Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
1925/1/2015
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete

Decizia nr. 29/2015 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1925/1/2015

ROMÂNIA

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Minuta deciziei nr. 29 Dosar nr. 1925/1/2015 Ședința din 21 septembrie 2015

DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă, în dosarul nr. 757/90/2014, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile referitoare la următoarea problemă de drept: „Interpretarea și aplicarea prevederilor Legii nr. 63/2011, cu modificările și completările ulterioare în raport de dispozițiile Legilor-cadru de salarizare nr. 330/2009, cu modificările și completările ulterioare și nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, respectiv nr. 285/2010, în sensul de a se lămuri dacă principiile, scopurile și regulile de aplicare etapizată în perioada de implementare a legilor de salarizare unitară a întregului personal bugetar, cu excepțiile prevăzute de legile-cadru, se opun ca, prin lege specială, să fie scoasă o categorie de personal bugetar, și anume cea a cadrelor didactice, din sfera de reglementare unică, implicit de sub protecția regulilor de calcul și plată a drepturilor salariale, stabilind salarii mai mici decât cele aflate în plată în decembrie 2009, respectiv aprilie 2011, în condițiile în care legile unice de salarizare sunt încă în vigoare.” Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21.09.2015.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.