ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1739/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1739/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului

față, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 357 din 07 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul

nr. 8443/30/2010, în baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat inculpatul

R.G. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinire

a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 65

alin. (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute

la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea

pedepsei principale.

S-a constatat

că infracțiunea de mai sus este concurentă cu infracțiunile pentru care a fost condamnat

inculpatul prin sentința penală nr. 423 din 23 iunie 2006 de Tribunalul Timiș, definitivă

prin decizia penală nr. 3382 din 22 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

S-a decontopit

pedeapsa rezultantă aplicată prin sentința penală nr. 423 din 23 iunie 2006 de Tribunalul

Timiș și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente de: 5 ani închisoare

și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), pedeapsă aplicată

în baza art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, republicată, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.; 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a), b), pedeapsă aplicată în baza art. 13 alin. (1), (2) din Legea

nr. 678/2001, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33

lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit toate pedepsele individualizate

mai sus în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, inculpatul urmând să

execute pedeapsa rezultantă de7 ani închisoare, cu executare în regim de detenție,

prevăzut de art. 57 C. pen.

În baza art. 71

C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b)

C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

în baza art. 35

alin. (3) C. pen., rap. la art. 65 alin. (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului

exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de

2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88

C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata executată de la data de 26

august 2007 la 29 decembrie 2009.

În baza art. 12

alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., a fost condamnat inculpatul R.A. la o pedeapsă de: 5 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată.

În baza art. 65

alin. (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute

la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după

executarea pedepsei principale.

În baza art. 13

alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost

condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de minori în formă continuată.

În baza art. 65

alin. (2) C. pen., i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute

la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după

executarea pedepsei principale.

În baza art. 7

din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de: 5 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional

organizat.

În baza art. 65

alin. (2) C. pen., i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute

la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după

executarea pedepsei principale.

În baza art. 23

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, a fost condamnat același inculpat la o

pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

În baza art. 33

lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa

cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare,

urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, cu executare

în regim de detenție, prevăzut de art. 57 C. pen.

În baza art. 71

C. pen., i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la

art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe durata executării pedepsei

rezultante principale.

În baza art. 35

alin. (3) C. pen., s-a aplicat mculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e)

C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

În baza art. 88

alin. (1) C. pen., raportat la art. 18 din Legea nr. 302/2004, cu modificările ulterioare,

s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului de la data de 01 aprilie 2009 la

14 mai 2009.

În baza art. 11

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost

achitat același inculpat pentru săvârșirea unuia dintre actele materiale privind

traficul de minori, infracțiune prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001,

privind pe partea vătămată V.M.

În baza art. 14

C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că părțile vătămate

J.N., J.L., A.S., N.C., V.M. și S.D. nu s-au constituit părții civile în cauză.

În baza art. 17

C. proc. pen., art. 348 C. proc. pen., rap. la art. 998 C. civ., a fost obligat

inculpatul R.A. la câte 4.000 euro cu titlu de daune morale pentru fiecare parte

vătămată/civilă minoră: N.F.G., J.N., J.L. și S.D.

În baza art. 19

din Legea nr. 678/2001, art. 12 din Legea nr. 39/2003, art. 25 din Legea nr. 656/2002,

toate cu aplicarea art. 118 lit. e) C. pen., a fost respinsă cererea Ministerului

Public privind confiscarea de la inculpatul R.A. a sumei de 52.500 euro.

A fost admisă

în parte cererea formulată de R.M. de restituire a bunurilor indisponibilizate cu

prilejul efectuării unei percheziții domiciliare la data de 09 iunie 2005 la domiciliul

său, bunuri evidențiate prin procesul-verbal de predare-primire din dosarul de urmărire

penală, precum și în ordonanța din 22 noiembrie 2005 a D.I.I.C.O.T.

În baza art. 329

alin. (4) C. pen., rap. la art. 19 din Legea nr. 678/2001, art. 12 din Legea

nr. 39/2003, art. 25 din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 118 lit.

e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul R.A. a sumei de 3.850 euro,

depuși în contul Băncii C.R. Timișoara la data de 13 iunie 2005, TV plat de culoare

gri, stație marca S., 10 CD-uri pentru jocuri, un DVD player, un cântar electronic

pentru persoane marca A., monitor plat culoare neagră marca S., cablu de alimentare,

tastatură calculator, mouse, unitate centrală calculator, o geantă de culoare verde

din material textil ce conține seturi de parfumuri în număr de 17, tacâmuri, radio

CD pentru auto marca P., o cutie carton ce conține o cameră video marca S., mini-DV

cu adaptor, 9 perechi pantofi sport marca A., 6 perechi pantofi sport marca N.,

2 TV marca A., un TV alb-negru marca A. portabil, aparat foto marca C., telefon

GSM marca T. cu încărcător, un expreso cafea marca K., depozitate în Camera de corpuri

declicte a I.P.J. Timiș, a unei bucăți de pandantiv, tip plăcuță, cu piatră albastră,

tip ochi, de 185,16 g. aur, acesta din urmă depus la Trezoreria Timișoara în 14

iunie 2005, precum și imobilul situat în localitatea Moravița, județul Timiș.

În baza art. 169

C. proc. pen., raportat la art. 109 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus ridicarea

sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr. 119/D/2004 din data de 22

noiembrie 2005 și restituirea următoarelor bunuri către inculpatul R.A. - cartea

de identitate pe numele acestuia, către inculpatul R.G. - a unui card bancar pe

numele inculpatului și a numitei R.M., a 36 buc. foto, reprezentând un imobil în

construcție, un număr de 3 coli format A4 în limba italiană, un pașaport pe numele

P.N., cheia autoturismului marca B. cu breloc reprezentând un ursuleț din pluș,

o brățară din aur, de 56,60 g., depusă la Trezoreria Timișoara în 14 iunie 2005,

precum și orice alte bunuri aparținând celor 3, ridicate de la aceștia și neconfîscate

prin prezenta hotărâre.

