ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1267/2021

Ședința publică din data de 3 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 17 ianuarie 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților ("FGA", "Fondul"), a solicitat:

- anularea în parte a Deciziei nr. 3368/05.01.2017, emisă de pârât;

- obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii, prin care să admită în integralitate cererea reclamantei de plată pentru suma totală de 105.874 RON;

- obligarea pârâtului la plata diferenței de sumă către reclamantă, în valoare de 9.480,18 RON;

- obligarea pârâtului la plata dobânzii legale începând cu data de 06.12.2016, data achitării sumei de 96.393,82 RON și până la achitarea efectivă a diferenței de sumă;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru și onorariul avocațial.

Prin sentința civilă nr. 4558 din 24 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 4558 din 24 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, reclamanta susține că instanța de fond nu trebuia să analizeze valoarea creanței sale, câtă vreme aceasta a făcut obiectul cenzurii în cadrul dosarului de insolvență vizând asigurătorul B. S.A. ("B."). Modul de calcul al creanței putea fi contestat doar în cadrul dosarului de insolvență, pe calea contestației la tabelul creditorilor, iar lipsa acestei contestații se impune cu putere de lucru judecat în privința valorii creanței.

Astfel, consideră recurenta, instanța de fond nu a respectat scopul Legii nr. 213/2015, de protejare a intereselor creditorilor de asigurări, făcând o analiză a creanței reclamantei, fără a fi învestită cu o asemenea cerere.

Recurenta-reclamantă arată că a calculat valoarea creanței pe baza deciziei nr. 795/09.11.2015, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2013 și a formulat cerere de înscriere în tabelul creditorilor debitoarei B., cerere apreciată a fi corectă de către lichidatorul judiciar și judecătorul sindic. În temeiul Legii nr. 213/2015, a formulat cerere de plată adresată FGA pentru suma de 105.874 RON, cu care a fost înscrisă în tabelul creditorilor, autoritatea pârâtă admițând doar în parte cererea, deși, o dată acceptată de către lichidatorul judiciar al asigurătorului, această sumă nu mai putea fi cenzurată de pârât. Ca atare, recurenta-reclamantă apreciază a fi nelegală atât maniera de soluționare a cererii de plată de către FGA, cât și soluția instanței de fond.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta a contestat Decizia nr. 3368 din 05.01.2017, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, sub aspectul respingerii la plată a sumei reprezentând penalități de întârziere calculate după data deschiderii procedurii insolvenței asigurătorului B., susținând că autoritatea pârâtă nu avea dreptul de a cenzura această sumă, pe care lichidatorul judiciar a înscris-o în tabelul creditorilor în procedura falimentului. În recurs, reclamanta a reiterat aceste argumente, apreciind că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală când a procedat la analiza cuantumului creanței, similar pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților.

Înalta Curte va respinge criticile recurentei-reclamante, ca nefondate, reținând că, potrivit Legii nr. 213/2015, pârâtul FGA are obligația de a examina temeiul și cuantumul sumei solicitate la plată, fără ca această analiză să fie condiționată în vreun fel de admiterea și înscrierea creanței în tabelul creditorilor, de către lichidatorul judiciar, în procedura falimentului asigurătorului B..

Potrivit art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraților reprezintă o schemă de garantare în domeniul asigurărilor, menită să asigure plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății.

Pentru a fi achitate despăgubirile, creditorii de asigurări trebuie să urmeze procedura administrativă prevăzută de art. 14 din Legea nr. 213/2015, prin depunerea unei cereri de plată, care va fi analizată de intimatul-pârât, potrivit art. 13 alin. (3) din același act normativ:

"În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență."

Totodată, potrivit art. 16 din Norma ASF nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților:

"Stabilirea și evaluarea despăgubirilor se efectuează după cum urmează:

a) evaluarea despăgubirilor se efectuează de către Fond, direct sau prin mandatarii acestuia, în baza documentelor existente la dosarul de daună și în conformitate cu prevederile legii și ale condițiilor de asigurare;

b) dacă din analizarea dosarului de daună rezultă necesitatea completării acestuia cu documente suplimentare, Fondul transmite o solicitare scrisă petentului în acest sens;

c) după analizarea și instrumentarea dosarului de daună, direcția tehnică de specialitate întocmește referatul de plată a despăgubirii care va fi analizat de către celelalte direcții de specialitate din cadrul Fondului în vederea avizării, conform prevederilor legale;

d) după avizarea dosarului de daună de către direcțiile de specialitate din cadrul Fondului, acesta se înaintează comisiei speciale constituite conform Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările ulterioare.(...)"

