ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1660/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. x/105 din 07.10.2010, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Ploiești, str. Rudului, jud. Prahova, constând în terenul de 5.229 m.p., la plata lipsei de folosință pe ultimii trei ani în valoare de 572.575,5 RON, în raport de data introducerii acțiunii, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului de 5.229 mp situat în Ploiești, str. Rudului, jud. Prahova, în baza sentinței civile nr. 1998 din 22.03.1991 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă, teren ocupat fără nici un drept de către pârâtă, motiv pentru care pârâta a fost notificată în vederea restituirii imobilului, însă aceasta refuză să predea terenul, datorându-i lipsa de folosință calculată pe ultimii trei ani, în valoare de 572.575,5 RON.

La data de 17.03.2011, pârâta a formulat o întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în condițiile în care are calitatea de operator al Serviciului de Alimentare cu B. și Canalizare în Municipiul Ploiești, având un drept de administrare asupra imobilului în litigiu, în temeiul unui contract de concesiune încheiat la data de 14.06.2000, ocazie cu care a solicitat introducerea în cauză a Municipiului Ploiești, în calitate de titular al dreptului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu.

La data de 12.05.2011, instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de reclamanți a numiților C., D., E., moștenitorii reclamantului decedat A. și a Municipiului Ploiești, în calitate de intervenient.

Prin încheierea din 10.02.2012, s-a dispus suspendarea judecății cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate invocată de către reclamanți în raport de H.C.L. nr. 146/1998, H.C.L. nr. 225/1999, cauză repusă pe rol la data de 09.01.2014, motiv pentru care, la data de 28.02.2014, s-a dispus din nou suspendarea cauzei, fiind repusă pe rol la data de 06.02.2015.

La data de 06.05.2015, a fost unită excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei cu fondul cauzei în condițiile în care împrejurările invocate de către părți în ceea ce privește această excepție vizau și fondul litigiuli.

La data de 04.07.2016, reclamanții și-au precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâtei și a intervenientului să le lase în deplină proprietate și pașnică posesie terenul de 5229 m.p. situat în Ploiești, str. Rudului, jud. Prahova, identificat potrivit variantei nr. 3 și schiței de plan de la raportul de expertiză tehnică topometrică, inclusiv răspuns la obiecțiuni ing. F. delimitat de pct. 12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-23-24-25-26-27-28-29-30-E-F-12.

În cauză s-au administrat probe cu acte și expertize tehnice topo și evaluări imobiliare.

Prin sentința civilă nr. 2140 din 11 iulie 2016, Tribunalul Prahova a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.A. invocată de către aceasta din urmă.

A admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul A., decedat pe parcursul soluționării cauzei, continuată de reclamanții C., D., E. (în calitate de moștenitori ai defunctului), toți cu domiciliul ales la SCA G. și H., cu sediul în București, str. Paleologu, sector 3, împotriva pârâtei S.C. B. S.A., cu sediul în Ploiești, str. Bobâlna, județul Prahova și în contradictoriu cu intervenientul Municipiul Ploiești, prin Primar, cu sediul în Ploiești, B-dul Republicii, județul Prahova.

A obligat pârâta și intervenienta să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Ploiești, str. Rudului, jud. Prahova compus din terenul de 5229 m.p., identificat potrivit schiței de plan de la raportul de expertiză tehnică topometrică, inclusiv răspuns la obiecțiuni ing. F., delimitat de pct. 12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-23-24-25-26-27-28-29-30-E-F-12.

A respins capătul de acțiune formulat de către reclamanți privind obligarea pârâtei și a intervenientului la plata lipsei de folosință pentru perioada 2007-2016, ca neîntemeiat.

A obligat, în solidar, pe pârâtă și intervenient la 24.983 RON cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Conform procesului-verbal din data de 23.09.1945 și actului dotal nr. x din 23.02.1938, numita I. a primit cu titlu de zestre, cu ocazia căsătoriei cu numitul A., imobilul situat în Ploiești, str. Ducului, nr. 2018, având un teren de 571 m.p., iar de pe urma defunctului K., decedat la data de 19.08.1944, au rămas ca moștenitori legali numiții L., în calitate de soție, K., M., N., I., în calitate de copii, precum și o masă succesorală compusă, printre altele, din imobilele situate în Ploiești, str. Rudului, având un teren de 11.262 m.p. din care defunctul a donat cu titlu de zestre numitei I. suprafața de 571 m.p., rămânând în patrimoniul acestuia diferența de 10691 m.p. și o serie de construcții.

În conformitate cu certificatul de moștenitor din 09.04.1998, de pe urma defunctei I., decedată la data de 11.01.1998, a rămas ca unic moștenitor legal numitul A., în calitate de fiu, decedat la data de 08.10.2010, având ca moștenitori legali pe reclamanții C., D., E., în calitate de copii.

Prin sentința civilă nr. 1998 din 22 martie 1991 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă, a fost admisă acțiunea formulată de numitul N. împotriva numiților M., I., CAP Strejnic, Primăria Municipiul Ploiești și s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra bunurilor rămase de pe urma defunctului K., decedat la data de 19.08.1944, conform încheierii interlocutorii din data de 29.01.1991 și variantei unice de la raportul de expertiză tehnică O., ocazie cu care s-a atribuit în lotul numitei I. terenul în suprafață totală de 5229 m.p. situat în Ploiești, str. Rudului, nr. 203-205, jud. Prahova.

În baza Contractului de Concesiune din data de 14.06.2000, Hotărârii nr. 48 din 31.03.2000, adreselor nr. 7829 din 06.10.2004, nr. 32 din 24.03.2004, Dispoziției nr. 3831 din 19.04.2004, intervenientul a concesionat pârâtei dreptul exclusiv de furnizare a serviciilor de alimentare cu B. și de canalizare pe raza Municipiul Ploiești, în schimbul achitării unei redevențe, în timp ce pârâta a fost obligată să exploateze, să întrețină, să modernizeze, să reabiliteze serviciile publice și bunurile concesionate, contract în temeiul căruia au fost predate pârâtei diferite bunuri imobile aflate în patrimoniul localității, însă în urma intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, autorul reclamanților a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Ploiești, str. Rudului, jud. Prahova cerere respinsă în condițiile în care imobilul fusese atribuit autoarei acestuia, I., potrivit sentinței civile nr. 1998 din 22.03.1991, neputând face obiectul Legii nr. 10/2001.

