ÎCCJ, decizie (scj.ro #85557)

Revizuire fondată pe art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Sensul reglementării Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căile de atac. Revizuire. Motive de revizuire. Cazul reglementat prin art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Index alfabetic : Drept procesual civil - Revizuire fondată pe art. 322 pct. 2 C. proc. civ. C. proc. civ ., art. 322 pct. 2 Prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora se poate cere revizuirea hotărârii instanței „dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut” face aplicarea principiului disponibilității care nu îngăduie instanței să depășească obiectul acțiunii sau al celorlalte cereri accesorii ori incidentale, dar nici nu-i permite să omită de a se pronunța asupra unui capăt de acțiune.

Acest caz de revizuire privește însă numai obiectul acțiunii, iar nu și cauza ei, instanța putând pune în discuție temeiuri noi de drept, neinvocate de reclamant în acțiune sau de pârât în apărare . I.C.C.J., Completul de 9 judecători, decizia nr. 314 din 58 noiembrie 2004 Prin acțiunea din 22 decembrie 1993, reclamanta C.D. a cerut, în temeiul art.10 și urm. din Decretul nr. 321/1996, obligarea Editurii „ORIZONTURI” SRL București, să-i plătească suma de 14.000.000 de lei, iar a pârâtului F.A. plata sumei de 6.000.000 de lei, cu titlu de despăgubiri. În motivarea cererii, s-a arătat că, la data de 23 noiembrie 1991, reclamanta a încheiat cu Editura „ORIZONTURI” un contract prin care a cedat acestei edituri dreptul de a publica 50.000 exemplare din traducerea romanului „Shogun” de James Clavel, efectuată de ea, iar ulterior aceeași editură nelegal a publicat încă peste 68.000 exemplare din același roman, în urma plagierii traducerii sale de către F.A.

Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința nr. 235 din 13 iulie 1999, a respins acțiunea, reținând că probele nu confirmă că pârâtul F.A. ar fi plagiat traducerea efectuată de reclamantă, precum și că Editura „ORIZONTURI” nu poate fi obligată la despăgubiri întrucât F.A. și-a asumat răspunderea pentru originalitatea traducerii. Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr.41/A din 4 aprilie 2000 a admis apelul reclamantei și a schimbat sentința în sensul admiterii acțiunii, prin obligarea pârâtei SC Editura „ORIZONTURI” să-i plătească suma de 253.637.658 de lei, iar solidar cu pârâtul F.A. încă 196.441.622 de lei. S-a reținut că, traducerea făcută de F.A. constituie un plagiat și că, în urma publicării a 68.814 exemplare din romanul „Shogun”, prin folosirea neautorizată a traducerii efectuate de reclamantă, pârâții i-au produs acesteia prejudiciile evaluate la sumele menționate mai sus.

Prin decizia nr. 3092 din 19 iunie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă a admis recursurile pârâților și, casând hotărârea atacată, a respins apelul declarat de reclamantă, menținând sentința. S-a motivat, în esență, că instanța de apel a reținut în mod greșit existența plagiatului, cu consecința antrenării răspunderii civile delictuale, în condițiile art.998 și 999 C. civ. Împotriva ultimei decizii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, invocând prevederile art.330 pct.2 C. proc. civ. (text în vigoare la acea dată). Curtea Supremă de Justiție în complet format din 9 judecători, prin decizia nr.13 din 13 ianuarie 2003, a admis recursul în anulare și, casând decizia atacată, a respins recursurile declarate de pârâți împotriva deciziei nr. 41 din 4 aprilie 2000 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pe care a menținut-o.

În motivarea acestei soluții, s-a relevat că, în raport cu prevederile art.10 din Decretul nr. 321/1956 și cu cele ale art.8 lit. a) din Legea nr. 8/1996, este recunoscut dreptul de autor și persoanelor care, folosind opere preexistente, fără participarea autorilor acestora, alcătuiesc opere noi, o atare recunoaștere fiind condiționată de constatarea caracterului de creație intelectuală pentru noua operă. Reținându-se că una din categoriile de opere derivate, ce fac obiectul dreptului de autor, sunt traducerile, s-a relevat că apărarea acestui drept se realizează prin mijloacele de drept civil prevăzute în art. 54-56 din Decretul nr.32/1954, cu referire la art.998 și 999 C. civ.

S-a motivat că, în condițiile în care plagiatul reprezintă o formă ilicită de utilizare a unei opere preexistente, instanța sesizată cu acțiunea formulată de reclamantă trebuia să stabilească mai întâi dreptul acesteia de autor pentru realizarea traducerii romanului „Shogun”, după care să constate existența sau inexistența plagiatului în cazul traducerii aceluiași roman de către pârâtul F.A. Făcându-se referire la considerentele deciziei atacate, s-a subliniat că din acestea rezultă că instanța de recurs a înlăturat raportul de expertiză elaborat de prof. univ. dr. A.B. fără a-i mai examina conținutul, ci s-a referit doar la aspectul privind modalitatea numirii expertului în raport cu cerințele înscrise în art. 201 C. proc.

civ. S-a subliniat că, în raport cu adresa nr.1097 din 12 decembrie 1994, prin care Ministerul Justiției a comunicat primei instanțe că în listele Biroului Central pentru expertize tehnice nu erau înscriși specialiști pentru evaluarea traducerii lucrărilor literare, sugerându-i să solicite Uniunii Scriitorilor să recomande specialiști în acest domeniu, completul de judecată a respectat prevederile art. 201 alin. (3) C. proc. civ. atunci când, dintre cele două persoane recomandate, a numit ca expert pe reputatul profesor univ.dr. A.B., cunoscut ca fiind o autoritate în materie. S-a mai învederat că obiecțiunile formulate de pârâți la raportul de expertiză au fost corect respinse de prima instanță, prin încheierea din 26 ianuarie 1996, astfel că nu se poate considera că instanța de apel ar fi încălcat dispozițiile legale aplicabile prin aceea că și-a întemeiat soluția pe concluziile acelui raport de expertiză.

