ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83713)

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83713) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Abuz în

serviciu. Înșelăciune. Distincție

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea

specială. Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau

altor activități reglementate de lege. Infracțiuni de serviciu sau în legătură

cu serviciul

Indice alfabetic:

Drept penal

abuz în serviciu

înșelăciune

pen.,

art. 215, art. 246, art. 248

Fapta

inculpatului, care are calitatea de director al sucursalei unei bănci, de a-și

exercita în mod defectuos atribuțiile de serviciu privitoare la încheierea

contractelor de creditare și a actelor adiționale la acestea, prezentând

conducerii băncii rapoarte de evaluare referitoare la garanții imobiliare care

conțin date nereale, cu consecința acordării creditelor sau a majorării

plafonului creditelor anterior acordate, care au prejudiciat banca, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă

calificată prevăzută în art. 246 C. pen. raportat la art. 248

C. pen., dacă prejudiciul se circumscrie, prin valoare, noțiunii de „consecințe

deosebit de grave” prevăzută în art. 146 C. pen., iar nu elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de

grave.

Fapta

inculpatului, care are calitatea de evaluator autorizat, de a întocmi rapoarte

de evaluare referitoare la garanții imobiliare, care conțin date nereale, prin

încălcarea normelor ce reglementează activitatea de evaluare, cu consecința

acordării creditelor sau a majorării plafonului creditelor anterior acordate,

care au prejudiciat banca, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută în art. 246 C. pen. raportat la art. 248

C. pen., dacă prejudiciul se circumscrie, prin valoare,

noțiunii de „consecințe deosebit de grave” prevăzută în art. 146 C. pen., iar nu elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de

grave.

I.C.C.J., Secția penală,

decizia nr. 1393 din 23 aprilie 2013

Prin sentința penală nr. 161/F din 5 mai 2011

Tribunalul Ialomița a respins cererile de

schimbare a încadrării juridice formulate de inculpații B.G., B.Ș. și Z.M.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a

condamnat pe inculpatul B.G. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a,

lit. b) și lit. c) C. pen. pentru infracțiunea de înșelăciune.

În baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C.

pen., art. 74 și art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpații B.Ș. și Z.M. la

câte 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pentru complicitate

la infracțiunea de înșelăciune.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpaților pe durata

executării pedepselor exercițiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

A admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Banca R.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 998 - 999 C. civ., art. 1003 C. civ., a obligat, în solidar, inculpații la plata sumei de 3.051.221,69 lei,

despăgubiri civile plus dobânda aferentă până la achitarea debitului către

partea civilă Banca R.

Judecătorul fondului a reținut, ca situație de fapt, în esență,

că inculpatul B.G., în calitate de director al Băncii R. - Sucursala S., în

executarea aceleiași rezoluții infracționale, în înțelegere cu numitul T.P. și

cu ajutorul nemijlocit al inculpaților B.Ș. și Z.M., cu prilejul încheierii

Actului adițional nr. 8 la Contractul nr. 40 din 4 noiembrie 2004, Contractului

nr. 239 din 27 iunie 2007 și Actului adițional nr. 1 la Contractul nr. 239 din 27 iunie 2007, i-a indus în eroare pe membrii Comitetului de conducere

al Băncii R. - Sucursala S. și Centralei Băncii R., prin prezentarea unor

rapoarte de evaluare nereale și inserarea în documentațiile de credit a unor

situații nereale, care, dacă ar fi fost cunoscute, nu ar fi determinat

majorarea și respectiv acordarea plafoanelor de credit.

De asemenea, s-a reținut că inculpații B.Ș. și Z.M., în calitate

de evaluatori CECCAR (primul) și ANEVAR (al II-lea), în executarea aceleiași

rezoluții infracționale și în scopul de a-l ajuta pe inculpatul B.G. în

prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, au întocmit rapoarte de

evaluare cuprinzând situații și date nereale, inducând în eroare partea civilă

Banca

la încheierea contractelor

de credit pentru societatea comercială E. și

societatea comercială P.

În argumentarea soluției date, instanța de fond a avut în vedere

următoarele:

Potrivit Normei privind administrarea creditelor nr. 2 din 30

martie 2007, la nivelul sucursalei Băncii

directorul sucursalei răspundea de întreaga activitate de administrare a

creditelor și avea în subordine - ofițer bancar, printre atribuțiile acestuia

din urmă aflându-se și aceea de a verifica garanțiile imobiliare.

În conformitate cu Normele metodologice nr. 2/2006 privind

creditarea persoanelor juridice, operațiunile de aprobare, acordare și

utilizare a creditelor au la bază „prudența bancară”, ca principiu fundamental

ce caracterizează întreaga activitate a băncii.

În conformitate cu Normele metodologice nr. 6/2006 privind

evaluarea bunurilor mobile și imobile de natura activelor imobilizate corporale

și necorporale, activitatea de creditare trebuie să se bazeze în primul rând pe

capacitatea clientului de a genera lichidități, ca principala sursă de

rambursare a creditului și de plată a dobânzii.

Operațiunea de evaluare a bunurilor propuse drept garanție poate

fi efectuate de a) evaluatorii băncii atestați ANEVAR; b) de instituții

specializate, c) de către evaluatori din

afara băncii. În situația de la lit. b) și c), rapoartele de evaluare vor fi

verificate de evaluatorii băncii.

Capitolul 3 al acestor norme cuprinde Procedura de lucru pentru

evaluarea terenurilor: etapa 1 - verificarea documentelor ce se prezintă

inițial de client pentru terenurile extravilane, ca în speța dedusă judecății;

se va solicita adeverința de la Direcția Județeană pentru Agricultură și Industrie Alimentară din care să rezulte utilizarea și clasa de calitate a terenului

evaluat; etapa 2 - inspecția la fața locului, care va fi făcută de evaluatori

numai în baza notei de avizare juridică emisă de consilierul juridic al

sucursalei care solicită în scris întocmirea raportului de evaluare; etapa 3 -

calculul valorii terenului; etapa 4 - întocmirea raportului de evaluare.

S-a reținut că, în cauza dedusă judecății, inculpatul B.G. nu a

respectat minimul din normele mai sus amintite, inculpatul B.Ș. a încălcat Codul

etic și Regulamentul CECAR, iar inculpatul Z.M., Statutul și Codul deontologic

ANEVAR, conducând la inducerea în eroare a părții civile la acordarea

creditelor.

Analiza coroborată a declarației inculpatului B.Ș., a martorului

B.L., a concluziilor raportului de constatare întocmit de specialiștii din

cadrul Direcției Naționale Anticorupție și a raportului de expertiză contabilă

întocmit de expertul A.V. la cercetarea judecătorească au condus tribunalul la

concluzia că niciuna din dispozițiile normelor mai sus indicate nu a fost

respectată.

Referitor la Actul adițional nr. 8 din 4 iunie 2007 la Contractul de credit nr. 40 din 4 noiembrie 2004, s-a constatat că prin Actul adițional s-au

modificat prevederile art. 1 din Contractul de credit, stabilindu-se un plafon

de credit la nivelul de 4.100.000 lei.

Prin contractul de garanție imobiliară încheiat între N.V., în

calitate de „garant fidejusor ipotecar” și Banca R., în calitate de creditor

ipotecar, reprezentantă prin G.B. - director și V.G. - contabil șef, s-a

constituit o ipotecă asupra imobilului - teren extravilan cu S = 10.000 mp,

aparținând lui N.V., situat în comuna L.

Obiectul contractului de garanție imobiliară l-a constituit

garantarea obligației de rambursare a creditului în sumă de 4.100.000 lei, din

care

1.025.000

lei inițial acordat și

3.075.000 lei suplimentar, acordat debitorului societatea comercială E.

