ÎCCJ, decizie (scj.ro #81825)

Hotărâre judecătorească nemotivată. Nulitate. Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Hotărâre judecătorească. Index alfabetic : hotărâre judecătorească - considerente Cod procedură civilă, art. 261 Motivarea hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară și constituie, printre altele, o garanție împotriva arbitrarului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător. În cazul în care motivarea lipsește cu desăvârșire, adică atunci când nu se arată care sunt considerentele pentru care cererile și mijloacele de apărare invocate de parte prin apelul dedus judecății au fost înlăturate, hotărârea este nulă și se impune casarea sa, cu reluarea judecății.

Astfel, atunci când o parte a criticat hotărârea pentru omisiunea primei instanțe de a fi analizat apărările invocate și pentru greșita apreciere a înscrisurilor administrate în dovedirea pretențiilor deduse judecății, cu consecința săvârșirii unei greșeli în stabilirea situației de fapt, instanța de apel trebuie să analizeze și să răspundă motivat criticilor formulate, care nu își găseau răspuns în hotărârea primei instanțe și, totodată, să argumenteze motivele pentru care își însușește, în tot sau în parte, considerentele de fapt ori de drept reținute de prima instanță.

Așa fiind, cât timp instanța de apel s-a rezumat să afirme doar caracterul clar al considerentelor hotărârii primei instanțe cu privire la întinderea dreptului de proprietate al autorilor reclamantului, trimițând inexact, la concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, motivarea hotărârii recurate nu este de natură să furnizeze reclamantului dovada că cererile și mijloacele de apărare formulate prin apel au fost serios examinate, iar instanța de recurs este în imposibilitate de a exercita controlul judiciar. ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 3868 din 11 mai 2011 Prin notificarea nr.2329/2001, L.Ș., L.I. și G.F. au solicitat acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 975 mp situat în municipiul București.

Prin cererea înregistrată la data de 28 august 2008, reclamanții L.Ș., L.I. și G.F. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului București, solicitând să fie obligată la restituirea în natură a terenului sau după caz, să le acorde măsuri reparatorii în echivalent. Prin cererea precizatoare formulată la data de 22 octombrie 2009, numitul B.R.C. a învederat instanței că L.Ș. și L.I., indicați ca reclamanți în cererea de chemare în judecată, au decedat și că aceștia au ca moștenitori pe L.I.G. și L.E., conform mențiunilor certificatului de calitate nr.47/2005 și respectiv, pe L.I. și L.E., conform mențiunilor certificatului de moștenitor suplimentar nr.78/1999, sens se impune ca moștenitorii să fie chemați în proces în calitate de reclamanți.

Prin aceeași cerere, numitul B.R.C. a solicitat să se ia act că prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, autentificat sub nr.1463/2008, numiții L.I.G., L.E., L.I. și L.E. i-au vândut drepturile litigioase ce fac obiectul dosarului nr.32163/3/2008 al Tribunalului București Secția a IV-a civilă, sens în care solicită să fie chemat în proces în calitate de reclamant. Prin încheierea de ședință din 28 ianuarie 2009, Tribunalul a dispus introducerea în proces în calitate de reclamant a numitului B.R.C. Prin sentința civilă nr.876 din 10 iunie 2009, Tribunalul București – Secția a IV-a civilă a admis în parte cererea și a constatat că este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii speciale, pentru imobilul situat în municipiul București, sector 4, compus din teren în suprafață de 667 mp.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și pârâtul. În motivarea apelului, reclamantul a solicitat să se constate că terenul expropriat din patrimoniul autorului său măsura 975 mp și nu 667 mp, cum eronat a stabilit prima instanță, cu ignorarea înscrisurilor probatorii administrate referitoare la acest aspect, și afirmă că atâta timp cât terenul nu este ocupat cu construcții și nu este afectat de amenajări supraterane ori subterane, se impunea concluzia că este un teren liber în înțelesul legii de reparație, cu consecința restituirii în natură. În motivarea apelului, pârâtul a susținut că termenul de 60 de zile în care trebuie soluționată notificarea este un termen de recomandare și că nerespectarea culpabilă a acestui termen poate fi sancționată cu obligarea entității la despăgubiri, culpă care însă, în prezenta cauză nu a fost dovedită.