În baza art. 191

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la câte 2.000 RON cheltuieli

judiciare către stat, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor

judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Timiș nr. 18/D/P/2009, emis la data de 11

octombrie 2010, au fost trimiși în judecată inculpații R.G., pentru comiterea infracțiunii

prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și R.A. pentru comiterea infracțiunii prev.

de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut

în sarcina inculpatului R.A. că, împreună cu inculpații N.R.C., R.G. și C.A. (primul

trimis în judecată la data de 15 august 2006 în Dosarul nr. 383/D/P/2005 și ultimii

dintre ei trimiși în judecată la data de 22 iunie 2006 prin rechizitoriul nr. 119/D/P/2005),

a pus bazele constituirii unui grup infracțional organizat, inculpatul R.G. sprijinind

acest grup specializat în racolarea, cazarea și transportul a 7 părți vătămate minore

și majore în orașul Genova din Italia, unde, prin folosirea actelor de amenințare

și abuz de autoritate, le-a exploatat, fie prin practicarea prostituției, fie prin

silirea comiterii de acte de sustragere din magazine comerciale, activitate din

care a dobândit impresionante sume de bani cu care și-a construit un imobil tip

vilă și și-a achiziționat bunuri pe care le deține și folosește, cunoscând că provin

din comiterea infracțiunii de trafic de persoane și traficul de minori.

Analizând materialul

probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv declarațiile

inculpatului R.G., ale lui C.A., procesul-verbal de redare a stenogramelor de interceptare

telefonică, plângerile și declarațiile părților vătămate A.S., N.F., S.D., N.C.,

J.N., J.L., declarațiile martorilor N.A., B.M.O., R.M., B.S., T.A.E., A.E., F.M.,

B.F., B.L.M., B.E., T.A.E., S.F., C.G., M.P.R., R.C., procesul-verbal de constatare,

procesele-verbale de percheziție domiciliară, precum și orice alte înscrisuri, prima

instanță a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 22

iunie 2005, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Timiș a finalizat cercetările în Dosarul

nr. 119/D/P/2005 privind pe inculpata C.A. și învinuitul R.G., față de care s-a

întocmit rechizitoriu sub acuzația de trafic de persoane și trafic de minori în

formă continuată. Tribunalul Timiș, în baza sentinței penale nr. 423/P din 23

iunie 2006, a condamnat inculpata C.A. și inculpatul R.G. la câte o pedeapsă privativă

de libertate de 7 ani închisoare fiecare, sentință rămasă definitivă prin decizia

nr. 3382 din 22 iunie 2007 a Înaltei Curți de.Casație și Justiție, pentru comiterea

infracțiunilor prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și

art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

Prin același rechizitoriu,

respectiv nr. 119/D/P/2005, Biroul Teritorial Timiș a dispus disjungerea cauzei

față de inculpații R.A., R.G. și N.R.C. (actualmente R.C., arestat în altă cauză)

în vederea continuării urmăririi penale într-un dosar separat, care a fost înregistrat

la aceeași unitate sub nr. 383/D/P/2005, ca urmarea faptului că pe numele inculpaților

R.A. și N.R.C., Tribunalul Timiș a emis la data de 12 aprilie 2005 două mandate

de arestare preventivă în lipsă, având în vedere probele de vinovăție și sustragerea

lor de la urmărirea penală.

În ceea ce-l privește

pe inculpatul N.R.C., acesta a fost trimis în judecată la data de 15 august

2006 prin rechizitoriul cu nr. 383/D/P/2005, pentru comiterea infracțiunilor prev.

de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001,

art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.,

cauza aflându-se în prezent a treia oară în rejudecare la Tribunalul Timiș.

Prin rechizitoriul

nr. 383/D/P/2005 s-a dispus disjungerea cauzei față de inculpații R.A. și R.G. sub

aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr.

678/2001 și art. 7 din Legea nr. 39/2003. De asemenea în dosarul format după disjungere,

respectiv nr. 18/D/P/2009, s-a dispus începerea urmăririi penale și efectuarea de

cercetări specifice față. de inculpatul R.A. sub aspectul comiterii infracțiunii

prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002.

Din analiza actelor

de urmărire penală administrate în cauză s-a reținut că la data de 26 noiembrie

2004 martora N.A. s-a adresat cu o plângere penală organelor de poliție din cadrul

B.C.C.O. Timișoara, solicitând cercetarea și tragerea la răspundere penală a familiei

R., formată din R.A., N.R.C., concubina acestuia, C.A. și R.G. (tatăl), sub aspectul

comiterii infracțiunii de trafic de persoane și trafic de minori. Ceea ce a determinat-o

pe aceasta să facă apel la organele competente, au fost repetatele apeluri telefonice

pe care fiul ei, N.F.G., în vârstă de 16 ani plecat la aceștia în Italia, i le-a

adresat, acesta destăinuindu-i că R.G. și N.C. l-au transportat în orașul Genova

la locuința lor, unde l-au obligat să sustragă bunuri din centre comerciale, iar

banii obținuți să intre în bugetul lor comun.

Din analiza materialului

probator administrat în cauză, s-a observat faptul că începând din anul 2003 frații

R. au hotărât să întreprindă diferite activități care să le permită obținerea de

venituri financiare avantajoase, dar care să nu implice un efort fizic din partea

lor, astfel că au convenit de comun acord să se orienteze spre o muncă cu implicații

și în teritorii străine unde aceasta are o mai mare arie de răspândire și căutare

și anume atragerea tinerilor cu probleme familiale și în special financiare, pe

care să-i ademenească prin promisiuni de asigurare a unor locuri de muncă bine plătite,

iar odată atrași, să-i exploateze fie prin comiterea actelor de furt din magazine,

fie prin practicarea prostituției, în funcție de sexul persoanei.

