ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.04.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1227/2018

HOTĂRÂRE
17.04.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1227/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1346 din 27 aprilie 2017, pronunțată de Judecătoria Petroșani, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, excepție invocată de pârâtă prin întâmpinare și de către intervenientă, s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta consilier juridic B., angajată la SC C. SA și s-a admis cererea de intervenție accesorie a intervenientei SC C. SA, fără cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 1034 A din data de 8 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul civil declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 1346/2017 pronunțate de Judecătoria Petroșani, fără cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamantul A., înregistrat la Tribunalul Hunedoara, secția I civilă la data de 29 ianuarie 2018.

Tribunalul Hunedoara a înaintat, prin adresa emisă la data de 6 februarie 2018, cererea de recurs împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 9 februarie 2018.

Prin Rezoluția din 13 februarie 2018, s-a fixat termen la 17 aprilie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. 3 din C. proc. civ.

Cum în speță, judecătoria a fost instanța învestită cu soluționarea fondului, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Hunedoara revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Alba Iulia, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Declină competența de soluționare a recursului formulat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1034 din data de 8 decembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 aprilie 2018.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-04-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1314/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 524/23.02.2017 a Judecătoriei Petroșani s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului B., a fost obligat reclamantul să achite pârâtului sum
ÎCCJ 2018-02-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 649/2018
respins acțiunea ca neîntemeiată. Prin aceeași sentință, reclamantul A. a fost obligat ta plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței sus-menționate a fost respins, ca n
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2127/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1902 din 24 martie 2017, Judecătoria sectorului 1 București a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul B., ca fiind neîntemeiată.
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2574/2018
.03,2016, pronunțate de Judecătoria Huedin în dosarul nr. x/2013. S-a respins apelul provocat formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 204 din 30.03.2016, pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul nr. x/2013. S-au compensa
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2631/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 9034/14.12.2016 Judecătoria Buftea a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată. Prin decizia nr. 594/A din da
Sursă