În cuprinsul H.C.L. nr. 225 din 23.12.1999, nr. 242/1999, procesului-verbal din data de 27.11.1999, s-a menționat că fac parte domeniul public al Municipiului Ploiești o serie de bunuri imobile, inclusiv terenul de 7.785 m.p. și Q., împreună cu toate construcțiile amplasate pe acest teren situate în Ploiești, str. Rudului.

Potrivit proceselor-verbale din perioada 1965-1974, adreselor nr. x din 12.12.1969, nr. 1477 din 26.01.1978, tabelului anexat acestora, numitul K. a figurat înscris în evidențele fiscale ale Municipiului Ploiești cu terenul situat în Ploiești, str. Rudului, în suprafață de 13.770 m.p. din care a închiriat anterior anului 1960 suprafața de 9.668 m.p. I.O.C.R-ului Ploiești, iar restul de 4.102 m.p. au fost folosiți de moștenitorii acestuia care au achitat impozitele aferente, figurând la un moment dat în evidențele fiscale cu un teren de 6.452 m.p., însă în anul 1959 drepturile indivize ale moștenitorului M. care era membru CAP au trecut de drept în proprietatea CAP-ului Strejnic, în ceea ce privește terenul de 2.550 m.p.

În temeiul raportului de expertiză topometrică, inclusiv răspuns la obiecțiuni ing. F., terenul în litigiu descris în cadrul sentinței civile nr. 1998 din 22.03.1991 de 5229 m.p. situat în Ploiești, str. Rudului, jud. Prahova, nu a putut fi identificat exact în raport de schița de plan care a stat la baza pronunțării sentinței civile sus menționată, datorită neconcordanțelor privind dimensiunile terenului, motiv pentru care au fost întocmite 5 variante în scopul identificării terenului în litigiu, ținându-se seama și de suprafața folosită efectiv de către pârâtă de 8831 m.p., de construcțiile amplasate pe acest teren.

Din raportul de expertiză tehnică construcții, evaluări imobiliare ing. R., reiese că valoarea totală a lipsei de folosință în ceea ce privește terenul în litigiu de 5229 m.p. este de 307.790 RON pentru perioada 2007-2016.

Art. 480 C. civ., stipulează că dreptul de proprietate presupune exercitarea de către titularul acestuia cumulativa a următoarelor prerogative: dreptul de a întrebuința bunul potrivit destinației acestuia, dreptul de a culege fructele sau productele bunului, și dreptul de a dispune de bun prin înstrăinare sau consumare.

De asemenea, dispozițiile art. 998-999 C. civ., prevăd că pentru a fi angajata răspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, trebuie sa fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existenta unui prejudiciu, adică, efectul negativ suferit de o anumita persoana; existenta unei fapte ilicite constând în acea fapta prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând altei persoane; existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita și prejudiciu în sensul ca acesta din urma a fost provocat de fapta ilicita; existenta vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijenta, imprudenta cu care a acționat.

Tribunalul a reținut că potrivit probelor administrate în cauză, intervenientul a inclus în anul 1998, în domeniul public al localității, o serie de bunuri imobile, inclusiv terenul de 7785 m.p. și construcțiile amplasate pe acesta situate în Ploiești, str. Rudului, jud. Prahova, bunuri pe care le-a concesionat pârâtei, în calitate de prestator de servicii publice, la data de 14.06.2000, iar în urma administrării probei cu expertiză tehnică topometrică, inclusiv răspuns la obiecțiunea inginerului F., s-a constatat că terenul în litigiu descris în cuprinsul sentinței civile nr. 1998 din 22.03.1991, a fost inclus în suprafața de 8.831 m.p., ocupată efectiv de către pârâtă și pe care se află construcțiile administrate de către aceasta din urmă.

Ca atare, atât timp cât autorul reclamanților a dobândit în timpul vieții, în calitate de proprietar, terenul în suprafață totală de cca 11.262 m.p. situat în Ploiești, str. Rudului, jud. Prahova, teren aflat în patrimoniul acestuia la data decesului intervenit la 19.08.1944 și care a revenit moștenitorilor legali ai defunctului, inclusiv numiților I., N., M., înseamnă că în realitate aceștia aveau dreptul să procedeze la partajarea acestei suprafețe de teren, în baza sentinței civile nr. 1998 din 22.03.1991, constând în atribuirea fiecărui moștenitor a unei părți din terenul sus menționat, partajare în urma căreia a revenit în lotul autoarei reclamanților suprafața de 5.229 m.p. care a dobândit un drept de proprietate asupra terenului în litigiu de 5.229 m.p.

De altfel, analizându-se toate actele existente la dosar, tribunalul a reținut că moștenitorii defunctului K. au figurat înscriși ulterior anului 1944 și până în anul 1974, cu terenul în litigiu în suprafață totală de 13.770 m.p., teren din care au închiriat anterior anului 1960 o parcelă de 9.668 m.p., ajungându-se ca în anul 1969 o altă parcelă din acest teren, respectiv 2.550 m.p. să fie preluată în proprietatea fostului CAP Strejnic în urma decesului numitului M., fost membru CAP, ceea ce înseamnă că niciodată acest teren în integralitatea sa nu a fost preluat cu titlu valabil de către stat sau fostul CAP Strejnic, aflându-se permanent în proprietatea moștenitorilor defunctului K., aspect confirmat de sentința civilă nr. 1998 din 22.03.1991, de dispoziția nr. 3831 din 19.04.2004, care reprezintă prin însăși natura lor dovezi certe că niciodată terenul în litigiu nu a trecut în baza unui titlu valabil în proprietatea statului, în domeniul public sau privat al localității, fiind imposibil din punct de vedere legal ca intervenientul să pretindă un drept de proprietate asupra terenului în litigiu.

