ÎCCJ, Decizia nr. 9/2015

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ

Decizie nr. 9/2015

din 17/04/2015

Dosar nr. 533/1/2015

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 406 din 09/06/2015

Mirela Sorina Popescu - președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele Completului

Geanina Cristina Arghir - judecător la Secția penală

Lavinia Valeria Lefterache - judecător la Secția penală

Francisca Maria Vasile - judecător la Secția penală

Rodica Aida Popa - judecător la Secția penală - judecător-raportor

Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secția penală

Ștefan Pistol - judecător la Secția penală

Ana Maria Dascălu - judecător la Secția penală

Luminița Livia Zglimbea    - judecător la Secția penală

Ioana Niculae - magistrat-asistent

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția I penală, prin Încheierea din 21 ianuarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. 9.018/4/2014 (număr în format vechi 3.969/2014), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a următoarelor probleme de drept: "1. dacă dispozițiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator se interpretează în sensul că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale sau este o modalitate a împăcării ca și cauză de înlăturare a răspunderii penale reglementată de dispozițiile art. 159 din Codul penal; 2. dacă medierea poate interveni numai până la citirea actului de sesizare potrivit dispozițiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal sau poate interveni în tot cursul procesului penal."

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală este constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și ale art. 27

4

alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința a fost prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

Conform art. 27

6

din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare, la ședința de judecată a participat doamna Ioana Niculae, magistrat- asistent în cadrul Secției penale.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Justina Condoiu, procuror în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 533/1/2015 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum și faptul că au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Timișoara, Curtea de Apel Târgu Mureș, care, după caz, au făcut referire și la opiniile exprimate de unele dintre instanțele arondate. Curtea de Apel Craiova - Secția penală și instanțele arondate au comunicat doar că nu a fost identificată o jurisprudență relevantă în această materie, fără a expune un punct de vedere.

A menționat că au fost depuse și hotărâri judecătorești de la instanțele unde s-a conturat o jurisprudență în materie, respectiv Curtea de Apel București, Judecătoria Sectorului 2 București, Judecătoria Sectorului 5 București, Judecătoria Sectorului 6 București, Judecătoria Iași, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Cluj-Napoca.

A precizat că, în conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialiști recunoscuți din cadrul facultăților de drept ale mai multor universități cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, fiind transmise puncte de vedere de către Universitatea de Vest din Timișoara - Facultatea de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca - Facultatea de Drept și Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași - Facultatea de Drept. De asemenea, au fost transmise și opiniile formulate de specialiști din cadrul Institutului de Cercetări Juridice "Acad. Andrei Rădulescu" din subordinea Academiei Române, Colegiului Mediatorilor și Direcției legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A învederat că s-au conturat două puncte de vedere: într-o primă opinie, majoritară, s-a apreciat că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale, care poate interveni oricând până la soluționarea definitivă a cauzei, în timp ce, în opinia minoritară, s-a arătat că medierea este o modalitate a împăcării, ca și cauză de înlăturare a răspunderii penale, și, pentru a se putea dispune încetarea procesului penal în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, poate interveni până la citirea actului de sesizare. Pe de altă parte, Curtea de Apel Bacău a comunicat că medierea nu reprezintă o cauză care înlătură răspunderea penală, dar constituie o posibilitate legală de stingere a unor conflicte de drept penal.

La data de 13 martie 2015, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - a depus Adresa nr. 376/C/380/III-5/2015, prin care s-a adus la cunoștință că în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul întrebării preliminare, fiind depuse și concluzii scrise.

În continuare, magistratul-asistent a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părților, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, la data de 24 martie 2015, iar acestea nu au depus puncte de vedere cu privire la problema de drept supusă dezlegării.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri sau excepții de formulat, a solicitat doamnei procuror Justina Condoiu să susțină punctul de vedere al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema suspusă dezbaterii în Dosarul nr. 533/1/2015.

Reprezentantul Ministerului Public, după expunerea argumentelor juridice, a solicitat pronunțarea unei decizii prin care problemele de drept supuse dezlegării în cauză să primească următoarea rezolvare: "dispozițiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator se interpretează în sensul că medierea este o cauză de înlăturare a răspunderii penale, distinctă de împăcarea prevăzută de art. 159 din Codul penal; acordul de mediere, pentru a produce efecte juridice, nu este limitat în timp, de momentul citirii actului de sesizare a instanței".

