ÎCCJ, decizie (scj.ro #81935)

Casare. Nerespectarea de către instanța de trimitere a îndrumărilor date de instanța de casare. Consecințe. Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Recursul. Judecarea recursului și efectele casării. Index alfabetic . Drept procesual civil. - Casare. - Nerespectarea de către instanța de trimitere a îndrumărilor date de instanța de casare. C.pr.civ .: art . 129 alin. 6, art . 315 Potrivit art . 315 alin. 1 Cod procedură civilă „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”. Soluția consacrată de art . 315 alin. 1 Cod procedură civilă are o justificare deplină și o legitimare incontestabilă ce decurge din însăși rațiunea controlului judiciar, dispozițiile citate limitând însă obligativitatea deciziei instanței de recurs la problemele de drept dezlegate și la necesitatea administrării unor probe.

Prin urmare, modul de interpretare a unui anumit text de lege ori aplicarea unui anumit principiu de drept, în condițiile determinate de instanța de recurs, este obligatorie pentru judecătorii fondului, iar instanța determinată să rejudece cauza nu poate să refuze o atare interpretare sub cuvânt că judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr . 1444 din 15 februarie 2007. Prin notificarea nr . 174 din 11 februarie 2002 formulată în temeiul Legii nr . 10/2001 și adresată S.C. Farmaceutica Remedia S.A. Deva, S.S.-O., S.M.M. și S.A.-C. au solicitat restituirea în natură a cotei de 6/10 din imobilul înscris în CF nr . 1656 Abrud , top 742, 743 sub B 2 și 3, fostă proprietatea defuncților frați S.O.

junior și S.E., bun naționalizat în baza Decretului nr . 134/1949. Prin adresa nr . 200 din 27 februarie 2002 S.C. Farmaceutica Remedia S.A. Deva a răspuns notificanților că trebuie să se adreseze Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, conform art . 27 alin. 1 și 2 din Legea nr . 10/2001, deoarece persoana juridică notificată s-a privatizat, devenind o societate cu capital integral privat. La data de 3 aprilie 2002 reclamanții au chemat în judecată pe pârâta S.C. Farmaceutica Remedia S.A. Deva, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să li se acorde „măsuri reparatorii în valoare de 2 miliarde lei, contravaloarea bunului revendicat, destinația spațiului fiind aceea de farmacie, prin acordarea de acțiuni la valoarea menționată”.

S.C. Farmaceutica Remedia S.A. Deva a chemat în garanție Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, în situația în care pârâta va cădea în pretenții, chemata în garanție să fie obligată la măsurile reparatorii prevăzute de lege. În motivarea cererii s-a arătat că imobilul ce face obiectul acțiunii a fost trecut cu titlu valabil în proprietatea statului, fiind evidențiat în patrimoniul pârâtei care s-a privatizat cu respectarea dispozițiilor legale. Statul Român, reprezentat de fostul Fond al Proprietății de Stat, a vândut pachetul majoritar deținut de societate, conform contractului de vânzare-cumpărare nr . AR 51 din 13 octombrie 2000, situație față de care reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii în condițiile art . 27 alin. 1 și 2 din Legea nr . 10/2001.

Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Hunedoara – secția civilă, prin sentința nr . 1868 din 7 noiembrie 2002, a admis acțiunea reclamanților și a dispus restituirea către aceștia a cotei de 6/10 din imobil, preluată de Statul Român în temeiul Decretului nr . 134/1949. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de S.C. Farmaceutica Remedia S.A. Deva împotriva Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului – Sucursala Regională Vest Timișoara, pentru lipsa calității procesuale pasive. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de pârâta S.C. Farmaceutica Remedia S.A. Deva a fost respins ca nefondat prin decizia nr . 312/A din 3 aprilie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția civilă.

Recursul declarat de pârâta S.C. Farmaceutica Remedia S.A. Deva împotriva acestei decizii a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția civilă și de proprietate intelectuală, care, prin decizia nr . 5471 din 21 iunie 2005, a casat hotărârea Curții de Apel Alba Iulia și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Pentru a decide astfel, instanța de casare a reținut și motivat că prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat obligarea pârâtei S.C. Farmaceutica Remedia S.A. Deva la despăgubiri, respectiv, la măsuri reparatorii în valoare de 2 miliarde lei, constând în acțiuni la valoarea menționată, invocând în drept prevederile art . 9 alin. 2 din Legea nr . 10/2001.