De fapt, în condițiile în care pârâta și intervenientul pretind anumite drepturi asupra terenului în litigiu, aceștia au obligația să facă dovada modului de dobândire a terenului în litigiu, de preluare a acestuia în proprietatea statului, respectiv în domeniul public sau privat al localității, iar în lipsa unor asemenea dovezi, înseamnă că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de către intervenient și trecut în domeniul public al localității fără să se țină seama că acesta se afla în proprietatea autoarei reclamanților încă din anul 1991 în baza unei hotărâri judecătorești opozabilă acestuia din urmă, motiv pentru care intervenientul se află în imposibilitate legală să dispună cu privire la acest teren, să-l predea în concesiune pârâtei și să-l includă în domeniul public al localității.

Apărările pârâtei și ale intervenientului, conform cărora reclamanții nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, datorită imposibilității identificării acestuia în raport de schița de plan care a stat la baza pronunțării sentinței civile nr. 1998 din 22.03.1991, nu pot fi avute în vedere, deoarece la stabilirea dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului în litigiu se ține seama în exclusivitate de actele de proprietate existente la dosar, de modalitatea în care terenul a intrat în posesia pârâtei și a intervenientului și nicidecum de identificarea propriu zisă a terenului, mai ales că pârâta deține o suprafață mai mare de teren de 8.831 m.p., suprafață din care face parte și terenul în litigiu, fiind posibilă identificarea acestuia, ținându-se seama de suprafața înscrisă în cuprinsul sentinței civile sus menționată, de coordonatele, dimensiunile reale ale terenului atribuit în lotul autoarei reclamanților.

Pretențiile reclamanților, privind obligarea pârâtei și a intervenientului la plata lipsei de folosință cu privire la imobilul în litigiu, începând cu anul 2007 și până în prezent, sunt neîntemeiate, deoarece atât timp cât pârâta și intervenientul pretind dobândirea în mod valabil a terenului în litigiu, exercitarea unei posesii în baza unui contract de concesiune, a unor hotărâri ale Consiliului Local și deci folosirea acestui teren cu bună credință, aceștia nu pot fi obligați la plata c/valorii unei lipse de folosință în favoarea reclamanților până la clarificarea raporturilor juridice care fac obiectul prezentei cauze, mai ales că reclamanțiilor, autorii acestora au manifestat pasivitate începând cu anul 1991 în ceea ce privește efectuarea demersurilor necesare pentru a intra în posesia terenului, permițându-le pârâtei și intervenientului să folosească terenul, motiv pentru care aceștia nu-și pot invoca propria culpă pentru a beneficia de acordarea unor despăgubiri în mod nejustificat.

Mai mult chiar, formularea prezentei acțiuni nu a avut ca efect punerea în întârziere a pârâtei și a intervenientului în ceea ce privește acordarea unor despăgubiri, întrucât până la clarificarea raporturilor juridice deduse judecății și până la stabilirea titularului dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, reclamanții nu pot pretinde plata unor despăgubiri în condițiile în care au fost cei care le-au permis pârâtei și intervenientului să-l folosească, să-l concesioneze. În acest caz aceștia au dreptul la acordarea unor despăgubiri ulterior rămânerii definitive a prezentei sentinței în cazul în care pârâta și intervenientul vor refuza să procedeze la predarea terenului în litigiu titularilor reali ai dreptului de proprietate.

Prin urmare, instanța, având în vedere aceste considerente și ținând seama de dispozițiile art. 480 C. civ., a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâta și intervenientul să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Ploiești, str. Rudului, jud. Prahova compus din terenul de 5229 m.p. identificat potrivit schiței de plan de la raportul de expertiză tehnică topometrică, inclusiv răspuns la obiecțiuni ing. F., delimitat de pct. 12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-23-24-25-26-27-28-29-30-E-F-12.

Totodată, instanța a respins ca neîntemeiat capătul acțiunii precizate privind obligarea pârâtei și a intervenientului la plata lipsei de folosință pentru perioada 2007-2016, în condițiile în care autorii reclamanților și reclamanții înșiși le-au permis pârâtei și intervenientului să folosească efectiv terenul în litigiu, teren pe care îl aveau în proprietate încă din anul 1991 conform sentinței civile nr. 1998 din 22.03.1991, iar atât timp cât pârâta și intervenientul pretind anumite drepturi asupra acestui teren înseamnă că aceștia au fost posesori de bună credință, având convingerea ca dețin terenul în calitate de administratori legali ai acestuia, urmând ca numai după soluționarea prezentei cauze și clarificarea raporturilor juridice existente între părți cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului, reclamanții să aibă dreptul să solicite despăgubiri în cazul neîndeplinirii de către pârâtă și intervenient a obligației de a le preda terenul în litigiu.

De asemenea, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.A., în condițiile în care aceasta este cea care folosește efectiv terenul, invocând un drept de concesiune dobândit de la intervenient, existând deci o identitate între persoana pârâtei și titularul obligației raportului juridic dedus judecății.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamanții C., D., E., în calitate de moștenitori ai defunctului A., decedat pe parcursul soluționării cauzei și intervenientul Municipiul Ploiești prin Primar.

Reclamanții C., D., E., în calitate de moștenitori ai defunctului A., decedat pe parcursul soluționării cauzei, în dezvoltarea motivelor de apel, au solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii pronunțate în sensul de a admite acțiunea în totalitate și a obliga intimatul și terțul intervenient la plata către recurenți a despăgubirii echivalente cu contravaloarea lipsei de folosință a bunului și obligarea intimatului și terțului intervenient la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

Referitor la primul capăt de cerere prin care au solicitat obligarea intimatului și terțului intervenient la lăsarea în deplina proprietate și liniștită posesie a imobilului situat în municipiul Ploiești, Str. Rudului, reclamanții apelanți au menționat că nu contestă soluția dată de instanță, însă există unele aspecte, astfel încât să nu fie creată o falsă reprezentare a situației de fapt care rezultă din speța dedusă judecății.

