ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #194788)

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, decizie (scj.ro #194788) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Hotărâre adoptată în procedura de desemnare și alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Contestație. Calitate procesuală activă

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Acțiunea civilă

Index alfabetic: hotărâre a C.S.M.

contestație

calitate procesuală activă

principiului

specialia generalibus derogant

Legea nr. 317/2004, art. 7, art. 17

C.proc.civ., art. 92

C.civ., art. 1247 alin. (2)

Din interpretarea coroborat

a dispozi

iilor art. 17 alin. (1)

–

(3)

i ale art. 7 alin. (7), alin. (9) din Legea nr. 317/2004 rezult

a fost conferit

calitatea procesual

n formularea contesta

iei candida

ilor, ori, dup

caz, judec

torilor sau procurorilor de la nivelul instan

elor sau parchetelor pentru care a fost depus

candidatura, ceea ce

nseamn

instan

ele sau parchetele nu au temei legal pentru a formula contesta

ie potrivit dispozi

iilor art. 17 alin. (6) din aceea

i lege.

n consecin

ță

, Ministerul Public

–

Parchetul de pe l

nalta Curte de Casa

i Justi

ie nu are legitimare procesual

activ

conteste o hot

re a C.S.M.

n temeiul art. 17 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, norm

de drept care are caracter de lege special

ță

de prevederile art. 92 din Codul de procedur

civil

i de cele ale art. 1247 alin. (2) din Codul civil care sunt dispozi

ii de drept comun.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 1498 din 3 august 2022

Cadrul procesual

Contestația depusă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

La 26.07.2022, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă a fost înregistrată contestația formulată de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a solicitat: constatarea nulității absolute parțiale a Hotărârii nr. 113 din 19 iulie 2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce privește art. 3 și constatarea nulității absolute a Hotărârii nr. 114 din 19 iulie 2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motive de nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 131 alin. (1) din Constituție, art. 92 alin. (1) C.proc.civ., art. 1247 alin. (2) C.civ. și art. 17 alin. (6) raportat la art. 7 alin. (9) din legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, modificată și completată.

În cuprinsul cererii, contestatorul a susținut că se legitimează procesual activ și are interes în formularea contestației, dezvoltând, în esență, următoarele argumente:

Hotărârile nr. 113/2022 și nr. 114/2022 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost pronunțate în materia contenciosului electoral în procedura de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. În considerarea naturii pur civile a drepturilor aflate în discuție, legiuitorul a stabilit în favoarea Secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție competența materială procesuală de soluționare a contestațiilor. Astfel, hotărârile contestate, fiind acte de natură civilă, nulitatea absolută poate fi invocată în condițiile art. 1247 alin. (2) C.civ., de orice persoană interesată, pe cale de acțiune sau de excepție, dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată nefiind aplicabile în speță;

Situațiile în care Ministerul Public poate invoca pe cale de acțiune nulitatea absolută a unui act juridic civil constituie cazuri expres prevăzute de lege, în sensul dispozițiilor art. 92 alin. (l) C.proc.civ., în care procurorul poate promova acțiunea civilă, esențială fiind demonstrarea unui interes juridic personal, serios și legitim, aflat în relație cu natura interesului ocrotit prin normele juridice încălcate.

Demersul său judiciar este determinat de încălcarea principiului legalității, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 1 alin. (2) teza I din Legea nr. 317/2004, republicată, modificată și completată, a principiului egalității în fața legii, consfințit de art. 16 alin. (1) din Constituție, a efectului general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, prevăzut de art. 147 alin. (4) din Constituție și a principiului bunei-credințe prevăzut de art. 14 alin. (1) C.civ. în procesul decizional la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenței justiției.

Formularea contestației are ca scop restabilirea ordinii de drept încălcate prin cele două hotărâri contestate, asigurarea caracterului previzibil, unitar, lipsit de arbitrar al procedurilor electorale pentru toți candidații în procedura de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, în general și, în particular, asigurarea egalității de tratament juridic între judecătorii și procurorii care candidează în aceste alegeri;

Respectarea principiilor fundamentale evocate, coerența și previzibilitatea în cel mai înalt grad posibil a procedurilor pentru alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, instituție fundamentală a statului de drept din România, având rolul de garant constituțional al independenței justiției, potrivit art. 133 alin. (1) din Legea fundamentală, constituie, în mod indubitabil, dimensiuni ale ordinii de drept și, prin caracterul lor general, sunt imperative ce privesc însăși esența activității acestei autorități. În mod evident, toate aceste aspecte vizează ordinea de drept normativizată la nivel constituțional și infraconstituțional, iar încălcarea principiilor fundamentale evocate nu doar justifică, ci impune o acțiune a Ministerului Public în virtutea rolului său constituțional, consfințit de art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală, acela de a apăra, în activitatea judiciară, ordinea de drept.

