ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 23/2017

CAMERĂ

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 23/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 878 din 08/11/2017

Mirela Sorina Popescu - președintele Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului

Maricela Cobzariu - judecător la Secția penală

Simona Elena Cîrnaru - judecător la Secția penală

Angela Dragne - judecător la Secția penală

Daniel Grădinaru - judecător la Secția penală

Rodica Aida Popa - judecător la Secția penală

Aurel Gheorghe Ilie - judecător la Secția penală

Anca Mădălina Alexandrescu - judecător la Secția penală

Valentin Horia Șelaru - judecător la Secția penală

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția I penală prin Încheierea de ședință din data de 12 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 27.910/3/2015, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept dacă:

"În interpretarea dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor și art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în ipoteza concursului de infracțiuni dintre infracțiunea de evaziune fiscală și infracțiunea de spălare a banilor, se impune luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracțiunii de spălare a banilor și care provin din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, concomitent cu obligarea inculpaților la plata sumelor reprezentând obligații fiscale datorate statului ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală și, în caz afirmativ, suma ce face obiectul confiscării este reprezentată de valoarea totală a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale sau de valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale?"

Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 1.563/1/2017/HP/P este legal constituit conform dispozițiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și art. 27

alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința de judecată a fost prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La ședința de judecată a participat domnul Costin Cristian Pușcă, magistrat-asistent în cadrul Secției penale, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27

din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Maricela Cobzariu, judecător în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna Marinela Mincă, procuror în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 1.563/1/2017 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

A menționat că, la dosarul cauzei, au fost transmise puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării de către Curțile de Apel Alba Iulia, Bacău, București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara, precum și de către Direcția legislație a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dintre specialiști a comunicat un punct de vedere Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept.

În continuare a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, doamna judecător Maricela Cobzariu, care a fost înaintat părților, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt cereri sau excepții de formulat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problemele de drept supuse dezbaterii.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

Astfel, sesizarea provine de la un complet de judecată investit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, problema de drept nu a mai făcut obiectul unei dezlegări prealabile, iar dezlegarea ce ar urma a fi dată acestei probleme de drept ar avea o importanță în soluționarea cauzei aflate pe rolul Curții de Apel București.

În ceea ce privește fondul cauzei a apreciat că trebuie avut în vedere că, spre deosebire de situația obligării inculpatului la plata despăgubirilor civile către stat care, în ipoteza infracțiunii de evaziune fiscală cuprinde atât sumele de bani reprezentând obligații fiscale principale, cât și obligații fiscale accesorii, așa cum a statuat însăși Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 17/2015 a Completului competent să judece recursul în interesul legii, aceasta avându-și temeiul în răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, confiscarea specială este o măsură de siguranță al cărei scop este înlăturarea unei stări de pericol, respectiv prevenirea săvârșirii unor noi fapte de natură penală.

A arătat că în ambele ipoteze are loc o diminuare a patrimoniului persoanei culpabile corelativ cu trecerea în patrimoniul statului a unor bunuri sau valori, iar aceste două măsuri, respectiv obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile și confiscarea specială, pot coexista întrucât au o natură juridică diferită, au temeiuri juridice diferite, scopuri diferite și vizează valori și bunuri care, de asemenea, sunt diferite.

Cu privire la coexistența acestor măsuri a susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a mai pronunțat în acest sens prin Decizia nr. 11/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Referitor la temeiul confiscării speciale a arătat că trebuie avută în vederea dispoziția expresă din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 33, precum și faptul că bunurile care fac obiectul material al infracțiunii de spălare de bani provin întotdeauna dintr-o infracțiune predicat, în cauză din infracțiunea de evaziune fiscală, definiția bunului fiind dată de art. 2 lit. c) din același act normativ.

Existența unui bun care să provină din săvârșirea unei infracțiuni predicat este o condiție sine qua non pentru infracțiunea de spălare de bani întrucât, în ipoteza neîndeplinirii acestei condiții, infracțiunea de spălare de bani nu ar avea obiect material.

Or, în cauza care este supusă dezlegării, a apreciat că semnificația unor bunuri care provin din săvârșirea unei infracțiuni este reprezentată de suma de bani în cuantum de 2.332.447 lei, aceasta fiind evident diferită de suma de bani ce reprezintă prejudiciul cauzat bugetului de stat care se compune din obligații fiscale principale și accesorii.