Prin sentința civilă nr. 2140 din 11.07.2016 dată de Tribunalul Prahova, secția I civila, se reține, "În cuprinsul H.C.L. nr. 225 din 23 decembrie 1999, nr. 242/1999, procesului-verbal din data de 27.11.1999, s-a menționat că fac parte din domeniul public al Municipiului Ploiești o serie de bunuri imobile, inclusiv terenul de 7.785 m.p. și Q., împreună cu toate construcțiile amplasate pe acest teren situate în Ploiești, str. Rudului.".

"Pe de altă parte, potrivit probelor administrate în cauză, intervenientul a inclus în anul 1998, în domeniul public al localității, o serie de bunuri imobile, inclusiv terenul de 7.785 m.p. și construcțiile amplasate pe acesta situate în Ploiești, str. Rudului, jud. Prahova, bunuri pe care le-a concesionat pârâtei..." "..., înseamnă că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de către intervenient și trecut în domeniul public al localității fără să se țină seama că acesta se află în proprietatea autoarei reclamanților încă din anul 1991 în baza unei hotărâri judecătorești opozabilă acestuia din urmă. ..."

Raportat la toate cele de mai sus, au menționat că terenul de 7.785 m.p. situat în Ploiești, str. Rudului, jud. Prahova, nu a făcut niciodată parte din domeniul public al terțului intervenient Municipiului Ploiești, întrucât imobilul-teren nu se regăsește la pagina 642 din Anexa B la H.G. nr. 1359/2001 privind atestarea domeniului public al județului Prahova, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Prahova.

Pentru ca terenul în litigiu să fi fost trecut în domeniul public al Municipiului Ploiești, și astfel să se poate afirma că acest teren a făcut sau face parte din domeniul public, ar fi trebuit îndeplinită procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

Ori, în prezenta speță dedusă judecății Primăria a înțeles să se folosească de acest teren, pur și simplu, fără niciun drept, în disprețul tuturor normelor juridice din materie, profitând doar de faptul că la acel moment autorul nostru (A.) nu avea posibilitatea de a cerceta situația imobilului deținut în Ploiești, str. Rudului, jud. Prahova.

Nu există și nu a existat niciun act oficial din care să reiasă că terenul a făcut vreodată parte din patrimoniul public sau privat al Municipiului Ploiești.

În ceea ce privește construcțiile, chiar dacă în Anexa B la H.G. nr. 1359/2001 se regăsesc o serie de construcții situate la adresa din str. Rudului, consideră recurenții că în mod corect instanța de fond a reținut că preluarea acestora a fost una abuziva din partea intervenientului, neexistând niciun titlu valabil în baza căruia să fie trecute în domeniul privat sau public al unității administrativ-teritoriale, întrucât anterior autoarea noastră le dobândise în baza unei hotărâri judecătorești pronunțate în anul 1991.

Așadar, în tot acest timp în care intimatul și terțul intervenient au înțeles să se folosească de imobilul situat în Ploiești, str. Rudului, jud. Prahova, fără niciun drept, fără ca acest teren să fi făcut vreodată parte din domeniul public sau privat al statului, autorul recurenților era proprietarul acestuia în baza sentinței civile nr. 1998 din 22.03.1991 a Judecătoriei Ploiești, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere prin care recurenții au solicitat obligarea intimatului și terțului intervenient la plata unei despăgubiri echivalente cu contravaloarea lipsei de folosință a bunului aflat în litigiu, au arătat că în respingerea cererii instanța de fond a reținut că:

" Pretențiile reclamanților, privind obligarea pârâtei și a intervenientului la plata lipsei de folosință cu privire la imobilul în litigiu, începând cu anul 2007 și până în prezent, sunt neîntemeiate, deoarece atât timp cât pârâta și intervenientul pretind dobândirea în mod valabil a terenului în litigiu, exercitarea unei posesii în baza unui contract de concesiune, a unor hotărâri ale Consiliului Local și deci folosirea acestui teren cu bună credință, aceștia nu pot fi obligați la plata contravalorii unei lipse de folosință în favoarea reclamanților până la clarificarea raporturilor juridice care fac obiectul prezentei cauze... "

Contrar instanței de fond, consideră recurenții că simpla pretindere din partea intimatului și a terțului intervenient de a fi dobândit în mod valabil imobilul situat în Ploiești, str. Rudului, jud. Prahova, nu echivalează cu însăși dobândirea valabila în proprietatea lor a acestui imobil, deoarece, imobilul teren nu a fost cuprins în Anexa B la H.G. nr. 1359/2001.

Pe de altă parte, nici intimatul și nici terțul intervenient nu se pot prevala de buna-credință în folosirea imobilului mai sus descris, câtă vreme autorul subsemnaților le-a adus la cunoștință de nenumărate ori acestora faptul că imobilul este proprietatea lui în baza sentinței civile nr. 1998 din 22.03.1991.

Din contră, din cele ce vor fi expuse mai jos, rezultă chiar reaua-credință de care au dat dovada intimatul și terțul intervenient, aceștia cunoscând situația imobilului în litigiu și pe adevăratul proprietar al acestuia, dar cu toate acestea au rămas pasivi la toate solicitările venite din parte autorului nostru, folosindu-se în continuare de acest teren, fără niciun titlu de proprietate asupra lui.

Au arătat că prin actele ce vor fi enumerate mai jos, atât ei cât și autorul lor au făcut numeroase diligențe pentru a intra în posesia terenului, notificând în nenumărate rânduri atât intimatul cât și terțul intervenient asupra dorinței lor de a reintra în posesia terenului situat în Ploiești, str. Rudului, jud. Prahova, de care aceștia se foloseau fără drept.