Pentru ca afacerea

să aibă succes cei doi au stabilit atât modul în care vor demara „lucrarea”, precum

și persoanele care să-i sprijine, iar aceștia nu puteau face parte din exterior,

ci numai din cadrul familiei, respectiv tatăl lor R.G. și concubina unuia dintre

ei și anume C.A. În acest mod au pus bazele unui adevărat grup infracțional a cărei

activitate se desfășura în modul următor: inculpații R.A., N.C. și C.A. racolau

victimele, iar R.G. era cel care le caza la locuința sa din localitatea Moravița,

până la obținerea documentelor de călătorie pentru cele care nu le aveau, pentru

ca ulterior frații R. să se ocupe de aducerea și transportul lor în Italia, cazarea

la locuința lor închiriată și în final exploatarea.

Analizând avantajele

deosebite pe care urmau să le aibă din aceste afaceri, N.C. împreună cu R.A. s-au

deplasat în Italia, stabilindu-se în orașul Genova unde au reușit să intre în relații

de „afaceri” cu persoane genoveze interesate și ele de acest mod rapid de îmbogățire,

fără prea mult efort fizic din partea lor, astfel că omul de încredere și sfătuitorul

de bază al inculpaților s-a dovedit a fi T.M.

Inculpatul R.A.

a revenit în cursul anului 2003 în România la locuința părinților lui din localitatea

Moravița, unde a „intrat în tratative” cu partea vătămată N.F.G. în vârstă de 16

ani pe care, sub promisiunea asigurării unui loc de muncă în calitate de îngrijitor

de animale la ferma sa din Genova și a unui salariu lunar de 500 euro, l-a transportat

în Italia în cursul lunii august 2003. Surpriza a fost deosebit de neplăcută pentru

minor atunci când a constatat cu stupoare că nu avea nici un loc de muncă asigurat

și cu atât mai puțin un salariu, deoarece rolul lui era acela de a sustrage bunuri

din centre comerciale pe care să le aducă la domiciliul inculpaților R.A. și N.C.

Nici nu se punea în discuție existența vreunui refuz din partea acestuia deoarece

datoria de 400 euro făcută cu transportul și taxele de drum trebuia stinsă, iar

amenințările cu scosul în stradă, fără hrană și sesizarea autorităților italiene

l-au convins pe minor că nu are altă soluție decât să se supună.

Văzându-se în

această situație fără ieșire, fără bani și în plus dator vândut, minorul N.F.G.

a început să sustragă produse din magazinele comerciale pe care soția inculpatului

R.A., respectiv R.M. i le alegea de pe rafturi și i le punea în coș înainte de a

părăsi magazinul. Acesta a fost surprins de poliția italiană în timp ce sustrăgea

din magazin, dar datorită vârstei a fost lăsat liber. Fiind însă surprins de mai

multe ori sustrăgând bunuri, în final minorul a fost reținut și i s-a aplicat o

pedeapsă privativă de libertate de 55 zile, cu obligația de a părăsi teritoriul

Italiei în timp de 15 zile și aceasta numai în prezenta unui membru de familie major.

În această situație,

inculpatul N. și fratele său R.A. au luat legătura telefonică cu părinții minorului

și le-a cerut acceptul venirii în Italia a surorii majore N.S., urmând ca după eliberarea

minorului cei doi să revină în țară. Acest lucru nu s-a mai întâmplat deoarece inculpații

N.C. și R.A. nu i-au mai permis acesteia să părăsească țara și folosind aceleași

metode de intimidare respectiv existența unei datorii de 200 euro pentru transport,

maltratarea și denunțarea la politia italiană, au reușit s-o rețină pe partea vătămată

N.S. (actualmente A.), în vârstă de 23 ani, pe care au silit-o să continue munca

fratelui ei, aceea de a sustrage bunuri din centre comerciale. Ulterior, victima

a fost obligată să practice prostituția pentru achitarea datoriei, în final ea fiind

vândută unor cetățeni albanezi contra sumei de 2.500 euro.

Folosind aceleași

metode, cei doi inculpați l-au ademenit și pe un alt frate a celor două victime,

și anume N.C. care, după ce a ajuns în orașul Genova, a fost obligat să sustragă

bunuri din magazine comerciale, însă a fost depistat rapid, iar pentru că autoritățile

italiene au remarcat dezvoltarea acestor activități ilegale, l-au expulzat după

24 de ore.

Inculpații N.C.

și R.A. au „delegat-o” pe concubina primului, respectiv C.A., să revină în țară

pentru a continua munca de racolare a tinerilor din România, dornici de a pleca

la muncă în străinătate, iar apoi, prin intermediul lor, să-i transporte în Genova.

Astfel, în cursul

lunii octombrie 2004 aceasta a reușit să stabilească o relație de amiciție cu sora

mai mică a fraților N., și anume minora S.D., pe care a convins-o să-și părăsească

familia și să se stabilească la locuința lui R.G. din localitatea Moravița până

la plecarea în Genova, timp în care C.A., finanțată de inculpatul N.C., a urgentat

obținerea documentelor de călătorie atât pentru S.D., cât și pentru minora J.L.,

în vârstă de 17 ani, celor două făcându-le promisiuni de asigurare a unor locuri

de muncă în calitate de ospătăriță și menajeră.

În același context,

inculpații au reușit să o ademenească și pe sora mai mică a victimei J.L. și anume

pe J.N. în vârstă de 15 ani pe care, după ce a convins-o cu ușurință de loialitatea

inculpatului N.C., C.A. a trimis-o acestuia în Genova la data de 21 ianuarie 2005.

Organele de urmărire

penală susțin că același truc l-au folosit inculpații și în cazul părții vătămate

V.M., pe care ar fi reușit să o scoată din țară, în cursul lunii ianuarie 2005,

după ce în prealabil au găzduit-o la locuința lui R.G. din localitatea Moravița

până la obținerea pașaportului de călătorie.

