ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2003/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2003/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 7 octombrie 2021
Asupra cererii de strămutare, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 6 septembrie 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, petenții A., B., C., D., E., toți prin reprezentant A. au solicitat strămutarea dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Potrivit dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. civ., cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia.
Se constată că prin cererea dedusă judecății se solicită strămutarea unui dosar înregistrat pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Pitești.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 142 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă material a soluționa cererea de strămutare este Curtea de Apel Pitești, în favoarea căreia va dispune declinarea competenței.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competența de soluționare a cererii de strămutare a dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, formulată de petenții A., B., C., D., E., toți prin reprezentant A., în favoarea Curții de Apel Pitești.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2021.