Astfel, având în vedere împrejurarea că bunurile care provin din săvârșirea unei infracțiuni sunt supuse confiscării, a apreciat că într-o astfel de ipoteză organele judiciare trebuie să aibă în vedere care este în concret partea din bunurile care provin din săvârșirea unor infracțiuni care sunt reciclate întrucât doar acestea ar putea face obiectul confiscării speciale.

Or, în cauza supusă dezlegării, această sumă a fost creată ca urmare a unor înregistrări fictive în contabilitate, s-au înregistrat achiziții fictive, operațiuni comerciale fictive care au dus la obținerea acestei sume care ulterior a fost transferată către o societate fantomă.

Astfel, în ipoteza în care se face dovada că întreaga valoare a bunurilor care provin din săvârșirea unor infracțiuni a fost reciclată, urmează a fi confiscată în întregime, iar în situația în care se face dovada că doar o parte din bunurile care provin din săvârșirea infracțiunii predicat a fost reciclată, se va dispune confiscarea acelei părți.

În consecință, a solicitat admiterea sesizării și să se constate că pot coexista măsura confiscării speciale și obligarea inculpatului la plata prejudiciului cauzat bugetului de stat, iar obiectul confiscării este reprezentat de acea parte din valoarea bunurilor care provin din săvârșirea infracțiunii predicat și despre care s-a făcut dovada că a fost reciclată.

La interpelarea președintelui Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, referitor la temeiul de drept în baza căruia s-ar dispune confiscarea, doamna procuror a arătat că art. 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este un temei juridic de sine stătător, nefiind necesară și reținerea unuia din cazurile de la art. 112 din Codul penal.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea de ședință din data de 12 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 27.910/3/2015, Curtea de Apel București - Secția I penală a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept:

II. Expunerea succintă a cauzei și soluția propusă de instanța care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

Curtea de Apel București - Secția I penală a fost sesizată cu apelul declarat de procuror, inculpați, partea civilă și partea responsabilă civilmente împotriva Sentinței penale nr. 1.514 din 16 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul București - Secția penală, în Dosarul nr. 27.910/3/2015.

Prin Sentința penală nr. 1.514 din 16 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală, în Dosarul nr. 27.910/3/2015, prima instanță a dispus condamnarea inculpaților S.V., N.T.C., P.C.N., V.L.N. și T.I. la pedepse cuprinse între 2 și 3 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală/complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani/complicitate la spălate de bani, în formă continuată, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare/art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, respectiv art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 48 din Codul penal raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

A admis în parte acțiunea civilă formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală și a obligat în solidar inculpații și părțile responsabile civilmente la plata către partea civilă a sumelor datorate cu titlu de obligații fiscale accesorii debitului principal în cuantum de 700.410 lei, calculate de la data la care obligația a devenit scadentă și până la data de 8 ianuarie 2016, data achitării integrale a debitului.

A menținut sechestrele asigurătorii instituite prin Ordonanța din 7 iulie 2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în vederea acoperirii sumelor datorate cu titlu de obligații fiscale accesorii debitului principal în cuantum de 700.410 lei, respectiv în vederea punerii în executare a confiscării speciale, cu privire la toate bunurile mobile și imobile ale inculpaților.

În baza art. 33 din Legea 656/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal, s-a dispus confiscarea specială de la inculpați, în favoarea statului, a sumei totale de 2.332.447 lei.

S-a reținut, în esență, că inculpații, în calitate de reprezentanți ai mai multor societăți comerciale, au înregistrat în documentele contabile ale acestor societăți, precum și în alte documente legale (declarații fiscale) operațiuni fictive constând în achiziții nereale de bunuri și servicii în cuantum de 2.332.447 lei de la societăți tip fantomă, diminuând masa impozabilă și creând bugetului de stat un prejudiciu de 700.410 lei (T.V.A. și impozit pe profit) - infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, respectiv au transferat, în mod repetat, cu titlu de plată, contravaloarea serviciilor și bunurilor în sumă totală de 2.332.447 lei în conturile bancare ale societăților tip fantomă (societăți care nu au prestat serviciile ori livrat bunurile care au stat la baza sumelor transferate, în scopul creării unei aparențe de legalitate a activităților evazioniste și disimulării originii ilicite a fondurilor; ulterior, aceste sume fiind remise (numerar) inculpaților - infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Procurorul și inculpații au criticat, între altele, hotărârea primei instanțe, invocând nelegala confiscare specială în solidar de la toți inculpații.