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu mai sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul a reținut dosarul în pronunțare.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

În exercitarea rolului său de interpretare și aplicare unitară a legii, prin noile dispoziții privind asigurarea unei practici unitare prevăzute în capitolul VI secțiunea a 2-a (art. 475-art. 477

1

din Codul de procedură penală, modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru implementarea altor acte normative), Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost învestit la data de 8 februarie 2015, prin Încheierea de ședință din data de 21 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I penală în Dosarul nr. 9.018/4/2014 (număr în format vechi 3.969/2014), pentru a pronunța o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarelor chestiuni de drept:

"1. dacă dispozițiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator se interpretează în sensul că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale sau este o modalitate a împăcării ca și cauză de înlăturare a răspunderii penale reglementată de dispozițiile art. 159 din Codul penal;

II. Expunerea succintă a cauzei

Prin Sentința penală nr. 2.341 din data de 25 iunie 2014, pronunțată în Dosarul penal nr. 9.018/4/2013, Judecătoria Sectorului 4 București a condamnat inculpatul M.D.A. la pedeapsa rezultantă de un an închisoare pentru infracțiunile de furt calificat prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal - art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal (fapte comise la 9 martie 2014), fiind incidente și dispozițiile art. 396 alin. (1), (4) și (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 83 din Codul penal.

Prin aceeași sentință au fost condamnați:

- inculpatul G.D. la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare pentru infracțiunile de furt calificat prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal - art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal (fapte comise la 9 martie 2014), în condițiile art. 396 alin. (1), (4) și (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 83 din Codul penal.

În baza art. 83 alin. (1) din Codul penal a fost amânată aplicarea pedepselor închisorii stabilite pentru inculpații M.D.A. și G.D., pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 din Codul penal și care urmează a curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de stabilire a pedepsei, iar în baza art. 85 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Codul penal au fost dispuse măsurile de supraveghere dispuse în hotărâre;

- inculpatul D.D.N. la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal - art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal (fapte comise la 9 martie 2014), în condițiile art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 83 din Codul penal.

În baza art. 83 alin. (1) din Codul penal a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 din Codul penal și care urmează a curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de stabilire a pedepsei, iar în baza art. 85 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Codul penal au fost dispuse măsurile de supraveghere dispuse în hotărâre;

- inculpatul R.D. la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal - art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (10) din Codul de procedură penală, în condițiile art. 91 și art. 92 din Codul penal, fiindu-i aplicate măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) și (3) din Codul penal;

- inculpatul G.E. la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare pentru infracțiunile prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal - art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, art. 77 lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (10) din Codul de procedură penală și de art. 228 alin. (1) din Codul penal - art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (10) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 96 alin. (4) din Codul penal, fiindu-i aplicate și pedepse complementare și accesorii în condițiile sentinței arătate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 9/10 martie 2014, în jurul orelor 23,00-24,00, inculpații au pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în curtea Pieței de Gross București, situată pe Bd. Metalurgiei nr. 132, sectorul 4, de unde au sustras mai multe baxuri cu bere și suc din dreptul standurilor D13 și D14, după care au sustras și 2 acumulatori auto de la autocamionul marca DAF cu nr. de înmatriculare B 36 APO, parcat în aceeași curte.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe face obiectul Dosarului nr. 9.018/4/2014 (număr în format vechi 3.969/2014) aflat pe rolul Curții de Apel București - Secția I penală.

III. Opinia instanței care a formulat sesizarea

Instanța legal învestită a Curții de Apel București, care a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu chestiunile de drept supuse dezlegării, apreciază că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale, prevăzută în dispozițiile Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, și nu o formă a împăcării și, drept urmare, poate interveni oricând până la soluționarea definitivă a cauzei, nefiind supusă termenului prevăzut de art. 159 alin. (3) din Codul penal pentru împăcare.

Astfel, s-a arătat că art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, aplicabilă în cauzele penale, atât în latură penală, cât și în latură civilă, prevede la alin. (2) că în latura penală a procesului dispozițiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală. Ca tehnică legislativă, s-a constatat că s-a preferat a se face trimitere la infracțiunile pentru care împăcarea părților sau retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală, fiind ușor de identificat astfel, fără a mai fi reluate, infracțiunile cărora li se aplică.

Apelantul inculpat G.E. a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță pentru comiterea în concurs real a două infracțiuni de furt calificat prevăzute de art. 228 raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) și d) din Codul penal, comise în stare de recidivă postcondamnatorie, pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face din oficiu.

S-a constatat că, întrucât art. 231 alin. (2) din Codul penal prevede că în cazul faptelor de furt calificat, pentru care apelantul inculpat a fost judecat în primă instanță, deși punerea în mișcare a acțiunii penale se face din oficiu, împăcarea înlătură răspunderea penală pentru infracțiunea ce face obiectul cauzei, este admisă de lege medierea ca și cauză care înlătură caracterul penal al faptei.