Așadar, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, autorul nostru - A., a solicitat Primăriei Municipiului Ploiești restituirea în natură a imobilului situat în Ploiești, str. Rudului, jud. Prahova, cerere ce a fost respinsă pentru motivul mai sus expus, de unde rezultă că inclusiv din anul 2004 se cunoștea de către terțul intervenient cine este adevăratul proprietar al imobilului aflat în litigiu, și că acest imobil nu face parte din domeniul public al Municipiului Ploiești.

Se desprinde așadar concluzia că deși era cunoscut faptul că acest imobil nu face parte din domeniul public al Municipiului Ploiești, terțul intervenient a înțeles ca în continuare să se folosească de acesta, în lipsa oricărui drept, dând dovadă de rea credință.

Consideră că nu se poate vorbi despre o bună credință nici în sarcina intimatei - B. Ploiești S.R.L. Chiar dacă aceasta a dobândit imobilul situat în Ploiești, str. Rudului, jud. Prahova prin intermediul unui contract de concesiune din data de 14.06.2000, cu minime diligențe ar fi putut constata cine este adevăratul proprietar al acestui imobil.

Au susținut recurenții că atât intimatul cât și terțul intervenient cunoșteau situația imobilului în litigiu și cu toate acestea, dând dovadă de rea-credință au înțeles ca în continuare să se folosească de acesta, în ciuda tuturor demersurilor pe care autorul subsemnaților, proprietar al imobilului, le-a întreprins în scopul de a-și apăra dreptul dobândit prin sentința civila nr. 1998 din 22.03.1991 a Judecătoriei Ploiești.

În considerentele sentinței s-a reținut că "aceștia nu pot fi obligați la plata contravalorii lipsei de folosință în favoarea reclamanților pană la clarificarea raporturilor juridice care fac obiectul prezentei cauze".

Or, în prezenta speță dedusă judecății, nu este necesară clarificarea niciunui raport juridic, pentru că nu există titluri care să poată fi comparate, instanța de fond nefiind nevoită să dea eficiență vreunui titlu în defavoarea altuia, pentru că singurul astfel de titlu este sentința civilă nr. 1998 din 22.03.1991 a Judecătoriei Ploiești.

Apreciază recurenții că instanța de fond a statuat în baza unor considerente contradictorii, de vreme ce totuși se subliniază reaua-credință a terțului intervenient - "imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de către intervenient și trecut în domeniul public al localității fără să se țină seama că acesta se află în proprietatea autoarei reclamanților încă din anul 1991 în baza unei hotărâri judecătorești opozabilă acestuia din urmă", dar cu toate acestea instanța hotărăște să respingă cererea formulată în ceea ce privește plata lipsei de folosință a imobilului, bazându-se pe "pretinderea" intimatului și terțului intervenient de a avea anumite drepturi asupra acestui teren. Față de cele expuse mai sus, rezulta că în mod contrar situației de fapt s-a reținut de către instanța de fond că:

" ...mai ales că reclamanții, autorii acestora au manifestat pasivitate începând cu anul 1991. În ceea ce privește efectuarea demersurilor necesare pentru a intra în posesia terenului, permițându-le pârâtei, intervenientului să folosească terenul, motiv pentru care aceștia nu-și pot invoca propria culpă pentru a beneficia de acordarea unor despăgubiri în mod nejustificat".

Consideră recurenții a fi dovedit faptul că ei și autorul lor nu au stat în pasivitate, ci din contră, au încercat în nenumărate rânduri să intre în posesia terenului printr-o modalitate de soluționare amiabilă a diferendului, înainte de a se adresa instanței.

Mai mult decât atât, și în situația nereală în care ar fi stat în pasivitate, consideră că nimic nu putea anihila dreptul de proprietate câștigat de autorul lor încă din 1991 prin sentința civilă nr. 1998 din 22.03.1991 a Judecătoriei Ploiești, datorită caracterului perpetuu al dreptului de proprietate, dreptul de proprietate subzistând atâta vreme cât există bunul asupra căruia el se exercită.

Tocmai caracterul perpetuu al dreptului de proprietate face ca acest drept să existe independent de exercitarea lui, iar în cazul în care legea nu obligă, proprietarul poate nici să nu uzeze de bun, fără a pierde proprietatea acestuia. Prin urmare intimatele, în lipsa oricărui titlu al acestora asupra terenului, nu erau îndreptățite să-l folosească.

Astfel, în prezenta cauză, atât intimata cât și terțul intervenient aveau o obligație negativă de a nu face nimic de natură a stânjeni exercitarea prerogativelor dreptului real de către autorul lor, mai ales că ele nu s-au putut prevala de vreun titlu de proprietate pentru folosirea imobilului situat în Ploiești, str. Rudului, jud. Prahova.

Totodată, au mai arătat recurenții că tot în mod greșit s-a reținut că "Formularea prezentei acțiuni nu a avut ca efect punerea în întârziere a pârâtei și a intervenientului în ceea ce privește acordarea unor despăgubiri... "

După cum s-a dovedit, atât intimatul cât și terțul intervenient au fost puși în întârziere înainte de acționarea lor în instanță, prin mai multe acte juridice (Notificarea nr. 1370 din 18.12.2001, Notificarea nr. 268 din 06.02.2002, Notificarea nr. 4693 din 09.06.20041 comunicate acestora prin intermediul executorului judecătoresc.

Consideră că solicitarea în ceea ce privește contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în Ploiești, str. Rudului nr. 203, jud. Prahova este pe deplin justificată câtă vreme, prin folosirea fără drept a acestui imobil, de către intimat și terțul intervenient le-a fost încălcat un atribut esențial al dreptului de proprietate (prevăzut în art. 480 C. civ.) - Jus utendi.

Cât privește momentul de la care sunt îndreptățiți la plata contravalorii lipsei de folosință pentru imobilul în litigiu, consideră că acest moment nu este reprezentat de rămânerea definitiva a sentinței pe care au înțeles să o atace, ci de momentul de la care au fost lipsiți de posibilitatea valorificării acelui bun, pe care îl dețin în proprietate.

Mai mult, atât ei cât și autorul lor nu au permis niciodată nici intimatului și nici terțului intervenient să folosească ori să concesioneze imobilul situat în Ploiești, str. Rudului, jud. Prahova, ci în tot acest timp au încercat redobândirea acestuia în posesie.

Au invocat jurisprudență națională în materie.

Cu privire la suma care reprezintă această lipsă de folosință, consideră că în mod greșit instanța de fond a omologat suma finală indicata în concluziile raportului de expertiză.

Au mai arătat că, așa cum au susținutprin obiecțiunile depuse la dosar, calculul final prezentat de expert a evidențiat un preț anual, deși în realitate aceasta era unul lunar.

Au prezentat calculul corect, arătând că potrivit acestuia, suma finală este de 3.518.737.89 RON, și au arătat că la calculul lipsei de folosință solicită a se avea în vedere faptul că în cadrul obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză evaluatorie, toate părțile au fost de acord că este vorba de chiria lunară, nu de chiria anuală (reținută eronat de expert), motiv pentru care valoarea lunară a chiriei este necesar a fi înmulțită cu numărul de luni din anul respectiv aplicabil.

Au solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

Intervenientul Municipiul Ploiești prin Primar, în dezvoltarea motivelor de apel, a arătat că înțelege să critice sentința atacată întrucât, apreciază că în mod greșit instanța de fond nu a avut în vedere apărările formulate, referitoare la faptul că imobilul aparține domeniului public al municipiului Ploiești.

În ceea ce privește modalitatea de dobândire, instanța a reținut în mod greșit faptul că este imposibil din punct de vedere legal ca municipiul Ploiești sa pretindă un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, precum și faptul că a fost preluat abuziv și trecut în domeniul public fără a se ține seama că acesta se află în proprietatea reclamanților încă din anul 1991, în baza unei hotărâri judecătorești.

În speța de față, având în vedere faptul că atât reclamantul cât și intervenientul au invocat un drept de proprietate asupra aceluiași bun, consideră că instanța în mod greșit a reținut nevalabilitatea titlului intervenientului, atunci când a procedat la compararea titlurilor ce se opun.

Mai mult, fiind o acțiune în revendicare, nu trebuia să se pronunțe asupra caracterului abuziv sau nu al preluării imobilului, aceste aspecte fiind analizate în cadrul unei acțiuni întemeiată pe Legea nr. 10/2001.

Astfel, titlul intervenientului de proprietate este reprezentat de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 146 din 23.10.1998 prin care a fost aprobată modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului nr. 16/1995 referitoare la reorganizarea Regiei Autonome B., Canal, Fond Locativ Ploiești ca regie autonomă, cu denumirea de Regia Generală de B. Ploiești.

Potrivit art. 3 din aceasta bunurile deținute de Regia Autonomă B., Canal Fond Locativ Ploiești, respectiv rețelele de alimentare cu B., canalizare, spațiile de tratare a apelor uzate, construcțiile și terenurile aferente acestora, au fost preluate de Consiliul Local al Municipiului Ploiești în domeniului public, fiind transmise în administrarea Regiei Generale de B. Ploiești.

Potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute în anexa la aceasta și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean.

În consecință, bunurile menționate mai sus, între care se află și cel care face obiectul prezentei cauze, au intrat în domeniul public al municipiului prin efectul H.C.L. nr. 146 din 23.10.1998. În plus, în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998 sistemul de alimentare cu B. și canalizare constituie domeniul public al municipiului Ploiești.

Având în vedere faptul că titlul Consiliului Local al Municipiului Ploiești, reprezentat de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 146 din 23.10.1998 nu a fost anulat, nu a fost admisă o acțiune în constatarea nelegalității acesteia, consideră că acesta se bucură de prezumția de legalitate, motiv pentru care apreciază că în mod greșit a fost admisă acțiunea în revendicare.

Mai mult, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 225/1999 privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploiești, adoptată în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, s-a prevăzut că sistemul de alimentare cu B., canalizare, stațiile de tratare și epurare a apelor uzate, construcțiile și terenurile aferente acestora constituie domeniul public al municipiului.

Ulterior, prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploiești nr. 48 din 31.03.2000 s-a aprobat transformarea Regiei Generale de B. Ploiești în S.C. B. S.A. Ploiești, căreia i-au fost transmise bunurile din domeniul public și privat aflate în administrarea regiei, între acestea aflându-se și imobilul situat în Ploiești, str. Rudului.

Având în vedere faptul că în Procesul-verbal încheiat în data de 27.11.1998 de către Regia Generala de B. Ploiești cu ocazia predării - preluării mijloacelor fixe aparținând domeniului public și privat al municipiului Ploiești, figurează la poziția nr. 20 - Q. situat în Ploiești str. Rudului, compus din teren în suprafața de 7.785 mp și construcții în suprafață de 794 mp, consideră că acesta este imobilul identificat de expert.

A menționat că în H.G. nr. 1359/2001 se regăsesc construcțiile aflate pe terenul revendicat, acestea fiind identificate de expert în variantele întocmite la raportul de expertiză.

În ceea ce privește varianta la raportul de expertiză pe care instanța a agreat-o și a dispus restituirea terenului, apreciază că măsura este nelegală, întrucât afectează construcții care aparțin domeniului public al municipiului Ploiești.

În consecință, întrucât imobilul revendicat în prezent aparține domeniului public al municipiului Ploiești, fiind afectat de construcții, consideră apelantul că prezenta acțiune este inadmisibilă și a solicitat respingerea acesteia.

Cu privire la modalitatea de preluare, a menționat că prin adresa din 24.04.1970 a Consiliului Popular al municipiului Ploiești s-a transmis către Consiliul Popular al Județului Prahova documentația privind exproprierea imobilului situat în Ploiești str. Rudului nr. 203-205, iar potrivit procesului-verbal încheiat în data de 28.03.1970 rezultă că proprietarii imobilului au avut cunoștința de expropriere, deși nu au fost de acord cu aceasta.

