ÎCCJ, decizie (scj.ro #83713)

Abuz în serviciu. Înșelăciune. Distincție Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege. Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul Indice alfabetic: Drept penal - abuz în serviciu - înșelăciune C. pen., art. 215, art. 246, art. 248 1 Fapta inculpatului, care are calitatea de director al sucursalei unei bănci, de a-și exercita în mod defectuos atribuțiile de serviciu privitoare la încheierea contractelor de creditare și a actelor adiționale la acestea, prezentând conducerii băncii rapoarte de evaluare referitoare la garanții imobiliare care conțin date nereale, cu consecința acordării creditelor sau a majorării plafonului creditelor anterior acordate, care au prejudiciat banca, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută în art. 246 C. pen.

raportat la art. 248 1 C. pen., dacă prejudiciul se circumscrie, prin valoare, noțiunii de „consecințe deosebit de grave” prevăzută în art. 146 C. pen., iar nu elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Fapta inculpatului, care are calitatea de evaluator autorizat, de a întocmi rapoarte de evaluare referitoare la garanții imobiliare, care conțin date nereale, prin încălcarea normelor ce reglementează activitatea de evaluare, cu consecința acordării creditelor sau a majorării plafonului creditelor anterior acordate, care au prejudiciat banca, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută în art. 246 C. pen.

raportat la art. 248 1 C. pen., dacă prejudiciul se circumscrie, prin valoare, noțiunii de „consecințe deosebit de grave” prevăzută în art. 146 C. pen., iar nu elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1393 din 23 aprilie 2013 Prin sentința penală nr. 161/F din 5 mai 2011 , Tribunalul Ialomița a respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpații B.G., B.Ș. și Z.M. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.G. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

pentru infracțiunea de înșelăciune. În baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 74 și art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpații B.Ș. și Z.M. la câte 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpaților pe durata executării pedepselor exercițiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. A admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Banca R. În baza art. 14 C. proc.

pen., art. 998 - 999 C. civ., art. 1003 C. civ., a obligat, în solidar, inculpații la plata sumei de 3.051.221,69 lei, despăgubiri civile plus dobânda aferentă până la achitarea debitului către partea civilă Banca R. Judecătorul fondului a reținut, ca situație de fapt, în esență, că inculpatul B.G., în calitate de director al Băncii R. - Sucursala S., în executarea aceleiași rezoluții infracționale, în înțelegere cu numitul T.P. și cu ajutorul nemijlocit al inculpaților B.Ș.

și Z.M., cu prilejul încheierii Actului adițional nr. 8 la Contractul nr. 40 din 4 noiembrie 2004, Contractului nr. 239 din 27 iunie 2007 și Actului adițional nr. 1 la Contractul nr. 239 din 27 iunie 2007, i-a indus în eroare pe membrii Comitetului de conducere al Băncii R. - Sucursala S. și Centralei Băncii R., prin prezentarea unor rapoarte de evaluare nereale și inserarea în documentațiile de credit a unor situații nereale, care, dacă ar fi fost cunoscute, nu ar fi determinat majorarea și respectiv acordarea plafoanelor de credit. De asemenea, s-a reținut că inculpații B.Ș. și Z.M., în calitate de evaluatori CECCAR (primul) și ANEVAR (al II-lea), în executarea aceleiași rezoluții infracționale și în scopul de a-l ajuta pe inculpatul B.G.

în prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, au întocmit rapoarte de evaluare cuprinzând situații și date nereale, inducând în eroare partea civilă Banca R. la încheierea contractelor de credit pentru societatea comercială E. și societatea comercială P. În argumentarea soluției date, instanța de fond a avut în vedere următoarele: Potrivit Normei privind administrarea creditelor nr. 2 din 30 martie 2007, la nivelul sucursalei Băncii R. , directorul sucursalei răspundea de întreaga activitate de administrare a creditelor și avea în subordine - ofițer bancar, printre atribuțiile acestuia din urmă aflându-se și aceea de a verifica garanțiile imobiliare. În conformitate cu Normele metodologice nr. 2/2006 privind creditarea persoanelor juridice, operațiunile de aprobare, acordare și utilizare a creditelor au la bază „prudența bancară”, ca principiu fundamental ce caracterizează întreaga activitate a băncii.