Motivele de nelegalitate cu privire la art. 3 din Hotărârea nr.113/2022 au vizat: în primul rând faptul că aceasta nu este motivată cu privire la soluția de respingere a contestațiilor procurorilor; contravine principiului egalității în fața legii și încalcă efectele obligatorii

erga omnes

ale deciziilor Curții Constituționale, prevăzute de art. 16 alin. (1) și art. 147 alin. (4) din Constituție.

În ceea ce privește Hotărârea nr. 114/2022, s-a arătat în cuprinsul contestației că aceasta a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 27 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1073/2018, ceea ce pune în discuție resectarea principiului bunei-credințe în privința întocmirii și refuzului de modificare a buletinelor de vot pentru exprimarea opțiunilor membrilor aleși și a celor cu drept de vot pentru exprimarea opțiunilor membrilor aleși și a celor de drept în cadrul CSM refuzului de modificare a buletinelor de vot.

Întâmpinarea depusă de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului, excepția inadmisibilității contestației și excepția lipsei de interes. Pe fond, a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului, a susținut că dispozițiile art. 92 alin. (1) C.proc.civ., de care se prevalează reclamantul, stabilesc cu titlu limitativ situațiile în care procurorul poate exercita acțiunea civilă, respectiv: 1) pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor; 2) pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților; 3) în alte cazuri prevăzute de lege. În prezenta speță, niciuna dintre aceste ipoteze nu se regăsește, iar simpla invocare a acestui text legal nu este suficientă pentru a justifica legitimarea procesuală activă.

Din perspectiva dispozițiilor art. 17 alin. (6) raportat la art. 7 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, de asemenea, nu se poate vorbi de o legitimare procesuală activă a Ministerului Public, întrucât aceste texte legale conferă calitatea procesuală activă numai judecătorilor și procurorilor, ce au calitatea prevăzuta la art. 7 alin. (7) din lege.

Cu privire la inadmisibilitatea contestației, intimatul a susținut că manifestările de voință ale membrilor Consiliului Superior al Magistraturii exprimate prin votul dat în cadrul ședințelor Secțiilor sau Plenului Consiliului, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, converg spre același efect juridic, în final realizându-se o singură voință juridică a autorității publice care are competența de a emite actul administrativ.

În ceea ce privește Hotărârea nr. 114/2022, contestația este inadmisibilă, întrucât nu se invocă încălcări ale legii în procedura de desemnare și alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, ci doar aspecte procedurale referitoare la modalitatea de adoptare a hotărârii, aspect necontestat de niciun judecător sau procuror. În condițiile în care legalitatea acestor proceduri cu privire la cei 10 candidați declarați membri aleși ai Consiliului este necontestată, iar Ministerul Public nu invocă niciun motiv de nelegalitate a procedurilor de desemnare și alegere derulate la nivelul adunărilor generale de la instanțe sau parchete, contestația este inadmisibilă.

Cu privire la excepția lipsei de interes, intimatul a susținut că potrivit art. 33 C.proc.civ., nu poate fi invocat un interes oarecare, ci acesta trebuie să fie legitim, personal, născut și actual, iar, în cauză, contestatorul nu a justificat un interes și nici nu ar obține un folos practic personal prin anularea celor două hotărâri contestate. Aceasta cu atât mai mult cu cât, cu privire la Hotărârea nr. 114/2022 niciun judecător sau procuror nu a reclamat o nelegalitate a procedurilor cu privire la cei 10 candidați declarați membrii aleși ai Consiliului.

Pe fondul cererii, a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

Răspunsul la întâmpinare depus de contestatorul Ministerul Public

Contestatorul Ministerul Public a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a invocat, în temeiul art. 82 alin. (1) C.proc.civ., excepția lipsei calității de reprezentant legal a persoanei care a semnat pentru președintele Consiliului Superior al Magistraturii întâmpinarea. Din coroborarea dispozițiilor legale și regulamentare, rezultă că reprezentarea legală a Consiliului Superior al Magistraturii este asigurată de președinte, iar în lipsa președintelui, atribuțiile de reprezentare revin de drept și se exercită de vicepreședinte.

Întâmpinarea depusă la dosarul cauzei a fost semnată „pentru președintele Consiliului Superior al Magistraturii" de o altă persoană decât vicepreședintele Consiliului. În absența președintelui și în condițiile în care vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii se afla în activitate, acestuia din urmă îi revenea de drept calitatea de reprezentant legal al instituției și atribuția de a semna actele procedurale întocmite de intimat, aceste atribuții neputând fi delegate unui alt membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Contestatorul a susținut că întrucât întâmpinarea formulată de Consiliul Superior al Magistraturii nu a fost semnată de reprezentantul legal al intimatului, actul procedural este inexistent din punct de vedere juridic, motiv pentru care a solicită să nu fie valorificat.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a Ministerului Public s-a arătat că legitimarea sa procesuală se întemeiază pe dispozițiile art. 92 alin. (1) C.proc.civ. coroborat cu art. 1247 alin. (2) C.civ., potrivit căruia, nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată și că a fost determinat pe încălcarea principiului legalității, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 1 alin. (2) teza I din Legea nr. 317/2004, a principiului egalității în fața legii, consfințit de art. 16 alin. (1) din Constituție, a efectului general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, prevăzut de art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și a principiului transparenței și bunei-credințe prevăzut de art. 14 alin. (1) din Codul civil în procesul decizional la nivelul CSM, în calitatea sa de garant al independenței justiției. S-a mai invocat și faptul că nu se respectă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește accesul la justiție.

A solicitat respingerea excepțiilor invocate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, prin întâmpinare și admiterea contestației sale.

Notele scrise depuse de Consiliul Superior al Magistraturii

Prin notele scrise, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea excepției lipsei calității de reprezentant legal a persoanei care a semnat întâmpinarea, întrucât președintele CSM, în calitate de reprezentant legal al instituției, a arătat că își însușește toate excepțiile și apărările din întâmpinarea Consiliului Superior al Magistraturii, ratificând întrutotul actul procesual al Consiliului. De asemenea, a intimatul a solicitat admiterea excepțiilor pe care le-a invocat prin întâmpinare, iar, pe fond, respingerea contestației.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând actele și lucrările dosarului, susținerile părților și dispozițiile de drept aplicabile, Înalta Curte constată că cererea formulată de contestator nu poate fi admisă pentru considerentele ce urmează să fie expuse în continuare.

Din cererea dedusă judecății rezultă că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 113 din 19 iulie 2022 (art.3) și a Hotărârii nr. 114 din 19 iulie 2022 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin (3) coroborate cu art. 7 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, solicitând constatarea nulității absolute a celor două hotărâri.

Legea nr. 317/2004 privind organizarea judiciară reglementează procedura de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, stabilind etapele acesteia, condițiile de participare, verificarea și validarea rezultatelor, precum și modalitatea de contestare a rezultatelor alegerilor, instituind un regim juridic specific, prevederile legale aplicabile fiind norme de drept public, imperative și de strictă interpretare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (1) –(3) din Legea nr. 317/2004:

„(1) Consiliul Superior al Magistraturii verifică legalitatea procedurilor de desemnare și de alegere, din oficiu sau la sesizarea oricărui judecător sau procuror. (2) În vederea formulării sesizării, judecătorii și procurorii au dreptul să verifice procesele-verbale cu privire la desfășurarea procedurilor prevăzute la alin. (1) și rezultatul acestora, precum și buletinele de vot. (3) Contestațiile referitoare la legalitatea procedurilor de desemnare și de alegere pot fi depuse la secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 15 zile de la data la care s-a stabilit rezultatul votului.(...) (6)

Dispozițiile art. 7 alin. (9) se aplică în mod corespunzător”

De asemenea, potrivit art. 7 alin. (7) și alin. (9) din Legea nr. 317/2004:

„(7) Împotriva hotărârilor colegiilor de conducere prevăzute la alin. (6), în termen de 5 zile de la publicare, pot formula opoziție candidații ori, după caz, judecătorii sau procurorii de la nivelul instanțelor sau parchetelor pentru care a fost depusă candidatura. (...)

