ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2307/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2307/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 28 octombrie 2021
Asupra cererii de strămutare, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 14 septembrie 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă petentul A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.
Cererea de strămutare este întemeiată pe motiv de bănuială legitimă cu privire la imparțialitatea instanței din cauza circumstanțelor procesului și a calității părților, fiind invocată împrejurarea că reclamantul B. are calitatea de procuror-șef în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Mehedinți.
Potrivit dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. civ., cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel, competența de soluționare revine Înaltei Curți de Casație și Justiție. În cazul cererilor de strămutare întemeiate pe motivul de bănuială legitimă vizând calitatea părții de judecător la o instanță din circumscripția curții de apel competente, precum și a celor vizând calitatea de parte a unei instanțe din circumscripția aceleiași curți, competența de soluționare revine Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Se constată că prin cererea dedusă judecății se solicită, pe motiv de bănuială legitimă, strămutarea unui dosar înregistrat pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Craiova.
Împrejurarea că reclamantul are calitatea de procuror-șef în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Mehedinți nu atrage competența instanței supreme de soluționare a cererii de strămutare, întrucât calitatea părții nu este aceea de judecător la o instanță din circumscripția curții de apel competente
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 142 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă material a soluționa cererea de strămutare este Curtea de Apel Craiova, în favoarea căreia va dispune declinarea competenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competența de soluționare a cererii formulate de petentul A. privind strămutarea dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, în favoarea Curții de Apel Craiova.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2021.