În conformitate cu Normele metodologice nr. 6/2006 privind evaluarea bunurilor mobile și imobile de natura activelor imobilizate corporale și necorporale, activitatea de creditare trebuie să se bazeze în primul rând pe capacitatea clientului de a genera lichidități, ca principala sursă de rambursare a creditului și de plată a dobânzii. Operațiunea de evaluare a bunurilor propuse drept garanție poate fi efectuate de a) evaluatorii băncii atestați ANEVAR; b) de instituții specializate, c) de către evaluatori din afara băncii. În situația de la lit. b) și c), rapoartele de evaluare vor fi verificate de evaluatorii băncii.

Capitolul 3 al acestor norme cuprinde Procedura de lucru pentru evaluarea terenurilor: etapa 1 - verificarea documentelor ce se prezintă inițial de client pentru terenurile extravilane, ca în speța dedusă judecății; se va solicita adeverința de la Direcția Județeană pentru Agricultură și Industrie Alimentară din care să rezulte utilizarea și clasa de calitate a terenului evaluat; etapa 2 - inspecția la fața locului, care va fi făcută de evaluatori numai în baza notei de avizare juridică emisă de consilierul juridic al sucursalei care solicită în scris întocmirea raportului de evaluare; etapa 3 - calculul valorii terenului; etapa 4 - întocmirea raportului de evaluare. S-a reținut că, în cauza dedusă judecății, inculpatul B.G.

nu a respectat minimul din normele mai sus amintite, inculpatul B.Ș. a încălcat Codul etic și Regulamentul CECAR, iar inculpatul Z.M., Statutul și Codul deontologic ANEVAR, conducând la inducerea în eroare a părții civile la acordarea creditelor. Analiza coroborată a declarației inculpatului B.Ș., a martorului B.L., a concluziilor raportului de constatare întocmit de specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și a raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul A.V. la cercetarea judecătorească au condus tribunalul la concluzia că niciuna din dispozițiile normelor mai sus indicate nu a fost respectată. Referitor la Actul adițional nr. 8 din 4 iunie 2007 la Contractul de credit nr. 40 din 4 noiembrie 2004, s-a constatat că prin Actul adițional s-au modificat prevederile art. 1 din Contractul de credit, stabilindu-se un plafon de credit la nivelul de 4.100.000 lei.

Prin contractul de garanție imobiliară încheiat între N.V., în calitate de „garant fidejusor ipotecar” și Banca R., în calitate de creditor ipotecar, reprezentantă prin G.B. - director și V.G. - contabil șef, s-a constituit o ipotecă asupra imobilului - teren extravilan cu S = 10.000 mp, aparținând lui N.V., situat în comuna L. Obiectul contractului de garanție imobiliară l-a constituit garantarea obligației de rambursare a creditului în sumă de 4.100.000 lei, din care 1.025.000 lei inițial acordat și 3.075.000 lei suplimentar, acordat debitorului societatea comercială E. Conform pct. 4 din Propunerea de credit din 14 mai 2007, care a stat Ia baza Actului adițional nr. 8 din 4 iunie 2007: „Verificarea garanțiilor a fost efectuată de către B.G.

- directorul sucursalei și B.L. - ofițer de credite.” În realitate, conform declarațiilor date de B.G. - directorul sucursalei și B.L. - ofițer de credite la sediul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial București - Biroul Teritorial Slobozia, a rezultat că aceștia nu s-au deplasat pe teren pentru verificarea faptică a amplasamentului imobilului - teren extravilan cu S = 10.000 mp, aparținând lui N.V., situat în comuna L. Obligația pe care reprezentanții Băncii R. - Sucursala S. o aveau, de a verifica faptic, la fața locului, garanția constituită în favoarea băncii, nu a fost îndeplinită conform art. 158 din Norma metodologică nr. 2/2006; dacă verificarea faptică ar fi fost realizată, era posibilă observarea amplasamentului real al terenului, care în realitate diferă de amplasamentul menționat în Raportul de evaluare.

Referitor la Contractul de credit nr. 239 din 27 iunie 2007 cu societatea comercială P., s-a constatat că prin contractul de credit amintit, încheiat între Banca R. - Sucursala S., reprezentată prin G.B. - director și V.G. - contabil șef, societatea comercială P. , reprezentată legal prin T.A. - administrator și N.V., în calitate de garant ipotecar fidejusor, banca a acordat împrumutatului un plafon de credit la nivelul de 1.500.000 lei. Ulterior, prin Actul adițional nr. 1, părțile au convenit de comun acord ca la contract să intervină următoarele modificări: „1.