În condițiile

în care activitatea infracțională a grupului inculpaților s-a amplificat, autoritățile

române au intrat în legătură cu autoritățile italiene, reușindu-se astfel obținerea

unor note informative relevante în cauză. Astfel, în dimineața zilei de 15

martie 2005, o patrulă a carabinierilor a găsit-o pe J.L. în liftul unui imobil

în care locuia inculpatul N., complet dezbrăcată și purtând urme vizibile de lovituri,

inclusiv arsuri de țigară vizibile pe tot corpul. După spitalizarea sa, J.L. a indicat

faptul că cel care i-a creat leziunile a fost inculpatul N., care i-a aplicat acest

tratament ca urmare a refuzului ei de a continua să practice prostituția în folosul

lui. Pe baza acestor informații, autoritățile italiene i-au reținut pe inculpat

și pe partea vătămată S.D. După efectuarea cercetărilor în cauză, partea vătămată

S.D. a fost eliberată, inculpatul fiind condamnat la pedeapsa închisorii pentru

comiterea infracțiunii de vătămare corporală.

În ceea ce privește

infracțiunea de trafic de persoane, aceasta este o infracțiune comisivă, putându-se

realiza prin mai multe acțiuni alternative, respectiv prin recrutarea, transportarea,

transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau

prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate

sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima

voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase

pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane.

Esențial pentru existența infracțiunii este scopul urmărit prin realizarea acțiunilor

mai sus indicate, și anume exploatarea persoanei victime a infracțiunii.

În ceea ce privește

noțiunea de „exploatare”, aceasta este definită prin dispozițiile art. 2 din Legea

nr. 678/2001 ca fiind și executarea de servicii în mod forțat sau obligarea la practicarea

prostituției, ori efectuarea unor activități prin care se încalcă drepturi și libertăți

fundamentale ale omului.

Raportat la materialul

probator administrat în cauză, prima instanță a constatat că fapta inculpatului

R.A. de a recruta și caza părțile vătămate N.C., N.F., A.S., S.D., J.L. și J.N.,

prin înșelăciune, promițându-le găsirea unor locuri de muncă bine plătite în Italia,

în scopul exploatării lor prin obligarea la practicarea prostituției sau la comiterea

unor acte de sustragere de bunuri din magazine, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

În acest sens

au fost observate mai întâi declarațiile părților vătămate în cauză.

Astfel, partea

vătămată N.F. a menționat faptul că în luna august 2003 atât inculpatul R.A., cât

și fratele său N.R.C., i-au cerut fratelui său N.C. să meargă cu ei în Italia, unde

îi vor găsi un loc de muncă bine plătit. Întrucât fratele său nu a dorit să plece,

a acceptat el, și pentru că nu avea bani de pașaport, de acesta s-a ocupat R.A.

Ajuns în Italia, N.F. a precizat că a fost cazat într-un apartament închiriat de

N.C., iar acolo a fost obligat, prin amenințări, să sustragă bunuri din magazine,

aspect confirmat și de autoritățile italiene, care într-un final l-au reținut pe

N.F. ca urmare a furturilor repetate din magazine.

Susținerile lui

N.F. sunt confirmate și de N.C., care a precizat că inițial el nu a dorit să plece

în Italia, în locul său plecând fratele lui, respectiv N.F. însă, la insistențele

inculpaților N. și R.A. a acceptat în final să meargă la Genova în luna decembrie

2003, unde inculpatul N. i-a asigurat cazarea, fiind și el obligat să fure din magazine

de către inculpatul R.A.

Așa cum s-a arăt

mai sus, autoritățile italiene au procedat la reținerea minorului N.F. Acestuia

i s-a aplicat o pedeapsă privativă de libertate și i s-a pus în vedere să părăsească

teritoriul Italiei în termen de 15 zile după eliberare, însă numai în prezența unui

major din familie. În aceste condiții, potrivit declarațiilor părții vătămate A.S.,

a fost contactată de inculpații N. și R.A., care i-au cerut să vină în Italia pentru

a-l lua pe N.F. Inițial, aceasta a arătat că primise o scrisoare de la fratele său,

acesta comunicându-i că a fost obligat de cei doi inculpați să fure din magazine.

Partea vătămată a mai precizat că a plecat în Italia împreună cu martora B.E., aceasta

spunându-i că pleacă în Italia la furat, fiind racolată în acest sens de către inculpatul

N. Odată ajunsă în Italia, partea vătămată a menționat că a fost obligată de către

N.C. și R.A. să fure din magazine, sub pretextul că trebuie să-și achite cheltuielile

de transport. Partea vătămată a subliniat că ambii inculpați au exploatat-o, inculpatul

N. reținându-i și pașaportul. În sfârșit, partea vătămată a menționat că, întrucât

nu s-a descurcat cu furturile din magazine, a fost obligată să se prostitueze în

folosul inculpaților, ulterior ea fiind vândută unor cetățeni albanezi pentru suma

de 2.500 euro de către concubina inculpatului N., respectiv C.A.

La rândul său,

partea vătămată S.D. a precizat că a fost racolată de către concubina inculpatului

N., C.A. Aceasta i-a cerut să meargă în Italia la inculpatul N., unde să fure din

magazine, iar o parte din bani urmând să-i revină. Fiind într-o situație materială

disperată, partea vătămată a acceptat, motiv pentru care inculpatul N. i-a plătit

pașaportul și transportul. Odată ajunsă în Italia, inculpatul i-a cerut să se prostitueze

și deoarece a refuzat, a amenințat-o și a bătut-o. În aceste condiții, victima a

arătat că a acceptat să se prostitueze, locuind într-un apartament închiriat de

către inculpat, împreună cu J.L. și o altă fată pe nume M. Partea vătămată a mai

arătat că înainte de a fi nevoită de N. să-se prostitueze, mergea cu nevasta lui

R.A. la furat din magazine.

