ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4954/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Rădăuți la data de 18 aprilie 2016 și înregistrată sub nr. x, astfel cum a fost completată, reclamanții A. și B. i-au chemat în judecată pe pârâții C., D. și PF E., solicitând instanței de judecată ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților să ridice materialele de construcții din fața imobilelor nr. 5 și nr. 7 din Milișăuți, str. x; să ridice plantația de pomi fructiferi de pe terenul reclamanților și să readucă terenul la starea inițială, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 382 din 30 ianuarie 2017, Judecătoria Rădăuți a admis în parte acțiunea astfel cum a fost completată și a obligat pe pârâții C., D. și PF E. să ridice materialele de construcții care blochează accesul reclamanților în imobilele situate în orașul Milișăuți, str. x, nr. 5 și 7, județul Suceava.

A respins capătul de cerere privind ridicarea pomilor fructiferi și a obligat pârâții, în solidar, să achite reclamanților suma de 620 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1397 din 21 aprilie 2017, Judecătoria Rădăuți a respins pretențiile privind rectificarea, respectiv lămurirea dispozitivului, formulată de pârâții C. și D. și a completat dispozitivul sentinței civile nr. 382 din 30 ianuarie 2017, în sensul respingerii cererii accesorii a pârâților privind cheltuieli de judecată.

Împotriva acestor două sentințe, în termen legal, au promovat apel pârâții C. și D., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1455 din 7 decembrie 2017, Tribunalul Suceava, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de pârâții C. și D. împotriva sentinței civile nr. 382 din 30 ianuarie 2017 și a sentinței civile nr. 1397 din 21 aprilie 2017, ambele pronunțate de Judecătoria Rădăuți, în contradictoriu cu intimații reclamanți A. și B. și a obligat apelanții să plătească intimaților suma de 500 RON cu titlul de cheltuieli de judecată din apel.

Prin decizia nr. 122 din 05 iunie 2018, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei, respectiv a recursului declarat de pârâții C. și D. împotriva deciziei nr. 1455 din 7 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă - în dosarul nr. x, intimați fiind reclamanții A., B., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Suceava, în apel, într-o cerere neevaluabilă în bani, având ca obiect obligație de a face.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a-j) (...)."

Prin Decizia nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituțională.

În speță, nu este aplicabilă această decizie, întrucât se referă la cererile evaluabile în bani. Ca urmare, argumentul invocat în hotărârea de declinare a competenței pronunțată de Curtea de apel, referitor la Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, nu poate fi primit.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Așadar, prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raționamentului care exclude competența instanței supreme de a judeca prezentul recurs sunt dispozițiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea casată."

Acest text trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în speță, instanța de apel este tribunalul.

Aceste considerente demonstrează că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Se cuvin reiterate, în acest context, dispozițiile art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispozițiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competența curților de apel în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Mai mult, sintagma "instanța ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Suceava, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Suceava, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ., cu aplicarea art. 135 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, privind soluționarea recursului declarat de recurenții-pârâți D. și C. împotriva deciziei civile nr. 1455 din 07 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Suceava.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2018.