Banca acordă împrumutatului un plafon de credit la nivelul de 2.000.000 lei (două milioane lei), cu o rată a dobânzii curente de bază de 16 % pe an, la data încheierii prezentului act adițional.” Conform pct. 4 din Propunerea de plafon de credit din 27 iunie 2007, privind clientul societății comerciale P.: „în baza cererii din 26 iunie 2007, societatea solicită un plafon de credit de tip revolving în sumă de 2.000.000 lei, pentru care va garanta cu un teren extravilan în suprafață de 30.000 mp, situat în comuna L., proprietatea lui N.V., valoare de piață 5.706.000 lei, valoare justă admisă în garanție (80%) 4.564.800 lei.” Propunerea de plafon de credit din 27 iunie 2007, privind clientul societatea comercială P., a fost întocmită de către P.C.

și semnată de către: B.G. - director; G.V. - șef contabil și O.L. - ofițer administrare credit. Ca și în cazul Actului adițional nr. 8 din 4 iunie 2007, nici în vederea aprobării contractului de credit nr. 239 din 27 iunie 2007 reprezentanții băncii nu au verificat faptic, la fața locului, garanția constituită în favoarea băncii, și anume imobilul „Teren extravilan” cu S = 30.000 mp, aparținând lui N.V., situat în comuna L. Obligația verificării faptice a garanției nu a fost îndeplinită conform art. 158 din Norma metodologică nr. 2/2006; dacă verificarea faptică ar fi fost realizată, era posibilă observarea amplasamentului real al terenului, care în realitate diferea de amplasamentul menționat în Raportul de evaluare.

Referitor la Actul adițional nr. 8 din 4 iunie 2007 la Contractul de credit nr. 40 din 4 noiembrie 2004, s-a reținut că pentru acordarea majorării creditului în valoare de 3.075.000 lei , banca a constituit garanții la valoarea justă de 5.273.194 lei, din care imobilul - teren extravilan cu S = 10.000 mp, aparținând lui N.V., situat în comuna L. a fost admis și acceptat ca garanție la valoarea justă de 3.175.040 lei. În cazul unei evaluări reale a terenului (la valoarea reală de piață în sumă de 142.988 lei), garanțiile nu ar mai fi fost acoperite și, în consecință, societatea comercială E. nu ar mai fi putut beneficia de majorarea de plafon.

Constituirea și acceptarea unei garanții supraevaluate ar fi putut fi evitată dacă funcționarii bancari și-ar fi îndeplinit obligațiile de a verifica la fața locului amplasamentul imobilul - teren extravilan cu S = 10.000 mp, aparținând lui N.V., situat în comuna L. Referitor la contractul de credit nr. 239 din 27 iunie 2007 cu societatea comercială P., s-a constatat că, pentru acordarea împrumutatului un plafon de credit la nivelul de 2.000.000 lei, banca a constitui o garanție la valoarea justă de 4.564.800 lei, constând exclusiv în imobilul „Teren extravilan” cu S = 30.000 mp, aparținând lui N.V., situat în comuna L. În cazul în care funcționarii bancari își îndeplineau atribuțiile de verificare a amplasamentului terenului, se putea evita constituirea unei garanții supraevaluate la valoarea justă de 4.564.800 lei, față de valoarea sa reală de piață în sumă de 17.607 lei.

În situația evaluării reale a terenului, garanția nu ar mai fi fost acoperitoare și, în consecință, societatea comercială P. nu ar mai fi putut beneficia de un plafon de credit în sumă de 2.000.000 lei. S-a apreciat, de asemenea, că nu au fost respectate dispozițiile Normei metodologice nr. 6/2006 de către ceilalți doi inculpați B.Ș. și Z.M., în sensul că, potrivit art. 6 din aceeași normă, raportul de evaluare întocmit de ei pentru cele două terenuri trebuia verificat de evaluatorii bancari, fapt ce s-a întâmplat în luna august 2007, când martorul N.E. - evaluator intern al Băncii R. - Centrala s-a deplasat în comuna L., a vizionat acest teren și a întocmit Nota privind raportul de evaluare a celor două terenuri.

