ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1677/2018

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 31 mai 2017, pe rolul Tribunalului Harghita, secția Civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Apelor și Pădurilor, a solicitat:

- anularea actului administrativ nr. x/03.04.2017, emis de pârâta Garda Forestieră Brașov, prin care s-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentației întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2015;

- obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 27.634,79 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamantul, în calitate de proprietar, nu le poate recolta pentru suprafața de pădure de 122,30 ha, încadrată în tipul II de categorii funcționale (TII), terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Particular Gheorgheni pe întreaga perioadă a anului 2015, cu titlu de compensații/ajutoare de stat, datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice, care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2015;

- obligarea pârâților la plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 27.634,79 RON, începând cu data de 10.03.2017 - data la care reclamantul a depus cererea nr. x/07.03.2017 la Garda Forestieră Brașov, până la plata efectivă a debitului;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 2368 din 06 decembrie 2017, Tribunalul Harghita, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Motivând hotărârea astfel dispusă, Tribunalul Harghita a reținut că sumele de bani solicitate de reclamant cu titlu de compensații nu se încadrează în categoria contribuțiilor fiscale prevăzute de dispozițiile art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004, nefiind "taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora".

În aceste condiții, criteriul care operează la stabilirea competenței materiale este cel al autorității publice chemate în judecată, iar unul dintre petitele cererii de chemare în judecată pretinde obligarea unei autorități publice centrale (Ministerul Apelor și Pădurilor) să efectueze operațiunea administrativă de plată a unor sume de bani, ceea ce atrage competența de soluționare a cauzei în favoarea curții de apel, și nu a tribunalului.

2.2. Prin sentința civilă nr. 61 din 16 februarie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii astfel pronunțate, instanța a avut în vedere că, în raport de obiectul dedus judecății, respectiv acțiunea în anularea adresei nr. x, emisă de pârâta Garda Forestieră Brașov, autoritate publică locală, competența soluționării cauzei revine tribunalului administrativ-fiscal.

Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea produselor lemnoase pe care reclamantul nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, îndreptată inclusiv împotriva Ministerului Apelor și Pădurilor, este accesorie acțiunii ce vizează refuzul nejustificat, concretizat în adresa nr. x, emisă de Garda Forestieră Brașov, iar competența instanței de judecată se stabilește exclusiv prin raportare la obiectul principal dedus judecății, conform art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Harghita, secția civilă, complete specializate în soluționarea cauzelor de contencios administrativ, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenței instanței de fond, respectiv criteriul valoric al actului administrativ contestat și criteriul rangului autorității emitente în cadrul sistemului administrativ.

Atât Curtea de Apel Târgu Mureș, cât și Tribunalul Harghita, au apreciat că în cauză nu este incident criteriul valoric, întrucât pretențiile reclamantului nu fac parte din categoriile enumerate de textul de lege (respectiv taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora), urmând a da prevalență criteriului rangului autorității emitente. Totuși, aplicând acest criteriu, cele două instanțe au dat dezlegări deosebite asupra competenței de soluționare a cauzei, pornind de la interpretarea diferită a obiectului dedus judecății și a cadrului procesual pasiv.

Competența instanței de contencios administrativ nu este determinată strict de cadrul procesual pasiv, cum în mod greșit a apreciat Tribunalul Harghita, ci și de obiectul principal al cererii de chemare în judecată cu care a fost investită. Astfel, în situația în care persoana care se consideră vătămată înțelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât și una centrală, pentru stabilirea instanței competente este esențială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) și i) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În contextul reținut în mod corect de către Curtea de Apel Târgu Mureș, obiectul principal al cererii introductive îl reprezintă anularea adresei nr. x/2017, emisă de Garda Forestieră Brașov, act pe care reclamantul l-a apreciat a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi.

Înalta Curte constată că adresa a cărei anulare se solicită în cauza dedusă judecății, este un act administrativ supus legii contenciosului administrativ, iar în cadrul unui litigiu de contencios administrativ, calitate procesuală pasivă are autoritatea publică emitentă a actului administrativ contestat. În speță, Garda Forestieră Brașov, în calitate de emitentă a adresei nr. x/2017, este o autoritate publică județeană.

În aceste condiții, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, conform cărora "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene/…/se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale".

Împrejurarea că reclamantul a formulat un capăt de cerere în contradictoriu cu autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, respectiv Ministerul Apelor și Pădurilor, nu este de natură a atrage competența materială a curții de apel.

Cererea de acordare a despăgubirilor, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamantul nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, și care este formulată în contradictoriu și cu Ministerului Apelor și Pădurilor, este accesorie acțiunii ce vizează refuzul nejustificat de acordare a unor drepturi astfel încât, în aplicarea prevederilor art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., competența poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecății, respectiv anularea adresei nr. x/2017, emisă de Garda Forestieră Brașov.

În considerarea specificului cererilor formulate în contencios administrativ, acțiunea vizând plata despăgubirilor nu poate avea decât caracter accesoriu în raport de capătul principal de cerere, fiind o consecință a înlăturării actului administrativ nelegal, potrivit art. 8 alin. (1), coroborat cu art. 18 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la obiectul cauzei și având în vedere că actul administrativ contestat în cauza dedusă judecății este emis de către o autoritate publică județeană, competența de soluționare a cauzei în fond aparține tribunalului administrativ-fiscal.

Această interpretare este conformă soluției de unificare a jurisprudenței adoptate în ședința judecătorilor secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 07 mai 2018, conform căreia:

"În acțiunile introduse de Asociațiile Composesorale în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apelor și Pădurilor și Gărzile Forestiere județene, prin care se solicită anularea adreselor prin care s-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentației întocmite în vederea accesării compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, competenta de soluționare a cauzei se stabilește în favoarea tribunalului, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de capătul de cerere principal - anularea actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră."

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Harghita, secția civilă, complete specializate în soluționarea cauzelor de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Apelor și Pădurilor, în favoarea Tribunalului Harghita, secția civilă, complete specializate în soluționarea cauzelor de contencios administrativ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 aprilie 2018.