În sfârșit, partea

vătămată J.N. a declarat, în cursul urmăririi penale, că numita C.A. a dus-o în

Italia, promițându-i că astfel își va vedea sora, respectiv pe numita J.L., care

ar fi stat anterior plecării la locuința lui R.G. În momentul în care a ajuns în

Italia, ea a fost dusă la apartamentul inculpatului N., ulterior inculpatul trimițând-o

la furat din magazine, în caz de refuz amenințând-o cu bătaia. După ce a fost prinsă

de carabinieri, a fost dusă de către numita A., soția lui R.G., la R.A. De asemenea,

partea vătămată a mai precizat că, din câte cunoaște, și alte fete din România au

fost aduse de către concubina inculpatului N. la locuința acestuia din Italia.

Sub aspectul celor

afirmate de către părțile vătămate, s-a observat faptul că la dosarul de urmărire

penală există anumite declarații notariale, prin care părțile vătămate N.C. și N.F.

au încercat să justifice declarațiile lor anterioare ca fiind un act de răzbunare

împotriva inculpaților pentru că nu le-au găsit locuri de muncă în Italia. Fiind

audiați sub acest aspect, atât cele două părți vătămate, cât și mama acestora, martora

N.A., au precizat că declarațiile notariale nu corespund adevărului, fiind rezultatul

presiunilor exercitate asupra lor de tatăl inculpatului, care le-a oferit bani pentru

a-și schimba declarațiile, ulterior recurgând la amenințări grave la adresa familiei

lor și aceasta în condițiile în care surorile lor se aflau încă în Italia, astfel

că au fost nevoiți să dea acele declarații.

Faptul că inculpatul

R.A. se ocupa cu racolarea și transportul unor tineri defavorizați în Italia, unde

erau exploatați, este confirmat și de celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, martora

R.M. a reliefat faptul că inculpatul R.A., împreună cu C.A. și N.C., au insistat

ca ea să plece în Italia, promițându-i un loc de muncă. Ea a menționat în final

că a refuzat să mai plece, întrucât membri familiei N. i-au povestit ce au pățit

în Italia.

De asemenea, martora

N.A., mama numiților N.F.G., N.C., A.S. și S.D., confirmă spusele copiilor săi,

arătând că fiica sa a stat ascunsă cca. o săptămână în locuința lui R.G., lucru

care s-a întâmplat și cu alte persoane, ceilalți 3 fiind duși de către inculpatul

R.A. în Italia pentru a fura din magazine și a se prostitua, lucru care s-a și întâmplat.

Totodată, martora

A.E., mama părților vătămate J.L. și J.N., a precizat că fiicele ei au fost duse

în Italia, unde au fost obligate să se prostitueze în favoarea fraților R., în vreme

ce martorul T.A.E., fosta concubină a unui alt frate al inculpatului N., respectiv

R.G., a precizat că C. și A. racolau tineri din România, pe care îi duceau în Italia

și îi obligau să fure din magazine, lucru pe care l-a făcut și ea.

Martora B.M.O.

a precizat că inculpatul N. i-a cerut să plece cu el în Italia, unde să practice

pentru el prostituția și pentru că a refuzat, a amenințat-o, aceleași aspecte fiind

relatate și de mama acesteia, respectiv martora B.S. Cele două persoane nu au putut

da relații despre inculpații R.A. și R.G., ultimul fiind consăteanul lor. Tot astfel,

martora P.S.A., concubina fratelui G., care a stat un timp în Italia împreună cu

G. și cu R.A. și soția sa, în locuința respectivă nu a văzut să se perinde persoane

din România. Martorul C.G. a stat 3 zile în Italia la locuința lui R.A., fiind în

căutarea unui loc de muncă, iar în acest timp nu a văzut fluctuație, de persoane.

Martora S.F., soacra celui din urmă, a afirmat că frații R. sunt oameni buni și

că lucrează în zidărie în Italia, lucru posibil, de altfel, însă, acest lucru nu-i

împiedica să desfășoare și celelalte activități ilicite.

În sfârșit, existența

infracțiunii de trafic de persoane este confirmată și prin procesul-verbal de constatare

prin care organele de urmărire penală au preluat anumite date și informații obținute

de autoritățile italiene în cadrul anchetei pe care o desfășurau în Italia. Astfel,

din conținutul convorbirilor interceptate de autoritățile italiene, rezultă că la

data de 04 februarie 2005 R.A. a fost apelat de cetățeanul italian T.M., iar R.A.

se plânge de faptul că autoritățile române i-au pus sechestrul pe imobilul său tip

vilă situat în localitatea Moravița, județul Timiș, iar interlocutorul său îl consolează

afirmând că cuvântul părților vătămate nu valorează. R.A. îl asigură că aceste persoane

care au vorbit sunt multe și au afirmat că el împreună cu fratele lui N.C., le-au

adus în Italia și le-au obligat să lucreze. T. încearcă să-l consoleze pe R.A. afirmând

că acei „bastarzi” ar putea să retragă totul, dar R.A. înțelegând aluzia lui T.,

îi răspunde că „ce ar putea rezolva dacă-i va ucide...” și continuă cu faptul că-i

pare rău pentru tot ce s-a întâmplat, dar el nu poate să facă acest lucru, iar T.

îi reproșează că „așa se întâmplă dacă s-a lucrat fără creier...”; tot astfel, la

aceeași dată N.C. a discutat cu fratele său, R.A., despre faptul că părțile vătămate

N.F. și N.C. au dat declarații organelor de urmărire penală. Inculpatul N. a menționat

că nu există dovezi, însă a recunoscut că numita C.A. a vândut-o pe A.S. unor albanezi.

De asemenea, inculpatul a mai arătat că s-a gândit la angajarea unei persoane pentru

a-l face pe N.C. să nu mai dea declarații, pentru ca ulterior, tot el să afirme

că este absolut necesar ca numita C.A. să fie eliberată, pentru că altfel va fi

foarte rău pentru ei.

În dosarul de

față, inculpatul R.A. nu a putut fi audiat, sustrăgându-se cercetărilor. Acesta

se află la muncă în Italia și are emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă.

