ÎCCJ, decizie (scj.ro #187718)

Conflict negativ de competență. Litigiu în materia proprietății intelectuale. Competență teritorială și materială procesuală. Concurs între Legea nr. 84/1998 și Legea nr. 85/2006

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești. Incidente procedurale privitoare la competența instanței

Index alfabetic: conflict negativ

acțiune în constatarea nulității absolute

contract de cesiune

marcă

procedura insolvenței

excepția necompetenței teritoriale

excepția necompetenței materiale procesuale

C. proc. civ., art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (2), alin. (4)

Legea nr. 84/1998, art. 41 alin. (4)

Legea nr. 85/2006, art. 6, art. 11 alin. (1) lit. i), alin. (2), art. 116 alin. (1) teza I

În cazul în care instanța a fost învestită cu o acțiune prin care se invocă nulitatea contractului de cesiune a drepturilor asupra unor mărci naționale - act încheiat de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii insolvenței pentru lichidarea averii debitoarei – pe motiv că a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 41 alin. (4) din Legea nr. 84/1998,  fără a se ataca expres sau implicit măsura dispusă de lichidatorul judiciar în cadrul dosarului de insolvență și fără a se invoca motive de nulitate fundamentate pe încălcarea prevederilor legii insolvenței, este fără îndoială faptul că cererea are natura unui litigiu în materia proprietății intelectuale, iar nu a unei acțiuni date de lege în competența judecătorului sindic.

Prin urmare,

competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului București, Secția a V-a civilă - complet specializat proprietate intelectuală.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 265 din 8 februarie 2022

Notă

: Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței a fost abrogată prin Legea nr. 85/2014 la data de 27 iunie 2014.

Prin cererea adițională înregistrată la 24.03.2020, în dosarul x/3/2019 al Tribunalului București, Secția a V-a civilă, reclamanta A. S.A., în temeiul art. 204 C. proc. civ., a completat obiectul cererii de chemare în judecată în sensul adăugării unui nou petit prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L., O.S.I.M. și C. S.A., să se constate, în subsidiar față de primul capăt de cerere, nulitatea absolută a actului de cesiune ce a stat la baza transferului drepturilor asupra mărcilor naționale nr. 033845 X și nr. 040855 X de la titularul inițial C. S.A. la pârâta B. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 1455 din 10.11.2020, pronunțată în dosarul x/3/2019, Tribunalul București, Secția a V-a civilă, a dispus disjungerea cererii completatoare și formarea unui nou dosar pentru soluționarea cererii disjunse.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/3/2020, pe rolul aceleiași instanțe.

Prin întâmpinarea depusă față de cererea modificatoare, intimata B. S.R.L. a invocat excepția necompetenței teritoriale și funcționale a Tribunalului București, Secția a V-a civilă.

Prin sentința civilă nr. 1464 din 11.11.2020, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă, s-a admis excepția necompetenței funcționale a Secției a V-a civilă în soluționarea cauzei privind pe reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L., C. S.A. prin lichidator judiciar D. S.P.R.L., având ca obiect marcă și s-a declinat competența în favoarea Tribunalului Sibiu, Secția a II-a civilă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că raportul de activitate pe perioada 01 ianuarie-28 februarie 2019 privind activitatea lichidatorului debitoarei C. S.R.L., aflată în procedura de faliment, cuprinde descrierea etapelor de încheiere a contractului de cesiune a mărcilor, în cadrul procedurii de vânzare directă cu supraofertare reglementată de art. 116 și urm. din Legea nr. 85/2006, cesiunea atacată cu cererea de anulare ce face obiectul dosarului nr. x/3/2020 fiind o măsură a lichidatorului judiciar în sensul art. 11 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 85/2006, măsură contestată prin cererea de anulare.

Prin urmare, instanța a reținut că, în cauză, este reglementată o competență exclusivă a judecătorului sindic, această competență urmând a determina instanța căreia îi va fi trimis dosarul urmare a admiterii excepției.

Tribunalul a reținut că dosarul de faliment al C. S.A. are nr. x/85/2012 și se află pe rolul Tribunalului Sibiu, Secția a II-a, în acest dosar urmând a fi soluționată cererea de anulare.