În ceea ce privește natura juridică, Curtea a considerat că medierea, ca și împăcarea și retragerea plângerii prealabile, are dublă natură juridică, atât de drept penal, cât și procesual penal, fiind o cauză care înlătură răspunderea penală, dar și o cauză care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale. S-a apreciat că această concluzie rezultă din dispozițiile art. 69 din Legea nr. 192/2006 care prevăd că, în cazul în care procedura de mediere se desfășoară înaintea începerii procesului penal și aceasta se închide prin soluționarea conflictului și încheierea unei înțelegeri, potrivit art. 56 alin. (1) lit. a), prin derogare de la dispozițiile art. 157 alin. (3) din Codul penal, fapta nu va atrage răspunderea penală pentru făptuitorul cu privire la care conflictul s-a încheiat prin mediere. Totodată, s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 70 din aceeași lege, în care se prevede că, în cazul în care medierea cu privire la latura penală a cauzei se desfășoară după începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se poate suspenda, în temeiul prezentării de către părți a contractului de mediere, fără a face vreo limitare după cum cauza se află în faza de judecată în primă instanță sau în apel.

Pe de altă parte, s-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu poate fi exercitată, printre altele, când a fost retrasă plângerea prealabilă - în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală -, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii.

IV. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept supuse dezbaterii

În urma comunicării raportului întocmit în temeiul art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, inculpații nu au formulat un punct de vedere scris privind chestiunile de drept supuse judecății, așa cum prevăd dispozițiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

V. Opinia instanțelor judecătorești

Examinând punctele de vedere exprimate de curțile de apel și instanțele arondate, precum și jurisprudența atașată acestora, transmise instanței supreme, referitoare la chestiunile de drept supuse dezlegării, a rezultat o practică neunitară.

Astfel, Curtea de Apel București a transmis că punctul de vedere majoritar exprimat de către judecătorii secțiilor penale ale acestei instanțe și ai instanțelor din circumscripție este în sensul că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale, subliniind că încheierea unui acord de mediere, în cauzele privind infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală, va conduce la încetarea procesului penal și înlăturarea răspunderii penale, dacă acest acord intervine până la sfârșitul procesului, adică până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Totodată, s-a arătat că, spre deosebire de împăcare, care va conduce la înlăturarea răspunderii penale numai dacă intervine până la citirea actului de sesizare, în condițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal, în legătură cu acordul de mediere, dispozițiile din Codul penal și din Codul de procedură penală nu prevăd un termen-limită până la care să intervină, astfel încât să conducă la încetarea procesului penal.

Pe de altă parte, s-a evidențiat că art. 16 din Codul de procedură penală, între cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, enumeră la alin. (1) lit. g) următoarele situații: "a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere, în condițiile legii."

În condițiile legii, retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală dacă intervine până la pronunțarea unei hotărâri definitive [art. 158 alin. (1) din Codul penal], împăcarea înlătură răspunderea penală dacă intervine până la citirea actului de sesizare [art. 159 alin. (3) din Codul penal], iar în privința medierii, întrucât este o instituție reglementată prin lege specială, normele de drept penal și procesual penal nu prevăd expres un moment până la care poate interveni pentru a produce aceleași consecințe.

Din interpretarea logică a dispozițiilor art. 69 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator rezultă că medierea poate interveni și dincolo de momentul citirii actului de sesizare, pentru a produce înlăturarea răspunderii penale. Astfel, potrivit art. 69 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, în cazul în care procedura de mediere se desfășoară înaintea începerii procesului penal și aceasta se închide prin împăcarea părților, persoana vătămată nu mai poate sesiza, pentru aceeași faptă, organul de urmărire penală sau, după caz, instanța de judecată. Totodată, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, dacă procedura de mediere a fost declanșată în termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile, acest termen se suspendă pe durata desfășurării medierii; dacă părțile aflate în conflict nu s-au împăcat, persoana vătămată poate introduce plângerea prealabilă în același termen, care își va relua cursul de la data întocmirii procesului-verbal de închidere a procedurii de mediere, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare. În argumentare a fost invocat și art. 70 alin. (1) și (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, potrivit căruia, în cazul în care medierea se desfășoară după începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se suspendă, în temeiul prezentării de către părți a contractului de mediere, iar suspendarea durează până când procedura medierii se închide prin oricare dintre modurile prevăzute de această lege, dar nu mai mult de 3 luni de la data la care a fost dispusă.

Prin urmare, legea admite posibilitatea realizării medierii "după începerea procesului penal", în timpul "judecății", din moment ce aceasta se suspendă. Or, existând o judecată care se suspendă, în mod evident acest acord poate interveni după începerea cercetării judecătorești și, întrucât legea nu distinge, s-a apreciat că poate interveni atât într-o judecată în primă instanță, cât și în judecata din căile de atac. Tot astfel, potrivit art. 367 alin. (3) din Codul de procedură penală, suspendarea judecății se dispune și pe perioada desfășurării procedurii de mediere, potrivit legii.

S-a arătat că poziționarea acordului de mediere, cauză de înlăturare a răspunderii penale, în același text cu retragerea plângerii prealabile și cu împăcarea, precum și folosirea conjuncției "ori" nu au nicidecum semnificația faptului că medierea și împăcarea reprezintă unul și același lucru, ci a faptului că toate reprezintă variante alternative de încetare a procesului penal și de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale.