S-a motivat că instanța de apel a înlăturat în mod justificat concluziile raportului de expertiză efectuat de G.T. întrucât, prin conținutul lor concret și insuficiența argumentelor, acele concluzii sunt neconvingătoare. Făcându-se referire și la precizările formulate de D.I., desemnat consilier la efectuarea expertizei, s-a conchis că ansamblul materialului probator administrat confirmă faptul că pârâtul F.A. a plagiat traducerea romanului „Shogun”, efectuată de reclamantă, astfel că decizia pronunțată în recurs este vădit netemeinică, în accepțiunea prevederilor art. 330 pct. 2 teza II C. proc. civ., ceea ce a impus casarea ei și menținerea deciziei instanței de apel. Invocând cazul prevăzut în art.322 pct.2 C. proc.

civ., SC Editura „ORIZONTURI” SRL București a formulat cerere de revizuire a deciziei nr.13 din 13 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție în complet format din 9 judecători. În motivarea cererii de revizuire, s-a învederat că, prin această decizie, completul de 9 judecători a depășit limitele cererilor formulate prin recursul în anulare, prin care s-a solicitat casarea hotărârii pronunțate în recurs și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea stabilirii situației de fapt, iar nu menținerea deciziei instanței de apel. S-a susținut că, în modul arătat, instanța, care a soluționat recursul în anulare, a acordat mai mult decât s-a cerut prin această cale de atac, impunându-se astfel admiterea cererii de revizuire în temeiul art.322 pct.2 C. proc.

civ. și al art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea echitabilă a cauzei sale. S-a relevat, totodată, că instanța supremă nu a precizat, prin decizia a cărei revizuire se cere, în ce constă vădita netemeinicie sub aspectul încălcării esențiale a legii, nu a răspuns la excepțiile invocate în recurs cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamantei și la lipsa calității procesuale pasive a Editurii „ORIZONTURI” SRL, la excepția tardivității introducerii capătului de cerere referitoare la publicarea tirajului de 64.814 exemplare din traducerea reclamantei, precum și la prescripția drepturilor patrimoniale din acest capăt de cerere.

De asemenea, s-a subliniat că instanța supremă, admițând recursul în anulare, nu s-a pronunțat asupra cererilor formulate în recurs cu privire la erorile de fapt comise de instanța de apel ca urmare a aprecierii greșite a probelor, care au determinat reținerea situației de fapt pe baza unui raport de expertiză nefinalizat, precum și a împrejurării că Editura „ORIZONTURI” a publicat tirajul de 64.814 exemplare fără împuternicirea traducătoarei. S-a mai relevat că instanța nici nu s-ar fi pronunțat cu privire la obligarea solidară pentru suma de 196.441.622 lei, iar constatarea că Editura „ORIZONTURI” nu ar fi avut contract de copyright cu autorul este greșită.

În fine, s-a susținut că, prin menținerea deciziei instanței de apel, instanța supremă nu a luat în considerare sesizarea trimisă de reprezentantul Foreign Rights Inc USA, în care se arată că reclamanta nu deține drepturile patrimoniale asupra traducerii romanului „Shogun”, precum și că nici nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor evidențiate în cuprinsul motivelor de recurs ale Editurii „ORIZONTURI” și în întâmpinarea la recursul în anulare. Cererea de revizuire nu este fondată. Potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs (deci și asupra recursului în anulare), atunci când aceasta evocă fondul, se poate cere „dacă s-a pronunțat asupra unor lucrări care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.

În legătură cu acest caz de revizuire, este de reținut că, prin formularea din textul menționat, se face referire la aplicarea principiului disponibilității, care nu îngăduie instanței să depășească obiectul acțiunii sau al celorlalte cereri accesorii ori incidentale, dar nici nu-i permite să omită de a se pronunța asupra unui capăt de acțiune. Ca urmare, acest caz de revizuire privește numai obiectul acțiunii, iar nu și cauza ei, instanța putând pune în discuție temeiuri noi de drept, neinvocate de reclamant în acțiune sau de pârât în apărare. Or, prin cererea de revizuire, nu s-a pretins că instanța de apel, a cărei hotărâre a fost menținută în urma respingerii recursurilor pârâtelor, ca efect al admiterii recursului în anulare, ar fi depășit obiectul acțiunii și al celorlalte cereri precizatoare formulate de reclamantă.

Pe de altă parte, este de observat că, în raport cu dispozițiile ce reglementează calea de atac a recursului în anulare, care, potrivit art.330 3 C. proc. civ., sunt cele privitoare la recurs, aplicabile în mod corespunzător, instanța supremă, casând decizia pronunțată în recurs, avea posibilitatea ca, în conformitate cu prevederile art.315 alin.4 cu referire la art.296 din același cod, să mențină decizia dată în apel, astfel cum a și procedat. Totodată, din examinarea copiei ordonanței din 15 octombrie 2004, prin care Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei C.D., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin.1-3 C. pen.

și aplicarea față de aceasta a unei sancțiuni cu caracter administrativ, rezultă că ordonanța respectivă nu prezintă relevanța ce i s-a atribuit de contestatoarea SC Editura „ORIZONTURI” SRL cât timp nu are legătură cu plagiatul ce a făcut obiectul acțiunii reclamantei, a cărui constatare este valabil reținută. Așa fiind, se constată că, în cauză, cererea de revizuire formulată de pârâta SC Editura „ORIZONTURI” SRL nu întrunește condițiile cerute de lege pentru a fi admisă, astfel că a fost respinsă ca nefondată.