Conform pct. 4 din Propunerea de credit din 14 mai 2007, care a

stat Ia baza Actului adițional nr. 8 din 4 iunie 2007: „Verificarea garanțiilor

a fost efectuată de către B.G. - directorul sucursalei și B.L. - ofițer de

credite.”

În realitate, conform declarațiilor date de B.G. - directorul

sucursalei și B.L. - ofițer de credite la sediul Direcției Naționale

Anticorupție - Serviciul Teritorial București - Biroul Teritorial Slobozia, a

rezultat că aceștia nu s-au deplasat pe teren pentru verificarea faptică a

amplasamentului imobilului - teren extravilan cu S = 10.000 mp, aparținând lui

N.V., situat în comuna L.

Obligația pe care reprezentanții Băncii

- Sucursala S. o aveau, de a verifica faptic, la fața locului,

garanția constituită în favoarea băncii, nu a fost îndeplinită conform art. 158

din Norma metodologică nr. 2/2006; dacă verificarea faptică ar fi fost

realizată, era posibilă observarea amplasamentului real al terenului, care în

realitate diferă de amplasamentul menționat în Raportul de evaluare.

Referitor la Contractul de credit nr. 239 din 27 iunie 2007 cu

societatea comercială P., s-a constatat că prin contractul de credit amintit,

încheiat între Banca R. - Sucursala S., reprezentată prin G.B. - director și

V.G. - contabil șef, societatea comercială

reprezentată legal prin T.A. - administrator și N.V., în calitate de garant

ipotecar fidejusor, banca a acordat împrumutatului un plafon de credit la

nivelul de 1.500.000 lei.

Ulterior, prin Actul adițional nr. 1, părțile au convenit de

comun acord ca la contract să intervină următoarele modificări:

„1. Banca acordă împrumutatului un plafon de credit la nivelul

de 2.000.000 lei (două milioane lei), cu o rată a dobânzii curente de bază de

16 % pe an, la data încheierii prezentului act adițional.”

Conform pct. 4 din Propunerea de plafon de credit din 27 iunie

2007, privind clientul societății comerciale P.: „în baza cererii din 26 iunie

2007, societatea solicită un plafon de credit de tip revolving în sumă de

2.000.000 lei, pentru care va garanta cu un teren extravilan în suprafață de

30.000 mp, situat în comuna L., proprietatea lui N.V., valoare de piață

5.706.000 lei, valoare justă admisă în garanție (80%) 4.564.800

lei.”

Propunerea de plafon de credit din 27 iunie 2007, privind

clientul societatea comercială P., a fost întocmită de către P.C. și semnată de

către: B.G. - director; G.V. - șef contabil și O.L. - ofițer administrare

credit.

Ca și în cazul Actului adițional nr. 8 din 4 iunie 2007, nici în

vederea aprobării contractului de credit nr. 239 din 27 iunie 2007 reprezentanții

băncii nu au verificat faptic, la fața locului, garanția constituită în

favoarea băncii, și anume imobilul „Teren extravilan” cu S = 30.000 mp,

aparținând lui N.V., situat în comuna L.

Obligația verificării faptice a garanției nu a fost îndeplinită

conform art. 158 din Norma metodologică nr. 2/2006; dacă verificarea faptică ar

fi fost realizată, era posibilă observarea amplasamentului real al terenului,

care în realitate diferea de amplasamentul menționat în Raportul de evaluare.

Referitor la Actul adițional nr. 8 din 4 iunie 2007 la Contractul de credit nr. 40 din 4 noiembrie 2004, s-a reținut că pentru acordarea majorării

creditului în valoare de 3.075.000 lei

banca a constituit garanții la valoarea justă de 5.273.194 lei, din care

imobilul - teren extravilan cu S = 10.000 mp, aparținând lui N.V., situat în

comuna L. a fost admis și acceptat ca garanție la valoarea justă de

3.175.040 lei.

În cazul unei evaluări reale a terenului (la valoarea reală de

piață în sumă de 142.988 lei), garanțiile nu ar mai fi fost acoperite și, în

consecință, societatea comercială E. nu ar mai fi putut beneficia de majorarea

de plafon.

Constituirea și acceptarea unei garanții supraevaluate ar fi

putut fi evitată dacă funcționarii bancari și-ar fi îndeplinit obligațiile de a

verifica la fața locului amplasamentul imobilul - teren extravilan cu S =

10.000 mp, aparținând lui N.V., situat în comuna L.

Referitor la contractul de credit nr. 239 din 27 iunie 2007 cu

societatea comercială P., s-a constatat că, pentru acordarea împrumutatului un

plafon de credit la nivelul de 2.000.000 lei, banca a constitui o garanție la

valoarea justă de 4.564.800 lei, constând exclusiv în imobilul „Teren

extravilan” cu S = 30.000 mp, aparținând lui N.V., situat în comuna L.

În cazul în care funcționarii bancari își îndeplineau

atribuțiile de verificare a amplasamentului terenului, se putea evita

constituirea unei garanții supraevaluate la valoarea justă de 4.564.800 lei,

față de valoarea sa reală de piață în sumă de 17.607

lei.

În situația evaluării reale a terenului, garanția nu ar mai fi

fost acoperitoare și, în consecință, societatea comercială P. nu ar mai fi

putut beneficia de un plafon de credit în sumă de 2.000.000 lei.

S-a apreciat, de asemenea, că nu au fost respectate dispozițiile

Normei metodologice nr. 6/2006 de către ceilalți doi inculpați B.Ș. și Z.M., în

sensul că, potrivit art. 6 din aceeași normă, raportul de evaluare întocmit de

ei pentru cele două terenuri trebuia verificat de evaluatorii bancari, fapt ce

s-a întâmplat în luna august 2007, când martorul N.E. - evaluator intern al

Băncii R. - Centrala s-a deplasat în comuna L., a vizionat acest teren și a

întocmit Nota privind raportul de evaluare a celor două terenuri.

Tribunalul a constatat că nu au fost respectate Normele

metodologice nr. 2/2006, deoarece cererea de creditare a societății comerciale

E. a fost formulată anterior raportului de evaluare, propunerea de creditare și

acordarea efectivă a creditului, cuantumul majorării plafonului urmând a fi

determinate de valoarea din raportul de evaluare.

Conform documentației de creditare, cererea de creditare

formulată de societatea comercială E. a fost înregistrată la 10 mai 2007 și

menționa valoarea rezultată din raportul de evaluare a terenului de 10.000 mp. Acest

raport de evaluare are ca dată de întocmire 11 mai 2007, deci ulterioară

formulării cererii de creditare.

Din declarația martorei F.L. a rezultat faptul că inculpatul

B.G.

i-a

spus să întocmească

propunerea de creditare, pe care a și întocmit-o parțial, nefinalizând fișa de

calcul a performanței financiare a societății comerciale E.

În aceste condiții, folosindu-se de autoritatea pe care o avea

de director al sucursalei, inculpatul B.G. a dispus finalizarea acestei fișe de

martorul B.L. - ofițer de credite persoane fizice, care s-a conformat

dispozițiilor primite, întocmind propunerea de creditare și fișa de calcul. Mai

mult decât atât, inculpatul B.G. nu a respectat normele de creditare privind

eligibilitatea clientului societatea comercială E., deoarece aceasta era

înregistrată în Centrala Riscurilor Bancare cu credite restante.