Ca urmare a declinării de competență, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care, prin sentința civilă nr. 392/C din 27 octombrie 2021, a admis excepția necompetenței funcționale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, Secția a V-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în consecință, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, potrivit art. 120 C. proc. civ., cererile în materia insolvenței sau concordatului preventiv sunt de competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul.

Art. 11 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței enumeră expres atribuțiile și competențele judecătorului sindic în privința cererilor aferente procedurii de insolvență.

A reținut instanța că, în cauză, a fost învestită cu o acțiune având ca obiect constatarea nulității absolute a actului de cesiune ce a stat la baza transferului drepturilor asupra mărcilor naționale nr. 033845 X și nr. 040855 X de la titularul inițial C. S.A. la pârâta B. S.R.L., invocându-se, în fapt, încălcarea unor dispoziții speciale prevăzute de Legea privind mărcile și indicațiile geografice nr. 84/1998, nefiind vorba de o acțiune ce intră în competența judecătorului sindic.

Acțiunea formulată de reclamantă nu se încadrează în niciuna dintre atribuțiile judecătorului sindic prevăzute de Legea 85/2006. Fiind vorba despre norme de competență derogatorii de la dreptul comun, acestea sunt de strictă interpretare. Astfel, contrar celor reținute de prima instanța sesizată, Tribunalul Sibiu a reținut că cererea nu se încadrează la art. 11 alin. 1 lit. i) din Legea 85/2006 privind judecarea contestațiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar sau de lichidator. Această contestație are o reglementare proprie la art. 21 din Legea 85/2006, putând fi formulată într-un anumit termen prescris de dispozițiile legale și fiind judecată după norme procedurale derogatorii de la dreptul comun. Astfel, chiar dacă raportul de activitate pe perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2019 privind activitatea lichidatorului debitoarei aflată în faliment C. cuprinde descrierea etapelor de încheiere a contractului de cesiune a mărcilor, cesiunea atacată putând fi considerată o măsură a lichidatorului în sensul art. 11 alin. 1 lit. i) din Legea 85/2006, instanța reține că reclamanta nu a optat pentru această procedură specială, a contestației împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar, ci a solicitat constatarea nulității absolute a actului de cesiune în baza Legii privind mărcile și indicațiile geografice nr. 84/1998, fără să facă nicio referire la dispozițiile Legii privind procedura insolvenței.

În consecință, raportat la obiectul cauzei, a apreciat instanța că pricina nu privește o acțiune dată de lege în competența specială a judecătorului sindic învestit cu dosarul de faliment privind pe debitoarea aflată în insolvență C. S.A., nefiind vorba de o acțiune specifică procedurii insolvenței, prevăzută expres de această lege ca fiind în competența judecătorului sindic.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, condiție îndeplinită în cauză.

Prin cererea adițională disjunsă, înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2020, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L., O.S.I.M. și C. S.A., să se constate nulitatea absolută a actului de cesiune ce a stat la baza transferului drepturilor asupra mărcilor naționale nr. 033845 X și nr. 040855 X de la titularul inițial C. S.A. la pârâta B. S.R.L.

Motivând în fapt acțiunea, reclamanta a arătat că C. S.A. era, până în anul 2019, titularul mărcilor naționale nr. 033845 X  și nr. 040855 X, dar și titularul mărcii naționale nr. 033844 X. În luna februarie 2019, pârâta C. S.A. a cesionat mărcile naționale nr. 033845 X  și nr. 040855 X către B. S.R.L., însă cea de-a treia marcă nr. 033844 X a rămas în portofoliul C.  În drept, s-a arătat că s-au încălcat astfel dispozițiile art. 41 alin. 4 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, potrivit cărora, „mărcile identice sau similare, aparținând aceluiași titular și care sunt folosite pentru produse sau servicii identice sau similare, nu pot fi transmise prin cesiune decât în totalitate și numai către o singură persoană, sub sancțiunea nulității actului de transmitere”.

