ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4612/2018

Prin contestația la executare înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Suceava, la data de 22.11.2016, contestatoarea A.- prin procurator B. a formulat, în contradictoriu cu intimații C. și D., contestație la executare împotriva executării silite pornite la cererea intimaților în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 5144 din 05 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Suceava, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună: anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 529/E/2016 aflat pe rolul B.E.J. "E.", și suspendarea executării până la soluționarea contestației. B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 1358/31.03.2017 pronunțată de Judecătoria Suceava în dosar nr. x/2016, s-a admis excepția netimbrării contestației la executare, invocată de intimați. S-a anulat, ca netimbrată, contestația la executare formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimații C. și D.. S-a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoarea A. în contradictoriu cu intimații C. și D.. C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal și motivat contestatoarea A.- prin procurator B., solicitând desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecății. D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia nr. 1048 din 26 septembrie 2017 a Tribunalului Suceava, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulate de către contestatoarea A.- prin procurator B. împotriva sentinței civile nr. 1358 din 31 martie 2017 a Judecătoriei Suceava (dosar nr. x/2016), intimați fiind C. și D.. E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs, recurenta- contestatoarea A.- prin procurator B., iar cererea de recurs a fost înaintată Curții de Apel Suceava. F. Hotărârea instanței de recurs.

Prin decizia nr. 107 din data de 9 mai 2018 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, a fost declinată competența de soluționare a recursului, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. 7 Pentru a se pronunța astfel, această din urmă instanță a invocat prevederile art. 483 alin. (3) și (4) și art. 96 alin. (3) din C. proc. civ., precum și considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. G. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel Suceava.

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Suceava, secția I civilă, în apel, într-o contestație la executare a cărei competență de soluționare în primă instanță aparține judecătoriei, conform art. 651 alin. (1) Noul C. proc. civ., iar hotărârea de primă instanță pronunțată cu privire la contestație poate fi atacată numai cu apel, conform art. 718 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ.

Or, în materia litigiilor având ca obiect contestație la executare, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

Nu se poate reține susținerea Curții de Apel Galați privind faptul că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava.