ÎCCJ, decizie (scj.ro #141028)

Acord de recunoaștere a vinovăției. Soluții

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Proceduri speciale

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

acord de recunoaștere a vinovăției

C. proc. pen.,

art. 485 alin. (1) lit. b)

În cazul în care instanța a respins acordul de recunoaștere a vinovăției, conform art. 485 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. pen., apreciind că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului, un nou acord de recunoaștere a vinovăției poate fi încheiat între procuror și inculpat, cu respectarea dispozițiilor legale și a elementelor care au determinat respingerea primului acord.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 383/A din 6 noiembrie 2017

Prin sentința nr. 76 din 30 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus, în baza art. 485 alin. (1) lit. b) teza ultimă C. proc. pen., respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 20 februarie 2017 între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești și inculpatul A., pentru comiterea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 38 din Legea nr. 535/2004.

S-a trimis dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt, între altele, următoarele:

Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești din 28 ianuarie 2017 a fost începută urmărirea penală pentru infracțiunea prevăzută în art. 38 din Legea nr. 535/2004.

Prin ordonanța din 8 februarie 2017 procurorul de caz a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpatul A. pentru respectiva infracțiune.

Din dosarul de urmărire penală a rezultat că în fapt, la 28 ianuarie 2017, în jurul orelor 15.38, de la un post telefonic a fost inițiat un apel către Serviciul de urgență 112, prin care s-a anunțat plasarea unei bombe în zona Stației de metrou B. și a Gării C., ce urma a fi detonată într-un interval de două ore de la inițierea apelului telefonic.

Echipele de intervenție constituite în scopul depistării și anihilării eventualului atac cu bombă anunțat telefonic au supravegheat și verificat cele două zone până la ora 16.35, în paralel cu investigarea postului telefonic care a inițiat apelul pentru a fi identificat făptuitorul, adică A.

După audiere, inclusiv în calitate de inculpat, la data de 20 februarie 2017, prin cererea scrisă personal, inculpatul A. a inițiat acordul de recunoaștere a vinovăției, care s-a și finalizat prin semnarea acestuia de procuror, inculpat și avocatul său, în condițiile art. 482 C. proc. pen., în sensul că îndeplinește toate cerințele referitoare la: data și locul încheierii sale, numele, prenumele și calitatea celor între care se încheie, date privitoare la persoana inculpatului, descrierea faptei ce formează obiectul acordului, încadrarea juridică a acesteia și pedeapsa prevăzută de lege, probele și mijloacele de probă, declarația expresă a inculpatului prin care recunoaște comiterea faptei și acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea  penală, felul, cuantumul și forma de executare a pedepsei, precum și semnăturile procurorului, inculpatului și avocatului.

Analizând acest acord, curtea de apel a constatat că soluția cu privire la care s-a ajuns este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului astfel că, în temeiul art. 485 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a respins acordul de recunoaștere a vinovăției și a trimis dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale pentru considerentele care succed:

Sub un prim aspect, s-a constatat că toate cerințele legale pentru încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției sunt îndeplinite.

Sub un al doilea aspect, al soluției privind felul și cuantumul pedepsei, curtea de apel a constatat că amenda penală de 900 lei rezultată din aplicarea, potrivit art. 61 alin. (4) lit. b) C. pen., a unei pedepse principale de 90 de zile-amendă - cuantumul unei zile-amendă fiind de 10 lei - este disproporționat și nejustificat de blândă în raport cu persoana inculpatului care, pentru o faptă similară, dar care a fost considerată contravenție, a fost sancționat la data de 20 ianuarie 2017, cu o săptămână mai devreme, cu o amendă administrativă de 1.000 lei.

În egală măsură, același inculpat, care dovedește stăruință în a intra în conflict cu legea în modalitatea arătată, a fost cercetat în dosarul penal nr. X. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Buzău, pentru că ar fi alertat Serviciul de urgență 112 în mod repetat.

Prin ordonanța din 13 octombrie 2015 dată în dosarul menționat s-a dispus clasarea cauzei, însă inculpatul A., în declarația dată la 8 februarie 2017, a recunoscut personal că el este cel ce a inițiat respectivele alerte cu bombă.

Acestor împrejurări li s-au adăugat mențiunile din fișa de cazier judiciar a inculpatului, din care rezultă că acesta nu se află la primul conflict cu legea penală, fiind anterior condamnat în mod repetat la mai multe pedepse privative de libertate pe care le-a și executat în regim de detenție, cea mai grea dintre acestea fiind pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 923 din 25 iunie 2002 a Judecătoriei  Arad, definitivă prin decizia penală nr. 677 din 19 noiembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.

În opinia curții de apel, aceste elemente care circumstanțiază persoana infractorului nu au fost luate în considerare de procuror la stabilirea felului și cuantumului pedepsei inserate în acordul de recunoaștere a vinovăției, aceasta fiind nejustificat de blândă în condițiile în care amenda penală de 900 de lei este mai mică decât cuantumul amenzii contravenționale aplicate aceluiași făptuitor pentru o faptă similară considerată contravenție comisă cu o săptămână înainte, aceea de 1.000 lei.

