Decizia nr. 5 din 08 decembrie 2014

Problema de drept care a generat practica neunitară Prin recursurile în interesul legii formulate de către Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 348 din Codul de procedură penală privind competenţa de a se pronunţa asupra măsurilor preventive pe durata soluţionării contestaţiei prevăzute de art. 347 din Codul de procedură penală.

Examenul jurisprudenţial Prin recursurile în interesul legii formulate de către Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se arată că, în urma verificării jurisprudenţei la nivel naţional cu privire la competenţa de a se pronunţa asupra menţinerii arestării preventive în calea de atac a contestaţiei prevăzute în art. 347 din Codul de procedură penală a fost relevată o practică neunitară.

Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti 3.1. Într-o primă orientare a practicii, competent să se pronunţe asupra măsurilor preventive este judecătorul de cameră preliminară de la instanţa superioară celei sesizate, respectiv acela învestit şi cu competenţa soluţionării contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile art. 347 din Codul de procedură penală. Astfel, potrivit acestei orientări, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate şi având spre soluţionare contestaţia a verificat şi legalitatea, şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpat, invocându-se ca temei legal dispoziţiile art. 348 raportat la art. 207 din Codul de procedură penală. 3.2. Într-o a doua orientare a practicii, alte instanţe au apreciat că, dimpotrivă, competent să se pronunţe asupra măsurilor preventive a fost considerat judecătorul de cameră preliminară de la instanţa competentă să judece cauza în fond. În cadrul acestei orientări jurisprudenţiale s-au conturat două puncte de vedere diferite privind verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive de către judecătorul de la instanţa sesizată prin rechizitoriu, astfel: 3.2.1. Pronunţarea asupra măsurilor preventive s-a realizat de judecătorul de la instanţa competentă să judece cauza în fond, în calitate de judecător de cameră preliminară şi conform dispoziţiilor legale care reglementează măsurile preventive în procedura de cameră preliminară. 3.2.2. Judecătorul de la instanţa competentă să judece cauza în fond s-a pronunţat asupra măsurilor preventive, însă în exercitarea funcţiei de judecată şi conform reglementărilor care normează măsurile preventive în cursul judecăţii.

Opinia Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin recursul în interesul legii promovat, a considerat că pe durata soluţionării contestaţiei prevăzute de art. 347 din Codul de procedură penală competenţa de a se pronunţa asupra măsurilor preventive aparţine judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă să judece cauza în fond, conform dispoziţiilor legale care reglementează măsurile preventive în procedura de cameră preliminară.

Opinia procurorului general Procurorul general a apreciat că, în temeiul art. 348 din Codul de procedură penală şi al argumentelor deduse din interpretarea art. 347 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod, singura soluţie legală şi funcţională este aceea potrivit căreia în procedura de cameră preliminară, de la sesizarea instanţei cu rechizitoriu şi până la rămânerea definitivă a soluţiilor pronunţate de judecătorul de cameră preliminară conform art. 346 alin. (3) – (5) din Codul de procedură penală, inclusiv prin soluţionarea contestaţiei prevăzute de art. 347 din acelaşi cod, competenţa pronunţării asupra măsurilor preventive aparţine judecătorului de cameră preliminară de la instanţa sesizată cu rechizitoriu.