Întrucât prin sentința pronunțată, soluție menținută în apel, instanța de fond a dispus restituirea către reclamanți, în natură, a cotei de 6/10 din imobil, preluată de Statul Român în temeiul Decretului nr . 134/1949, deși în considerentele sentinței se reține că persoanele îndreptățite au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prevăzute de lege, instanța de casare a constatat că pricina a fost soluționată cu nesocotirea dispozițiilor art . 129 alin. 6 Cod procedură civilă, deoarece s-a acordat reclamanților ceea ce nu s-a cerut. Or, instanțele trebuiau să se pronunțe în raport de obiectul acțiunii reclamanților și temeiul de drept invocat de aceștia, ce nu au fost modificate după data introducerii acțiunii, până la judecata în fond a cauzei, când reclamanții au solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, concluzii consemnate ca atare în încheierea de dezbateri.

S-au dat îndrumări instanței de trimitere, ca în rejudecare , să dispună efectuarea unei expertize tehnice de specialitate având ca obiectiv stabilirea valorii corespunzătoare a imobilului, în vederea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent și, de asemenea, instanța de trimitere va avea în vedere dispozițiile art . 2.1 A din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr . 10/2001, care prevăd că imobilele ce cad sub incidența unor acte normative de naționalizare, printre care și Decretul nr . 134/1949, sunt considerate ca luate cu titlu, în măsura în care s-au respectat condițiile, stabilite de acestea. În rejudecare , Curtea de Apel Alba Iulia – secția civilă, prin decizia nr . 90/A din 17 martie 2006, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C.

Farmaceutica Remedia S.A. Deva împotriva sentinței nr . 1868 din 7 noiembrie 2002 a Tribunalului Hunedoara.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a motivat următoarele: procedând la rejudecarea apelului s-au luat în considerare dispozițiile art . 315 1 Cod procedură civilă, numai în măsura în care acestea se corelează în speță cu modificările și completările aduse Legii nr . 10/2001, prin Legea nr . 247/2005; prin concluziile scrise depuse la instanța de fond, reclamanții au solicitat în principal restituirea în natură a cotei de 6/10 părți ce le revine din imobil, precizând că doar în subsidiar ar accepta despăgubiri bănești; pârâta nu s-a opus modificării obiectului inițial al acțiunii, neinvocând nici un aspect ce ar putea viza neregularitatea acestei modificări; având în vedere principiul disponibilității și că prin notificare reclamanții au cerut restituirea în natură a cotei de 6/10 din imobil, sunt de aplicat prevederile Legii nr . 10/2001 care proclamă prioritatea restituirii în natură; considerând că „nu încalcă dispozițiile art . 315 1 Cod procedură civilă, care limitează obligativitatea hotărârii instanței de recurs doar în ceea ce privește problemele de drept dezlegate și necesitatea administrării unor probe”, instanța de trimitere a considerat că „proba cu expertiză tehnică la care a făcut referire instanța de recurs apare ca fiind inutilă din perspectiva noilor dispoziții ale Legii nr . 247/2005”; întrucât imobilul a fost preluat fără titlu valabil,

el face obiect al restituirii în natură; prin contractul de vânzare-cumpărare nr . AR 51 din 3 octombrie 2000 încheiat între fostul Fond al Proprietății de Stat și pârâtă, aceasta din urmă a cumpărat acțiuni (corespondent al capitalului social) și nu active (corespondent al patrimoniului), astfel că instanța de trimitere a considerat că respectivul contract „nu prezintă nici o relevanță în cauză”; nici în cartea funciară nu apare vreo mențiune cu privire la transferul dreptului de proprietate. Împotriva deciziei pronunțată în apel, a declarat recurs pârâta S.C. Farmaceutica Remedia S.A.

Deva, care a invocat următoarele motive de casare: în rejudecare , instanța de apel a încălcat prevederile art . 315 Cod procedură civilă, nesocotind dezlegările de drept câștigate cauzei; instanța de recurs a stabilit că preluarea imobilului s-a făcut cu titlu valabil și că reclamanții pot beneficia doar de măsuri reparatorii în echivalent, sens în care trebuia să se facă o expertiză prin care să se stabilească cuantumul acestor despăgubiri; instanța de apel a încălcat prevederile art . 29 din Legea nr . 10/2001, modificată prin Legea nr . 247/2005, întrucât pârâta este o societate privatizată integral, anterior apariției legii; reclamanții nu au înțeles să atace actul de privatizare a societății.

Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed: Potrivit art . 315 alin. 1 Cod procedură civilă „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”. Regula enunțată de textul citat vizează obligativitatea îndrumărilor date de instanța de casare cu privire la problemele de drept dezlegate de către aceasta și cu privire la necesitatea administrării unor probe. Precizările pe care la face textul citat sunt categorice, iar nerespectarea lor atrage nulitatea hotărârii pronunțate. Soluția consacrată de art . 315 alin. 1 Cod procedură civilă are o justificare deplină și o legitimare incontestabilă ce decurge din însăși rațiunea controlului judiciar, dispozițiile citate limitând însă obligativitatea deciziei instanței de recurs la problemele de drept dezlegate și la necesitatea administrării unor probe.

Prin urmare, modul de interpretare a unui anumit text de lege ori aplicarea unui anumit principiu de drept, în condițiile determinate de instanța de recurs, este obligatorie pentru judecătorii fondului, iar instanța determinată să rejudece cauza nu poate să refuze o atare interpretare sub cuvânt că judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Pe drept cuvânt s-a apreciat în doctrină că, la speța respectivă, hotărârea instanței judecătorești asupra problemelor de drept are valoarea unui izvor de drept secundar și, oricum, legea este aceea care prevede regula ce impune a fi aplicată.

Este adevărat că prevederile textului citat conduc și la concluzia potrivit căreia în privința problemelor de fapt instanța care rejudecă cauza are o deplină putere de apreciere, putere izvorâtă din regula că stabilirea stării de fapt este de atributul exclusiv al instanței de fond, iar în cadrul rejudecării ea poate să ajungă la o altă soluție decât aceea pronunțată anterior, sau, dimpotrivă, poate menține constatările de fapt anterioare. Cu toate acestea, nu trebuie să le înțeleagă că în privința stării de fapt libertatea instanței de rejudecare este una absolută și discreționară, neexistând în acest sens nici o obligație de a se conforma dispozițiilor adoptate de instanța de recurs.

Astfel, în speță, Curtea de Apel Alba Iulia, ca instanță de trimitere, în rejudecare , nu a administrat nici o altă probă, așa încât, chiar și în urma intervenției unei modificări legislative, nu putea reține și stabili altă situație de fapt decât aceea existentă la data pronunțării deciziei de casare. În același timp, instanța de trimitere, constatând că nu au fost nesocotite dispozițiile art . 129 alin. 6 Cod procedură civilă și apreciind că expertiza tehnică de specialitate, dispusă în recurs, reprezintă o probă inutilă și pe cale de consecință, nu a dat curs administrării ei, a contrazis flagrant, absolut și discreționar decizia instanței superioare și, încălcând prevederile art . 315 Cod procedură civilă, a nerespectat îndrumările date de instanța de casare atât cu privire la problema de drept dezlegată ( art . 129 alin. 6 din același cod), cât și cu privire la necesitatea administrării unei probe (expertiză tehnică de evaluare a bunului).

Rezultatul nerespectării acestor îndrumări îl reprezintă nulitatea hotărârii dată în rejudecare . De asemenea, constatarea instanței de trimitere potrivit căreia contractul de vânzare-cumpărare nr . AR 51 din 3 octombrie 2000 „nu reprezintă nici o relevanță în cauză”, este greșită. În primul rând, contractul a fost încheiat înainte de adoptarea legii de reparațiune, iar, în al doilea rând, reclamanții nu au atacat actul juridic și nu au invocat nici un motiv de nelegalitate a acestuia. Potrivit art . 45 alin. 1 din Legea nr . 10/2001 „actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării”.

Din dispoziția legală citată rezultă că admiterea acțiunii în restituire imobiliară fondată pe dispozițiile Legii nr . 10/2001, este condiționată de admiterea cererii în constatarea nulității actului de înstrăinare, inclusiv a celui făcut în cadrul procesului de privatizare. În adevăr, din economia reglementărilor cuprinse în dispozițiile art . 45 și 46 din Legea nr . 10/2001, rezultă că nulitatea actelor de înstrăinare a imobilelor, care cad sub incidența acestei legi, constituie o chestiune prejudicială a cărei soluție poate avea o înrâurire covârșitoare asupra dreptului dedus procedurii administrative, iar, ulterior, judiciare, de restituire în natură a unor bunuri, nulitatea putând fi invocată numai pe cale de acțiune.

Față de cele ce preced, se impune admiterea recursului declarat de pârâtă și urmare a casării deciziei dată de Curtea de Apel Alba Iulia, se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cerându-i-se , pentru a doua oară, să se conformeze îndrumărilor obligatorii date prin decizia nr . 5471 din 21 iunie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.