Tribunalul a constatat că nu au fost respectate Normele metodologice nr. 2/2006, deoarece cererea de creditare a societății comerciale E. a fost formulată anterior raportului de evaluare, propunerea de creditare și acordarea efectivă a creditului, cuantumul majorării plafonului urmând a fi determinate de valoarea din raportul de evaluare. Conform documentației de creditare, cererea de creditare formulată de societatea comercială E. a fost înregistrată la 10 mai 2007 și menționa valoarea rezultată din raportul de evaluare a terenului de 10.000 mp. Acest raport de evaluare are ca dată de întocmire 11 mai 2007, deci ulterioară formulării cererii de creditare. Din declarația martorei F.L. a rezultat faptul că inculpatul B.G.

i-a spus să întocmească propunerea de creditare, pe care a și întocmit-o parțial, nefinalizând fișa de calcul a performanței financiare a societății comerciale E. În aceste condiții, folosindu-se de autoritatea pe care o avea de director al sucursalei, inculpatul B.G. a dispus finalizarea acestei fișe de martorul B.L. - ofițer de credite persoane fizice, care s-a conformat dispozițiilor primite, întocmind propunerea de creditare și fișa de calcul. Mai mult decât atât, inculpatul B.G. nu a respectat normele de creditare privind eligibilitatea clientului societatea comercială E., deoarece aceasta era înregistrată în Centrala Riscurilor Bancare cu credite restante. Audiate fiind Ia urmărirea penală și la cercetarea judecătorească, martorele G.V.

și O.L. - membre ale Comitetului de conducere al Sucursalei Băncii R., au declarat că au avut reprezentarea că datele și situațiile din propunerile de creditare sunt cele reale. Suspiciunea martorei G.V. cu privire la valoarea „exagerată” a terenului a fost înlăturată de inculpații B.G. și B.Ș. care i-au confirmat că pentru stabilirea valorii terenului de 10.000 mp s-au efectuat deplasări la Primăria L., la un notar și la o agenție imobiliară. Și pentru creditul obținut de societatea comercială P. s-a procedat în același mod, martora P.C. precizând în declarațiile date că a primit raportul de evaluare a terenului în suprafață de 30.000 mp situat în comuna L. de la inculpatul B.G., acesta dispunându-i să întocmească propunerea de creditare.

Dacă martorele G.V. și O.L., precum și martorul G.L. - director în Centrala Băncii R. ar fi cunoscut că terenurile sunt supraevaluate, nu ar fi fost de acord cu aprobarea, respectiv avizarea creditului, astfel cum au declarat aceștia la urmărirea penală și cercetarea judecătorească. Că terenurile de 10.000 mp și 30.000 mp au fost supraevaluare de inculpații B.Ș. și Z.M. cu ocazia întocmirii rapoartelor de evaluare, o dovedește și raportul de expertiză întocmit de expertul B.I. la instanță , care folosind metoda de comparație prin bonitare, recunoscută ca una din metodele de evaluare a terenurilor, de normele de creditare nr. 6/2006 privind evaluarea bunurilor mobile și imobile, a ajuns la concluzia că valoarea terenului de 10.000 mp este de 179.700 lei sau 55.000 euro, iar terenul în suprafață de 30.000 mp este evaluat la suma de 18.000 lei sau 5.700 euro.

Din coroborarea acestor probe, tribunalul a conchis că inculpatul B.G. a săvârșit infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., deoarece, deși avea cunoștință de modalitatea de întocmire a rapoartele de evaluare pentru cele două terenuri fără a se respecta normele metodologice în vigoare și conținând date nereale, a expus situația ca fiind conformă cu realitatea, inducându-i în eroare pe membrii ai Comitetului de conducere al Băncii R. - Sucursala S. și Centrala Băncii R., care dacă ar fi cunoscut realitatea nu ar fi avizat favorabil, iar Centrala Băncii R. nu ar fi aprobat acordarea majorării plafonului creditului. Totodată, același inculpat l-a determinat pe inculpatul B.Ș.

să întocmească rapoartele de evaluare, stabilind valorile de piață ale celor două terenuri cu mult peste cele reale și fără vizionarea acestor terenuri, contrar normelor metodologice și cunoscând că este vorba de teren extravilan pentru care, potrivit Normei metodologice nr. 6/2006 privind evaluarea bunurilor mobile și imobile de natura activelor imobilizate corporale și necorporale, este necesară adeverință de la Direcția Județeană pentru Agricultură și Industrie Alimentară din care să rezulte utilizarea și clasa de calitate a terenului evaluat. S-a constatat că ceilalți doi inculpați, B.Ș. și Z.M., au săvârșit infracțiunea de complicitate Ia înșelăciune prevăzută în art. 26 raportat Ia art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