Audiate fiind Ia urmărirea penală și la cercetarea

judecătorească, martorele G.V. și O.L. - membre ale Comitetului de conducere al

Sucursalei Băncii R., au declarat că au avut reprezentarea că datele și

situațiile din propunerile de creditare sunt cele reale. Suspiciunea martorei

G.V. cu privire la valoarea „exagerată” a terenului a fost înlăturată de

inculpații B.G. și B.Ș. care i-au confirmat că pentru stabilirea valorii

terenului de 10.000 mp s-au efectuat deplasări la Primăria L., la un notar și la o agenție imobiliară.

Și pentru creditul obținut de societatea comercială P. s-a

procedat în

același mod, martora P.C.

precizând în declarațiile date că a primit

raportul de evaluare a

terenului în suprafață de 30.000 mp situat în comuna L. de la inculpatul B.G.,

acesta dispunându-i să întocmească propunerea de creditare.

Dacă martorele G.V. și O.L., precum și martorul G.L. - director

în Centrala Băncii R. ar fi cunoscut că terenurile sunt supraevaluate, nu ar fi

fost de acord cu aprobarea, respectiv avizarea creditului, astfel cum au

declarat aceștia la urmărirea penală și cercetarea judecătorească.

Că terenurile de 10.000 mp și 30.000 mp au fost supraevaluare de

inculpații B.Ș. și Z.M. cu ocazia întocmirii rapoartelor de evaluare, o

dovedește și raportul de expertiză întocmit de expertul B.I. la instanță

care folosind metoda de comparație prin

bonitare, recunoscută ca una din metodele de evaluare a terenurilor, de normele

de creditare nr. 6/2006 privind evaluarea bunurilor mobile și imobile, a ajuns

la concluzia că valoarea terenului de 10.000 mp este de 179.700 lei sau 55.000

euro, iar terenul în suprafață de 30.000 mp este evaluat la suma de 18.000 lei

sau 5.700 euro.

Din coroborarea acestor probe, tribunalul a conchis că

inculpatul B.G. a săvârșit infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art.

215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.,

deoarece, deși avea cunoștință de modalitatea de întocmire a rapoartele de

evaluare pentru cele două terenuri fără a se respecta normele metodologice în

vigoare și conținând date nereale, a expus situația ca fiind conformă cu

realitatea, inducându-i în eroare pe membrii ai Comitetului de

conducere al Băncii R. - Sucursala S. și Centrala

Băncii R., care dacă ar fi

cunoscut realitatea nu ar fi avizat

favorabil, iar Centrala Băncii R. nu ar fi aprobat acordarea majorării

plafonului creditului.

Totodată, același inculpat

l-a

determinat pe inculpatul B.Ș. să întocmească rapoartele de evaluare, stabilind

valorile de piață ale celor două terenuri cu mult peste cele reale și fără

vizionarea acestor terenuri, contrar normelor metodologice și cunoscând că este

vorba de teren extravilan pentru care, potrivit Normei metodologice nr. 6/2006

privind evaluarea bunurilor mobile și imobile de natura activelor imobilizate

corporale și necorporale, este necesară adeverință de la Direcția Județeană pentru Agricultură și Industrie Alimentară din care să rezulte utilizarea

și clasa de calitate a terenului evaluat.

S-a constatat că ceilalți doi inculpați, B.Ș. și Z.M., au

săvârșit infracțiunea de complicitate Ia înșelăciune prevăzută în art. 26

raportat Ia art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

Din probele administrate în cauză a rezultat că acești doi

inculpați, prin întocmirea rapoartelor de evaluare a celor două terenuri de

10.000 mp și 30.000 mp, au prezentat ca adevărate fapte și situații nereale, în

raportul de evaluare care a constituit mijlocul fraudulos folosit de inculpatul

B.Ș.

Mențiunile din raportul de evaluare privind întocmirea acestuia

de către cei doi inculpați, aplicarea metodelor de evaluare și standardele,

poziționarea celor două suprafețe de teren, vizualizarea proprietăților

imobiliare împreună cu martorul N.C. (aspect negat de acesta cu ocazia audierii

la parchet și instanță) sunt nereale, dar au fost prezentate ca adevărate și,

în felul acesta, au determinat obținerea de credite de către societatea

comercială E. și societatea comercială P., cauzând un prejudiciu părții civile

Banca R.