Punctul de vedere al completului de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la dezlegarea prezentei probleme de drept este în sensul că obligarea inculpaților la plata sumelor reprezentând obligații fiscale datorate statului ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală își găsește temeiul în răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, în timp ce confiscarea sumei de bani este o sancțiune de drept penal ce are ca scop înlăturarea unei stări de pericol produsă prin faptul că banii se regăsesc în circuitul financiar al societății, împrejurare ce poate determina pe termen scurt sau lung perturbări în ceea ce privește inflația, cotațiile bancare, cursul valutar etc.

În concluzie, având o natură juridică, temeiuri de drept și scopuri diferite, cele două măsuri pot coexista.

În ceea ce privește cea de-a doua parte a întrebării, instanța concluzionează că, raportat la prevederile art. 112 lit. b) din Codul penal (conform cărora sunt supuse confiscării speciale bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală), suma ce a fost destinată săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală este reprezentată de valoarea totală a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale, sens în care ea trebuie confiscată în întregime, și nu numai valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare.

Astfel, operațiunile nereale, fictive, se transformă în contabilitatea societății comerciale în cheltuieli cuantificabile în sume de bani care, odată scoși din societatea comercială sau transferați în alte conturi ale altor societăți prin folosirea de justificări mincinoase, au o proveniență infracțională.

Așadar, se poate considera că obținerea sumelor de bani ca valoare a unor operațiuni comerciale nereale reprezintă pentru inculpați un avantaj economic, obținut în mod indirect din infracțiunea de evaziune fiscală.

Cu alte cuvinte, așa cum este cazul în speță, transferul sumelor de bani dintr-o societate comercială în alta prin folosirea ca justificare de documente ce nu au la bază operațiuni comerciale reale, urmat de scoaterea acelorași sume de bani din conturi prin folosirea de documente bancare ce conțin explicații fără suport real, determină ca aceste sume de bani să aibă o proveniență infracțională, chiar și fără a fi necesar să se stabilească exact care infracțiune.

Astfel, Curtea de Apel București opinează în sensul că suma de bani ce ar trebui confiscată este reprezentată de valoarea totală a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale, iar nu de valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare.

Prin urmare, instanța de apel a apreciat că se impune dezlegarea, de principiu, a chestiunii de drept invocate în prezentul apel și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în condițiile art. 475-476 din Codul de procedură penală.

III. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

În opinia transmisă la dosarul cauzei de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 1.472/C/1.544/III-5/2017, s-a arătat că problema de drept supusă dezlegării vizează posibilitatea luării măsurii de siguranță a confiscării speciale, respectiv stabilirea obiectului (întinderii) acestei măsuri în ipoteza particulară a concursului de infracțiuni între infracțiunea de evaziune fiscală și infracțiunea de spălare a banilor.

Spre deosebire de obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile care, în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, cuprinde atât sumele reprezentând obligația fiscală principală datorată, cât și sumele reprezentând obligațiile fiscale accesorii și își găsește temeiul în răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, având drept scop dezdăunarea persoanei prejudiciate prin faptul culpabil ce corespunde infracțiunii deduse judecății, confiscarea specială este o sancțiune de drept penal ce are drept scop înlăturarea unei stări de pericol și prevenirea comiterii altor fapte prevăzute de legea penală.

În ambele cazuri, patrimoniul persoanei culpabile se diminuează corelativ cu trecerea în patrimoniul statului a unor bunuri sau valori, însă cele două măsuri pot coexista, întrucât au o natură juridică, temeiuri de drept și scopuri diferite și, de asemenea, vizează obiecte (bunuri ori valori) diferite.

Coexistența măsurii de siguranță a confiscării și obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile se întemeiază, așadar, pe natura juridică compatibilă a celor două măsuri.

