ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3785/2015

Decizia

nr. 3785/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Obiectul cererii de revizuire

Prin cererea înregistrată la data de 30 septembrie 2015 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, PFA A. a solicitat, în contradictoriu cu și intimații Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România, reprezentată de vicepreședintele B. și Ministerul Transporturilor, revizuirea deciziei nr. 2731 din 23 iulie 2015, pronunțată de a Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/32/2013.

În motivarea cererii sale, revizuientul arată, în esență, că sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Așa cum revizuentul a precizat în ședința publică din data de 25 noiembrie 2015, motivele care stau la baza formulării cererii de revizuire constau în faptul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra probelor referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art. 1 și art. 23 pct. 5 și 8 din O.U.G. nr. 195/2002, precum și în faptul că decizia ce formează obiectul cererii de revizuire a fost pronunțată cu depășirea cadrului procesual.

În continuare, revizuentul, prin motivele de revizuire, solicită conexarea Dosarului nr. x/3/2012 al Tribunalului București, prin care această instanță a stabilit că organizația patronală reprezintă interesele a celor de peste 350 de scoli de conducători auto a căror unități cuprind cel puțin 10% din efectivul angajaților sectorului de activitate a codului CAEN conform Legii dialogului social nr. 62/2011.

Mai argumentează revizuentul, susținând că la pronunțarea deciziei a cărei revizuire o solicită nu au fost avute în vedere susținerile acestuia din recurs și nici înscrisurile pe care le-a depus în probațiune.

În continuare revizuentul expune împrejurări de fapt și de drept referitoare la demersurile și procedurile aferente altor cauze aflate pe rolul instanșelor de judecată.

Hotărârea atacată cu prezenta cerere de revizuire

Prin decizia nr. 2731 din 23 iulie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de A. PFA împotriva sentinței civile nr. 36 din 14 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

În argumentele prezentate în susținerea acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond, în mod corect, a apreciat că, prin Ordinul nr. 733/2013, nu a fost adusă nicio vătămare dreptului recurentului de a-și desfășura în continuare activitatea de instructor auto, întrucât Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2013 a aprobat norme pentru două regimuri juridice distincte și anume:

a) regimul juridic al instructorului auto, care pot presta în regim de liberă practică (autorizată) activitatea de pregătire practică a persoanelor care solicită acest serviciu;

b) regimul juridic al școlii de șoferi care desfășoară activitate integrală de pregătire (teoretică și practică) într-un cadru instituțional, care se poate desfășura și de către instructorul auto, care îndeplinește și celelalte condiții legale de autorizare (bază materială, onorabilitate, competență profesională pentru pregătirea teoretică a cursanților).

Această distincție rezultă în mod clar și neechivoc din cuprinsul Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013, care în Anexa nr. 1 prevede normele privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, iar în Anexa nr. 2 prevede normele privind atestarea instructorilor de conducere auto, fiind deci o consecință a atribuțiilor diferite conferite prin lege, deoarece școlile de conducători(organizate ca persoane juridice sau ca persoane fizice autorizate) fac parte din cadrul instituțional național în domeniul siguranței rutiere, care desfășoară activitatea de pregătire integrală a persoanelor în vederea obținerii permiselor de conducere, conform prevederilor art. 62 alin. (1) din O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, spre deosebire de instructorii auto atestați, care pot efectua numai pregătirea practică în vederea obținerii permisului de conducere.

De asemenea, s-a mai reținut că, reglementarea formelor de organizare juridică prevăzute la art. 4 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2015 pentru organizarea școlilor de conducători auto nu poate avea ca efect desființarea categoriei socio-profesionale a instructorilor auto atestați și nici nu poate fi de natură să afecteze dreptul acestora la proprietate și la libera alegere a profesiei, deoarece de referă exclusiv la autorizarea școlilor auto, pentru care emiterea noilor norme s-a justificat prin modificările aduse legislației privind circulația pe drumurile publice și prin necesitatea transpunerii în dreptul intern a legislației comunitare în domeniu: Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere, care are ca obiective îmbunătățirea siguranței rutiere, facilitarea liberei circulații a persoanelor care își stabilesc reședința într-un alt stat membru decât statul care a eliberat permisul și reducerea posibilităților de fraudare, precum și Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12.12.2006 privind serviciile în cadrul pieței interne, care recunoaște dreptul autorității de autorizare de a condiționa motivat accesul prestatorului la activitatea de servicii, de obligația acestuia de a se constitui într-o anumită formă juridică.

Considerentele Înaltei Curți cu privire la cererea de revizuire

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/1/2015.

Revizuentul a formulat cererea de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., conform cărora:

„Art. 509 - Obiectul și motivele revizuirii

(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

(...)

Așadar, art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., are în vedere situația când nu s-a soluționat o cerere principală, accesorie sau incidentală, nu și situația când nu a fost analizată o cerere de probatorii, un argument sau un motiv de apel ori de recurs.

În sensul acestui text, prin lucru cerut trebuie să se înțeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii deduse judecății.

Prin sentința civilă nr. 36 din 14 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a calificat cererea de intervenție formulată de Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România ca fiind una accesorie (în interes alăturat) și a admis-o, iar pe fondul cauzei a respins cererea de anulare act administrativ cu caracter normativ, constând în Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 733/2013, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, ca neîntemeiată și a obligat reclamantul să plătească intervenientului accesoriu suma de 890,18 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, așa cum reiese din dispozitivul sentinței.

Această soluție a fost menținută în recursul reclamantului promovat împotriva acestei sentințe.

Este de menționat că instanța s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere cuprinse în petitul acțiunii, așa cum rezultă din dispozitivul acestei sentințe precum și din cel decis de instanța de control judiciar.

Se mai observă că, în cuprinsul cererii de revizuire, revizuentul critică pe fond decizia, însă criticile sale neîncadrându-se în vreun motiv de revizuire.

Relativ la acest motiv de revizuire, este de observat însă că motivul de revizuire de la art. 509 pct. 1 C. proc. civ., în ipoteza minus petita,are în vedere strict pretențiile deduse judecății, iar nu argumentele care susțin sau combat aceste pretenții.

Așa fiind, nu s-ar putea susține că, neobservând vreunul dintre argumentele formulate de revizuent, instanța a pronunțat o soluție nelegală.

Mai mult decât atât, cererea de revizuire este o cale extraordinară de atac și poate fi formulată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Or, în speță, prin cererea de revizuire formulată,revizuentul solicită de fapt rejudecarea cauzei exercitând în fapt un recurs la recurs.

În plus, trebuie remarcat că revizuentul nici nu critică printr-o argumentare suficient de pertinentă și concludentă considerentele instanței de recurs, reiterând o serie de motive ce privesc fondul cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate

În consecință, pentru toate considerentele expuse, în raport cu dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 coroborat cu art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de recurentul PFA A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de PFA A. împotriva deciziei nr. 2731 din 23 iulie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2015.