Așa cum rezultă din raportul de constatare întocmit de

specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial

București și raportul de expertiză întocmit de expertul B.I., între raportul de

evaluare întocmit de inculpatul B.Ș. și Z.M. și datele reale consemnate în cele

două constatări tehnico-științifice există diferențe în ceea ce privește

amplasarea, vecinătățile și valoarea de piață a celor două terenuri.

S-a reținut că,

în drept,

fapta inculpatului B.G., care în calitate

de director al Băncii R. - Sucursala S., în executarea aceleiași

rezoluții

infracționale, în conivență cu numitul T.P., cu ajutorul nemijlocit al

inculpaților B.Ș. și Z.M., cu prilejul încheierii Actului adițional nr. 8 la Contractul nr. 40 din 4 noiembrie 2004, Contractului nr. 239 din 27 iunie 2007 și Actului

adițional nr. 1 la Contractului nr. 239 din 27 iunie 2007, i-a indus în eroare

pe membrii Comitetului de conducere al Băncii R. - Sucursala S. și Centrala

Băncii

R.,

prin prezentarea unor

rapoarte de evaluare nereale și inserarea în documentațiile de credit a unor

situații nereale, care, dacă ar fi fost cunoscute, nu ar fi determinat

majorarea/acordarea plafoanelor de credit, cauzând Băncii R. un prejudiciu în

cuantum de 5.075.000 lei, constituie infracțiunea prevăzută în art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și

art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpaților B.Ș. și Z.M., care în calitate

de evaluatori CECCAR și respectiv ANEVAR, în

executarea aceleiași rezoluții

infracționale și în scopul realizat de

a-l ajuta pe inculpatul B.G. în prezentarea ca adevărate a unor fapte

mincinoase, au întocmit rapoarte de evaluare cu situații și date nereale ce au

fost utilizate potrivit

scopului

infracțional și, prin inducerea în eroare a părții civile Banca

încheierea și executarea contractelor

de credit pentru societatea comercială E. și societatea comercială P., s-a

cauzat un prejudiciu în cuantum de 5.075.000 lei, constituie infracțiunea

prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.

pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C.

pen.

Prin decizia nr. 318/A din 27 octombrie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, au fost admise apelurile

inculpaților și desființată, în parte, hotărârea atacată.

În rejudecare, a fost

redusă

pedeapsa aplicată inculpatului B.G. de la 10 Ia 7 ani

închisoare, prin

reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 C. pen., iar pedepsele aplicate inculpaților B.Ș. și Z.M. au fost reduse la 3 ani și respectiv la

4 ani închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost

respins, ca nefondat, apelul părții civile Banca R.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recurs,

între alții, inculpații, invocând în principal cazul de casare prevăzut

în art. 385

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Analizând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate

și din oficiu, se constată că acestea sunt fondate - în ceea ce privește

criticile vizând soluția dispusă cu privire la latura penală a cauzei și vor fi

admise, pentru considerentele ce urmează:

După cum rezultă din interpretarea și analizarea dispozițiilor

art. 215 C. pen., infracțiunea de înșelăciune - în oricare din variantele sale

normative face parte din categoria infracțiunilor patrimoniale și are ca obiect

juridic relațiile sociale de ordin patrimonial a căror ocrotire este asigurată

prin apărarea avutului personal, obiectul juridic special fiind reprezentat de

ocrotirea acelor relații sociale de ordin patrimonial a căror formare,

desfășurare și dezvoltare implică existența unui minim de bună-credință și,

corespunzător, a unui minim de încredere.

Analizând variantele normative ale infracțiunii prevăzute

în art. 215 C. pen. prin raportare la faptele imputate inculpaților

se reține, în esență, că varianta normativă reglementată în dispozițiile art.

215 alin. (1) C. pen. se caracterizează prin aceea că legiuitorul a prevăzut, ca

element material al laturii obiective, inducerea în eroare, care se săvârșește

cu forma de vinovăție a intenției calificată prin scop, în concret, obținerea

pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust.

Totodată, particularitatea variantei normative prevăzute

în art. 215 alin. (3) C. pen. este reprezentată de cerința esențială pe care

legea o impune a subzista în ceea ce privește elementul material, respectiv

inducerea în eroare să aibă loc cu prilejul încheierii sau executării unui

contract, iar inducerea în eroare să fie hotărâtoare pentru încheierea și/sau

executarea respectivului contract.

În ceea ce privește subiectul activ al

infracțiunii de înșelăciune, acesta

nu este calificat, putând fi

orice persoană.

Analizând, de asemenea, particularitățile infracțiunilor de

serviciu și, în special, ale infracțiunii prevăzute în art. 246 C. pen., se reține că acest grup de infracțiuni tinde la apărarea relațiilor sociale a căror

normală formare, desfășurare și dezvoltare presupune, cu necesitate, asigurarea

bunului mers al activității instituțiilor și apărarea intereselor persoanelor

de orice abuzuri ale funcționarilor sau ale altor salariați.

Elementul material al infracțiunii prevăzute în art. 246 C. pen. este reprezentat de neîndeplinirea, îndeplinirea defectuoasă a unui act din sfera

atribuțiilor de serviciu (în alt mod decât ar fi trebuit). Rezultă, așadar, că

cerința esențială a laturii obiective a infracțiunii constă în aceea că actul

îndeplinit defectuos ori neîndeplinit trebuie să constituie pentru subiectul

activ o atribuție de serviciu.

Analizând coroborat

și,

totodată, comparativ, conținuturile constitutive ale infracțiunilor prevăzute

în art. 215 C. pen. și art. 246 C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, astfel după cum s-a arătat și în doctrină, realizarea

activităților

specifice elementului

material al infracțiunii de înșelăciune de către

un subiect activ

calificat

respectiv de un funcționar

în exercitarea atribuțiilor funcției, strămută fapta în sfera infracțiunilor de

serviciu, întrucât funcționarul ce nu îndeplinește ori îndeplinește eronat o

atribuție de serviciu acționează, nu în interes propriu, ci pentru instituția

în cadrul căreia funcționează. Obiectul ocrotirii penale - specific acestor

infracțiuni și care prevalează este constituit de buna desfășurare a

activității diferitelor instituții și, corelativ, ocrotirea persoanelor de

activități nelegale ale funcționarilor, iar nu ocrotirea patrimoniului în mod

exclusiv, după cum este cazul infracțiunii de înșelăciune, cu distincțiile

anterior precizate.

Raportând considerațiile teoretice anterior expuse cauzei deduse

judecății se constată că, în speță, faptele inculpaților se circumscriu

dispozițiilor art. 246 raportat la art. 248

C. pen., starea de fapt fiind, însă, în esență, just avută în vedere de instanțe pe baza unui probatoriu

îndestulător lămuririi cauzei.

Se reține, astfel, că inculpatul B.G., în calitate de director

al Sucursalei S. a Băncii R., și-a exercitat defectuos atribuțiile de serviciu

cu prilejul încheierii Actului adițional nr. 8 la contractul nr. 40 din 4

noiembrie 2004, a Contractului nr. 239 din 27 iunie 2007 și a Actului adițional

nr. 1 la acesta, prezentând Comitetului de conducere al Sucursale S. a Băncii

R. și Centralei băncii rapoarte de evaluare conținând date nereale, ceea ce a

determinat acordarea și majorarea plafonului unui credit anterior aprobat.