Așadar, contrar susținerilor recurentei-reclamante, Fondul nu are obligația legală a plății despăgubirii fără o analiză prealabilă a documentelor aflate în dosarul de daună și a prevederilor legale incidente, fiind greșit argumentul că FGA trebuia să aibă în vedere doar împrejurarea înscrierii reclamantei în tabelul creditorilor cu întreaga creanță, în dosarul de insolvență care îl vizează pe asigurător și, astfel, să achite suma solicitată.

Înalta Curte reține că procedura derulată de FGA conform Legii nr. 213/2015 este diferită de procedura falimentului asigurătorului, derulată de lichidatorul judiciar sub supravegherea judecătorului sindic, conform Legii nr. 85/2014. Cea dintâi procedură are natură administrativă, scopul desfășurării sale fiind aceea de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele falimentului asigurătorului și de garantare a plății despăgubirilor cuvenite acestora, FGA urmând să achite creanțele de asigurări în limitele plafonului maxim prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, după parcurgerea procedurii prevăzute de Norma ASF nr. 16/2015. Pe de altă parte, procedura falimentului asigurătorului are natură judiciară și se desfășoară, conform procedurii stipulate de Legea nr. 85/2014, în interesul tuturor creditorilor debitorului falit, inclusiv al creditorilor de asigurări pentru sumele care exced plafonului maxim, precum și al creditorilor ale căror creanțe, deși derivate dintr-un contract de asigurare, nu au natura creanțelor de asigurări.

Prin urmare, evaluarea creanței de către Fondul de Garantare a Asiguraților, prin prisma condițiilor prevăzute de Legea nr. 213/2015, respectiv natura de creanță de asigurare și cuantumul maxim de 450.000 RON, este independentă de evaluarea realizată de lichidatorul judiciar, neputând fi reținute argumentele recurentei-reclamante în sensul unei puteri de lucru judecat, determinată de înscrierea sa în tabelul creditorilor cu întreaga creanță și de necontestarea acestei înscrieri.

În cauză, în analiza sumei solicitate la plată, intimatul-pârât a reținut în mod corect că nu este întemeiată cererea de acordare a sumelor reprezentând penalități de întârziere calculate după data intrării asigurătorului în insolvență (02.12.2015), câtă vreme prevederile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 dispun că:

"Nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 103". Cum reclamanta nu se află în situația reglementată de art. 103 din Legea nr. 85/2014, iar creanța solicitată la plată contravine prevederilor textului de lege anterior citat, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de fond că intimatului-pârât nu-i revine obligația achitării sumei pretinse de reclamantă.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că instanța de fond nu a fost învestită cu analiza modului de calcul al creanței solicitate prin cererea de plată, critică pe care Înalta Curte o apreciază a fi, de asemenea, nefondată. Instanța de contencios administrativ a fost învestită de reclamantă cu analiza legalității Deciziei nr. 3368/05.01.2017, împrejurare care obligă judecătorul cauzei la examinarea motivelor pentru care autoritatea publică pârâtă a respins parțial cererea de plată. Cum motivul respingerii l-a reprezentat modalitatea de calcul a penalităților de întârziere solicitate, din perspectiva prevederilor art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, instanța de fond a procedat la analiza elementelor intrinseci ale actului administrativ contestat. Chestiunea invocată de reclamantă, referitoare la opozabilitatea față de FGA a cuantumului creanței înscrise în tabelul creditorilor de către lichidatorul judiciar, reprezintă doar un argument în stabilirea legalității sau nelegalității deciziei emise de pârât, neimpunându-se instanței de contencios administrativ din perspectiva puterii lucrului judecat.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 4558 din data de 24 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2021.