ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 235/2018

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2.002 din 16 mai 2016, Judecătoria Cornetu a admis excepția lipsei calității de reprezentant și a anulat cererea de chemare în judecată, în cauza privind pe reclamanta A. Popești-Leordeni și pe pârâții B. SA, M.A.D.R. și Instituția Prefectului Județului Ilfov.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelanții C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L.. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă, la data de 7 octombrie 2016, sub nr. x/1748/2014.

Prin Decizia civilă nr. 3.427/A din 4 octombrie 2017, Tribunalul Ilfov, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins cererea de apel formulată de apelanții C., I., D., J., K., E., F., L., G. și H. împotriva Sentinței civile nr. 2.002 din 16 mai 2016, pronunțată de Judecătoria Cornetu, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, la data de 18 noiembrie 2017, recurenții C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L., cerere înregistrată la Tribunalul Ilfov, secția civilă.

Prin Adresa din 26 noiembrie 2017, această instanță a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 28 noiembrie 2017, sub același număr de dosar.

Cauza a fost repartizată, aleatoriu, spre soluționare, Completului C12NCPC.

Prin Rezoluția completului din data de 6 decembrie 2017, s-a fixat termen de judecată la 26 ianuarie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de recurs.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale în soluționarea căii de atac formulate.

Examinând competența materială de soluționare a cererii de recurs, conform dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanța supremă are competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curților de apel, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanța supremă.

Prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permit o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

De asemenea, o atare competență nu este prevăzută, de principiu, nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege".

Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", norma în cauză are în vedere reglementarea obiectului și scopului recursului.

Această verificare a legalității se realizează, însă, în cazurile în care instanța supremă este competentă potrivit legii, adică conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe (tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3; art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).

Cum, în speță, reclamanta a învestit, în primă instanța judecătoria, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu este legal învestită, astfel că, văzând dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va declina competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel, respectiv Tribunalul Ilfov, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului formulat de recurenții C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L. împotriva Deciziei nr. 3.427/A din 4 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - N