ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 418/2019

HOTĂRÂRE

22.02.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 418/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 septembrie 2016 pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. x/2016, reclamantul Consiliul Local al municipiului Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., obligarea acesteia la plata debitului principal în valoare de 210709,13 RON reprezentând valoarea energiei electrice consumate, acciză, certificate verzi, contribuția la cogenerare pentru perioada aprilie 2015 - iunie 2016, precum și a sumei de 21669,26 RON reprezentând penalități convenționale de întârziere.

Prin încheierea de ședință din 15 februarie 2017 Judecătoria Iași a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, raportat la valoarea cererii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 22.03.2017 sub nr. x/2017.

Prin încheierea de ședință din 3 mai 2017 Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă, reținând că litigiul nu se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru a atrage competența specializată a secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă la data de 08.05.2017 sub nr. x/2017*.

Prin încheierea de ședință din 5 iulie 2017 Tribunalul Iași, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a suspendat judecata și a înaintat dosarul pentru soluționarea conflictului negativ de competență Curții de Apel Iași, secția civilă, reținând că litigiul este de competența secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Iași, raportat la Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 63/18.11.2011, prin care s-a stabilit menținerea competenței funcționale a secției I civile și respectiv a II-a civile, așa cum a fost anterior intrării în vigoare, la data de 01.10.2011, a noului C. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția civilă la data de 02.08.2018 sub nr. x/2017.

Prin Sentința nr. 231 din 12 septembrie 2017 Curtea de Apel Iași, secția civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Iași a reținut că în contextul abrogării Codicelui de comerț din 1887, prin articolul 230 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 71/2011, calitatea de profesionist a uneia dintre părți nu mai reprezintă un criteriu legal de atribuire a competenței instanțelor judecătorești.

Distincția între competența în soluționarea litigiilor cu profesioniști ce desfășoară activitate economică (foști comercianți) și aceea în soluționarea litigiilor cu alți profesioniști nu are vreo bază legală în dreptul civil substanțial, întrucât acesta nu distinge între "profesioniștii-comercianți" și "profesioniștii-necomercianți".

Competența tribunalelor/secțiilor specializate presupune, prin ipoteză, existența unor materii specializate (societăți, insolvență, concurență neloială etc.), iar nu simpla calitate a părților.

Așadar, toți profesioniștii, indiferent de statutul lor juridic (întreprinzător, persoană fizică sau juridică, ce desfășoară o activitate organizată, cu sau fără caracter lucrativ, indiferent că este vorba despre regii autonome, societăți, companii naționale, asociații, fundații, societăți agricole, liber-profesioniști ori societăți profesioniste), sunt supuși regulilor de drept civil, și nu unor reguli speciale.

În consecință, potrivit dispozițiilor procedurale în vigoare, criteriile de determinare a competenței materiale sunt instituite după natura, obiectul sau valoarea pretenției.

În același sens, sunt statuările cu caracter obligatoriu (în sensul art. 517 alin. (4) C. proc. civ.) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, din Decizia nr. 18/17.10.201, privind recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 287/2009. Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, Curtea de Apel Iași a constatat că litigiul dedus judecății vizează un raport juridic civil.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, sub nr. x/2017* la data de 26.09.2017.

Prin Sentința nr. 2157 din 21 noiembrie 2017 Tribunalul Iași, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Iași a reținut că, întrucât reclamantul a învestit instanța cu o cerere prin care invocă un drept contractual (evaluabil la peste 200.000 RON), în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., cu sediul în Municipiul București, litigiul este de competența Tribunalului București, potrivit art. 107 C. proc. civ., conform căruia "(1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. (2) Instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul."

În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., ce reglementează competența teritorială alternativă, potrivit cu care poate fi sesizată și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligațiilor, în cazul cererilor privind executarea unui contract, deoarece în contract nu s-a prevăzut un loc al plății. În art. 14 din Contractul nr. x/2005 este reglementată doar modalitatea de plată și nu locul plății, plata fiind prin urmare cherabilă, adică la sediul debitorului, iar nu portabilă.

În contract s-a prevăzut că plata se face trimestrial, prin virament în conturile reclamantei, deci nu s-a stabilit un loc al plății pe raza de competență a Tribunalului Iași, ci doar modalitatea de plată, respectiv prin virament bancar.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 17.05.2018 sub nr. x/2018.

Prin Sentința nr. 1823 din 19 octombrie 2018 Tribunalul București, secția a III-a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă, a constatat ivit conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Tribunalul București a reținut că aspectele privind necompetența, atât materială cât și funcțională, au fost analizate prin regulatorul de competență al Curții de Apel Iași, care a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă, situație față de care în mod nelegal a fost sesizat Tribunalul București cu soluționarea prezentului litigiu.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ. "La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."

Textul legal se referă la obligația de verificare a competenței, indiferent de natura dispozițiilor procedurale încălcate, fără a distinge între competența de ordine privată sau publică, teritorială sau materială.

Față de aceste dispoziții legale, se constată că Tribunalul Iași, secția I civilă, a fost învestit cu soluționarea cauzei prin declinarea competenței de către Tribunalul Iași, secția a II-a, iar la termenul din 05.07.2017, s-a dezînvestit exclusiv în considerarea necompetenței materiale.

Or, termenul din 05.07.2017, la care Tribunalul Iași, secția I civilă a constatat că nu este competent să soluționeze cauza, trebuie considerat primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanța avea obligația să-și verifice, la unul și același termen, competența sub toate aspectele, inclusiv competența teritorială, neputând a se accepta stabilirea succesivă a competenței, pe măsură ce instanța procedează la verificări cu acest obiect.

Se mai constată că prin cererea introductivă de instanță, reclamantul Consiliul Județean Iași a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata debitului principal în valoare de 210709,13 RON reprezentând valoarea energiei electrice consumate, acciză, certificate verzi, contribuția la cogenerare pentru perioada aprilie 2015 - iunie 2016, precum și a sumei de 21669,26 RON reprezentând penalități convenționale de întârziere.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, 1350 C. civ., Contractul de asociere nr. x/23.02.2005, Actele adiționale ale contractului.

În capitolul V al contractului de asociere, art. 14 reține că "Plata datorată de către Consiliul Local se va face trimestrial, prin virament în conturile Consiliului Local Iași, deschise la Trezoreria Municipiului Iași".

Conform art. 1494 alin. (1) lit. a) C. civ. privind locul plății, în lipsa unei stipulații contrare ori dacă locul plății nu se poate stabili potrivit naturii prestației sau în temeiul contractului, al practicilor statornicite între părți ori al uzanțelor "obligațiile bănești trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plății".

Textul legal menționat, coroborat cu mențiunea inserată în contractul de asociere privind modalitatea de plată (în aplicarea dispozițiilor art. 1266 alin. (1) C. civ. conform cărora "contractele se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor"), determină ca locul plății să rezulte din contract, ca fiind acela de la sediul creditorului, reclamantul din prezenta cauză (Consiliul Local Iași).

Referitor la competență, în acest context devin incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente "instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract."

Cum în cauză, potrivit contractului de asociere indicat drept temei juridic al cererii de chemare în judecată, locul executării obligației (plata sumei de bani datorată de pârât în temeiul contractului) se află la sediul creditorului din municipiul Iași, instanța competentă teritorial în soluționarea pricinii este Tribunalul Iași, secția I civilă.

În ce privește competența materială, aceasta a fost stabilită de Curtea de Apel Iași, prin regulatorul de competență pronunțat prin Sentința nr. 231/12.09.2017, hotărâre definitivă în raport de care instanța de trimitere (Tribunalul Iași, secția I civilă) nu mai poate lua în discuție aceste aspect.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă.