ÎCCJ, decizie (scj.ro #84052)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84052) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Competența

Direcției Naționale Anticorupție. Art. 13 alin. (1) lit. a) din

O. U. G. nr. 43/2002

Cuprins pe

materii:

Drept procesual penal. Partea generală.

Competența. Felurile competenței. Competența după materie

și după calitatea persoanei

Indice

alfabetic:

Drept procesual penal

-

competența

Direcției Naționale Anticorupție

-

art. 13 alin.

(1) lit. a) din O. U. G. nr. 43/2002

O. U. G. nr.

43/2002,

art. 13 alin. (1) lit. a)

Potrivit dispozițiilor art. 13

alin. (1) lit. a) din O. U. G. nr. 43/2002, cu

modificările și completările ulterioare, sunt de competența

Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile

prevăzute în Legea nr.

78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea

faptelor de corupție, dacă, indiferent de

calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială

mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori o perturbare deosebit de

gravă a activității unei autorități publice, instituții

publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă valoarea sumei

sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție

este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro. În sensul

dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din O. U. G. nr. 43/2002, cu

modificările și completările ulterioare, prin infracțiuni

de corupție se înțeleg toate infracțiunile prevăzute în

Legea nr. 78/2000, inclusiv infracțiunile asimilate celor de

corupție, cum este șantajul prevăzut în art. 131 din

această lege, iar nu numai infracțiunile la care se face referire în

Secțiunea a 2-a din Legea nr. 78/2000.

I.C.C.J., secția penală, decizia

nr. 521 din 12 februarie 2008

Prin

încheierea nr. 4F din 6 februarie 2008 dată de judecătorul din cadrul

Curții de Apel Brașov, Secția penală și pentru cauze cu

minori, a fost respinsă propunerea de arestare preventivă

formulată de Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul Teritorial Brașov privind pe inculpații M.A., D.R., F.A.,

A.M., D.G. și A.G., în cauza penală ce formează obiectul

urmăririi penale în dosarul nr. 51/P/2007 al organului judiciar amintit.

Hotărând

astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că propunerea

de arestare preventivă este lovită de nulitate absolută,

întrucât urmărirea penală în cauză a fost efectuată de

către un organ judiciar necompetent - în speță Serviciul

Teritorial Brașov din cadrul Direcției Naționale

Anticorupție - pentru considerentele arătate în continuare:

Prin

referatul nr. 51/P/2007 din 5 februarie 2008 întocmit de procurorul șef al

Serviciului Teritorial Brașov din cadrul Direcției Naționale

Anticorupție, Curtea de Apel Brașov a fost sesizată cu

propunerea de arestare preventivă a inculpaților M.A., D.R., F.A.,

A.M., D.G. și A.G., întemeiată pe dispozițiile art. 136 alin.

(5) și art. 148 alin. (1) lit. b), d) și f) C. proc. pen. - pentru

inculpatul M.A. și respectiv art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. -

pentru ceilalți inculpați, sub învinuirea de a fi comis în calitate

de autori sau complici infracțiunile prevăzute în art. 194 alin. (1)

C. pen. raportat la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 și art. 189

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în următoarele

împrejurări:

La 12

martie 2007, după ce a fost informat de notarul public T.V. cu privire la

revocarea unei procuri, inculpatul M.A., împreună cu inculpații F.A.,

D.R., A.M., D.G. și A.G. au exercitat violențe asupra

părții vătămate B.H., pe care au lipsit-o de libertate în

mod ilegal pe un interval de circa 2 ore pentru a o determina să renunțe

la manifestarea expresă de voință exprimată la 8 martie

2007 în fața unui notar public, prin care a revocat în întregime mandatul

dat lui M.A. printr-o procură autentică din 23 februarie 2007, cu

scopul de a dobândi în mod injust un folos material în cuantum de minim 255.000

euro. Organul de urmărire penală a reținut în încadrarea

juridică a infracțiunii de șantaj și aplicarea art. 13

1

din Legea nr. 78/2000, deoarece în cauză mai există și un alt

învinuit, T.V., care are calitatea de notar public și care a fost pus sub

acuzare pentru complicitate la infracțiunea prevăzută în art.

194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000,

față de care s-a considerat a fi incidente dispozițiile art. 1

lit. g) și art. 2 din legea amintită. Incidența Legii nr.

78/2000 cu privire la inculpații M.A. și A.M. - art. 1 lit. f) din

Legea nr. 78/2000 - a fost dată de calitatea acestora de președinte

al organizației municipale și, respectiv, județene a unui

partid.

În cadrul

dezbaterilor, reprezentantul Direcției Naționale Anticorupție a

susținut că urmărirea penală în cauză a fost

efectuată de organul judiciar menționat în conformitate cu

dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a) teză finală din O.U.G.

nr. 43/2002 [„indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis (...)

valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de

corupție este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro”], întrucât

suma de bani ce a format obiectul tranzacției ce a declanșat

săvârșirea infracțiunilor în cauză era de 45.000 euro,

sumă dată de inculpatul M.A. părții vătămate B.H.

În raport

cu precizările sus menționate, premergător examinării în

fond a propunerii de arestare preventivă, curtea de apel a procedat la

verificarea regularității actului de sesizare în conformitate cu

dispozițiile art. 300 C. proc. pen., sens în care a reținut

următoarele:

- potrivit

art. 3 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 43/2002, completată și

modificată ulterior, Direcția Națională Anticorupție

are ca principală atribuție efectuarea urmăririi penale pentru

infracțiuni de corupție, prevăzute în Legea nr. 78/2000, dar

numai acele fapte care îi sunt date în competență în condițiile

stabilite în art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002;

-

săvârșirea unor infracțiuni prevăzute în Legea nr. 78/2000

constituie numai o condiție premisă necesară, dar nu

suficientă, pentru a fi atrasă competența materială a

Direcției Naționale Anticorupție, în acest sens fiind

obligatoriu să existe și una din ipotezele limitativ prevăzute

de lege, care condiționează atragerea competenței de cauzarea

unor anume consecințe sau de o anumită valoare a sumei de bani

pretinse ori a bunurilor ce formează obiectul infracțiunii de

corupție, respectiv de o anumită calitate a celor care au comis

astfel de fapte ilicite;

- din

interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a)

teza finală din O.U.G. nr. 43/2002 rezultă că: a) pentru a fi în

competența de urmărire penală a Direcției Naționale

Anticorupție, valoarea sumei sau a bunului ce formează obiectul

activității ilicite trebuie să se refere exclusiv la o infracțiune

de corupție dintre cele limitativ prevăzute în Secțiunea a 2-a a

Legii nr. 78/2000 (infracțiunea de șantaj imputată

inculpaților făcând parte din infracțiuni asimilate

infracțiunilor de corupție prevăzute în Secțiunea a 3-a a

legii amintite) și că b) pentru infracțiunile asimilate și

conexe din celelalte secțiuni sunt aplicabile, după caz, celelalte

ipoteze ale art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 43/2002 - ce nu își

găsesc aplicabilitate în speță - respectiv au cauzat o

pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro

ori o perturbare deosebit de gravă a activității unei

autorități publice, instituții publice sau oricărei alte

persoane juridice.

Ca atare,

s-a concluzionat că în speță, fiind vorba de

săvârșirea unei infracțiuni asimilate infracțiunilor de

corupție, și anume aceea de șantaj prevăzută în art.

194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000, cu

modificările și completările ulterioare, comisă în dauna

unei persoane fizice, nu sunt aplicabile prevederile art. 13 alin. (1) din

O.U.G. nr. 43/2002 și, prin urmare, efectuarea urmăririi penale în

cauză de către Direcția Națională Anticorupție nu

are justificarea legală, cu consecințele anterior arătate.

În

cauză s-a declarat în termen recurs de către Direcția

Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov,

criticându-se încheierea nr. 4F din 6 februarie 2008 a Curții de Apel

Brașov ca fiind nelegală și netemeinică, cu solicitarea de

a se dispune casarea acesteia și a se trimite cauza pentru

soluționarea în fond a  propunerii de arestare preventivă de

către instanța amintită.

În acest

sens s-a motivat că Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul Teritorial Brașov este competentă să efectueze

urmărirea penală în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 13

alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 43/2002, avându-se în vedere că acest

organ judiciar este sesizat cu săvârșirea de către

inculpați a infracțiunilor de șantaj prevăzută în art.

194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000

și lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 189

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., ce se presupune a fi

fost comise în scopul ca inculpatul M.A. să devină proprietarul unui

teren și să dobândească în mod injust un folos material în

valoare de minim 255.000 euro, la datele și în împrejurările de fapt

expuse în referatul privind propunerea de arestare preventivă (în ceea ce

privește infracțiunea de șantaj prevăzută în art. 194

alin. 1 C. pen. raportat la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000, la stabilirea

încadrării juridice s-au avut în vedere prevederile art. 1 lit. f) și

g) și art. 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la inculpații M.A. -

președinte al organizației municipale a unui partid, A.M. -

președinte al filialei județene a unui partid și T.V. - notar

public, funcția acestuia din urmă atrăgând competența în

primă instanță a Curții de Apel Brașov).

Recursul

este întemeiat, urmând a fi admis ca atare, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., pentru

considerentele arătate în continuare:

Competența

Serviciului Teritorial Brașov - Direcția Națională

Anticorupție de a efectua urmărirea penală în cauză este

atrasă în condițiile dispozițiilor art. 13 alin. (1) din O.U.G.

nr. 43/2002, care statuează că „sunt de competența

Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile

prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și

sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și

completările ulterioare, săvârșite în una dintre

următoarele condiții: a) dacă, indiferent de calitatea

persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare

decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori o perturbare deosebit de

gravă a activității unei autorități publice,

instituții publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă

valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de

corupție este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro.”

De

precizat faptul că atunci când legiuitorul a folosit sintagma

„infracțiuni de corupție” în cuprinsul textului de lege amintit, s-a

referit la toate infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000,

concluzie ce rezultă din însăși titulatura legii „pentru

prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție”,

și nu doar la o anumită categorie, respectiv cea a infracțiunilor

de corupție cum sunt cele de luare, dare de mită, trafic de

influență etc., care se regăsesc în Capitolul III Secțiunea

a 2-a din Legea nr. 78/2000, așa cum a reținut curtea de apel.

Normele ce

reglementează competența sunt de strictă interpretare și

atât timp cât legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge.

Practic,

prin interpretarea dată textului de lege de către Curtea de Apel

Brașov, în sensul că acesta se aplică numai pentru o categorie

de infracțiuni de corupție, respectiv cele din Capitolul III

Secțiunea a 2-a, s-a făcut o interpretare restrictivă pe care

legiuitorul nu a avut-o în vedere. De altfel, potrivit Legii nr. 78/2000,

și infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție sunt

infracțiuni de corupție în sens generic, întrucât prin asimilare ele

își pierd trăsăturile proprii, dobândindu-le pe cele ale

grupului în care se integrează.

Interpretarea

susmenționată - singura corespunzătoare voinței

legiuitorului - este confirmată implicit de către curtea de apel, în

condițiile în care instanța amintită, din oficiu, a procedat

conform art. 300 C. proc. pen. la verificarea regularității actului

de sesizare și a competenței organului de urmărire penală

care a formulat propunerea de arestare preventivă, analizând teza I a art.

13 lit. a) din O.U.G. nr. 43/2002, cu constatarea că nu este

aplicabilă în speță întrucât paguba materială este de

45.000 euro (concluzie greșită în condițiile în care toate

actele de punere sub învinuire și inculpare se referă la dobândirea

în mod injust a unui folos material în cuantum de minim 255.000 euro la

stabilirea căruia s-a avut în vedere probatoriul existent, potrivit

căruia șantajul și lipsirea de libertate s-au comis spre a fi

dobândită proprietatea unui teren a cărui valoare de piața

depășește suma de 255.000 euro).

În consecință, competența Direcției

Naționale Anticorupție de a efectua urmărirea penală în

speță este atrasă de ambele teze ale art. 13 alin. (1) lit. a)

din O.U.G. nr. 43/2002, motiv pentru care recursul a fost admis, încheierea

atacată a fost casată și s-a dispus trimiterea propunerii de

arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov pentru soluționare la

Curtea de Apel Brașov.