În plus, referitor la temeiul confiscării în ipoteza vizată, se constată că art. 33 din Legea 656/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conține prevederi exprese în cazul infracțiunii de spălare a banilor, confiscarea având astfel un caracter special ce rezultă, pe de o parte, din specificul infracțiunii de spălare a banilor care vine să combată ascunderea sau disimularea originii ilicite a unor bunuri prin mascarea în operațiuni juridice cu persoane neimplicate penal, iar, pe de altă parte, chiar din natura acestei legi speciale care reglementează un segment specific de relații sociale.

În ceea ce privește bunurile care pot forma obiceiul material al infracțiunii de spălare a banilor, acestea sunt întotdeauna bunuri provenite din săvârșirea infracțiunii principale (predicat), fiind definite de art. 2 lit. c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare: "prin bunuri se înțelege bunuri corporale sau necorporale, mobile ori imobile, precum și actele juridice sau documentele care atestă un titlu ori un drept cu privire la acestea".

Existența unui bun care provine din săvârșirea unei infracțiuni reprezintă deci o condiție sine qua non a existenței infracțiunii de spălare a banilor, în caz contrar spălarea banilor fiind lipsită de obiect material. Nu are nicio relevanță natura infracțiunii din săvârșirea căreia au rezultat bunurile în cauză, însă printre cele mai întâlnite infracțiuni premisă ale infracțiunii de spălare a banilor se numără evaziunea fiscală, contrabanda, traficul de droguri etc.

În cauză, suma de 2.332.447 lei provine din infracțiunea de evaziune fiscală, nu în calitate de urmare imediată (aceasta fiind prejudiciul creat bugetului de stat, în sumă de 700.410 lei, și care va face obiectul obligării la despăgubiri), ci ca urmare de fapt (prin intermediul evaziunii fiscale constând în înregistrarea în contabilitate a unor operațiuni fictive de achiziții în sumă de 2.332.447 lei s-a creat posibilitatea ca aceeași sumă să fie efectiv plătită - scoasă din societate către societatea tip fantomă; este important de precizat că, deși operațiunea este fictivă, transferul sumelor de bani aferente acesteia a fost efectiv realizat; deci, deși operațiunea este fictivă, mișcarea sumelor de bani este reală).

În acest mod, inculpații, pe lângă prejudiciul produs bugetului de stat (700.410 lei), și-au realizat și un avantaj economic (2.332.447 lei) obținut atât din evaziune fiscală care a constituit premisa, cât și prin spălarea de bani care a conferit acestuia aparența de caracter licit.

Această sumă, având natura unui bun provenit din săvârșirea unei infracțiuni și fiind diferită de suma reprezentând prejudiciul creat bugetului de stat, va fi, de principiu, supusă măsurii confiscării speciale.

În acest context sunt îndeplinite condițiile coexistenței măsurii confiscării speciale cu obligarea la despăgubiri, așa cum s-a precizat prin Decizia nr. 11/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Chiar și in ipoteza în care s-ar considera că suma de 2.332.447 lei - valoarea totală a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale - nu ar proveni din infracțiunea de evaziune fiscală, ci dintr-o altă infracțiune (în cauză s-au făcut referiri la infracțiunea de delapidare care nu face obiectul judecății în cauza în care a fost formulată sesizarea), soluția rămâne aceeași, având în vedere autonomia spălării banilor (pentru infracțiunea predicat nu trebuie atins standardul de probă necesar pentru condamnare, existența acesteia putând fi dovedită prin probe circumstanțiale; nu este necesar să se dovedească toate elementele de fapt ale infracțiunii predicat, dacă dovada originii ilicite reiese din alte circumstanțe faptice - Expunerea de motive privind Convenția de la Varșovia din 2005 privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii și finanțarea terorismului, paragrafele 100-101).

Rezultă, așadar, că obiectul infracțiunii de spălare a banilor poate fi inferior (când sunt spălate numai o parte dintre bunurile de origine infracțională) sau egal valoric (când sunt spălate toate bunurile de proveniență infracțională) cu cel al infracțiunii din care provine, ceea ce înseamnă că nu îl poate depăși din punct de vedere economic pe cel al infracțiunii premisă, singura excepție instituită de legiuitor de la această regulă fiind reglementată în art. 33 alin. (3) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se referă la situația în care bunurile spălate au produs fructe (venituri sau alte beneficii materiale).