Mai mult, a menționat că întrucât reclamantul nu se afla în posesia imobilului, înainte de a introduce prezenta acțiune a formulat o notificare în baza Legii nr. 10/2001, care a fost respinsă, motiv pentru care apreciază că aceasta echivalează cu o recunoaștere acestuia că imobilul a trecut în proprietatea statului.

În ceea ce privește fondul cauzei, un alt motiv pentru care au criticat soluția instanței de fond este reprezentat de faptul că apreciază că imobilul revendicat nu a putut fi identificat.

Expertiza tehnica judiciară efectuată în cauză a avut ca obiective identificarea, evidențierea pe schița de plan, măsurarea efectivă și în concret a terenului în litigiu, situat în Ploiești str. Rudului nr. 203-205, de circa 5.229 mp, care a aparținut autoarei reclamanților.

În lucrarea efectuată inițial, care a avut ca obiectiv să identifice terenul situat în Ploiești str. Rudului și să precizeze dacă există identitate cu cel menționat în sentința nr. 1998/1991, expertul a precizat faptul că suprapunând planurile actuale cu raportul de expertiză din dosar nr. x/1990, în prezent sunt afectate imobilele situate str. Rudului, str. Depoului.

Ulterior, expertul a identificat imobilul din str. Rudului care este concesionat intimatei pârâte S.C. B. S.A. Ploiești și a precizat că acesta are suprafața de 8.831 mp, iar la solicitarea instanței a efectuat variante de identificare a suprafeței revendicate de 5.229 mp.

În consecință, întrucât terenul revendicat care a aparținut autoarei reclamanților nu a putut fi identificat, atât timp cât au fost efectuate cinci variante pentru delimitarea suprafeței, consideră apelantul intervenient Consiliul Local al Municipiului Ploiești, că o astfel de soluție contravine însăși definiției acțiunii în revendicare, potrivit căreia proprietarul neposesor solicită posesorului neproprietar restituirea imobilului.

A solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței nr. 2140 din 11.07.2016 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosar nr. x/2010, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept, a invocat disp. art. 282 și următoarele C. proc. civ.

Prin decizia nr. 302 din 2 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă - au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanții C., D., E., în calitate de moștenitori ai defunctului A., decedat pe parcursul soluționării cauzei, și intervenientul Municipiul Ploiești prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 2140 din 11 iulie 2016, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. B. S.R.L. Ploiești.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut urătoarele considerente:

Primul motiv de apel prin care se critică considerentele sentinței pronunțatw de instanța de fond nu poate fi analizat având în vedere faptul că dosarul a fost înregistrat pe rolul instanțelor judecătorești la data de 7.10.2010, deci anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ. 1.02.2013 care prevede posibilitatea atacării considerentelor conf. art. 461.

Curtea a reținut ca fiind nefondat și cel de-al doilea motiv de apel referitor la neacordarea de către instanța de fond a contravalorii lipsei de folosință a imobilului revendicat.

Astfel, referitor la pârâta S.C. B. S.A. Ploiești, Curtea a reținut că aceasta a folosit terenul cu bună credință fiind încredințată că nuda proprietate aparține intervenientei Primăria Ploiești, având încheiat în acest sens un contract de concesiune din anul 2000.

De asemenea și intervenientul a stăpânit cu bună credință, pretinzând dobândirea în mod valabil a acestuia în baza unor hotărâri ale Consiliului Local, care nu au fost anulate până în prezent, astfel că, în mod corect a apreciat instanța de fond că nu pot fi obligați la plata contravalorii unei lipse de folosință în favoarea reclamanților până la clarificarea raporturilor juridice care fac obiectul prezentei cauze, prin care s-a realizat pentru prima dată compararea titlurilor de proprietate invocate de părți.

În ceea ce privește apelul formulat de intervenienta Primăria municipiului Ploiești, prin care critică hotărârea pronunțată întrucât nu a reținut că imobilul aparține domeniului public al municipiului Ploiești, Curtea a constatat că este nefondat.

În speța de față, având în vedere faptul că atât reclamantul cât și intervenientul au invocat un drept de proprietate asupra aceluiași bun, se va proceda la compararea titlurilor ce se opun, urmând a avea câștig de cauză partea al cărui titlu este mai bine caracterizat.

Astfel, apelanta a invocat că titlul său de proprietate este reprezentat de H.C.L. nr. 146 din 23.10.1998 prin care au fost preluate în patrimoniul localității rețelele de alimentare cu B., canalizare, construcțiile și terenurile aferente acestora, titlu ce nu a fost anulat.

Titlul reclamanților este reprezentat de sentința civilă nr. 1998 din 22 martie 1991 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă, prin care a fost admisă acțiunea formulată de numitul N. împotriva numiților M., I., CAP Strejnic, Primăria Municipiul Ploiești și s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra bunurilor rămase de pe urma defunctului K., decedat la data de 19.08.1944, conform încheierii interlocutorii din data de 29.01.1991 și variantei unice de la raportul de expertiză tehnică O., ocazie cu care s-a atribuit în lotul numitei I. terenul în suprafață totală de 5.229 m.p. situat în Ploiești, str. Rudului, jud. Prahova.

Potrivit proceselor-verbale din perioada 1965-1974, adreselor nr. x din 12.12.1969, 1477 din 26.01.1978, tabelului anexat acestora, numitul K. a figurat înscris în evidențele fiscale ale Municipiului Ploiești cu terenul situat în Ploiești, str. Rudului, în suprafață de 13.770 m.p. din care a închiriat anterior anului 1960 suprafața de 9.668 m.p. I.O.C.R-ului Ploiești, iar restul de 4.102 m.p. au fost folosiți de moștenitorii acestuia care au achitat impozitele aferente, figurând la un moment dat în evidențele fiscale cu un teren de 6.452 m.p., însă în anul 1959 drepturile indivize ale moștenitorului M. care era membru CAP au trecut de drept în proprietatea CAP-ului Strejnic, în ceea ce privește terenul de 2.550 m.p.

Rezultă, așadar, că titlul reclamanților este mai bine caracterizat întrucât s-a făcut dovada că autorii lor, I., respectiv K. au deținut în proprietate terenul în litigiu, care făcea parte dintr-o suprafață mai mare.

Hotărârea Consiliului Local nr. 146/1998 nu poate prevala titlului reclamanților întrucât nu face dovada modului în care terenul în litigiu a intrat în posesia Regiei Autonome de B., Canal și Fond Locativ Ploiești, pentru a fi preluat apoi de Consiliul Local Ploiești în domeniul public, conform H.C.L. menționate.

Cu privire la modalitatea de preluare, apelanta a menționat în cuprinsul motivelor de apel că prin adresa din 24.04.1970 a Consiliului Popular al municipiului Ploiești s-a transmis către Consiliul Popular al Județului Prahova documentația privind exproprierea imobilului situat în Ploiești str. Rudului, iar potrivit procesului-verbal încheiat în data de 28.03.1970 rezultă că proprietarii imobilului au avut cunoștința de expropriere, deși nu au fost de acord cu aceasta.

În acest sens Curtea a reținut că înscrisurile depuse în fața instanței de apel cu privire la exproprierea imobilului în litigiu nu sunt producătoare de efecte juridice, iar instanța nu le poate da valență juridică pentru că nu poartă nicio semnătură sau ștampilă, ceea ce înseamnă că doar s-a întocmit documentația în vederea exproprierii, însă aceasta nu a avut loc efectiv.

De altfel, chiar apelantul intervenient a recunoscut că terenul nu a fost preluat abuziv întrucât prin dispoziția nr. 3831 din 19 aprilie 2004 a respins notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, considerând că cererea nu face obiectul Legii nr. 10/2001, imobilul teren fiind atribuit defunctei I., în baza sentinței civile nr. 1998/1991 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Față de toate aceste considerente, din care rezultă că titlul reclamanților este mai bine caracterizat, Curtea a constatat că în mod corect instanța de fond a aplicat disp. art. 480 C. civ. și a admis capătul de cerere privind revendicarea terenului în litigiu.

A constatat ca fiind nefondată și critica prin care se invocă faptul că terenul este afectat de construcții, întrucât instanța a omologat varianta a III-a din raportul de expertiză F., răspuns la obiecțiuni, tocmai pentru că în această variantă, pe teren nu se află decât o construcție provizorie (magazie).

De asemenea, susținerile referitoare la faptul că imobilul nu a putut fi identificat urmează a fi înlăturate având în vedere faptul că prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a realizat identificarea terenului, iar faptul că au fost întocmite mai multe variante, s-a datorat necesității de a identifica din suprafața mai mare deținută de pârâtă, suprafața care este mai puțin afectată de construcții.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au formulat recurs reclamanții și intervenientul pârât Municipiul Ploiești, prin primar.

În dezvoltarea criticilor de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții reclamanți au susținut că în mod greșit instanța de apel a reținut că nu ar fi îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale ale pârâtei și intervenientului întrucât ar lipsi vinovăția.

În stabilirea acestei cerințe nu sunt relevante susținerile părților făcute în cursul judecății prezentei cauze, de vreme ce anterior ambii (pârâta și terțul intervenient) au recunoscut faptul că nu dețin nici un titlu cu privire la terenul în cauză sau au fost puși în întârziere cu privire la eliberarea terenului, fiind înlăturată astfel orice cauză exoneratorie a vinovăției acestora.

În acest sens, în mod surprinzător chiar instanța de apel a reținut că apelantul-intervenient a recunoscut că terenul nu a fost preluat abuziv, considerând că cererea nu face obiectul Legii nr. 10/2001 întrucât imobilul a fost atribuit defunctei I., în baza sentinței civile nr. 1998/1991 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Lipsa vinovăției ar fi presupus că partea a avut credința că deține terenul în baza unui titlu valabil însă, după cum motivează chiar instanța de apel, încă de la emiterea dispoziției nr. 3831 din 19.04.2014 (dată de Primăria Municipiului Ploiești, privind respingerea cererii formulate de către autorul lor în baza Legii nr. 10/2001), nu se mai poate reține buna credință a terțului intervenient în ceea ce privește deținerea terenului în temeiul unui titlu valabil.

Recurenții-reclamanți au mai susținut că de la data la care autorul acestora a notificat prin intermediul executorilor judecătorești pe pârâta B. S.A., a încetat starea de bună-credință astfel încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998 C. civ., privind răspunderea civilă delictuală.

Pentru aceste motive, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii.

Recurentul-reclamant Municipiul Ploiești prin Primar în dezvoltarea criticilor de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a invocat în esență, următoarele critici.

În operațiunea de comparare a titlurilor de proprietate, instanța de apel a ignorat faptul că potrivit art. 3din hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 146 din 23.10.1998, bunurile deținute de Regia Autonomă B., Canal Fond Locativ Ploiești, respectiv rețelele de alimentare cu B., canalizare, spațiile de tratare a apelor uzate, construcțiile și terenurile aferente acestora, au fost preluate de Consiliul Local al Municipiului Ploiești în domeniul public, fiind transmise în administrarea Regiei Generale de B. Ploiești.

Conform procesului-verbal încheiat în data de 27.11.1998, de către Regia Generală de B. Ploiești cu ocazia predării-preluării mijloacelor fixe aparținând domeniului public și privat al municipiului Ploiești, la poziția 20 figurează Q. situat în Ploiești, str. Rudului, compus din teren în suprafață de 7.785 mp și construcții în suprafață de 794 mp, de unde rezultă că imobilul fusese preluat de stat și folosit pentru utilitate publică.

Având în vedere faptul că la art. 111 din H.C.L. nr. 146/1998 se prevede că activul și pasivul aferent activităților regiei nou înființate a fost preluate de la regia reorganizată, rezultă că anterior adoptării acestei hotărâri bunurile menționate mai sus se aflau în proprietatea municipiului și în administrarea Regiei Autonome B. Canal, Fond Locativ Ploiești.

Întrucât imobilul ce face obiectul prezentei cauze este necesar desfășurării activității regiei autonome de interes public, recurentul