrează fenomene pur fortuite sau conjuncturale și dacă, în general, apar ca semnificative (a se vedea Hotărârea din 27 octombrie 1993, Enderby, cauza C-127/92, Rec. p. I-5535, punctul 17) (...)

(...)

Prin urmare, (...) pentru a stabili dacă o măsură adoptată de un Stat membru afectează în mod diferit bărbații și femeile într-o măsură care echivalează cu o discriminare indirectă în sensul articolului 119 din tratat, instanța națională trebuie să verifice dacă datele statistice disponibile arată că un procent semnificativ mai redus de lucrători de sex feminin decât de lucrători de sex masculin este în măsură să îndeplinească condiția impusă de măsura respectivă. Dacă acesta este cazul, este vorba de discriminare indirectă pe criterii de sex, cu excepția cazului în care respectiva măsură este justificată de factori obiectivi și care nu țin de discriminarea pe criterii de sex.

(...)

(...) în ipoteza în care un procent semnificativ mai redus de lucrători de sex feminin decât de lucrători de sex masculin este în măsură să îndeplinească condiția (...) impusă de norma litigioasă, Statului membru îi revine obligația, în calitatea sa de autor al normei presupuse a fi discriminatorie, de a demonstra că respectiva normă răspunde unui obiectiv legitim al politicii sale sociale, că respectivul obiectiv nu ține de discriminarea pe criterii de sex și că poate să estimeze în mod rezonabil că mijloacele alese îndeplinesc condițiile necesare pentru realizarea respectivului obiectiv.»

89

.

În hotărârea din 23 octombrie 2003, Hilde Schönheit împotriva Stadt Frankfurt am Main, cauza C-4/02, și Silvia Becker împotriva Land Hessen, cauza C-5/02, punctele 67-69, 71, CJCE a notat

:

«

(...) ar trebui de amintit că articolul 119 din tratat și articolul 141, alineatele 1 și 2, CE enunță principiul egalității remunerărilor între lucrătorii de sex masculin și lucrătorii de sex feminin pentru aceeași muncă. Acest principiu se opune nu doar aplicării normelor care stabilesc discriminări directe bazate pe sex, dar, de asemenea, aplicării normelor care mențin diferențele de tratament între lucrătorii de sex masculin și lucrătorii de sex feminin în aplicarea criteriilor nebazate pe sex din momentul în care aceste diferențe de tratament nu pot fi explicate prin factori justificați obiectiv și care nu au nicio legătură cu orice tip de discriminare sexuală.

(...)

Despre normele litigioase ale BeamtVG, s-a constatat că ele nu stabilesc discriminări directe bazate pe sex. Ar trebui, deci, de verificat dacă ele pot constitui o discriminare indirectă (...)

În vederea stabilirii unei asemenea discriminări, ar trebui de verificat dacă normele litigioase produc față de lucrătorii de sex feminin efecte mai defavorabile decât cele pe care le au față de lucrătorii de sex masculin (...)

(...)

Ar trebui, deci, să se determine dacă datele statistice disponibile indică că un procent mult mai ridicat de lucrători de sex feminin în comparație cu lucrătorii de sex masculin este afectat prin normele BeamtVG care duc la o reducere a volumului pensiei funcționarilor care și-au exercitat atribuțiile cu timp parțial cel puțin o parte din cariera lor. O asemenea situație denotă o aparență de discriminare bazată pe sex, cel puțin dacă normele litigioase nu sunt explicate prin factori obiectivi și care nu au nicio legătură cu orice tip de discriminare sexuală.»

90.

În hotărârea din 13 ianuarie 2004, Debra Allonby împotriva Accrington &

Rossendale College, Education Lecturing Services (...) și Secretary of State for Education and Employment, cauza C-256/01, punctul 81, CJCE a menționat

:

«

(...) este cazul de a constata că o femeie se poate baza pe date statistice pentru a demonstra că o clauză cuprinsă într-o reglementare de stat este contrară articolului 141, alineatul 1, CE din cauza caracterului său discriminator față de lucrătorii de sex feminin (...)

»

91.

În fine, în hotărârea din 7 iulie 2005, Comisia Comunităților Europene împotriva Austriei, cauza C-147/03, punctele 41 și 46

‑

48, CJCE s-a exprimat astfel

:

«

Conform jurisprudenței stabilite, principiul egalității de tratament interzice nu doar discriminările ostensibile, bazate pe naționalitate, dar și toate formele disimulate de discriminare care, prin aplicarea altor criterii de distincție, aduc în final la același rezultat (a se vedea, printre altele, hotărârile din 12

februarie

1974, Sotgiu, 152/73, Rec. p. 153, punctul 11

; din 1 iulie 2004, Comisia/Belgia, precitată, punctul 28, și din 15 martie 2005, Bidar, C

‑

209/03, Rec. p.I-2119, punctul 51).

(...)

Este (...) cazul de a constata că legislația în cauză dezavantajează titularii diplomelor de învățământ mediu obținute în alte Statele membre decât Republica Austriacă, din momentul în care aceștia nu pot avea acces la învățământul superior austriac în aceleași condiții ca și titularii diplomei austriece echivalente.

Astfel, articolul (...), deși este aplicabil tuturor studenților fără nicio distincție, este mult mai probabil să afecteze cetățenii altor State membre decât cetățenii austrieci, astfel că tratamentul diferit instituit prin această normă, în rezultat, produce o discriminare indirectă.