Raportat la această concluzie rezultă că obiectul confiscării, în ipoteza particulară în care infracțiunea premisă o constituie infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, poate fi constituit fie din valoarea totală a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale (în condițiile în care toată suma de bani reprezentând operațiunile comerciale și achizițiile fictive a fost reciclată prin săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor), fie doar de o parte din această sumă de origine infracțională care a format obiectul infracțiunii de spălare a banilor și care trebuie determinată de la caz la caz.

Prin urmare, bunurile (sumele de bani) ce pot forma obiectul confiscării speciale în cazul infracțiunii de spălare a banilor nu trebuie confundate cu valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală și nici cu valoarea tuturor bunurilor ce provin din comiterea infracțiunii predicat, ci trebuie determinate prin raportare la valoarea bunurilor reciclate.

IV. Punctele de vedere exprimate de curțile de apel și instanțele judecătorești arondate

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție curțile de apel Alba Iulia, Bacău, București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara, în răspunsurile primite fiind indicate și opinia, și practica instanțelor din raza lor de competență.

În opinia majoritară exprimată s-a susținut că, în ipoteza concursului de infracțiuni dintre infracțiunea de evaziune fiscală și infracțiunea de spălare a banilor, se impune luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracțiunii de spălare a banilor și care provin din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, concomitent cu obligarea inculpaților la plata sumelor reprezentând obligații fiscale datorate statului, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

De asemenea s-a susținut că suma ce face obiectul confiscării este reprezentată de valoarea totală a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale.

În acest sens s-a arătat că valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, îl constituie valoarea T.V.A. și a impozitului pe profit pe care societatea comercială urma să le achite la bugetul de stat, la care se adaugă accesorii potrivit legii fiscale.

Distinct de acestea, potrivit art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul infracțiunilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului se aplică dispozițiile art. 118 din Codul penal anterior privind confiscarea bunurilor. Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, se confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora. Or, obiectul infracțiunii de spălare a banilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, îl constituie sumele de bani ce reprezintă valoarea totală a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale, astfel că în privința acestora sunt aplicabile dispozițiile legale relative la confiscarea specială.

În opinia minoritară exprimată s-a susținut că nu se poate dispune confiscarea specială a sumelor de bani care au făcut obiectul infracțiunii de spălare a banilor concomitent cu obligarea inculpaților la plata sumelor reprezentând obligații fiscale.

Astfel, s-a susținut că, în ipoteza concursului de infracțiuni dintre infracțiunea de evaziune fiscală și infracțiunea de spălare a banilor, nu se impune luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracțiunii de spălare a banilor și care provin din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în condițiile în care s-a dispus obligarea inculpaților la plata sumelor reprezentând obligații fiscale datorate statului ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

S-a arătat că atât timp cât produsul infracțiunii de evaziune fiscală este, în același timp, și obiectul infracțiunii de spălare de bani, iar suma de bani menționată nu se mai află în posesia inculpaților, ci a servit la despăgubirea integrală a părții civile, confiscarea specială a aceleiași sume nu are niciun temei de fapt ori de drept. Astfel, potrivit art. 107 alin. (1) din Codul penal, măsurile de siguranță au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală; în condițiile în care suma de bani dobândită în urma comiterii unei infracțiuni nu se mai află în posesia făptuitorului, ci a fost folosită pentru despăgubirea persoanei vătămate, nu mai există situația premisă a deținerii produsului unei infracțiuni și, implicit, nu există nicio stare de pericol, nejustificându-se sub niciun aspect luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale.

În privința diferenței dintre valoarea totală a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale și valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, în cazul în care nu rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză că ar fi fost obținută de inculpat prin săvârșirea de fapte prevăzute de legea penală, în sensul art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal, luarea unei măsuri de siguranță cu privire la această sumă este lipsită de orice temei.

Într-o altă opinie, anumite instanțe și-au exprimat punctul de vedere în sensul că sesizarea ar trebui respinsă, ca inadmisibilă.

Astfel, s-a susținut că sesizarea ar trebui respinsă, ca inadmisibilă, întrucât sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție conform art. 475 din Codul de procedură penală trebuie efectuată doar în situația în care, în cursul soluționării unei cauze penale, se pune problema interpretării și aplicării unor dispoziții legale neclare, echivoce, care ar putea da naștere mai multor soluții, interpretarea urmărind cunoașterea înțelesului exact al normei, clarificarea sensului și scopului acesteia.