Opinia minoritară exprimată în cadrul acestei instanțe a fost în sensul că medierea reprezintă o modalitate a împăcării, ca și cauză de înlăturare a răspunderii penale reglementate de dispozițiile art. 159 din Codul penal, motiv pentru care poate interveni numai până la citirea actului de sesizare.

În jurisprudența anexată au fost identificate două decizii ale Curții de Apel București. Astfel, în Decizia penală nr. 1.583 din data de 16 decembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1.999/740/2013, instanța de apel a considerat că instituția medierii și cea a împăcării, chiar dacă produc aceleași efecte, nu sunt identice, condițiile în care pot interveni și modalitatea de încheiere fiind diferite. Din punctul de vedere al reglementării s-a arătat că împăcarea părților este prevăzută de art. 159 din Codul penal, care la alin. (3) arată că poate interveni până la citirea actului de sesizare, însă medierea este reglementată în dispozițiile Legii nr. 192/2006 (art. 67-70), în care, printre altele, se prevede că poate interveni și după începerea procesului penal. Totodată, s-a arătat că singurele dispoziții de procedură penală referitoare la mediere sunt cele cuprinse în art. 16 și 23 din Codul de procedură penală. Făcând trimitere la dispozițiile din Decizia Curții Constituționale nr. 508/2014, s-a apreciat că impunerea unei date-limită până la care să intervină acordul de mediere ar contraveni intenției legiuitorului actual.

În Decizia nr. 1.259/A din 21 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 13.468/299/2012, în calea de atac a apelului, instanța a constatat intervenirea acordului de mediere încheiat între inculpat și partea civilă, în sensul că partea civilă și-a retras plângerea prealabilă, inculpatul obligându-se să îi plătească cu titlu de despăgubiri civile o anumită sumă, în termen de 2 ani de la încuviințarea acordului, în tranșe egale, și, ca urmare, a dispus încetarea procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală.

La nivelul Judecătoriei Sectorului 2 București a fost identificat Dosarul nr. 23.161/300/2013, în care, prin Încheierea din data de 21 februarie 2014, s-a apreciat că din examinarea dispozițiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, coroborat cu art. 374 alin. (1) din Codul de procedură penală și art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006, rezultă că, pentru ca medierea să își producă efecte în cauzele penale, trebuie să intervină în acele dosare ce au ca obiect infracțiuni pentru care acțiunea penală se poate stinge prin împăcare, până la termenul la care poate interveni împăcarea, o altă interpretare fiind de natură să acorde instituției medierii o sferă de aplicabilitate mai mare decât împăcării, aspect ce contravine voinței legiuitorului. Au fost invocate și dispozițiile art. 23 din Codul de procedură penală, conform cărora, cu privire la pretențiile civile, medierea poate fi încheiată pe tot parcursul procesului penal. În consecință, dacă legiuitorul ar fi urmărit acordarea posibilității încheierii acordului de mediere pe tot parcursul cauzei și în privința laturii penale, ar fi reglementat expres o asemenea posibilitate. Ca atare, instanța a respins solicitările inculpatelor de constatare a încetării procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală. Prin Sentința penală nr. 219 din 7 martie 2014, pronunțată în același dosar, instanța, raportându-se la prevederile art. 23 alin. (1) din Codul de procedură penală, a luat act de intervenirea acordurilor de mediere încheiate în cauză, doar cu privire la latura civilă.

La nivelul Judecătoriei Cornetu a fost identificată Sentința penală nr. 524 din 14 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 6.158/1.748/2014, în care instanța, constatând existența unui acord de mediere încheiat între inculpați și partea vătămată, a dispus încetarea procesului penal.

Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Alba și Tribunalul Hunedoara au transmis că opinia majoritară formulată de judecătorii Secției penale și pentru cauze cu minori ai acestor instanțe este în sensul că: 1. medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale, și nu o modalitate a împăcării ca și cauză de înlăturare a răspunderii penale; 2. având în vedere că legea nu distinge, momentul până la care poate interveni acordul de mediere nu poate fi limitat și interpretat prin prisma dispozițiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, acordul putând fi încheiat în tot cursul procesului penal.

În același sens au opinat Curtea de Apel Brașov și instanțele arondate acesteia, respectiv Tribunalul Brașov, Judecătoria Făgăraș, Judecătoria Zărnești, Judecătoria Rupea, Tribunalul Covasna, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Târgu Secuiesc, Judecătoria Întorsura Buzăului, Tribunalul pentru minori și familie, Curtea de Apel Cluj - Secția penală, Tribunalul Cluj, Judecătoria Turda, Judecătoria Cluj-Napoca, Judecătoria Dej, Judecătoria Bistrița-Năsăud - Secția penală, Tribunalul Maramureș, Judecătoria Bacău, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Vaslui și judecătoriile din circumscripție, Tribunalul Iași și Judecătoria Iași, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Timiș, Tribunalul Arad și Judecătoria Timișoara, Tribunalul Caraș-Severin, Judecătoria Gheorgheni și Judecătoria Odorheiu Secuiesc, Judecătoria Miercurea-Ciuc și Judecătoria Târnăveni, Curtea de Apel Suceava.

La nivelul Judecătoriei Iași au fost identificate sentințele nr. 1.267 din 13 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 40.743/245/2013*, și nr. 3.112 din 31 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 30.036/245/2013*, în care instanța a apreciat că acordurile de mediere încheiate de inculpați cu părțile civile reprezintă acordul de voință al părților cu privire la modul de soluționare a litigiului, atât pe latura penală, cât și pe latura civilă, privesc o infracțiune pentru care împăcarea înlătură răspunderea penală, fiind în concordanță cu dispozițiile art. 67 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 192/2006, din cuprinsul lor reieșind că părțile s-au înțeles definitiv și în totalitate cu privire la toate aspectele cauzei. Ca atare, instanța a concluzionat că, întrucât acordul de mediere constituie o cauză care împiedică exercitarea acțiunii penale, sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. g) teza a treia din Codul de procedură penală, sens în care a dispus încetarea procesului penal.

La nivelul Judecătoriei Cluj-Napoca a fost identificată Sentința penală nr. 98 din 28 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 27.141/211/2014, prin care instanța, constatând că în cursul procedurii de cameră preliminară a fost încheiat un acord de mediere, a dispus încetarea procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală. Totodată, a fost identificată și Sentința penală nr. 1.525 din 22 decembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 534/211/2014, în care instanța, constatând că după citirea actului de sesizare a fost încheiat un acord de mediere, a dispus încetarea procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală.

Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și familie a invocat art. 1 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare, respectiv că medierea reprezintă o modalitate facultativă de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al părților. Față de aceste dispoziții s-a arătat că medierea nu reprezintă o cauză care înlătură răspunderea penală, dar constituie o posibilitate legală de stingere a unor conflicte de drept penal. Totodată, s-a făcut referire la procedura de soluționare a conflictului pe calea medierii în urma încheierii unui contract de mediere între mediator și părțile aflate în conflict, precizându-se că posibilitatea soluționării conflictului penal pe calea medierii rezultă din dispozițiile art. 67 alin. (1) și (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator. S-a mai arătat că, în latura penală a procesului, dispozițiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

Tribunalul Bacău - Secția penală și magistrații din cadrul judecătoriilor Buhuși și Moinești au apreciat că dispozițiile art. 64 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator se interpretează în sensul că medierea este o modalitate a împăcării ca și cauză de înlăturare a răspunderii penale reglementate de dispozițiile art. 159 din Codul penal și că poate interveni numai până la citirea actului de sesizare, conform alin. (3) al aceluiași articol. În același sens au opinat Tribunalul Neamț și Judecătoria Piatra-Neamț.

Judecătoria Gherla a opinat că medierea este o modalitate a împăcării, ca și cauză de înlăturare a răspunderii penale reglementate de art. 159 din Codul penal, și că poate interveni numai până la citirea actului de sesizare.

Curtea de Apel Pitești și instanțele judecătorești din circumscripția sa nu au identificat o practică judiciară în materia indicată, însă au opinat că dispozițiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator reprezintă o modalitate a împăcării ca și cauză de înlăturare a răspunderii penale reglementate de dispozițiile art. 159 din Codul penal, deoarece, în esență, finalitatea procedurii de mediere o reprezintă încercarea de împăcare a părților. S-a apreciat că în această interpretare devin aplicabile dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal, în sensul că împăcarea, inclusiv în procedura medierii, poate interveni numai până la citirea actului de sesizare.

Curtea de Apel Timișoara - Secția penală a transmis că nu a identificat o jurisprudență în materie, însă a apreciat, în unanimitate, că medierea este o modalitate a împăcării ca și cauză de înlăturare a răspunderii penale și, pentru a se putea dispune încetarea procesului penal, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, poate interveni până la citirea actului de sesizare.

Curtea de Apel Craiova - Secția penală și instanțele arondate și Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și instanțele arondate au transmis doar că nu a fost identificată o jurisprudență relevantă în această materie.

Din prezentarea opiniilor exprimate de către instanțe s-a conturat opinia majoritară, în sensul că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale, și nu o modalitate a împăcării, care poate interveni în tot cursul procesului penal.