Prin decizia nr.373 A din 17 iunie 2010, Curte de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelurile ca nefondate. Referitor la apelul declarat de reclamant, instanța a reținut că terenul a fost identificat prin raportul de expertiză și este de 664 mp și nu 975 mp, cum susține în apel, motivarea primei instanțe fiind clară. Referitor la apelul declarat de pârât, instanța de apel a reținut că termenul de 60 de zile, prevăzut de lege pentru soluționarea notificării, nu este un termen de recomandare, cum eronat invocă pârâtul, că acestuia îi incumba obligația de a soluționa notificarea în raport de înscrisurile doveditoare depuse de persoana îndreptățită.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, invocând incidența motivelor prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 5, pct.7, pct.8 și pct.9, precum și ale art. 312 alin. 5 C.proc.civ. În motivarea recursului, reclamantul susține că hotărârea instanței de apel este lovită de nulitate absolută, în condițiile art. 105 alin. 2 C.proc.civ., fiind dată cu încălcarea principiilor disponibilității și rolului activ al judecătorului, a dispozițiilor art. 261 alin. 5 C.proc.civ. și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Reclamantul afirmă că instanța de apel a transformat cele două motive de apel pe care le-a formulat într-un singur motiv, a refuzat administrarea probatoriilor propuse în scopul dovedirii temeiniciei acestor motive și că, prin hotărârea pronunțată, nu a răspuns niciunui motiv de apel, rezumându-se să facă trimitere la considerentele reținute de prima instanță, criticate însă prin apel, și la concluziile raportului de expertiză întocmit în aceeași fază procesuală, pe care însă le redă eronat. Reclamantul reiterează criticile dezvoltate prin apel, prin care invocă aprecierea eronată a probatoriilor administrate la judecata în primă instanță, relative la întinderea dreptului de proprietate al autorilor săi.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. Motivarea hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară și constituie, printre altele, o garanție împotriva arbitrarului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător. În cazul în care motivarea lipsește cu desăvârșire, adică atunci când nu se arată care sunt considerentele pentru care cererile și mijloacele de apărare invocate de parte prin apelul dedus judecății au fost înlăturate, hotărârea este nulă și se impune casarea sa, cu reluarea judecății.

Este de menționat că, în principiu, în sistemul nostru procedural, este permis ca a doua instanță, cercetând cauza și constatând că toate chestiunile de fapt și toate problemele de drept care i-au fost supuse sunt aceleași ca și cele discutate în primă instanță, să se refere la motivele acesteia din urmă, adoptându-le în mod explicit. Adoptarea motivelor hotărârii primei instanțe presupune însă arătarea, într-o manieră clară și explicită a acestui fapt, nefiind suficient, pentru a satisface cerința referitoare la motivarea unei hotărâri, prevăzută de dispozițiile art. 261 pct. 5 C.proc.civ., indicarea numărului de pagină al hotărârii apelate în cuprinsul căreia s-ar afla răspunsul la critica analizată.

Totodată, această modalitate de motivare poate fi adoptată atunci când chestiunile de fapt și problemele de drept care au fost supuse judecății prin motivele de apel sunt identice cu cele discutate la judecata în primă instanță, iar prin hotărârea pronunțată prima instanță le-a analizat în mod efectiv, nu și în cazul în care apelul se sprijină pe apărări noi sau cuprinde critici privind omisiunea primei instanțe de a analiza, în cuprinsul hotărârii pronunțate, apărările invocate la judecata în primă instanță. În cauza dedusă judecății, prin apelul declarat, reclamantul a criticat hotărârea pentru omisiunea primei instanțe de a fi analizat apărările invocate și pentru greșita apreciere a înscrisurilor administrate în dovedirea pretențiilor deduse judecății, cu consecința săvârșirii unei greșeli în stabilirea situației de fapt, formulând, totodată, cerere de completare a probatoriilor.

În atare condiții, instanța de apel avea a analiza și a răspunde motivat criticilor formulate de reclamant care nu își găseau răspuns în hotărârea primei instanțe și, totodată, a argumenta motivele pentru care își însușește, în tot sau în parte, considerentele de fapt ori de drept reținute de prima instanță. Cât timp instanța de apel s-a rezumat să afirme doar caracterul clar al considerentelor hotărârii primei instanțe cu privire la întinderea dreptului de proprietate al autorilor reclamantului, trimițând inexact, la concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, motivarea hotărârii nu este de natură să furnizeze reclamantului dovada că cererile și mijloacele de apărare formulate prin apel au fost serios examinate, iar instanța de recurs este în imposibilitate de a exercita controlul judiciar.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, reținând și că vătămarea cauzată reclamantului nu poate fi înlăturată altfel, Înalta Curte, în baza art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 315 C.proc.civ., a admis recursul și a casat decizia recurată, cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului declarat de reclamant.