Din această perspectivă s-a apreciat că sesizarea menționată nu vizează o veritabilă problemă de drept care să necesite o rezolvare de principiu dată de instanța supremă, ci se solicită practic indicarea soluției ce trebuie pronunțată în cauză.

V. Opinia specialiștilor consultați

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.

Specialiștii Facultății de Drept din cadrul Universității din Craiova au apreciat că, având în vedere natura juridică diferită a măsurilor, este posibil cumulul confiscării speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracțiunii de spălare a banilor și care provin din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală cu obligarea inculpaților la plata sumelor reprezentând obligații fiscale datorate statului ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Pe de-o parte, confiscarea specială este în același timp o măsură de siguranță și o sancțiune penală și constă în trecerea în patrimoniul statului a unor categorii de bunuri strict și limitativ prevăzute de lege.

În cauză, confiscarea specială a sumelor de bani care au făcut obiectul infracțiunii de spălare a banilor ar avea ca temei juridic dispozițiile art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal, fiind considerate bunuri folosite la infracțiune, iar nu bunuri dobândite din aceasta. În realitate, sumele de bani au provenit din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Sumele de bani sunt doar folosite în etapele procesului de spălare a banilor pentru a căpăta o aparență de legalitate.

Confiscarea specială se impune în speță pentru înlăturarea stării de pericol asupra circuitului economic, stare generată de operațiunile nelegale efectuate.

Pe de altă parte, obligarea inculpaților la plata sumelor reprezentând obligații fiscale datorate statului ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală are ca temei juridic răspunderea civilă delictuală, având drept scop repararea prejudiciului produs prin infracțiunea predicat.

Ca atare, cele două măsuri se pot cumula, fiind posibil ca în ipoteza concursului de infracțiuni dintre infracțiunea de evaziune fiscală și infracțiunea de spălare a banilor să se dispună luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracțiunii de spălare a banilor și care provin din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală concomitent cu obligarea inculpaților la plata sumelor reprezentând obligații fiscale datorate statului ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Cu privire la cuantumul sumei care urmează a fi confiscată s-a apreciat că se impune a se raporta la valoarea totală a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale, iar nu la valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

În primul rând, infracțiunea de spălare a banilor este o infracțiune autonomă, nefiind necesară pentru existența acesteia a unei condamnări pentru infracțiunea din care provin bunurile. Prin urmare, nu trebuie să ne raportăm la eventualul prejudiciu produs prin infracțiunea predicat.

În plus, nu este obligatoriu ca întreaga sumă de bani obținută din evaziune să fie supusă unui proces de "albire", ci poate face obiectul infracțiunii de spălare a banilor o sumă mai mică decât prejudiciul produs prin evaziune.

Prin urmare, confiscarea ar trebui raportată la valoarea totală a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale și care au făcut obiectul procesului de "albire".

În consecință, s-a apreciat că, în ipoteza concursului de infracțiuni dintre infracțiunea de evaziune fiscală și infracțiunea de spălare a banilor, este posibilă luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracțiunii de spălare a banilor și care provin din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală concomitent cu obligarea inculpaților la plata sumelor reprezentând obligații fiscale datorate statului ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, iar suma ce face obiectul confiscării este reprezentată de valoarea totală a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale.

VI. Punctul de vedere al Direcției legislație, studii și documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție

Direcția de specialitate din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și-a exprimat punctul de vedere în sensul că, în interpretarea dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, în ipoteza concursului de infracțiuni dintre infracțiunea de evaziune fiscală și infracțiunea de spălare a banilor, se impune obligarea inculpatului la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale (principale și accesorii).

Sumele reprezentând echivalentul cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale, dacă sunt însușite de către inculpat și formează obiectul acțiunilor ce realizează elementul material al infracțiunii de spălare a banilor, intră sub incidența dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și pot fi confiscate, cu titlu de sume care provin din activități infracționale diferite de evaziunea fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare.

Infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, poate genera sume de bani, echivalente obligațiilor fiscale (principale) datorate statului.

Aceste sume de bani, provenite din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, se încadrează în noțiunea de "produs" al infracțiunii, în accepțiunea art. 2 paragraful 1 din Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană, potrivit căruia,,produse" înseamnă orice avantaj economic obținut, în mod direct sau indirect, din săvârșirea unei infracțiuni.