Din probele administrate în cauză a rezultat că acești doi inculpați, prin întocmirea rapoartelor de evaluare a celor două terenuri de 10.000 mp și 30.000 mp, au prezentat ca adevărate fapte și situații nereale, în raportul de evaluare care a constituit mijlocul fraudulos folosit de inculpatul B.Ș. Mențiunile din raportul de evaluare privind întocmirea acestuia de către cei doi inculpați, aplicarea metodelor de evaluare și standardele, poziționarea celor două suprafețe de teren, vizualizarea proprietăților imobiliare împreună cu martorul N.C.

(aspect negat de acesta cu ocazia audierii la parchet și instanță) sunt nereale, dar au fost prezentate ca adevărate și, în felul acesta, au determinat obținerea de credite de către societatea comercială E. și societatea comercială P., cauzând un prejudiciu părții civile Banca R. Așa cum rezultă din raportul de constatare întocmit de specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial București și raportul de expertiză întocmit de expertul B.I., între raportul de evaluare întocmit de inculpatul B.Ș. și Z.M. și datele reale consemnate în cele două constatări tehnico-științifice există diferențe în ceea ce privește amplasarea, vecinătățile și valoarea de piață a celor două terenuri.

S-a reținut că, în drept, fapta inculpatului B.G., care în calitate de director al Băncii R. - Sucursala S., în executarea aceleiași rezoluții infracționale, în conivență cu numitul T.P., cu ajutorul nemijlocit al inculpaților B.Ș. și Z.M., cu prilejul încheierii Actului adițional nr. 8 la Contractul nr. 40 din 4 noiembrie 2004, Contractului nr. 239 din 27 iunie 2007 și Actului adițional nr. 1 la Contractului nr. 239 din 27 iunie 2007, i-a indus în eroare pe membrii Comitetului de conducere al Băncii R. - Sucursala S. și Centrala Băncii R., prin prezentarea unor rapoarte de evaluare nereale și inserarea în documentațiile de credit a unor situații nereale, care, dacă ar fi fost cunoscute, nu ar fi determinat majorarea/acordarea plafoanelor de credit, cauzând Băncii R. un prejudiciu în cuantum de 5.075.000 lei, constituie infracțiunea prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

și art. 41 alin. (2) C. pen. Faptele inculpaților B.Ș. și Z.M., care în calitate de evaluatori CECCAR și respectiv ANEVAR, în executarea aceleiași rezoluții infracționale și în scopul realizat de a-l ajuta pe inculpatul B.G. în prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, au întocmit rapoarte de evaluare cu situații și date nereale ce au fost utilizate potrivit scopului infracțional și, prin inducerea în eroare a părții civile Banca R. la încheierea și executarea contractelor de credit pentru societatea comercială E. și societatea comercială P., s-a cauzat un prejudiciu în cuantum de 5.075.000 lei, constituie infracțiunea prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

și art. 41 alin. (2) C. pen. Prin decizia nr. 318/A din 27 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, au fost admise apelurile inculpaților și desființată, în parte, hotărârea atacată. În rejudecare, a fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului B.G. de la 10 Ia 7 ani închisoare, prin reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 C. pen., iar pedepsele aplicate inculpaților B.Ș. și Z.M. au fost reduse la 3 ani și respectiv la 4 ani închisoare. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost respins, ca nefondat, apelul părții civile Banca R. Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recurs, între alții, inculpații, invocând în principal cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen. Analizând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate și din oficiu, se constată că acestea sunt fondate - în ceea ce privește criticile vizând soluția dispusă cu privire la latura penală a cauzei și vor fi admise, pentru considerentele ce urmează: După cum rezultă din interpretarea și analizarea dispozițiilor art. 215 C. pen., infracțiunea de înșelăciune - în oricare din variantele sale normative face parte din categoria infracțiunilor patrimoniale și are ca obiect juridic relațiile sociale de ordin patrimonial a căror ocrotire este asigurată prin apărarea avutului personal, obiectul juridic special fiind reprezentat de ocrotirea acelor relații sociale de ordin patrimonial a căror formare, desfășurare și dezvoltare implică existența unui minim de bună-credință și, corespunzător, a unui minim de încredere.