Raportul asupra recursurilor în interesul legii Judecătorul-raportor, prin raportul întocmit în cauză privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 348 din Codul de procedură penală privind competenţa de a se pronunţa asupra măsurilor preventive pe durata soluţionării contestaţiei prevăzute de art. 347 din Codul de procedură penală, a apreciat că este admisibil, concluzionând că judecătorul de cameră preliminară de la instanţa sesizată prin rechizitoriu, a cărui încheiere prin care s-a dispus începerea judecăţii a fost atacată cu contestaţie, are competenţa de a se pronunţa asupra măsurilor preventive, conform dispoziţiilor legale care reglementează măsurile preventive în procedura de cameră preliminară, până la soluţionarea contestaţiei prevăzute în art. 347 din Codul de procedură penală. În esenţă, judecătorul-raportor a arătat că o interpretare contrară a dispoziţiilor legale menţionate, în sensul că judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară sau, după caz, completul format din 2 judecători de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizat cu judecarea contestaţiei prevăzute în art. 347, ar avea competenţa de a se pronunţa cu privire la măsurile preventive, ar conduce fie la excluderea căii de atac a contestaţiei împotriva încheierii prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară, soluţie care contravine flagrant dispoziţiilor art. 205 din Codul de procedură penală, fie la soluţia atribuirii competenţei de a judeca această contestaţie judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară în raport cu instanţa care exercită controlul judiciar pe calea contestaţiei prevăzute în art. 347 din Codul de procedură penală, deşi nu există nicio prevedere legală care să reglementeze această competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată, fiind îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 471 din Codul de procedură penală, referitoare la titularul sesizării şi la depunerea hotărârilor definitive ce atestă existenţa unei jurisprudenţe neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretată. Practica neunitară ce formează obiectul recursului în interesul legii a fost generată de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 348 din Codul de procedură penală privind competenţa de a se pronunţa asupra măsurilor preventive pe durata soluţionării contestaţiei prevăzute de art. 347 din Codul de procedură penală, în practica instanţelor de judecată fiind conturate două orientări: 1. Într-o primă orientare, competent să se pronunţe asupra măsurilor preventive este judecătorul de cameră preliminară de la instanţa superioară celei sesizate, respectiv acela învestit şi cu competenţa soluţionării contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile art. 347 din Codul de procedură penală. Astfel, potrivit acestei orientări, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate şi având spre soluţionare contestaţia a verificat şi legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpat, invocându-se ca temei legal dispoziţiile art. 348 raportat la art. 207 din Codul de procedură penală. 2. Într-o a doua orientare, instanţele au apreciat că, dimpotrivă, competent să se pronunţe asupra măsurilor preventive a fost considerat judecătorul de cameră preliminară de la instanţa competentă să judece cauza în fond. În cadrul acestei orientări jurisprudenţiale s-au conturat două puncte de vedere diferite privind verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive de către judecătorul de la instanţa sesizată prin rechizitoriu, astfel: 2.1. Pronunţarea asupra măsurilor preventive s-a realizat de judecătorul de la instanţa competentă să judece cauza în fond, în calitate de judecător de cameră preliminară şi conform dispoziţiilor legale care reglementează măsurile preventive în procedura de cameră preliminară. 2.2. Judecătorul de la instanţa competentă să judece cauza în fond s-a pronunţat asupra măsurilor preventive, însă în exercitarea funcţiei de judecată şi conform reglementărilor care normează măsurile preventive în cursul judecăţii. Art. 348 din Codul de procedură penală reglementează măsurile preventive în procedura de cameră preliminară: (1) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, menţinerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive. (2) În cauzele în care faţă de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispoziţiilor art. 207. Art. 347 din Codul de procedură penală dispune asupra contestaţiei: (1) În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 346 alin. (1), procurorul şi inculpatul pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3) – (5). (2) Contestaţia se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate. Când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestaţia se judecă de către completul competent, potrivit legii. (3) Dispoziţiile art. 343 – 346 se aplică în mod corespunzător. Pornind de la principiul potrivit căruia normele de procedură sunt de strictă şi imediată aplicare şi întrucât prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale nu există derogări în materia camerei preliminare, din interpretarea prevederilor art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală rezultă că, în calea de atac a contestaţiei, sunt aplicabile dispoziţiile art. 343 din Codul de procedură penală referitoare la „durata procedurii în camera preliminară”, ale art. 344 din Codul de procedură penală privind „măsurile premergătoare”, ale art. 345 din Codul de procedură penală referitoare la „procedura în camera preliminară” şi ale art. 346 din Codul de procedură penală privind „soluţiile” ce pot fi adoptate în această procedură. Când a reglementat dispoziţiile art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală legiuitorul nu a făcut trimitere la prevederile art. 348 din Codul de procedură penală, referitoare la măsurile preventive în procedura de cameră preliminară. De altfel, dispoziţiile art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală stabilesc obiectul asupra căruia se realizează controlul în calea de atac a contestaţiei şi aceasta priveşte modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor, precum şi cea referitoare la soluţia adoptată potrivit art. 346 alin. (3) – (5) din Codul de procedură penală. Prin această dispoziţie legală se statuează asupra limitelor de învestire a instanţei de control judiciar, respectiv a judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară sau, după caz, a completului format din 2 judecători de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aşadar, soluţiile pe care judecătorul de cameră preliminară de la instanţa sesizată prin rechizitoriu le dispune cu privire la măsurile preventive sunt supuse contestaţiei, dar această cale de atac este distinctă de procedura instituită de art. 347 din Codul de procedură penală. Cum judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară sau, după caz, completul format din 2 judecători de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizat cu judecarea contestaţiei prevăzute în art. 347 din Codul de procedură penală, nu are competenţa de a se pronunţa cu privire la măsurile preventive în procedura de cameră preliminară, devine evident că de la momentul sesizării instanţei prin rechizitoriu şi până la momentul soluţionării contestaţiei competenţa de a se pronunţa cu privire la măsurile preventive aparţine judecătorului de cameră preliminară de la instanţa sesizată prin rechizitoriu. În aceste condiţii, în cauzele în care faţă de un inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa sesizată prin rechizitoriu verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive potrivit dispoziţiilor art. 207 din Codul de procedură penală, după cum este prevăzut expres în dispoziţiile art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală. Calea de atac împotriva încheierilor pronunţate în faza procesuală a camerei preliminare este contestaţia aşa cum rezultă din prevederile art. 205 din Codul de procedură penală referitoare la „calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare”. Pe de altă parte, din interpretarea dispoziţiilor art. 425 1 din Codul de procedură penală referitoare la contestaţie, calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederi care sunt aplicabile ori de câte ori dispoziţiile legale privitoare la contestaţia împotriva anumitor categorii de hotărâri nu derogă de la aceste dispoziţii legale. Conform art. 425 1 alin. (4) din Codul de procedură penală, la soluţionarea contestaţiei, dispoziţiile art. 416 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător, deci rezultă că şi în materia contestaţiei reglementate de art. 347 din Codul de procedură penală se instituie efectul suspensiv al acesteia, contestaţia declarată în termen fiind suspensivă de executare. Suspendarea începerii judecăţii prin exercitarea căii de atac a contestaţiei are drept consecinţă prelungirea fazei procesuale a camerei preliminare până la momentul soluţionării contestaţiei prevăzute în art. 347 din Codul de procedură penală şi al rămânerii definitive a încheierii atacate pe calea contestaţiei, excluzând astfel aplicarea prevederilor art. 208 din Codul de procedură penală referitoare la verificarea măsurilor preventive în cursul judecăţii. Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa sesizată prin rechizitoriu se va pronunţa cu privire la luarea, menţinerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive, procedând potrivit dispoziţiilor art. 207 din Codul de procedură penală, iar soluţia acestuia va putea fi contestată în termen de 48 de ore, în procedura reglementată de art. 205 din Codul de procedură penală. O interpretare contrară a dispoziţiilor legale menţionate, în sensul că judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară sau, după caz, completul format din 2 judecători de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizat cu judecarea contestaţiei prevăzute în art. 347 din Codul de procedură penală, ar avea competenţa de a se pronunţa cu privire la măsurile preventive, ar conduce fie la excluderea căii de atac a contestaţiei împotriva încheierii prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară, soluţie care contravine flagrant dispoziţiilor art. 205 din Codul de procedură penală, fie la soluţia atribuirii competenţei de a judeca această contestaţie judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară în raport cu instanţa care exercită controlul judiciar pe calea contestaţiei prevăzute în art. 347 din Codul de procedură penală, deşi nu există nicio prevedere legală care să reglementeze această competenţă. În considerarea celor expuse, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 348 şi art. 347 din Codul de procedură penală, Completul pentru judecarea recursului în interesul legii va stabili că judecătorul de cameră preliminară de la instanţa sesizată prin rechizitoriu, a cărui încheiere prin care s-a dispus începerea judecăţii a fost atacată cu contestaţie, are competenţa de a se pronunţa asupra măsurilor preventive, conform dispoziţiilor legale care reglementează măsurile preventive în procedura de cameră preliminară, până la soluţionarea contestaţiei prevăzute în art. 347 din Codul de procedură penală.