(9) Hotărârea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, prevăzută la alin. (8), poate fi contestată de către persoanele prevăzute la alin. (7), la Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestația se soluționează în termen de 7 zile de la înregistrare, cu citarea părților.”

Din interpretarea coroborată a normelor de drept menționate anterior rezultă că legea a conferit calitate procesuală în formularea contestației candidaților, ori, după caz, judecătorilor sau procurorilor de la nivelul instanțelor sau parchetelor pentru care a fost depusă candidatura, ceea ce înseamnă că instanțele sau parchetele nu au temei legal pentru a formula contestație potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (6) din Legea nr. 317/2004.

În consecință, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu are calitate procesuală activă să conteste Hotărârile nr. 113/2002 și 114/2022, în temeiul art. 17 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, norme de drept care au caracter de lege specială față de dispozițiile art. 92 C.proc.civ. și art. 1247 alin. (2) C.civ. care sunt dispoziții de drept comun.

Înalta Curte constată că regimul juridic instituit de dispozițiile art. 17 alin. (6), coroborate cu dispozițiile art. 7 alin. (6) și (9) din Legea nr. 317/2004 implică incidența în cauză a principiului de drept potrivit căruia legea specială derogă de la legea generală, urmând a se stabili raportul dintre normele de drept în temeiul cărora s-a formulat contestația dedusă judecății și cele invocate de contestator pentru a justifica legitimarea sa procesuală activă.

Normele menționate sunt de strictă interpretare, dacă sunt întrunite premisele de fapt și de drept din ipoteza normativă, legea specială aplicându-se prioritar față de legea generală, cu consecința înlăturării de la aplicare a dreptului comun.

În acest sens, trebuie avută în vedere jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu referire la Deciziile nr. 33/2008 și nr. 27/2011 pronunțate de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, decizii în cuprinsul cărora au fost oferite dezlegări de principiu cu privire la raportul dintre legea specială și legea generală, luându-se în considerare că în situația unui conflict dintre legea specială și legea generală, acesta se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului

specialia generalibus derogant,

chiar dacă nu este prevăzut expres în legea specială.

În cauza dedusă judecății, temeiul de drept și obiectul cererii sunt clar stabilite de contestatorul Ministerul Public, nelăsând nicio îndoială asupra faptului că se contestă Hotărârea nr. 113/2022 (art.3) și Hotărârea nr. 114/2014 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii în procedura alegerilor membrilor CSM, ceea ce înseamnă că în cauză este aplicabil regimul juridic prevăzut de legea specială, respectiv Legea nr. 317/2004, inclusiv în privința calității procesuale active a contestatorului.

Examinând obiectul cererii deduse judecății, Înalta Curte reține că, deși se formulează contestație în temeiul dispozițiilor din Legea nr. 317/2004, se solicită constatarea nulității absolute a Hotărârii nr. 113 din 19 iulie 2022 (art.3) și a Hotărârii nr. 114 din 19 iulie 2022 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, invocându-se, alături de legea specială și dispozițiile art. 131 alin. (1) din Constituție, art. 92 alin. (1) C.proc.civ. și art. 1247 alin. (2) C.civ. În acest context, contestatorul își justifică legitimarea procesuală activă prin invocarea unor norme de drept comun, respectiv art. 92 alin. (1) C.proc.civ. și art. 1247 alin. (2) C.civ.

Or, nu se poate pretinde că o cerere formulată în fața instanței poate avea un temei juridic prevăzut de legea specială și, în același timp, un temei de drept prevăzut de normele de drept comun, întrucât, așa cum s-a arătat în precedent, aplicarea principiului

specialia generalibus derogant

are ca efect înlăturarea dreptului comun de la aplicare.

În cauză nu pot fi primite susținerile contestatorului Ministerul Public că legitimarea sa procesuală activă se întemeiază pe dispozițiile art. 92 C.proc.civ. pentru că, în primul rând, au caracterul unor dispoziții de drept comun și, în al doilea rând, textul invocat permite procurorului formularea unei acțiuni sau a unei căi de atac, numai în cazurile expres prevăzute de lege.