Analizând variantele normative ale infracțiunii prevăzute în art. 215 C. pen. prin raportare la faptele imputate inculpaților se reține, în esență, că varianta normativă reglementată în dispozițiile art. 215 alin. (1) C. pen. se caracterizează prin aceea că legiuitorul a prevăzut, ca element material al laturii obiective, inducerea în eroare, care se săvârșește cu forma de vinovăție a intenției calificată prin scop, în concret, obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust. Totodată, particularitatea variantei normative prevăzute în art. 215 alin. (3) C. pen. este reprezentată de cerința esențială pe care legea o impune a subzista în ceea ce privește elementul material, respectiv inducerea în eroare să aibă loc cu prilejul încheierii sau executării unui contract, iar inducerea în eroare să fie hotărâtoare pentru încheierea și/sau executarea respectivului contract.

În ceea ce privește subiectul activ al infracțiunii de înșelăciune, acesta nu este calificat, putând fi orice persoană. Analizând, de asemenea, particularitățile infracțiunilor de serviciu și, în special, ale infracțiunii prevăzute în art. 246 C. pen., se reține că acest grup de infracțiuni tinde la apărarea relațiilor sociale a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare presupune, cu necesitate, asigurarea bunului mers al activității instituțiilor și apărarea intereselor persoanelor de orice abuzuri ale funcționarilor sau ale altor salariați. Elementul material al infracțiunii prevăzute în art. 246 C. pen. este reprezentat de neîndeplinirea, îndeplinirea defectuoasă a unui act din sfera atribuțiilor de serviciu (în alt mod decât ar fi trebuit).

Rezultă, așadar, că cerința esențială a laturii obiective a infracțiunii constă în aceea că actul îndeplinit defectuos ori neîndeplinit trebuie să constituie pentru subiectul activ o atribuție de serviciu. Analizând coroborat și, totodată, comparativ, conținuturile constitutive ale infracțiunilor prevăzute în art. 215 C. pen. și art. 246 C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, astfel după cum s-a arătat și în doctrină, realizarea activităților specifice elementului material al infracțiunii de înșelăciune de către un subiect activ calificat , respectiv de un funcționar în exercitarea atribuțiilor funcției, strămută fapta în sfera infracțiunilor de serviciu, întrucât funcționarul ce nu îndeplinește ori îndeplinește eronat o atribuție de serviciu acționează, nu în interes propriu, ci pentru instituția în cadrul căreia funcționează.

Obiectul ocrotirii penale - specific acestor infracțiuni și care prevalează este constituit de buna desfășurare a activității diferitelor instituții și, corelativ, ocrotirea persoanelor de activități nelegale ale funcționarilor, iar nu ocrotirea patrimoniului în mod exclusiv, după cum este cazul infracțiunii de înșelăciune, cu distincțiile anterior precizate. Raportând considerațiile teoretice anterior expuse cauzei deduse judecății se constată că, în speță, faptele inculpaților se circumscriu dispozițiilor art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen., starea de fapt fiind, însă, în esență, just avută în vedere de instanțe pe baza unui probatoriu îndestulător lămuririi cauzei.

Se reține, astfel, că inculpatul B.G., în calitate de director al Sucursalei S. a Băncii R., și-a exercitat defectuos atribuțiile de serviciu cu prilejul încheierii Actului adițional nr. 8 la contractul nr. 40 din 4 noiembrie 2004, a Contractului nr. 239 din 27 iunie 2007 și a Actului adițional nr. 1 la acesta, prezentând Comitetului de conducere al Sucursale S. a Băncii R. și Centralei băncii rapoarte de evaluare conținând date nereale, ceea ce a determinat acordarea și majorarea plafonului unui credit anterior aprobat. Totodată, coinculpații B.Ș. - evaluator CECCAR și Z.M. - evaluator ANEVAR au întocmit rapoarte de evaluare ce cuprindeau situații fără corespondent în realitate, exercitarea atribuțiilor de către experți nefiind conformă normelor ce reglementează această activitate.