Pentru a răspunde exigențelor de a fi necesară și aptă să ducă la îndreptarea conduitei infractorului, dar și proporțională cu gravitatea faptei, pedeapsa trebuie să fie individualizată prin cuantum și modalitatea de executare, astfel încât să asigure funcțiile de corecție, reeducare și reinserție socială a infractorului, iar criteriile generale care permit adaptarea acesteia la persoana inculpatului sunt stabilite de legiuitor prin art. 74 C. pen.

Considerând că starea de pericol creată prin acțiunea inculpatului, valorile ocrotite de Legea nr. 535/2004, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, resursele logistice și financiare folosite pentru investigarea și descoperirea autorilor unor astfel de fapte, antecedentele sale penale, dar și natura și frecvența unor acțiuni similare desfășurate de inculpat și asumate de el, astfel cum s-a reținut în cele ce preced și care demonstrează perseverență în a intra în conflict cu legea și ordinea de drept, nu au fost în mod judicios valorificate prin pedeapsa stabilită în acordul de recunoaștere a vinovăției, curtea de apel a respins acest acord, trimițând dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale pentru a pronunța o soluție legală și temeinică, în conformitate cu art. 485 alin. (1) lit. b) teza ultimă C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești, solicitând desființarea hotărârii și, în rejudecare, admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției, conform acordului semnat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând apelul conform art. 420 C. proc. pen., prin prisma criticilor formulate, constată că acesta este nefondat, în principal, pentru următoarele considerente:

Acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia.

Cât privește conținutul acordului de recunoaștere a vinovăției, legea cere - pe lângă celelalte elemente prevăzute în art. 482 C. proc. pen. - să se prevadă felul și cuantumul, precum și forma de executare a pedepsei.

Procedura în fața instanței permite verificarea, deopotrivă, atât a respectării condițiilor încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, cât și examinarea felului, cuantumului, precum și a formei de executare a pedepsei, aceasta din urmă constituind esențialmente un aspect de netemeinicie a acordului și nu de legalitate a acestuia.

Din această perspectivă, raportat la soluțiile prevăzute în această procedură în art. 485 C. proc. pen., instanța nu va putea pronunța decât o hotărâre de admitere a acordului, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege cu privire la faptele reținute în sarcina inculpatului sau o hotărâre de respingere a acordului, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege cu privire la faptele reținute în sarcina inculpatului ori dacă apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.

Nu există, însă, niciun impediment ca, ulterior respingerii acordului de recunoaștere a vinovăției, între inculpat și procuror să fie încheiat un nou acord, cu respectarea dispozițiilor legale și a elementelor care au determinat respingerea acordului.

În raport cu datele speței, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că pedeapsa amenzii - cuprinsă în acordul de recunoaștere - este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii și periculozitatea inculpatului, devenind astfel incidente dispozițiile art. 485 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Astfel, în ceea ce privește gravitatea faptei, instanța de apel reține că s-a început urmărirea penală la data de 28 ianuarie 2017 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 38 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, constând în aceea că în jurul orelor 15.38 (la aceeași dată) s-a inițiat un apel către Serviciul de urgență 112, prin care s-a anunțat plasarea unei bombe în zona Stației de metrou B. și a Gării C., ce urma a fi detonată într-un interval de două ore de la inițierea apelului telefonic. Urmare a acestui apel au fost constituite echipe de intervenție, fiind supravegheate zonele până la orele 16.35.

Prin săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 38 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului - la fel ca și la celelalte fapte incriminate prin aceeași lege - se produc în mod evident stări de neliniște, nesiguranță, teamă, panică, teroare în rândul populației, ceea ce obligă la un tratament sancționator corespunzător.

Aceste elemente conferă faptei săvârșite și recunoscute de inculpatul A. o gravitate sporită, ce trebuie reflectată atât în felul pedepsei, cât și a cuantumului acesteia.

Deosebit de relevant, sub aspectul analizat, este și faptul că anterior, respectiv la 20 ianuarie 2017, același inculpat a săvârșit o faptă similară, apelând Sistemul de urgentă 112 pentru a anunța că în data de 21 ianuarie 2017 va avea loc un atentat cu bombă. De asemenea, același inculpat, în data de 17 iulie 2013, a alertat Sistemul de urgență 112, prezentându-se sub o altă identitate, afirmând că se află împreună cu membrii unor organizații teroriste, care urmează să amplaseze bombe.

Deși este atributul exclusiv al procurorului de a aprecia, s-ar impune verificarea discernământului inculpatului, rezultatul expertizei fiind relevant pentru adoptarea unei soluții corecte la finalizarea urmăririi penale.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține, de asemenea, că aceluiași inculpat i-a fost aplicată anterior sancțiunea cu amenda contravențională, iar din fișa de cazier judiciar rezultă că a fost condamnat, prin sentința penală nr. 923 din 25 iunie 2002 a Judecătoriei Arad, la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare cu executare în regim de detenție.

Prin urmare, raportat la gravitatea faptei comise și la periculozitatea făptuitorului, se impune respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției, dispunându-se continuarea urmăririi penale și adoptarea soluțiilor prevăzute de lege, procurorul putând, astfel cum s-a arătat, să încheie un nou acord de recunoaștere cu respectarea dispozițiilor legale, relativ la felul, conținutul și modalitatea de executare a pedepsei.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești împotriva sentinței nr. 76 din 30 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul A.