ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 22/2017

Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție Curtea de Apel Brașov - Secția penală a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunilor de drept invocate, având în vedere că acuzația formulată de parchet privește infracțiunea de abuz în serviciu ce se reține că ar fi fost săvârșită de cele două inculpate în calitate de funcționari publici. De asemenea, Curtea a constatat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra respectivelor probleme de drept printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, iar acestea nu fac în prezent obiectul unui asemenea recurs. III.

Cu privire la problemele de drept ce formează obiectul sesizării Curtea de Apel Brașov - Secția penală a considerat, pornind de la prevederile art. 145 și art. 147 din Codul penal de la 1969, precum și de la dispozițiile legislației speciale ce reglementează activitatea bancară (Legea nr. 58/1998) și statutul Băncii Naționale a României (Legea nr. 312/2004), că persoana juridică cu capital de stat ce desfășoară o activitate financiar bancară reprezintă o instituție ce prestează un serviciu de interes public, întrucât întreaga activitate financiar bancară derulată de băncile din România este o activitate de interes public supusă controlului și supravegherii Băncii Naționale a României. Astfel, băncile, indiferent de capitalul lor, de stat sau privat, îndeplinesc cumulativ condițiile de a exercita un serviciu de interes public și de a realiza acest serviciu sub controlul ori supravegherea unei autorități publice (Banca Națională a României), determinantă pentru încadrarea unei asemenea instituții de credit în sfera de cuprindere a dispozițiilor art. 145 din Codul penal de la 1969 nefiind natura capitalului său social (public, privat sau mixt), ci specificul activității desfășurate de aceasta și măsura în care respectiva activitate poate fi asimilată unui serviciu public. Or, din economia reglementărilor legale care guvernează activitatea bancară în România (Legea nr. 58/1998, republicată), instanța de trimitere a reținut că băncile reprezintă instituții de credit a căror funcționare este permisă doar în urma autorizării de către Banca Națională a României și numai în limitele acestei autorizații, natura activităților și serviciilor pe care acestea sunt autorizate să le presteze fiind destinată să servească satisfacerii unor interese de ordin general. De asemenea, în activitatea lor, băncile se supun reglementărilor și ordinelor emise de Banca Națională a României, date în aplicarea legislației privind politica monetară, de credit, valutară, de plăți, de asigurare a prudenței bancare și de supraveghere bancară și orice modificare în situația băncii este supusă aprobării B.N.R., în condițiile stabilite de aceasta prin reglementări specifice, respectiva autoritate exercitând și dreptul de dispoziție cu privire la retragerea autorizației de funcționare. Totodată, în scopul protejării intereselor deponenților și al asigurării stabilității și viabilității întregului sistem bancar, Banca Națională a României asigură supravegherea prudențială a băncilor autorizate să desfășoare activitate pe teritoriul României, prin stabilirea unor norme și indicatori de prudență bancară, urmărirea respectării acestora și a altor cerințe prevăzute de lege și de reglementările aplicabile, impunerea măsurilor necesare și aplicarea de sancțiuni, în vederea prevenirii și limitării riscurilor specifice activității bancare, obiectiv în vederea realizării căruia băncile sunt obligate să prezinte B.N.R. situațiile lor financiare constând în elemente ale bilanțului contabil, precum și alte date cerute de aceasta, la termenele și în forma stabilite prin reglementări, și să permită personalului Băncii Naționale a României și auditorilor financiari, numiți de aceasta, care efectuează inspecția, să le examineze evidențele, conturile și operațiunile și să furnizeze toate documentele și informațiile legate de administrarea, controlul intern și operațiunile băncii, astfel cum vor fi solicitate de către aceștia. Nu în ultimul rând, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, poate hotărî, în cazuri expres prevăzute de lege, măsuri de instituire a supravegherii speciale și, apoi, de administrare specială a băncilor, iar dacă, în final, constată că redresarea financiară a instituției de credit nu este posibilă, aceasta hotărăște retragerea autorizației instituției de credit și sesizarea instanței competente în vederea declanșării procedurii falimentului. Ca un argument suplimentar, Curtea de apel a mai arătat că recunoașterea băncilor ca fiind instituții de interes public a dobândit și o consacrare legislativă, art. 34 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991 incluzând, în această categorie, și instituțiile de credit. Pe de altă parte, instanța a reținut că, potrivit prevederilor Legii nr. 312/2004, Banca Națională a României este o instituție publică independentă, al cărei obiectiv fundamental constă în asigurarea și menținerea stabilității prețurilor și care are ca principale atribuții, printre altele, autorizarea, reglementarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, precum și promovarea și monitorizarea bunei funcționări a sistemelor de plăți pentru asigurarea stabilității financiare. În calitatea sa de autoritate de supraveghere prudențială bancară, Banca Națională a României are competența exclusivă de autorizare a instituțiilor de credit și răspunde de supravegherea prudențială a acestora, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 58/1998, sens în care, pentru asigurarea funcționării și viabilității sistemului bancar, este împuternicită să emită reglementări, să ia măsuri pentru impunerea respectării acestora și să aplice sancțiunile legale în cazurile de nerespectare, să controleze și să verifice, pe baza raportărilor primite și prin inspecții la fața locului, registrele, conturile și orice alte documente ale instituțiilor de credit autorizate, pe care le consideră necesare. Deopotrivă, cu toate că, potrivit statutului său legal (art. l din Legea nr. 312/2004), Banca Națională a României este definită drept o instituție publică, având în vedere, totuși, importanța deosebită a acestei entități în cadrul politicii economico-financiare generale a statului, specificul competențelor ce-i sunt atribuite prin lege în vederea realizării obiectivului său fundamental, constând în asigurarea și menținerea stabilității prețurilor, fiind singurul organism din România care are atribuții privitoare la elaborarea și aplicarea politicii monetare și de curs de schimb, la autorizarea, reglementarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, la promovarea și monitorizarea bunei funcționări a sistemelor de plăți pentru asigurarea stabilității financiare, la emiterea bancnotelor și a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României și la stabilirea regimului valutar, supravegherea respectării acestuia și administrarea rezervelor internaționale ale României, precum și eficiența mijloacelor legale ce-i sunt puse la dispoziție pentru aducerea la îndeplinire a acestor atribuții, B.N.R. având competența de a emite acte cu caracter normativ în domeniul bancar (regulamente, ordine, norme) a căror respectare este obligatorie pentru subiecții cărora li se adresează, s-a apreciat de către Curtea de Apel Brașov că, în sensul legii penale, Banca Națională a României este o veritabilă autoritate publică ce exercită, în mod exclusiv, controlul sau supravegherea asupra băncilor, a căror autorizare de funcționare îi revine, de asemenea, în mod exclusiv. Ca atare, s-a considerat, în temeiul argumentelor expuse, că funcționarul bancar, angajat al unei societăți bancare cu capital de stat sau privat, exercită un serviciu de interes public, în cadrul unei instituții de interes public autorizate și aflate sub controlul ori supravegherea unei autorități publice (Banca Națională a României), astfel că, în sensul legii penale, acesta are calitatea de funcționar public, în accepțiuneaart. 145 și art. 147 din Codul penal de la 1969. IV. Punctele de vedere ale părților: Inculpata T.F., prin apărător ales, a apreciat îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, apreciind căDecizia nr. 18 din 30 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală este obligatorie doar cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării în acea cauză, respectiv existența calității de funcționar public, în accepțiunea art. 175 alin. (2) din Codul penal, a unui funcționar bancar angajat al unei societăți bancare cu capital integral privat. Totodată, pe fondul chestiunii supuse dezlegării, inculpata, făcând trimitere la dispozițiile art. 2 alin. (2) și (5) dinLegea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, a arătat că funcționarii C.B. S.A. nu au fost numiți într-o funcție publică conform acestei legi, iar din reglementarea art. 147 alin. 1 și art. 145 din Codul penal de la 1969 nu rezultă cu claritate o asemenea calitate în persoana angajatului unei societăți bancare cu capital de stat, deși o astfel de transparență se impunea în virtutea