Inculpatul R.G.

a dat declarații în ambele faze procesuale și a arătat că nu se consideră vinovat

pentru trafic de persoane, deși a fost condamnat pentru această faptă, și nici pentru

că și-ar fi ajutat fii în acest sens, nu a cazat la locuința sa pe numitele V.M.,

S.D. și J.L. cu scopul de a fi duse la fiii săi în Italia pentru a fi exploatate,

însă a acceptat posibilitatea ca acest lucru să se fi întâmplat, fără știrea lui,

autoarea fiind C.A., care le putea ascunde în camera în care locuia împreună cu

N.C., în același imobil cu inculpatul, iar datorită configurației încăperilor din

imobil, astfel cum reiese din schița depusă de inculpat la ultimul termen de judecată,

camerele necomunicând între ele nici direct, nici indirect, nu avea cum să știe

ce se întâmplă în camera alăturată a fiului său, aceasta având intrare separată.

Susținerile inculpatului

sunt neverosimile și greu de crezut, în condițiile în care, astfel cum se observă

din schița despre care s-a făcut vorbire anterior, cele două încăperi în care locuia

inculpatul R.G. și respectiv C.A. și N.C. comunică printr-un hol comun cu baia și

bucătăria de la imobil, iar cazarea părților vătămate era necesară pentru întocmirea

actelor pentru ca acestea să poată ajunge în Italia, operațiune ce presupune o anumită

durată de timp, de exemplu partea vătămată S.D. afirmând că după cca. 2 săptămâni

după ce a stat la casa socrilor numitei C.A., a plecat în Italia, astfel că prezența

unor persoane străine în imobil era imposibil să treacă neobservată.

Mai mult decât

atât, inculpatul G.R. a fost condamnat definitiv pentru infracțiunile de trafic

de persoane și minori, prin sentința penală nr. 423 din 23 iunie 2006 de Tribunalul

Timiș, definitivă prin decizia penală nr. 3382 din 22 iunie 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, astfel că această hotărâre beneficiază de autoritate

de lucru judecat, ceea ce presupune că exprimă adevărul, iar faptele nu mai pot

fi puse în discuție.

De asemenea, declarația

dată de către martorul R.C., fiul și fratele inculpaților din prezenta cauză, arată,

în esență, că cei doi inculpați nu au avut vreo implicare infracțională, el și C.A.

fiind cei care au dus părțile vătămate în Italia pentru a fura și a se prostitua,

existând în acest sens acordul lor. Deși martorul a încercat să îi disculpe pe cei

doi inculpați, explicând că plângerile părților vătămate A.S., N.F. și C. se datorează

dorinței de răzbunare a numitei S.D., care le-a determinat să recurgă la acest gest,

întrucât el s-a despărțit de aceasta pentru o altă femeie, lucru posibil, de altfel,

însă eventuala inițiativă a acestei din urmă părți vătămate nu înlătură adevărul

din conținutul declarațiilor celorlalte părți vătămate, care se coroborează și cu

celelalte probe din dosar.

Declarațiile lui

R.G. și R.C. prima instanță Ie-a înlăturat, considerându-le subiective și părtinitoare,

justificate într-o oarecare măsură de legătura de sânge care există între inculpați

și martor și care nu se coroborează cu alte probe din dosar.

Martorii propuși

în apărare, M.P.R. sau B.F., destul de apropiați cu familia inculpaților, au relatat

că nu au cunoștință de săvârșirea vreunei activități ilicite de către cei doi inculpați,

primul cunoscându-i pe cei doi inculpați în perioada mai actuală care excede interesului

pentru prezenta cauză, iar ultimul, vechi prieten cu inculpatul R.G., a afirmat

subiectiv că în imobilul în care locuia inculpatul în Moravița, în cursul vizitelor

săptămânale pe care i le făcea, nu au observat nimic suspect sau prezența vreunor

persoane străine.

Toate aceste probe

enumerate mai sus au condus la formarea convingerii primei instanțe că fapta inculpatului

R.A. așa cum a fost indicată anterior, întrunește, din punct de vedere obiectiv,

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea

nr. 678/2001.

Întrucât așa cum

rezultă din probele administrate în cauză, la desfășurarea activității infracționale,

inculpatul a fost sprijinit și de alte persoane, respectiv coinculpații C.A., R.C.

și R.G., prima instanță a apreciat că în cauză sunt îndeplinite și cerințele prevăzute

de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Sub aspectul laturii

subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, el având reprezentarea faptului

că părțile vătămate au fost duse în Italia pentru a fi exploatate în folosul său,

rezultat urmărit prin desfășurarea activității ilicite.

Raportându-se

la condițiile de existență ale infracțiunii continuate, respectiv unitatea de subiect

activ, unitatea de rezoluție infracțională și pluralitatea de acte de executare,

prima instanță a reținut în sarcina inculpatului și prevederile art. 41 alin.

(2) C. pen., constatând că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, care a fost

suficient de determinată și care s-a menținut în linii generale pe parcursul desfășurării

întregii activități infracționale, inculpatul a exploatat părțile vătămate A.S.

și N.C., fiecare dintre actele realizate întrunind, din punct de vedere obiectiv

și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 din

Legea nr. 678/2001.

În același sens,

în condițiile în care la data desfășurării activității infracționale, părțile vătămate

J.N., J.L., N.F. și S.D. erau minore, prima instanță a apreciat că fapta inculpatului

de a racola, transporta și găzdui aceste părți vătămate, în scopul exploatării lor,

întrunește, atât sub aspectul laturii obiective, cât și a laturii subiective, elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001,

materialul probator fiind analizat mai sus, făcând și în privința acestei infracțiuni

aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește

situația părții vătămate V.M., prima instanță a reținut că unul dintre principiile

fundamentale în cadrul procesului penal, este cel al prezumției de nevinovăție,

consacrat prin dispozițiile art. 5

2

C. proc. pen. și art. 6 alin.

(2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În conformitate cu acest principiu,

orice persoană este considerată nevinovată până la dovedirea vinovăției sale în

cadrul unui proces public, desfășurat cu respectarea garanțiilor dreptului la apărare.