Prin urmare, tratamentul diferit în acest caz nu ar putea fi justificat decât dacă el ar avea la bază motive obiective independente de naționalitatea persoanelor vizate și proporționale cu obiectivul legitim urmărit de dreptul național (hotărârile din 24 noiembrie 1998, Bickel și Franz, C

‑

274/96, Rec. p. I

‑

7637, punctul 27, și D’Hoop, precitată, punctul 36).

»

V.

TEXTELE PERTINENTE ALE ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE

A.

Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice

92.

Articolul 26 al acestui pact este formulat astfel

:

«

Toate persoanele sunt egale în fața legii și au, fãrã discriminare, dreptul la o ocrotire egalã din partea legii. În aceastã privințã legea trebuie sã interzicã orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egalã și eficace contra oricãrei discriminãri, în special de rasã, culoare, sex, limbã, religie, opinie politicã sau orice altã opinie, origine naționalã sau socialã, avere, naștere ori întemeiatã pe orice altã împrejurare.

»

B.

Comitetul Națiunilor Unite pentru drepturile omului

93.

La punctele 7 și 12 din observațiile generale nr. 18 din 10 noiembrie 1989 cu privire la nediscriminare, comitetul se exprimă astfel

:

«

(...) Comitetul consideră că noțiunea de «

discriminare

», așa cum a fost utilizată în Pact, trebuie să fie înțeleasă ca implicând orice distincție, excludere, restricție sau preferință bazată în special pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinii politice sau de altă natură, origine națională sau socială, soartă, naștere sau orice altă situație, și care are drept efect sau drept scop de a compromite ori a distruge recunoașterea, beneficierea sau exercitarea de către toți, în condiții egale, de totalitatea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

(...)

(...) atunci când un Stat parte adoptă un text legislativ, el trebuie, în conformitate cu articolul 26, să procedeze astfel, încât conținutul acestuia să nu fie discriminator (...)

»

94.

La punctul 11.7 din constatările din 31 iulie 1995 cu privire la comunicare nr. 516/1992, referitoare la Republica Cehă, comitetul a fost de părere că:

«

(...) intenția legislatorului nu este singurul factor determinant pentru stabilirea unei încălcări a articolului 26 din Pact. O diferență de tratament motivată de considerente politice cu atât mai mult nu ar trebui să fie considerată ca fiind compatibilă cu articolul 26. Fără a fi inspirată de motivații politice, o lege poate fi totuși contrară articolului 26 dacă ea are efecte discriminatorii.

»

C.

Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială

95.

Conform primului articol din această convenție

:

«

(...) expresia „discriminare rasială“ are în vedere orice deosebire, excludere, restricție sau preferință întemeiată pe rasă, culoare, ascendență sau origine națională sau etnică, care are ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoașterea, folosința sau exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale în domeniile: politic, economic, social și cultural sau în oricare alt domeniu al vieții publice.»

D.

Comitetul pentru eliminarea discriminării rasiale

96.

În recomandarea generală nr. 14 din 22 martie 1993 cu privire la definiția discriminării, comitetul notează, printre altele

:

«

1.

(...) Orice distincție este contrară Convenției dacă ea are drept obiect sau drept efect atentarea la unele drepturi sau la unele libertăți. Aceasta este confirmat prin obligarea făcută Statelor membre la alineatul c) din paragraful 1 al articolului 2, de a anula orice lege și reglementare, efctul căreia este crearea discriminării rasiale sau perpetuarea.

(...)

2.

(...) Pentru a ști dacă o măsură are un efect ce contravine Convenției, [comitetul] își va adresa întrebarea dacă ea are un impact distinct abuziv asupra unui grup diferit din punct de vedere al rasei, culorii, ascendenței sau originii naționale sau etnice.

(...) »

97.

În recomandarea generală nr. 19 din 18 august 1995 cu privire la segregarea rasială și apartheid, comitetul notează

:

«

3.

(...) dacă o situație de segregare completă sau parțială poate, în unele țări, să fi fost creată de politici guvernamentale, o situație de segregare parțială poate fi, de asemenea, rezultatul neintenționat al acțiunilor persoanelor private. În numeroase orașe, diferențele de venituri între grupurile sociale influențează asupra repartiției locuitorilor pe cartiere și aceste diferențe deseori sunt conjugate cu diferențele de rasă, culoare, ascendență și origine națională sau etnică, astfel încât locuitorii pot fi victime ale unei anumite ostracizări și persoanele pot să fie supuse unei forme de discriminare în care motivele rasiale se combină cu alte motive.

4.

Prin urmare, Comitetul afirmă că o situație de segregare rasială poate surveni și fără ca autoritățile să fi luat inițiativa sau să fi contribuit direct la aceasta (...)

»

98.

În recomandarea generală nr. 27 din 16 august 2000 cu privire la discriminarea față de romi, comitetul recomandă în domeniul educației, printre altele

:

«

17.

Să se susțină integrarea în sistemul educativ a tuturor copiilor de origine romă și să se lucreze în direcția reducerii ratei de abandon școlar, în special din partea fetelor rome și, în acest scop, să se coopereze activ cu părinții, asociațiile și comunitățile locale ale romilor.

18.

Prevenirea și evitarea în măsura posibilităților segregarea elevilor romi, totodată oferind posibilitatea unui învățământ bilingv sau în limba maternă

; în acest scop, de a se concentra pe ameliorarea calității învățământului predat în toate școlile, precum și de a ridica nivelul rezultatelor academice ale elevilor de minoritate romă, de a recruta personal didactic ce aparține comunităților romilor și de a promova o educație interculturală

19.

Adoptarea măsurilor în favoarea copiilor romi în domeniul educației, în cooperare cu părinții lor.»

99

.

În concluziile prezentate la 30 martie 19