principiilor legalității incriminării, al accesibilității și predictibilității legii penale. S-a subliniat că majoritatea actelor normative care definesc funcționarul public, serviciul public și persoanele juridice de interes public sunt legi nepenale care, însă, nu se raportează și la noțiunea de serviciu de interes public, sintagmă utilizată în cuprinsul art. 145 din Codul penal de la 1969. În plus, s-a arătat că doar dacă în legea privind Statutul CEC Bank s-ar fi stabilit că aceasta este o persoană juridică de interes public sau că desfășoară un serviciu de interes public s-ar putea susține că această persoană juridică de drept privat se află, conform legii, printre cele la care se referă art. 145 din Codul penal de la 1969. Partea civilă C.B. S.A., în principal, a considerat că se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate de Curtea de Apel Brașov întrucât prin considerentele Deciziei nr. 18 din 30 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, au fost stabilite criteriile necesare pentru a se aprecia cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 145 și art. 147 alin. (1) din Codul penal de la 1969, cu referire la persoanele juridice de drept privat - societăți bancare cu capital de stat și la funcționarii bancari, angajați ai acestora. În secundar, partea civilă a apreciat că se impune admiterea sesizării formulate de Curtea de Apel Brașov și stabilirea faptului că persoana juridică de drept privat - societate cu activitate financiar bancară cu capital de stat este o unitate din cele la care se referă art. 145 din Codul penal de la 1969, iar funcționarul bancar, angajat al unei asemenea societăți, are calitatea de funcționar public, potrivit art. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1969. În acest sens a solicitat să se aibă în vedere natura activității desfășurate de societățile bancare cu capital de stat, ca și cea derulată de alte instituții de credit, toate autorizate de Banca Națională a României, instituție de interes public, activitatea lor derulându-se sub controlul ori supravegherea unei autorități publice (B.N.R.), situație în care pot fi încadrate în categoria persoanelor juridice care exercită un serviciu de interes public în sensul art. 145 din Codul penal de la 1969. V. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele arondate cu privire la chestiunile de drept ce formează obiectul sesizării În urma consultării instanțelor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a evidențiat opinia majoritară potrivit căreia persoana juridică de drept privat - societate cu activitate financiar bancară cu capital de stat este o unitate dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal de la 1969, iar angajații unei asemenea entități juridice au calitatea de funcționari publici, potrivit art. 147 alin. 1 din Codul penal anterior. În sprijinul acestui punct de vedere s-a arătat, în esență, că activitatea desfășurată de societatea bancară, indiferent de natura capitalului său (public sau privat), este una de interes public, astfel încât o asemenea persoană juridică efectuează un serviciu de interes public, în sensul art. 145 din Codul penal de la 1969, fiind autorizată de Banca Națională a României și aflându-se sub supravegherea și controlul acestei autorități publice. Ca atare, s-a considerat că și funcționarul bancar, angajat al unei societăți bancare cu capital de stat sau privat, efectuează un serviciu de interes public, astfel încât are calitatea de funcționar public, în accepțiunea art. 147 alin. 1 din Codul penal anterior. În acest sens au opinat curțile de apel București, Galați, Pitești și Timișoara, tribunalele București, Ialomița, Teleorman, Brașov, Covasna, Caraș-Severin, Timiș, Gorj, Dolj și Olt și judecătoriile Toplița, Luduș, Odorheiu Secuiesc, Rupea, Sfântu Gheorghe, Novaci, Balș, Vaslui și Judecătoria Sectorului 2 București. În același timp, la nivelul Curții de Apel Brașov și al judecătoriilor Roman, Urziceni și Pașcani, s-a conturat punctul de vedere contrar, conform căruia instituțiile bancare nu desfășoară un serviciu de interes public, ci doar raporturi de comerț în care sunt implicați profesioniști și/sau persoane fizice, astfel încât nu fac parte dintre unitățile la care se referă art. 145 din Codul penal de la 1969, iar angajații acestora nu sunt funcționari publici în sensul art. 147 alin. 1 din aceeași codificare. Răspunsurile curților de apel Suceava, Oradea, Târgu Mureș și Craiova, ale tribunalelor Arad și Mehedinți, precum și cele ale judecătoriilor Făgăraș, Zărnești, Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului, Motru, Târgu Cărbunești, Târgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Orșova și Strehaia cuprind doar mențiunea neidentificării, în jurisprudența acestora ori, după caz, a instanțelor din circumscripție, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării. De asemenea, curțile de apel Iași și Alba Iulia au transmis hotărâri pronunțate în materie de Judecătoria Pașcani și, respectiv, de Tribunalul Sibiu. VI. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problemele de drept ce formează obiectul sesizării Analizând în mod coroborat dispozițiile legale ce reglementează activitatea bancară și statutul Băncii Naționale a României, precum și jurisprudența relevantă în materie a instanței supreme și a Curții Constituționale, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a opinat în sensul că persoana juridică de drept privat - societate cu activitate financiar bancară cu capital de stat este o unitate dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal de la 1969, iar angajații unei asemenea entități juridice au calitatea de funcționari publici, în sensulart. 147 alin. 1 din Codul penal de la 1969. În argumentare s-a făcut trimitere la prevederile art. 4, art. 32 și art. 101 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului și la cele ale art. 2 alin. (2) lit. b) și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, arătându-se, în esență, că societatea financiar bancară cu capital integral sau majoritar de stat este o persoană juridică de interes public, care prestează un serviciu de interes public, fiind autorizată de Banca Națională a României, autoritate publică care îi supraveghează și controlează activitatea. Astfel, pornind de la normele constituționale cuprinse în titlul III al legii fundamentale intitulat "Autoritățile publice" și de la considerațiile doctrinare în materia dreptului administrativ, parchetul a subliniat existența a două categorii de autorități centrale autonome, și anume unele de rang constituțional, create de legiuitorul constituant (Avocatul Poporului, Consiliul Legislativ, Consiliul Suprem de Apărare a Țării, Curtea de Conturi, Consiliul Economic și Social) și altele înființate prin lege organică, între care se regăsește (alături de Consiliul Concurenței, Consiliul Național al Audiovizualului, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Autoritatea de Supraveghere Fiscală) și Banca Națională a României, a cărei activitate este reglementată prin acte normative ce fac parte dintr-o asemenea categorie, aspecte ce justifică concluzia că această instituție reprezintă o autoritate centrală autonomă, parte a administrației publice, la rândul său una dintre autoritățile publice prevăzute de Constituția României, republicată. De altfel, calificarea instituției de credit ca fiind persoană juridică de interes public a primit o consacrare normativă, prin dispozițiileart. 34 alin. 2 din Legea contabilității nr. 82/1991. Ca atare, s-a menționat că activitatea prestată în realizarea obiectului de activitate de către o instituție de credit este autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unor nevoi comunitare, de interes general pentru membrii societății, îndeplinind astfel condiția de a răspunde unui interes legitim public, așa cum se prevede în art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar angajatul unei asemenea instituții realizează un serviciu de interes public, fiind, potrivit legii penale, funcționar public. Referindu-se, în concret, la cauza în care au fost invocate problemele de drept ce formează obiectul sesizării, parchetul, făcând referire la prevederile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42/2005 privind instituirea unor măsuri de reorganizare a Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea privatizării, a arătat că CEC Bank - S.A. este persoană juridică de drept privat, care este organizată și funcționează ca bancă, fiind, așadar, o instituție de interes public supusă autorizării Băncii Naționale a României, ai cărei angajați sunt funcționari publici întrucât prestează un serviciu de interes public. VII. Opinia specialiștilor consultați asupra chestiunilor de drept ce formează obiectul sesizării Facultatea de Drept a Universității din Craiova a opinat în sensul că persoana juridică de drept privat - societate cu activitate financiar bancară cu capital de stat este o persoană juridică de interes public, adică o unitate la care se referă art. 145 din Codul penal de la 1969, iar angajații acesteia au calitatea de funcționari publici, potrivit art. 147 alin. 1 din Codul penal anterior. Sub acest aspect s-a arătat că, în conformitate cu prevederileart. 