Îndeplinirea atribuțiilor profesionale de către cei doi inculpați în maniera anterior descrisă a avut ca urmare, în mod evident, elaborarea unor documentații de auditare de majorare a plafonului de creditare lipsite de veridicitate și de fundament și, pe cale de consecință, acordarea de credite prejudiciabile pentru instituția bancară în interesul căreia cei doi inculpați își desfășurau activitatea. Se reține, în esență, că inculpatul B.G. și-a exercitat atribuțiile contrar prevederilor Normei metodologice nr. 2/2006 privind creditarea persoanelor juridice și a celor cuprinse în Norma metodologică nr. 2/2007 privind administrarea creditelor.

Astfel, majorarea plafonului creditului acordat societății comerciale E. prin Actul adițional nr. 8 din 4 iunie 2007 Ia Contractul de credit nr. 40 din 4 noiembrie 2004 s-a realizat în condițiile acceptării unei garanții imobiliare neverificată faptic, contrar dispozițiilor art. 158 din Normele metodologice nr. 2/2006, acceptându-se ca garanții un imobil teren situat în altă zonă decât cea indicată în documentația întocmită, cu evidente consecințe asupra valorii terenului. În ceea ce privește contractul de credit și actul adițional încheiat cu societatea comercială P., garanția imobiliară oferită, deși a fost supraevaluată, nu a fost verificată faptic. Totodată, nu au fost respectate prevederile Normei metodologice nr. 6/2006 de către inculpații B.Ș.

și Z.M., rapoartele de evaluare neîntemeindu-se pe verificări reale și concrete ale imobilelor aduse ca garanție, cu consecința finală a stabilirii unor valori nereale și disproporționate ale imobilelor. Se constată, de asemenea, că inculpatul B.G., în funcția de conducere deținută, a ignorat neregulile grave cuprinse în rapoartele de evaluare amintite și a prezentat Comitetului de conducere al Băncii R. - Sucursala S. date și documentații fără fundament real, inapte, în condiții normale, să conducă la soluția de aprobare a cererilor clienților, salariaților bancari implicați în activitatea de creditare inducându-li-se, de asemenea, o percepție deformată cu privire la garanțiile imobiliare și situația celor doi clienți.

Maniera de exercitare a atribuțiilor de serviciu, anterior expusă în mod succint, realizează, așadar, în ceea ce îi privește pe toți cei trei inculpați, conținutul laturii obiective a infracțiunii prevăzute în art. 246 C. pen. Inculpații au acționat cu intenție, exercitându-și nelegal prerogativele specifice funcției pe care o dețineau, iar prin aceasta au produs un prejudiciu însemnat Băncii R., circumscris, prin valoare, noțiunii de „consecințe deosebit de grave” prevăzută în art. 146 C. pen., între activitățile inculpaților și paguba produsă existând legătură de cauzalitate prevăzută de lege. Față de argumentele expuse, reiese cu claritate că faptele inculpaților au fost greșit circumscrise prevederilor art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., întrucât nu sunt îndeplinite cerințele esențiale prevăzute de normele de incriminare pentru existența laturilor obiectivă și subiectivă ale infracțiunii, după cum s-a arătat și anterior.

Pentru argumentele anterior expuse, vor fi admise recursurile declarate, casate hotărârile pronunțate numai cu privire la latura penală și schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților din infracțiunea prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pentru inculpatul B.G.) și art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pentru inculpații B.Ș. și Z.M.) în art. 246 C. pen. raportat la art. 248 1 C. pen. Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate împotriva deciziei nr. 318/A din 27 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, a casat decizia penală recurată și sentința penală nr. 161/F din 5 mai 2011 a Tribunalului Ialomița numai cu privire la latura penală.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică pentru fiecare dintre inculpați în infracțiunea prevăzută în art. 246 C. pen. raportat la art. 248 1 C. pen. În baza art. 246 C. pen. raportat la art. 248 1 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul B.G., la o pedeapsă de 4 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului B.G. pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 246 C. pen. raportat la art. 248 1 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul B.Ș., la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului B.Ș. pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 și art. 86 2 C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 8 ani, termen de încercare și a făcut aplicarea art. 86 3 alin. (1) C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii. În baza art. 246 C. pen. raportat la art. 248 1 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul Z.M., la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului Z.M.

pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 și art. 86 2 C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 8 ani și 6 luni, termen de încercare și a făcut aplicarea art. 86 3 alin. (1) C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii. A menținut celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate. Notă: Potrivit Legii nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. se abrogă.