ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 484/2021

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul Complexul Energetic Oltenia S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și S.C. A. S.A., a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 12576 din data de 26.01.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând anularea deciziei și reanalizarea cererii de plată precum și acordarea cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2704 din 08 iunie 2018, a admis excepția rămânerii fără obiect a capătului principal de cerere, a respins capătul principal al cererii ca rămas fără obiect, în cauza privind pe reclamanta B. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a respins cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta B. S.A. a declarat recurs.

După prezentarea situației de fapt, în motivarea recursului se arată că instanța de fond a solicitat societății reclamante să achite taxa judiciară de timbru, în cuantum de 50 RON, taxă ce a fost achitată la data de 08.03.2018, înainte ca pârâta să revoce decizia atacată.

În opinia recurentei, instanța de fond, în mod nejustificat, a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, reținând prevederile art. 454, alin. (1) din C. proc. civ.

Articolul 454, alin. (1) din C. proc. civ. prevede că pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere..."

Recurenta precizează că nu a avut decât posibilitatea de a contesta decizia atacată în termen de 10 zile, ceea ce înseamnă că prin formularea contestației intimata-pârâtă se afla de drept în întârziere.

Într-o atare situație, considerăm că intimatul-pârât nu poate fi exonerat de la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată recurenta-reclamantă a solicitat anularea Deciziei nr. 12576 din data de 26.01.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților în ceea ce privește soluția de respingere la plată a sumei de 2330 RON reprezentând despăgubire și obligarea pârâtului la plata acestei sume.

Pe parcursul litigiului pârâtul a emis Decizia nr. 14036/16.04.2018 de revocare a Deciziei nr. 12576/26.01.2018, prin care cererea de plată nr. x/01.03.2016 a fost aprobată integral la plată.

Constatând că pârâtul și-a îndeplinit obligația, instanța de fond a respins capătul principal de cerere ca rămas fără obiect, precum și cererea de obligare a intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată în raport cu dispozițiile art. 454 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere faptul că decizia atacată a fost revocată, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a constatat că până la primul termen de judecată (08.06.2018) creanța de asigurare fusese achitată, motiv pentru care a admis excepția rămânerii fără obiect a primului capăt de cerere.

Înalta Curte constată că demersul judiciar al recurentei-reclamante, în mod obiectiv nu a mai putut fi finalizat printr-o hotărâre judecătorească de obligare a autorității pârâte la satisfacerea pretențiilor deduse judecății și, prin urmare instanța de fond nici nu o putea obliga la cheltuieli de judecată, aceasta neavând o atitudine procesuală de opoziție sau de nerecunoaștere a dreptului pretins de reclamantă.

Atâta vreme cât prin prevederile art. 453 din C. proc. civ., pârâtul care a recunoscut pretențiile la prima zi de înfățișare nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult, când cererea a fost soluționată, iar intimatul-pârât a plătit integral suma solicitată.

Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2704 din 08 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2021.