Prezumția de nevinovăție

este o prezumție simplă, ce poate fi răsturnată, însă numai prin prezentarea unor

probe certe de vinovăție. În acest sens, s-a observat faptul că în situația condamnării

inculpatului, instanța are obligația de a dovedi fără echivoc vinovăția inculpatului,

întrucât în situația existenței unor dubii sub acest aspect, acestea vor fi interpretate

în favoarea inculpatului.

Pornind de la

aceste premize, prima instanță a constatat că în prezenta cauză nu există suficiente

dovezi care să confirme săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de trafic de

minori față de partea vătămată V.M. Aceasta nu a fost audiată nici în cursul urmăririi

penale și nici în cursul judecății, iar singurele probe care se referă la aceasta

sunt declarațiile mamei ei din cursul urmăririi penale. Astfel, martora F.M. a precizat

că la un moment dat fiica ei a dispărut de acasă. De la anumite persoane, care nu

au fost identificate, ea ar fi aflat că V.M. este plecată în Italia împreună cu

numita J.N. și cu inculpatul N., pe care l-a desemnat după porecla sa. Aceeași persoană

a mai arătat că bănuiește că fiica ei este ținută forțat în Italia, în ciuda faptului

că a sunat-o și i-a spus că îi este bine. Aceste presupuneri ale mamei părții vătămate,

neconfirmate de alte probe, nu pot conduce la răsturnarea prezumției de nevinovăție,

aspect acceptat chiar și de organele de urmărire penală care nici nu au propus-o

ca martor.

Este adevărat

faptul că la un moment dat, în cursul urmăririi penale, partea vătămată S.D. a precizat

că a locuit în apartamentul închiriat de inculpate împreună cu o persoană pe care

o chema M., fără să ofere alte detalii. Deși organele de urmărire penală s-au aflat

în Italia și ar fi avut posibilitatea să procedeze la audierea acesteia, nu au făcut-o,

astfel că simplele declarații ale mamei părții vătămate V., care nu știe în ce condiții

a plecat fiica ei din țară, posibil cu un băiat căruia i se spune „P.” care a dus-o

în Italia, și ale părții vătămate S.D., care arată că este posibil ca una dintre

fetele cu care a stat în apartament să fi fost o anumită „M.”, fără a oferi alte

date de identificare, nu sunt suficiente pentru a răsturna prezumția de nevinovăție

de care beneficiază inculpatul, eventuala implicare putând fi a inculpatului N.,

și nu a inculpatului R.A., motiv pentru care, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., prima instanță a dispus

achitarea numitului R.A. pentru săvârșirea unuia dintre actele materiale privind

traficul de minori, faptă prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

În ceea ce privește

infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, aceasta se poate realiza

printr-o acțiune de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat,

ori de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup.

Pe de altă parte,

dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 definesc grupul infracțional organizat

ca fiind un grup structurat, format din 3 sau mai multe persoane, care există pentru

o anumită perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau

mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar

sau alt beneficiu material, fiind de subliniat și faptul că potrivit art. 2

lit. b) pct. 12 infracțiunea de trafic de persoane este menționată ca fiind o infracțiune

gravă, ce poate intra în scopul unui grup infracțional organizat.

Raportat la materialul

probator administrat în cauză și analizat deja, prima instanță a constatat că fapta

inculpatului R.A. de a iniția constituirea unui grup infracțional organizat, din

care fac parte și. concubina sa C.A., fratele său N.C. și tatăl său R.G., acesta

din urmă sprijinindu-i pe ceilalți în sensul găzduirii la locuința sa pe numitele

S.D. și J.L., până la întocmirea actelor și ducerea lor în Italia în vederea exploatării,

cunoscând, totodată, modul în care fii săi își asigurau sursele de venit, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Existența acestui

grup a fost confirmată de toate părțile vătămate audiate în cauză. Acestea au menționat

că inculpatul avea sarcini bine definite în cadrul grupului, el activând în ceea

ce privește racolarea, transportul și organizarea sustragerii bunurilor din magazine.

Este evident că grupul a acționat o perioadă mai îndelungată de timp, începând cu

luna august 2003, când s-a demarat activitatea de racolare și până în momentul revenirii

părților vătămate în țară sau plecării către alte destinații străine, ianuarie 2005.

De asemenea, probele

administrate în cauză au confirmat faptul că toți membri grupului au acționat în

mod coordonat, axându-și eforturile în direcția racolării unor tineri care proveneau

din familii cu probleme financiare evidente, pe care, profitând de naivitatea lor

și de dorința de a câștiga sume mari de bani și sub promisiunea găsirii unor locuri

de muncă în Italia, i-au transportat la Genova, unde i-au exploatat în folosul lor

personal.

Sub aspectul laturii

subiective, și această infracțiune a fost comisă de cei doi inculpați cu intenție

directă, ei cunoscând scopul ilicit al grupului pe care l-a constituit.

În sfârșit, în

ceea ce privește infracțiunea de spălare de bani, reținută în sarcina inculpatului

R.A., potrivit dispozițiilor art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, aceasta se

poate realiza prin dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea

provin din comiterea unor infracțiuni.

Ținând seama de

materialul probator administrat în cauză și deja analizat mai sus prima instanță

a constatat că fapta inculpatului R.A. de a primi bunurile sustrase din magazinele

din Italia, cunoscând proveniența acestora, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de spălare de bani, și în acest caz putând fi reținută intenția directă

ca modalitate a vinovăției.

Astfel, părțile

vătămate N.C., N.F., A.S., J.N., S.D. au subliniat în repetate rânduri că toate

bunurile sustrase din magazine, sau banii obținuți de pe urma practicării prostituției,

au fost predate atât inculpatului R.A., cât și celorlalți coinculpați. Părțile vătămate

au mai indicat faptul că inculpatul cunoștea proveniența acestor bunuri, chiar el

fiind cel care îi trimitea la furat sau le obliga pe fete să practice prostituția.