Susține reclamanta că gradul de similaritate dintre mărcile X precum și cel al serviciilor pentru care acestea sunt înregistrate, conduce la evidenta aplicabilitate a prevederilor art. 41 alin. 4 din Legea nr. 84/1998 în cazul de față, dezvăluind, pe cale de consecință, nulitatea actului de transmitere încheiat între B. S.R.L. și C. S.A.

Prin întâmpinarea depusă față de cererea modificatoare, intimata B. S.R.L. a invocat excepția necompetenței teritoriale și funcționale a Tribunalului București, Secția a V-a civilă, arătând că actul de cesiune ce face obiectul acțiunii în constatarea nulității absolute a fost încheiat ca urmare a procedurii de vânzare directă cu supraofertare, în conformitate cu dispozițiile art. 116 și urm. din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. i) și alin. 2 ale aceluiași articol, coroborat cu art. 116 alin. 1 teza 1 din Legea nr. 85/2006, intimata pârâtă B. S.R.L. a apreciat că revine judecătorului sindic competența de a soluționa această cerere.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Înalta Curte reține că reclamanta A. S.A. a sesizat instanța cu o acțiune întemeiată pe motive de nulitate prevăzute de Legea nr. 84/1998, reclamanta susținând că actul de cesiune a mărcilor este lovit de nulitate întrucât este încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 41 alin. 4 din Legea nr. 84/1998.

Deși este adevărat că actul a cărui nulitate se solicită a se constata a fost încheiat de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii insolvenței pentru lichidarea averii debitoarei C., ce face obiectul dosarului nr. x/85/2012, aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, așa cum rezultă din raportul de activitate a lichidatorului pe perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2019, Înalta Curte reține că această împrejurare nu este de natură a atrage competența judecătorului sindic în soluționarea acțiunii, dispozițiile Legii speciale nr. 85/2006 nefiind aplicabile litigiului de față.

Procedura insolvenței este o procedură specială, caracterizată prin celeritate și care are drept scop protejarea patrimoniului debitorului și reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în același timp, valorificarea cu eficiență sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanțelor creditorilor. Importanța și specificul procedurii insolvenței determină instituirea unor reguli de competență, care sunt diferite de cele ale dreptului comun. În acest sens, conform art. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, competența exclusivă privind procedurile prevăzute de această lege cade în sarcina tribunalului, prin judecătorul - sindic.

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, atribuțiile judecătorului sindic privesc controlul judecătoresc al activității administratorului/lichidatorului judiciar, precum și procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, nefiind reglementate exhaustiv.

Prin sintagma „procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței” legiuitorul a avut în vedere toate acele cereri și procese care decurg din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenței, astfel cum sunt reglementate de legea-cadru, privind controlul asupra actelor, operațiunilor și plăților efectuate de către participanți după deschiderea procedurii.

Soluția aleasă de legiuitor este, pe de altă parte, și restrictivă, în sensul că judecătorul sindic nu are atribuții în soluționarea unor cereri ori acțiuni ce excedează procedurii insolvenței, cum ar fi acțiuni pentru realizarea unor creanțe, acțiuni în constatarea nulității unor acte în temeiul dreptului comun și altele asemenea, operațiuni care nu sunt prevăzute în mod expres în dispozițiile Legii nr. 85/2006.

Astfel, odată ce reclamanta invocă nulitatea contractului de cesiune a drepturilor asupra mărcilor naționale nr. 033845 X și nr. 040855 X de la titularul inițial C. S.A. la pârâta B. S.R.L. prezentând doar argumente ce pun în discuție respectarea regulilor privind transmiterea drepturilor asupra mărcilor identice sau similare, fără a ataca expres sau implicit măsura dispusă de lichidatorul judiciar în cadrul dosarului de insolvență  nr. x/85/2012 și fără a invoca motive de nulitate fundamentate pe încălcarea prevederilor legii insolvenței, este fără îndoială faptul că cererea are natura unui litigiu în materia proprietății intelectuale, iar nu a unei acțiuni date de lege în competența judecătorului sindic.

Prin raportare la aceste norme și făcând aplicarea art. 135 alin. 2 și 4 C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, Secția a V-a civilă - complet specializat proprietate intelectuală.