Provenind din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, și încadrându-se în sfera noțiunii de "produs" al infracțiunii în accepțiunea art. 2 paragraful 1 din Directiva 2014/42/UE, sumele de bani echivalente obligațiilor fiscale datorate statului pot forma obiectul infracțiunii de spălare a banilor prevăzută în art. 29 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului.

În conformitate cu art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul infracțiunilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului se aplică dispozițiile art. 118 din Codul penal anterior, care au corespondent în dispozițiile art. 112 din Codul penal actual privind confiscarea specială a bunurilor.

Din perspectiva dispozițiilor art. 118 din Codul penal anterior și a dispozițiilor art. 112 din Codul penal actual, sumele de bani echivalente obligațiilor fiscale datorate statului, cu privire la care se exercită acțiunile ce realizează elementul material al infracțiunii de spălare a banilor, constituie "bunuri dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală", care sunt supuse confiscării speciale, "dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia", conform art. 118 alin. 1 lit. e) din Codul penal anterior și art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal actual. În acest sens, prin Decizia nr. 836 din 13 februarie 2013 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a făcut aplicarea art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a art. 118 alin. 1 lit. c) din Codul penal anterior, iar prin Sentința penală nr. 68 din 23 mai 2014 a Tribunalului Buzău, la care se face referire în cuprinsul Deciziei nr. 348/RC din 19 octombrie 2015 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a făcut aplicarea art. 33 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a art. 112 alin. (1) lit. c) din Codul penal actual.

Atât în cazul infracțiunii de evaziune fiscală, cât și în cazul infracțiunii de spălare a banilor, subiectul pasiv este statul. În conformitate cu Decizia nr. 17/2015 a Completului competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, instanța, soluționând acțiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate, în condițiile Codului de procedură fiscală.

Prin urmare, sumele de bani echivalente obligațiilor fiscale (principale) datorate statului, ca subiect pasiv - sume provenite din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, cu privire la care se exercită acțiunile ce realizează elementul material al infracțiunii de spălare a banilor - "servesc la despăgubirea" statului, în sensul dispozițiilor art. 118 alin. 1 lit. c) din Codul penal anterior și art. 112 alin. (1) lit. e) din Codul penal actual și, în consecință, nu sunt supuse confiscării speciale.

Referitor la coexistența măsurii de siguranță a confiscării speciale și a obligării inculpatului la plata despăgubirilor, prin Decizia nr. 11/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că, în cazul infracțiunii de contrabandă prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, se impune luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a bunurilor sau mărfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, concomitent cu obligarea inculpaților la plata sumelor reprezentând datoria vamală, numai in ipoteza în care acestea au trecut de primul birou vamal situat pe teritoriul vamal comunitar fără să fi fost prezentate în vamă și transportate spre acest birou vamal.

Așa cum rezultă din Decizia nr. 11/2015, măsura de siguranță a confiscării speciale și obligarea inculpatului la plata despăgubirilor pot coexista, însă nu cu privire la același bun sau la aceeași sumă de bani. Astfel, măsura de siguranță a confiscării speciale privește bunurile sau mărfurile introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, iar obligarea inculpatului la plata despăgubirilor privește sumele reprezentând datoria vamală.

În mod corespunzător, în cazul infracțiunii de evaziune fiscală, indiferent dacă aceasta intră sau nu în concurs cu infracțiunea de spălare a banilor, sumele reprezentând obligațiile fiscale (principale) datorate statului nu pot fi, concomitent, integrate în bugetul statului atât ca efect al confiscării speciale, cât și ca efect al obligării inculpatului la plata despăgubirilor.

Infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare, constă în evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori în evidențierea altor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Așa cum s-a relevat în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 673/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 20 martie 2017, și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 675/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 31 martie 2017, sintagma "care nu au la bază operațiuni reale" se referă la acele operațiuni care nu corespund realității faptice sau juridice, iar "operațiunile fictive" se referă la acele operațiuni imaginare, care în fapt nu există.

Cheltuielile care nu au la bază operațiuni reale, la care se referă dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare, și dispozitivul încheierii de sesizare, constituie cheltuieli care nu au o existență reală (cheltuieli neefectuate în realitate), iar valoarea acestora nu se încadrează nici în noțiunea de "produs" al infracțiunii de evaziune fiscală și nici în noțiunea de "bun", în accepțiunea art. 2 din Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană.