1 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, C.B. S.A. reprezintă o instituție de credit care, așa cum stipulează art. 34 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, este persoană juridică de interes public. Deopotrivă, s-a subliniat că, pentru calificarea unei societăți financiar bancare, nu prezintă relevanță natura capitalului său (public sau privat), ci specificul activității desfășurate, precum și faptul că băncile reprezintă persoane juridice de interes public întrucât sunt autorizate, supravegheate și controlate în desfășurarea unui serviciu public de către o autoritate publică, și anume de Banca Națională a României, instituție care, potrivit reglementărilor legale în materie, în scopul protejării intereselor deponenților și al asigurării stabilității și viabilității întregului sistem bancar, asigură supravegherea prudențială a băncilor, prin stabilirea unor norme și indicatori de prudență bancară, urmărirea respectării acestora și a altor cerințe prevăzute de lege și de reglementările aplicabile, precum și impunerea măsurilor necesare și aplicarea de sancțiuni, în vederea prevenirii și limitării riscurilor specifice activității bancare. De asemenea, conform dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, aceasta este singura competentă să autorizeze instituțiile de credit și, totodată, cea care răspunde de supravegherea acestora. În concluzie, s-a arătat că instituțiile de credit, prin natura activităților desfășurate și serviciile pe care le prestează, sunt destinate să servească satisfacerii unor interese de ordin general. VIII. Examenul jurisprudenței VIII.1. Jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție VIII.1.1. Decizia nr. XIII din 20 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, pronunțată într-un recurs în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată, în cuprinsul căreia instanța supremă a statuat că "activitatea bancară, deși se realizează de persoane juridice de drept privat, prezintă un incontestabil interes public". Ca atare, s-a arătat că prevederile legale supuse interpretării, atribuind contractelor de împrumut bancar, fără nicio distincție, valoarea de titlu executoriu, au în vedere, prin prisma unor interese de ordine publică și a regulilor prescrise executării silite în natură a obligațiilor, nu numai contractele care se vor încheia după intrarea în vigoare a textului menționat, dar și pe cele perfectate sub imperiul vechii reglementări. VIII.1.2. Decizia nr. 20 din 29 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 22 octombrie 2014, prin care, stabilindu-se că expertul tehnic judiciar este funcționar public în conformitate cu dispozițiile art. 175 alin. (2) teza I din Codul penal, s-a arătat că, în vechea codificare penală generală, respectiv art. 147, "prin funcționar public și funcționar se avea în vedere o paletă foarte largă de persoane, de la demnitari ce exercită atribuții ale puterii executive, legislative și judecătorești până la salariații care prestează o activitate pentru și sub autoritatea persoanelor juridice de drept privat", subliniindu-se, sub acest aspect, că "din perspectiva legii penale, pentru a avea calitatea de funcționar public, este necesară îndeplinirea unei singure condiții, și anume persoana, titulară a funcției, să aibă o însărcinare în serviciul unei autorități publice, instituții publice sau altei persoane juridice de interes public", fără să intereseze natura însărcinării, dacă aceasta este permanentă sau temporară, titlul sau modul în care a fost învestită, numită sau aleasă și nici dacă este remunerată sau nu. Așadar, potrivit art. 147 din Codul penal de la 1969, "legiuitorul a optat pentru soluția atribuirii conceptului de «funcționar public» oricărei persoane care îndeplinește o activitate pentru un serviciu public, de orice natură". Totodată, explicând înțelesul dispozițiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, instanța supremă a menționat, printre altele, că se includ în categoria funcționarilor publici asimilați și "particularii care primesc gestiunea unui serviciu public național sau local, economic sau sociocultural, devenind, astfel, de utilitate publică. Este vorba despre subiecți care își desfășoară activitatea în cadrul persoanelor juridice de drept privat cu scop lucrativ: societăți comerciale care, prin intermediul contractelor administrative, valorifică, în interesul colectivității, naționale sau locale, după caz, bunurile și serviciile publice". VIII.1.

Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2015, care a statuat că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcționar public în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal. În considerente, configurând sensul noțiunii de "funcție publică", Înalta Curte a arătat că aceasta "reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite de autoritatea sau instituția publică, în temeiul legii, în scopul realizării competențelor sale", iar "interesul public" este "acel interes care implică garantarea și respectarea de către instituțiile și autoritățile publice a drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale cetățenilor, recunoscute de Constituție, legislația internă și tratatele internaționale la care România este parte", cele două concepte aflându-se în strânsă corelație, din moment ce ambele urmăresc satisfacerea unor trebuințe de interes general, în baza prerogativelor constituționale care fac să prevaleze interesul public față de cel privat. Referindu-se, totodată, la noțiunea de "serviciu public", instanța supremă a arătat că aceasta "desemnează fie o formă de activitate prestată în folosul interesului public, fie o subdiviziune a unei instituții din administrația internă împărțită pe secții, servicii etc.", din categoria serviciilor de interes public făcând parte "acele entități care, prin activitatea pe care o desfășoară, sunt chemate să satisfacă anumite interese generale ale membrilor societății". VIII.1.

Decizia nr. 7 din 3 aprilie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 23 iunie 2017, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul în interesul legii declarat de Avocatul Poporului privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 147 raportat la dispozițiile art. 145 din Codul penal din 1969, în sensul de a stabili dacă funcționarul bancar angajat într-o societate bancară pe acțiuni (C.B. - S.A.), care aparțin în proporție de 100% statului român, se încadrează în categoria funcționarilor publici. În acest sens, Înalta Curte a constatat că sesizarea ce face obiectul cererii nu îndeplinește premisa caracterului "actual" al problemei de drept, din moment ce dispozițiile legale a căror interpretare se solicită - art. 147 alin. 1 și art. 145 din Codul penal de la 1969 - au fost abrogate prin art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, act normativ care, înart. 175 alin. (1) lit. c), redefinește respectivele noțiuni și tranșează fără echivoc chestiunea de drept. A mai constatat neîndeplinită și condiția existenței unei jurisprudențe neunitare la nivel național, având în vedere că autorul sesizării nu a făcut dovada unei rezolvări diferite a problemei de drept supuse interpretării. VIII.1.