Totodată, coinculpații B.Ș. - evaluator CECCAR și Z.M. -

evaluator ANEVAR au întocmit rapoarte de evaluare ce cuprindeau situații fără

corespondent în realitate, exercitarea atribuțiilor de către experți nefiind

conformă normelor ce reglementează această activitate. Îndeplinirea

atribuțiilor profesionale de către cei doi inculpați în maniera anterior

descrisă a avut ca urmare, în mod evident, elaborarea unor documentații de

auditare de majorare a plafonului de creditare lipsite de veridicitate și de

fundament și, pe cale de consecință, acordarea de credite prejudiciabile pentru

instituția bancară în interesul căreia cei doi inculpați își desfășurau

activitatea.

Se reține, în esență, că inculpatul B.G. și-a exercitat

atribuțiile contrar prevederilor Normei metodologice nr. 2/2006 privind

creditarea persoanelor juridice și a celor cuprinse în Norma metodologică nr.

2/2007 privind administrarea creditelor.

Astfel, majorarea plafonului creditului acordat societății

comerciale E. prin Actul adițional nr. 8 din 4 iunie 2007 Ia Contractul de

credit nr. 40 din 4 noiembrie 2004 s-a realizat în condițiile acceptării unei

garanții imobiliare neverificată faptic, contrar dispozițiilor art. 158 din Normele

metodologice nr. 2/2006, acceptându-se ca garanții un imobil teren situat în

altă zonă decât cea indicată în documentația întocmită, cu evidente consecințe

asupra valorii terenului.

În ceea ce privește contractul de credit și actul adițional

încheiat cu societatea comercială P., garanția imobiliară oferită, deși a fost

supraevaluată, nu a fost verificată faptic.

Totodată, nu au fost respectate prevederile Normei metodologice

nr. 6/2006 de către inculpații B.Ș. și Z.M., rapoartele de evaluare

neîntemeindu-se pe verificări reale și concrete ale imobilelor aduse ca

garanție, cu consecința finală a stabilirii unor valori nereale și disproporționate

ale imobilelor.

Se constată, de asemenea, că inculpatul B.G., în funcția de

conducere deținută, a ignorat neregulile grave cuprinse în rapoartele de

evaluare amintite și a prezentat Comitetului de conducere al Băncii R. -

Sucursala S. date și documentații fără fundament real, inapte, în condiții

normale, să conducă la soluția de aprobare a cererilor clienților, salariaților

bancari implicați în activitatea de creditare inducându-li-se, de asemenea, o

percepție deformată cu privire la garanțiile imobiliare și situația celor doi

clienți.

Maniera de exercitare a atribuțiilor de serviciu, anterior

expusă în mod succint, realizează, așadar, în ceea ce îi privește pe toți cei

trei inculpați, conținutul laturii obiective a infracțiunii prevăzute

în art. 246 C. pen. Inculpații au acționat cu intenție,

exercitându-și nelegal prerogativele specifice funcției pe care o dețineau, iar

prin aceasta au produs un prejudiciu însemnat Băncii R., circumscris, prin

valoare, noțiunii de „consecințe deosebit de grave” prevăzută în art. 146 C. pen., între activitățile inculpaților și paguba produsă existând legătură de cauzalitate

prevăzută de lege.

Față de argumentele expuse, reiese cu claritate că faptele inculpaților

au fost greșit circumscrise prevederilor art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.

pen., întrucât nu sunt îndeplinite cerințele esențiale prevăzute de normele de

incriminare pentru existența laturilor obiectivă și subiectivă ale

infracțiunii, după cum s-a arătat și anterior.

Pentru argumentele anterior expuse, vor fi admise recursurile

declarate, casate hotărârile pronunțate numai cu privire la latura penală și

schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților din

infracțiunea prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pentru inculpatul B.G.) și art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. (pentru inculpații B.Ș. și Z.M.) în art. 246 C. pen. raportat la art. 248