Chiar dacă susținerile

părților vătămate referitor la sumele de bani obținute sunt greu de crezut, cert

este că inculpatul a primit bunuri provenite din comiterea de infracțiuni, cunoscând

proveniența acestora.

Acest aspect este

confirmat și procesul-verbal de percheziție domiciliară efectuat la imobilul aparținând

părinților inculpatului. Părțile vătămate au menționat că o parte din bunurile sustrase

și din sumele de bani au fost trimise în România, la imobilul părinților inculpatului.

Cu ocazia efectuării percheziției la acest imobil au fost descoperite o serie de

bunuri și o sumă mare de bani a căror proveniență nu a putut fi justificată. în

condițiile în care tatăl inculpatului, R.G., care face parte din grupul infracțional,

a declarat că aceste bunuri au fost trimise de fii săi din Italia, este suficient

pentru a forma convingerea instanței că în detenția inculpatului s-au aflat bunuri

provenite din comiterea de infracțiuni.

Pentru toate aceste

considerente, prima instanță a dispus condamnarea inculpaților pentru săvârșirea

infracțiunilor reținute în sarcina lor prin actul de sesizare, cu excepția actului

material de trafic de minori referitor la partea vătămată V.M.

La individualizarea

judiciară a pedepselor ce au fost aplicate, prima instanță a ținut seama de criteriile

generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol

social al faptelor comise, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea penală.

În ceea ce-l privește

pe inculpatul R.A., acesta nu a putut fi audiat, sustrăgându-se cercetărilor, posibil

pentru a nu fi încarcerat, întrucât există un mandat de arestare emis în lipsă pe

numele lui, iar din analiza fișelor de cazier rezultă că acesta a fost condamnat

în țară la libertate supravegheată în timpul minorității pentru fals material și

uz de fals, iar în Italia nu este cunoscut cu antecedente penale.

Din înscrisurile

depuse de inculpat, prin avocat, în circumstanțiere, reiese că inculpatul, în vârstă

de 36 de ani, lucrează la o societate din Italia și are în întreținere 3 copii minori.

În același sens

a fost audiat și martorul M.P.R. care a afirmat că îl cunoaște de 4 ani de zile

pe inculpatul R.A. din Italia, acesta din urmă fiind șeful lui de echipă la locul

comun de muncă, este apreciat de conducerea firmei și este singurul întreținător

de familie.

Inculpatul R.G.,

deși s-a prezentat la toate termenele de judecată în fața instanței de judecată,

pe parcursul întregului proces a adoptat un comportament nesincer, nerecunoscând

săvârșirea faptelor și încercând să intimideze părțile vătămate prin exercitarea

direct și indirect a unor presiuni asupra acestora, ceea ce reliefează o periculozitate

și mai mare a acestuia. Fiind suferind de o serie de afecțiuni, în prezent este

pensionat de boală, având 63 de ani.

Pentru aceste

considerente, în vederea atingerii scopului pedepsei așa cum acesta este stabilit

prin dispozițiile art. 52 C. pen., observând și prevederile art. 42 C. pen. referitoare

la sancționarea infracțiunii continuate, prima instanță a constatat ca fiind necesară

aplicarea unor sancțiuni privative de libertate, respectiv 5 ani închisoare pentru

traficul de persoane, 6 ani închisoare pentru traficul de minori, 5 ani închisoare

pentru constituirea unui grup infracțional organizat și 3 ani închisoare pentru

spălare de bani, în ceea ce-l privește pe inculpatul R.A. și 5 ani închisoare pentru

sprijinirea unui grup infracțional organizat, pentru inculpatul R.G.

În privința infracțiunilor

de trafic de persoane, trafic de minori și constituire/sprijinire a grupului infracțional

organizat, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 65 C. pen., prima instanță

le-a aplicat inculpaților pedepsele complementare a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) pentru o perioadă de 4 ani,

în cazul inculpatului R.A. și art. 64 lit. a) teza a II-a, b) pentru o perioadă

de 2 ani, în cazul inculpatului R.G., după executarea pedepsei principale. Interzicerea

exercitării drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator în

cazul primului inculpat se justifică prin gravitatea deosebită a faptelor comise

de inculpatul R.A., săvârșirea unor infracțiuni de trafic de minori, prin care s-a

încălcat în mod grav libertatea individuală și sexuală a unor persoane care nu au

împlinit vârsta de 18 ani, făcându-l pe inculpat nedemn să mai exercite asemenea

drepturi.

În temeiul

art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., prima instanță a aplicat

inculpatului R.A. pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare, la care a adăugat

un spor de 1 an închisoare, care să reprezinte și un echivalent al pedepselor ce

nu vor mai fi executate ca urmare a contopirii, astfel că în final inculpatul R.A.

va executa pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, în regim de detenție.

În ceea ce-l privește

pe inculpatul R.G., prima instanță a constatat că infracțiunea de mai sus reținută

în sarcina sa este concurentă cu infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul

prin sentința penală nr. 423 din 23 iunie 2006 de Tribunalul Timiș, definitivă prin

decizia penală nr. 3382 din 22 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, acestea fiind săvârșite înainte de a fi condamnat definitiv pentru ele.

Drept urmare, prima instanță a decontopit pedeapsa rezultantă aplicată prin

sentința penală nr. 423 din 23 iunie 2006 de Tribunalul Timiș și a repus în individualitatea

lor pedepsele componente de: 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b), pedeapsă aplicată în baza art. 12 alin. (2)

lit. a) din Legea nr. 678/2001, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

7 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a), b), pedeapsă aplicată în baza art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001,

republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33

lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit toate pedepsele individualizate mai

sus în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, inculpatul R.G. urmând

să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, cu executare în regim de detenție,

prevăzut de art. 57 C. pen.

Cu privire la

aplicarea pedepsei accesorii, prima instanță a reținut că aplicarea art. 71

alin. (2) C. pen., trebuie realizată în lumina jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului, care, în cauzele Hirst c. Regatului Unit și Sab