Astfel, potrivit art. 92 alin. (1) și alin. (4) din C.proc.civ.:

„(1) Procurorul poate porni orice acțiune civilă, ori de câte ori este necesar, pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială și ale dispăruților, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege.(...)

(4) Procurorul poate să exercite căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate în cazurile prevăzute la alin. (1), chiar dacă nu a pornit acțiunea civilă, precum și atunci când a participat la judecată, în condițiile legii.”

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 63 din Legea nr. 304/2004:

„Ministerul Public exercită, prin procurori, următoarele atribuții:

(...) d) exercită acțiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege; e) participă, în condițiile legii, la ședințele de judecată; f) exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în condițiile prevăzute de lege; g) apără drepturile și interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție, ale dispăruților și ale altor persoane, în condițiile legii;l) exercită orice alte atribuții prevăzute de lege.”

Interpretarea sistematică a dispozițiilor legale relevă că posibilitatea procurorului de a porni procesul civil sau de a declara o cale de atac este limitată, în sensul că procurorul nu poate exercita căile de atac împotriva oricărei hotărâri, ci numai împotriva hotărârilor pronunțate în cauzele referitoare la drepturile și la interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților, a celor pronunțate în cauzele cu privire la care legea prevede expres posibilitatea procurorului de a porni acțiunea civilă, precum și atunci când a participat la judecată.

În cauză nu poate fi primită susținerea contestatorului că apărarea principiului legalității justifică formularea oricărei cereri în fața instanțelor de judecată, întrucât principiul legalității presupune, printre altele, ca instituțiile statutului să acționeze numai în limitele și potrivit competențelor prevăzute de lege, asigurându-se astfel preeminența ordinii de drept într-un stat democratic.

Nu este pertinent nici argumentul ce vizează limitarea accesului la justiție, de vreme ce dreptul la un proces echitabil, așa cum este reglementat de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, presupune că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Or, în speță, drepturile cu caracter civil prevăzute de legea specială sunt ale candidaților care au formulat contestații soluționate într-un cadru procesual distinct, asigurându-se astfel accesul acestora la justiție în ceea ce privește art. 3 din Hotărârea nr. 113/2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

De altfel, trebuie subliniat că prin decizia nr. 1496 din 28 iulie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă au fost admise contestațiile formulate de procurorul A. și de procurorul B. împotriva Hotărârii nr. 113 din 19 iulie 2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și în consecință, a fost anulată, în parte, hotărârea sus-menționată, în ceea ce privește dispozițiile art.3.

Ca urmare a admiterii contestațiilor a fost obligat Plenul Consiliului Superior al Magistraturii să aprobe buletinul de vot, precum și calendarul de desfășurare a turului doi al alegerilor pentru un membru procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii, precum și pentru cel de-al doilea membru procuror de la parchetele de pe lângă tribunale și să sesizeze Secția pentru procurori pentru a dispune măsurile ce se impun, în conformitate cu art. 17 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Au fost respinse contestațiile formulate de judecătorul C. și de judecătorul D. împotriva Hotărârii nr. 113 din 19 iulie 2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și a Hotărârii nr. 2000 din 19 iulie 2022 a Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

În concluzie, Înalta Curte constată că din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 17 alin. (6), art. 7 alin. (6) și (9) din Legea nr. 317/2004, art. 92 C.proc.civ., precum și ca urmare a incidenței în cauză a principiului de drept potrivit căruia legea specială derogă de la legea generală rezultă, în temeiul argumentelor deja expuse, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu are calitate procesuală activă în contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 113 din 19 iulie 2022 (art.3) și a Hotărârii nr. 114 din 19 iulie 2022 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Așa fiind, nu se mai impune analizarea celorlalte excepții invocate de părți, a susținerilor invocate pe fondul cauzei de contestatorul Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și nici a argumentelor invocate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii în combaterea contestației.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 97 pct. 4 C.proc.civ., coroborate cu art. 17 alin. (6) și art. 7 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, a respins contestația formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Hotărârii nr. 113 din 19 iulie 2022 (art.3) și a Hotărârii nr. 114 din 19 iulie 2022 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru lipsa calității procesuale active.

§ Cauze similare