Cheltuielile care nu au o existență reală (cheltuielile neefectuate în realitate) nu constituie "produs" al infracțiunii, definit ca orice avantaj economic obținut, în mod direct sau indirect, din săvârșirea unei infracțiuni (art. 2 paragraful 1 din Directiva 2014/42/UE). În cazul infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare, avantajul economic obținut din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală nu este reprezentat de valoarea cheltuielilor, ci de sumele de bani echivalente obligațiilor fiscale datorate statului și neachitate.

De asemenea, cheltuielile care nu au o existență reală (cheltuielile neefectuate în realitate) nu constituie "bunuri", în accepțiunea art. 2 paragraful 2 din Directiva 2014/42/UE, noțiunea de "bunuri" incluzând bunurile corporale sau necorporale, mobile sau imobile, precum și actele sau instrumentele juridice care dovedesc un titlu sau un drept asupra acestor bunuri.

Referitor la bunurile necorporale, în conformitate cu dispozițiile art. 535 din Codul civil, sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial. Cheltuielile sau valoarea cheltuielilor care nu au o existență reală (cheltuielile neefectuate în realitate) nu constituie bunuri necorporale; în schimb, creanțele reprezintă bunuri necorporale. În cazul infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare, creanța statului este reprezentată de sumele de bani echivalente obligațiilor fiscale datorate și neachitate, iar nu de valoarea cheltuielilor.

În consecință, valoarea cheltuielilor nu poate fi supusă confiscării nici cu titlu de avantaj economic obținut din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare, nici cu titlu de bun necorporal.

Sumele de bani reprezentând echivalentul cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale nu provin din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare, și nu constituie un avantaj economic obținut din săvârșirea acestei infracțiuni.

Sumele de bani reprezentând echivalentul cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale însușite de către inculpat constituie sume provenind din activități infracționale (de exemplu, sume provenind din delapidare) diferite de evaziunea fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare.

În ipoteza în care sunt însușite de către inculpat și formează obiectul acțiunilor ce realizează elementul material al infracțiunii de spălare a banilor, sumele reprezentând echivalentul cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale constituie "produs" al infracțiunii, în accepțiunea art. 2 paragraful 1 din Directiva 2014/42/UE, ca avantaj economic obținut din săvârșirea unei infracțiuni, diferite de infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare. De asemenea, aceste sume însușite în mod efectiv constituie "bunuri", în accepțiunea art. 2 paragraful 2 din Directiva 2014/42/UE, reprezentând bunuri corporale (sume de bani în numerar) sau necorporale (sume de bani în cont).

În consecință, în ipoteza în care sunt însușite de către inculpat și formează obiectul acțiunilor ce realizează elementul material al infracțiunii de spălare a banilor, sumele de bani reprezentând echivalentul cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale sunt supuse confiscării cu titlu de avantaj economic obținut din săvârșirea unei infracțiuni (diferite de evaziunea fiscală) și cu titlu de bun corporal sau necorporal, intrând sub incidența dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind confiscarea specială a bunurilor. În această ipoteză, măsura de siguranță a confiscării speciale și obligarea inculpatului la plata despăgubirilor pot coexista, întrucât confiscarea specială nu privește aceeași sumă de bani (confiscarea specială privește sumele de bani reprezentând echivalentul cheltuielilor, iar obligarea inculpatului la plata despăgubirilor privește sumele de bani echivalente obligațiilor fiscale datorate).

Proveniența din activități infracționale a sumelor de bani reprezentând echivalentul cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale, ce determină incidența dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie o chestiune de probă, care se realizează în concordanță cu considerentele Deciziei nr. 16/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, conform Deciziei nr. 16/2016, infracțiunea de spălare a banilor este o infracțiune autonomă, nefiind condiționată de existența unei soluții de condamnare pentru infracțiunea din care provin bunurile, iar, potrivit considerentelor deciziei menționate, este evident, însă, că în situația în care nu există o condamnare pentru infracțiunea din care provin bunurile, instanța învestită cu soluționarea cauzei privind infracțiunea de spălare a banilor nu trebuie doar să suspecteze că bunurile provin din activitate infracțională, ci și să aibă certitudini în acest sens.