Decizia nr. 18 din 30 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 11 iulie 2017, prin care s-a stabilit că, în sensul legii penale, funcționarul bancar, angajat al unei societăți bancare cu capital integral privat, autorizată și aflată sub supravegherea Băncii Naționale a României, este funcționar public, în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal. În acest sens, analizând îndeplinirea primei cerințe instituite de textul de lege menționat pentru întrunirea calității de funcționar public, respectiv exercitarea de către persoana în discuție a unui serviciu de interes public, instanța supremă a arătat că o asemenea examinare, care vizează sfera atribuțiilor persoanei, trebuie făcută prin raportare la "definiția dată serviciului public în dreptul administrativ, prinart. 2 alin. (1) lit. m) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit căreia reprezintă activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public", presupunând, astfel, "verificarea împrejurării dacă, prin realizarea serviciului prestat, se urmărește satisfacerea unui interes general și dacă se relevă, în mod direct sau indirect, o autoritate publică". De asemenea, s-a reținut că "noțiunea de serviciu public desemnează fie o formă de activitate prestată în folosul interesului public, fie o subdiviziune a unei instituții din administrația internă împărțită pe secții, servicii etc.", din categoria serviciilor de interes public făcând parte "acele entități care, prin activitatea pe care o desfășoară, sunt chemate să satisfacă anumite interese generale ale membrilor societății". Totodată, s-a făcut trimitere la considerațiile doctrinare în materie, potrivit cărora procesul de publicizare a dreptului bancar este rezultatul interesului deosebit pe care îl prezintă pentru orice stat activitățile permise instituțiilor de credit și este dedus din regimul de autorizare, reglementare și supraveghere jurisprudențială a acestor instituții, exercitat de Banca Națională a României, instituție publică, independentă, din caracterul imperativ al dispozițiilor actelor normative din domeniul bancar, precum și din monopolul instituit cu privire la desfășurarea activităților bancare, monopol care se justifică prin interesul clientelei și necesitatea protejării acesteia, aspect ce reclamă ca astfel de operațiuni să fie efectuate doar de entități care oferă siguranță. Ca atare, având în vedere aceste aspecte și raportându-se la considerentele deciziilor nr. 20 din 29 septembrie 2014 și nr. 26 din 3 decembrie 2014 ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum și la cele ale Deciziei nr. XIII/2006 a Secțiilor Unite ale instanței supreme, Înalta Curte a statuat că banca (instituția de credit) cu capital integral privat desfășoară o activitate de interes public, și anume activitatea bancară, ce este definită în cuprinsul dispozițiilor art. 7 alin. (1) pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 ca reprezentând "atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public și acordarea de credite în cont propriu." Astfel, natura activității desfășurate de băncile (instituțiile de credit) cu capital integral privat depășește sfera interesului particular și se situează în sfera interesului public, fiind incluse în cadrul persoanelor juridice care exercită un serviciu de interes public, aspect ce își găsește și o consacrare legislativă în art. 34 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, potrivit căruia "În înțelesul prezentei legi, prin persoane juridice de interes public se înțelege: () instituțiile de credit ()". Concluzionând, Înalta Curte a arătat că, pe baza naturii activității desfășurate, "banca (instituția de credit) cu capital integral privat reprezintă o persoană juridică abilitată să exercite un serviciu de interes public". VIII.2. Jurisprudența națională în materie Din relațiile transmise de curțile de apel și instanțele arondate rezultă că, la nivel național, nu există jurisprudență relevantă sub aspectul problemelor de drept a căror dezlegare se solicită în prezenta cauză, având în vedere că au fost înaintate Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală doar două hotărâri care vizează funcționari bancari, angajați ai unei societăți bancare cu capital de stat (CEC Bank - S.A.), iar în una dintre acestea nu a fost analizată calitatea de funcționar public a persoanei trimise în judecată (Decizia nr. 705/A din 12 noiembrie 2015 a Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2.183/90/2012). În cuprinsul celeilalte decizii s-a apreciat că angajatul bancar al CEC Bank - S.A. nu este funcționar public, în sensul art. 147 alin. 1 din Codul penal anterior (Decizia nr. 1.382/A din 19 octombrie 2015 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2.900/116/2012). VIII.3. Jurisprudența relevantă a Curții Constituționale VIII.3.1. Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, prin care s-a admis obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 5 și art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative și a articolului unic din Legea pentru modificarea art. 253 1 din Codul penal, constându-se că acestea sunt neconstituționale. Sub acest aspect, Curtea Constituțională a statuat că "Semnificația noțiunii de funcționar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcționar din dreptul administrativ", iar "noțiunile de «funcționar public» și de «funcționar» au un înțeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât și faptului că exigențele de apărare a avutului și de promovare a intereselor colectivității impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal". Totodată, s-a stabilit că noțiunea de "autorități publice" are în sfera sa de cuprindere, potrivit titlului III din Constituția României, republicată, "pe lângă organele administrației publice (centrale de specialitate și locale), și Parlamentul, Președintele României, Guvernul, precum și autoritatea judecătorească (instanțele judecătorești, Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii)". VIII.3.2. De