VI. Opinia specialiștilor

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, raportat la art. 473 alin. (5) din același cod, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialiști recunoscuți din cadrul facultăților de drept ale universităților din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sibiu, Timișoara, Universității Nicolae Titulescu din București, Colegiului Mediatorilor, precum și din cadrul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române, cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

În punctul de vedere transmis, Institutul de Cercetări Juridice "Acad. Andrei Rădulescu" din subordinea Academiei Române a subliniat că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale, prevăzută într-o lege specială, o instituție de sine stătătoare cu reglementare juridică distinctă, și nu o formă a împăcării prevăzută în art. 159 din Codul penal, care este o normă de drept penal generală, astfel încât ea poate interveni oricând până la soluționarea definitivă a cauzei, nefiind supusă termenului prevăzut de art. 159 alin. (3) din Codul penal referitor la împăcare.

În susținerea acestei opinii, cu privire la natura juridică a medierii, s-a arătat că acordul de mediere reprezintă o înțelegere civilă între persoana vătămată și suspect, Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale înlocuind în totalitate cuvântul "împăcare" cu acela de "înțelegere", de unde concluzia că legiuitorul a înțeles să folosească această noțiune drept o soluție amiabilă la conflict, cu alte cuvinte o înțelegere. Un alt argument a vizat scopul medierii, ce decurge chiar din actul normativ, respectiv că aceasta nu este o împăcare a părților, iar acordul de mediere nu reprezintă acea împăcare prevăzută în art. 159 din Codul penal, fiind vorba de o înțelegere amiabilă privind un anume conflict, mediatorul având dreptul de a facilita înțelegerea dintre părți, și nicidecum împăcarea lor. Astfel, înțelegerea poate lua diferite forme, poate fi condiționată și poate conține orice fel de tip de înțelegere între părți, singura condiție fiind ca aceasta să respecte cadrul legal și moral. Așadar, acordul de mediere poate fi caracterizat drept un contract civil între părți, contract care are ca efect încetarea procesului penal, cu mențiunea că acesta nu este supus niciunei condiții de validitate, așa cum este reglementată împăcarea în condițiile art. 159 din Codul penal.

De asemenea, s-a apreciat că medierea poate interveni până la rămânerea definitivă a sentinței penale, deoarece nicio normă a Codului de procedură penală nu face vorbire de un anumit termen sau stadiu procesual până la care poate fi depusă înțelegerea.

Medierea are o dublă natură juridică, ca și împăcarea și retragerea plângerii prealabile, respectiv de drept penal, reglementată în art. 159 din Codul penal, dar și de drept procesual, fiind o cauză care înlătură răspunderea penală, dar și o cauză care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale, astfel cum se arată în art. 16 alin. (1) lit. g) și în art. 17 din Codul de procedură penală. Această concluzie se fundamentează pe dispozițiile art. 69 din Legea nr. 192/2006, care prevăd în mod expres că, potrivit art. 56 alin. (1) lit. a), prin derogare de la prevederile art. 157 alin. (3) din Codul penal, în cazul în care procedura de mediere se desfășoară înainte de începerea urmăririi penale și aceasta se închide prin soluționarea conflictului și încheierea unei înțelegeri, fapta nu va atrage răspunderea penală pentru făptuitorul cu privire la care s-a încheiat medierea.

Totodată, s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 70 din aceeași lege, în care se prevede că în cazul în care medierea cu privire la latura penală a cauzei se desfășoară după începerea procesului penal, urmărirea penală sau, după caz, judecata se poate suspenda în temeiul prezentării de către părți a contractului de mediere, fără a se face vreo limitare după cum cauza s-ar afla în faza de judecată, în primă instanță sau în apel, precum și la prevederile art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, în care se arată că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar dacă a fost pusă în mișcare ea nu poate fi exercitată, printre altele, și când a intervenit un acord de mediere în condițiile legii.

Facultatea de Drept, Departamentul de drept public din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a exprimat ca opinie majoritară punctul de vedere instituțional, în sensul că: 1. medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale, nu o modalitate a împăcării ca și cauză de înlăturare a răspunderii penale reglementate de dispozițiile art. 159 din Codul penal; 2. medierea poate interveni în tot cursul procesului penal, nefiindu-i aplicabile prevederile art. 159 alin. (3) din Codul penal.

În fundamentarea acestui punct de vedere, cu privire la prima întrebare, au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, potrivit cărora medierea reprezintă o modalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al părților.

S-a menționat că legiuitorul român a înțeles să creeze o formă instituționalizată de soluționare a conflictelor juridice ivite între diferite persoane, inclusiv în cauzele penale, fiind invocate în acest sens dispozițiile art. 67 din legea specială. S-a arătat că, în latura penală a unei astfel de cauze, medierea este aplicabilă numai în cauzele privind infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

De asemenea, raportându-se la caracterul oficial al medierii, respectiv la faptul că aceasta poate fi realizată doar în fața și prin intermediul unui mediator (care a dobândit această calitate în temeiul legii), că sfera ei de aplicabilitate înglobează atât infracțiunile pentru care retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală, cât și infracțiunile pentru care împăcarea părților are același efect asupra laturii penale, precum și la faptul că legiuitorul a enunțat expres "încheierea unui acord de mediere" în Codul de procedură penală în art. 16 alin. (1) lit. g), alături de împăcare și retragerea plângerii prealabile, drept cazuri care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale, s-a apreciat că aceste trei argumente sunt suficient de puternice pentru a trage concluzia că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale.

Au fost aduse și alte argumente suplimentare, în sensul că retragerea plângerii prealabile, împăcarea părților și medierea pot fi considerate trei moduri diferite prin care se ajunge la același rezultat: soluționarea pe cale amiabilă a unui conflict, cu consecința înlăturării răspunderii penale. Faptul că împăcarea părților sau subiecților presupune o participare a ambelor părți implicate ar putea genera o altă concluzie, în sensul considerării medierii ca fiind o modalitate de împăcare a părților, ca și cauză de înlăturare a răspunderii penale. Cele două instituții sunt diferite de retragerea plângerii prealabile, care presupune conceptual un act unilateral al celui care a depus plângerea.

Dacă ar fi așa, pentru consecvență, conform sferei de aplicabilitate a medierii, aceasta ar trebui să fie și o modalitate de retragere a plângerii prealabile, ceea ce, din punct de vedere conceptual, ar fi destul de greu de conciliat cu ideea că retragerea plângerii prealabile și împăcarea părților sunt două instituții diferite, chiar dacă au același efect: înlătură răspunderea penală.

S-a menționat că, dacă sfera de aplicabilitate a medierii ar fi fost restrânsă de legiuitor la infracțiunile pentru care împăcarea părților înlătură răspunderea penală, s-ar fi putut discuta, cu rezerve, dacă aceasta este sau nu o modalitate a împăcării. Astfel, în măsura în care împăcarea ar reprezenta dreptul comun în această materie, nu ar fi fost de plano exclus ca medierea să aibă un caracter derogatoriu, respectiv să fie o împăcare reglementată printr-un text de lege special, cu condiții de aplicabilitate mai favorabile pentru părți decât cele de la împăcarea reținută de Codul penal.

Au fost invocate modificările aduse de legiuitor dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 începând cu 1 februarie 2014, care nu au vizat și limitarea sferei infracțiunilor în cazul cărora poate interveni un acord de mediere, precum și diferențele procedurale de aplicare a acestei instituții.

Astfel, s-a apreciat că un aspect extrem de important este acela că prin art. 69 din Legea nr. 192/2006 se instituie posibilitatea încheierii medierii chiar înaintea începerii procesului penal, această ipoteză fiind exclusă în cazul împăcării părților sau subiecților procesuali. În plus, termenul de depunere a plângerii prealabile se suspendă pe durata acestei proceduri, ceea ce nu se întâmplă în cazul începerii negocierilor pentru o împăcare sau retragere a plângerii "tradițională". De asemenea, în cazul în care procedura se desfășoară după începerea procesului penal, urmărirea penală sau judecata, după caz, se poate suspenda pe o durată de maximum 3 luni, conform art. 70 din legea specială. În această procedură, mediatorul este ținut, prin art. 68 din legea specială, să verifice îndeplinirea unor garanții în materie de drept la apărare și drept la interpret. O astfel de condiție nu este prevăzută în cazul instituției împăcării

Cât privește modul în care se ia act de existența unui acord de mediere, acesta este distinct față de modul în care trebuie să se ia act de împăcarea părților, așa cum rezultă din art. 70 alin. (5) din Legea nr. 192/2006. Astfel, este suficientă transmiterea de către mediator a acordului de mediere și a procesului-verbal de încheiere a medierii în original, pentru a se constata existența acestei cauze de înlăturare a răspunderii penale, nefiind necesar un act notarial sau prezența nemijlocită a părților în fața instanței, astfel cum se întâmplă în cazul împăcării

1

.

1

A se vedea Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, Decizia nr. XXVII/2006 de admitere a recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 20 martie 2007.

Mai mult, se poate observa faptul că împăcarea este condiționată atât de stingerea acțiunii penale, cât și de stingerea acțiunii civile, în timp ce, în cazul medierii, părțile pot încheia un acord și numai în ceea ce privește latura penală a procesului penal. Această precizare este esențială deoarece de esența împăcării este ca aceasta să fie totală și necondiționată

2

.

2

A se vedea în acest sens: I. Nedelcu, Comentariu în G. Bodoroncea, V. Ciolcei și colab., Codul penal. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 336.

Pe de altă parte, Codul de procedură penală consacră această modalitate ca fiind distinctă de împăcare sau de retragerea plângerii. Se poate observa că, după realizarea unui acord de mediere, nu se mai poate face plângere prealabilă, chiar dacă termenul nu este expirat, spre deosebire de situația unei împăcări înainte de formularea unei plângeri prealabile. În acest ultim caz temeiul de clasare este cel reglementat de art. 16 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală, adică există un acord de mediere, și nu cel prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. e), ce prevede că se dispune clasarea atunci când lipsește plângerea prealabilă.

În ceea ce privește cea de-a doua chestiune cu care a fost sesizată instanța supremă, s-a arătat că medierea, nefiind o modalitate de împăcare, nu este ținută de termenul avut în vedere de art. 159 alin. (3) din Codul penal, ea putând interveni oricând în cursul procesului penal. Pe de altă parte, medierea se regăsește într-un act normativ cu caracter special față de prevederile Codului penal sau ale Codului de procedură penală, iar acolo unde legiuitorul a dorit să raporteze instituția medierii la anumite prevederi de drept comun a făcut-o într-un mod univoc. Or, în ceea ce privește termenul până la care poate interveni acordul de mediere, legiuitorul nu s-a raportat la vreo prevedere de drept comun, implicit, intenția acestuia fiind de a nu restrânge aplicabilitatea medierii prin raportare la un anumit termen până la care poate interveni. Această concluzie rezultă și din dispozițiile art. 367 alin. (3) din noul Cod de procedură penală, potrivit cărora suspendarea judecății se dispune și pe perioada desfășurării procedurii de mediere, potrivit legii, normă care, în lipsa unei prevederi contrare, se aplică și în faza judecății apelului [(art. 420 alin. (11) din noul Cod de procedură penală)]. Din acest text se poate trage concluzia rezonabilă că medierea poate produce efecte și dincolo de momentul citirii actului de sesizare.

Față de considerentele arătate, s-a apreciat că, de lege ferenda, ar fi recomandat să se revină la termenul anterior până la care s-ar putea realiza împăcarea, deoarece situația actuală poate duce la consecințe absurde. De exemplu, instanța de apel este obligată să ia act de acordul de mediere și să înceteze procesul penal ca urmare a medierii realizate de mediator, dar aceeași instanță, ca organ decident, nu ar putea să ia act în mod nemijlocit de voința părților de a stinge litigiul penal. Adică părțile nu se pot "media" direct în sala de judecată, fiind obligate să treacă pe la mediator în prealabil, încălcându-se, printre altele, și regula firească din teoria dreptului care stabilește că cine poate mai mult poate și mai puțin. În această ultimă situație natura juridică a medierii ar deveni o chestiune mai mult teoretică decât una cu consecințe practice majore, așa cum este ea în prezent.

În punctul de vedere exprimat de Facultatea de Drept, Colectivul de științe penale din cadrul Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași s-a arătat că, în actualul context legislativ, orice soluție s-ar impune pe calea hotărârii prealabile, vor putea exista temeiuri de abordare critică împotriva ei. S-a apreciat că este de datoria legiuitorului să tranșeze problema (inclusiv ulterior pronunțării deciziei în cauza prezentă și separat de orice soluție se va impune, astfel, instanțelor). Până la acel moment, s-a optat pentru alternativa interpretării în spiritul legii a chestiunii analizate, respectiv că medierea, ca formă concretă de realizare a împăcării, este supusă limitei temporale reglementate în cazul împăcării, potrivit art. 159 alin. (3) din Codul penal, de momentul citirii actului de sesizare a instanței, cu precizarea că este posibilă, pertinentă și viabilă (dar în spiritul unei alte forme de interpretare, tehnice, stricte a literei legii) și interpretarea opusă [medierea ca o modalitate autonomă de înlăturare a răspunderii penale, așadar independentă temporal de termenul indicat pentru împăcare în art. 159 alin. (3) din Codul penal - data citirii actului de sesizare a instanței].

În punctul de vedere exprimat de Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara s-a arătat că, în latura penală a procesului, medierea nu este o cauză de înlăturare a răspunderii penale sui-generis, ci este o procedură prin care părțile înțeleg să soluționeze un conflict penal pe cale amiabilă, atunci când legea penală permite retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților, singurele manifestări de voință care înlătură răspunderea penală. Calificarea de către instanță a medierii drept cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale este vădit eronată, raportat la cauzele în care se aplică, respectiv numai în cele privind infracțiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

Dacă procedura medierii nu se concretizează în retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților, după caz, procesul penal se reia din oficiu imediat după primirea procesului-verbal prin care se constată că nu s-a încheiat înțelegerea sau la expirarea termenului de 3 luni de la data la care a fost dispusă suspendarea acestuia.

S-a apreciat că, sub aspectul laturii penale, procesul-verbal întocmit potrivit legii, prin care se închide procedura medierii, trebuie să cuprindă manifestarea expresă a voinței de retragere a plângerii prealabile sau de împăcare a părților.

În ce privește momentul până la care poate interveni medierea s-a arătat că trebuie făcută distincție între infracțiunile pentru care împăcarea înlătură răspunderea penală și cele pentru care exercitarea acțiunii penale este condiționată de plângerea prealabilă, după cum trebuie să se facă distincție dacă medierea privește latura penală a cauzei sau doar latura civilă a litigiului.

Din interpretarea prevederilor art. 159 din Codul pena