ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4265/2018

Ședința publică din data de 11 octombrie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Șimleu Silvaniei la 30 iunie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A., reprezentată legal prin tutore B., în contradictoriu cu pârâții C., B., D., E., F., G., H. și I. a solicitat:

- constatarea calității sale de moștenitoare acceptantă ca urmare a retractării la renunțarea succesiunii după def. J., având ca obiect terenul situat în Nușfalău, înscris în cf nr. x Nușfalău nr. top. x, teren intravilan de 700 mp, în calitate de fiică a acesteia, datorită lipsei discernământului la data renunțării, față de pârâții de rândul 1-8;

- anularea certificatului de moștenitor nr. x/19.09.2002 privind stabilirea drepturilor succesorale după J.;

- constatarea nulității absolute a contractului de întreținere având ca obiect cota totală de 28/40 din imobilul situat în Nușfalău nr. 680 jud. Sălaj, înscris în cf nr. x nr. top. x pentru lipsa elementului alea a contractului de întreținere cu consecința repunerii părților în situația anterioară, față de pârâții de rândul 1-3 în calitate de succesori legali ai def. J. și pârâții de rândul 4-8, în calitate de succesori legali ai def. K. și L., datorită lipsei prestării întreținerii de către def. K. și L. față de def. J.;

- anularea contractului de întreținere având ca obiect cota totală de 28/40 din imobilul situat în Nușfalău nr. 680 jud. Sălaj, înscris în cf nr. x nr. top. x față de reclamanta A. ca urmare a lipsei de discernământ a acesteia la data încheierii contractului cu pârâții de rândul 1-3 în calitate de succesori legali ai def. J. și pârâții de rândul 4-8 în calitate de succesori legali ai def. K. și L..

- în subsidiar, rezoluțiunea contractului de întreținere având ca obiect cota totală de 28/40 din imobilul situat în Nușfalău nr. 680 jud. Sălaj, înscris în cf nr. x nr. top. x față de reclamanta A., ca urmare a refuzului intempestiv și manifest al def. L. de a mai prestra întreținere creditoarei-reclamante, în contradictoriu cu pârâții de rândul 1-3 în calitate de succesori legali ai def. J. și pârâții de rândul 4-8 în calitate de succesori legali ai def. K. și L.;

- rectificarea CF nr. x nr. top. x în sensul anulării încheierii nr. 1021/30.05.1996 asupra construcției și a încheierii nr. 1021/1996 asupra terenului cu consecința repunerii părților în situația anterioară încheierii;

- constatarea nulității absolute parțiale a contractului de donație datorată lipsei cauzei și a inexistenței obiectului la încheierea acestuia, contract având ca obiect cota de 12/40 din imobilul situat în Nușfalău nr. 54 jud. Sălaj, înscris în cf nr. x Nușfalău nr. top. x, șapte case, curte și grădină de 27145 mp, față de reclamanta A., cu consecința repunerii părților în situația anterioară, față de pârâții de rândul 1-3 în calitate de cocontractanți și pârâții de rândul 4-8 în calitate de succesori ai cocontractanților K. și L.;

- anularea contractului de donație având ca obiect cota de 12/40 din imobilul situat în Nușfalău nr. 54 jud. Sălaj, înscris în cf nr. x Nușfalău nr. top. x, șapte case, curte și grădină de 27145 mp față de reclamanta A., cu consecința repunerii în situația anterioară, față de pârâții de rândul 1-3 în calitate de cocontractanți și pârâții de rândul 4-8 în calitate de succesori ai cocontractanților K. și L.;

- rectificarea cf nr. CF nr. x nr. top. x, în sensul anulării încheierii de întabulare nr. 1993/2002 cu consecința repunerii părților în situația anterioară, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 703 din 13 octombrie 2017, Judecătoria Șimleul Silvaniei respinge ca inadmisibilă cererea reclamantei A. reprezentată legal prin tutore B. formulată în contradictoriu cu pârâții C., B., D., E. (decedat în timpul procesului), F., G., H., I. și moștenitorii pârâtului decedat E., numiții M. N.-Ioan, P., Q., N., R., S., având ca obiect anulare act, anulare certificat moștenitor, de constatare a calității de moștenitor ca urmare a retractării renunțării la succesiunea după def. J. datorată lipsei discernământului.

Respinge cererea reclamantei de constatare a nulității absolute a contractului de întreținere autentificat sub nr. x/1996 ca fiind formulată de o persoană ce nu are calitate procesuală activă.

Respinge ca prescrise cererile reclamantei privind anularea certificatul de moștenitor nr. x/19.09.2002, a contractului de întreținere autentificat sub nr. x/1996 raportat la L. și a contractului de donație autentificat sub nr. x/2002 raportat la L..

Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei privind anularea contractului de întreținere autentificat sub nr. x/1996 și a contractului de donație autentificat sub nr. x/2002.

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune privind rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. x/1996, invocată de pârâți, prin întâmpinare.

Respinge cererea reclamantei de rezoluțiune a contractului de întreținere autentificat sub nr. x/1996, de constatare a nulității absolute parțiale a contractului de donație autentificat sub nr. x/2002 pentru lipsa cauzei și a obiectului, precum și cererile de rectificare a cărții funciare în sensul anulării încheierilor nr. 1021/1996 și nr. 1993/2002. Obligă reclamanta, prin tutore, la plata către pârâtul E., prin continuatori, a sumei de 1500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelanta-reclamantă A., prin reprezentant legal B..

Prin decizia civilă nr. 388/2018 din 29 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Sălaj a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 703 din 13 octombrie 2017 a Judecătoriei Șimleul Silvaniei, ca inadmisibil în ceea ce privește modul de soluționare al excepțiilor și a fost respins în rest, apelul declarat de apelanta reclamanta A., ca neîntemeiat.

S-a luat act ca intimații M., N. Ioan, P., Q., N., R., S., vor solicita cheltuieli de judecata pe cale separată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. prin reprezentant legal B. a declarat recurs, cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj. MARAMUREȘMARAMUREȘMARAMUREȘ MARAMUREȘ MARAMUREȘ MARAMUREȘ

Prin adresa emisă la 15 iunie 2018, Tribunalul Sălaj a înaintat dosarul având ca obiect recursul declarat de reclamanta A. prin reprezentant legal B. împotriva deciziei civile nr. 388/2018 din 29 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Sălaj, către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 25 iunie 2018.

La termenul de judecată din 11 octombrie 2018, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului de față, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., a reținut următoarele:

Instanța competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel Cluj.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident și în această situație că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalității căii de atac și, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri pronunțate de curțile de apel.

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, a constatat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetățenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție (paragraful 29 din decizie).

Din considerentele deciziei în discuție nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conținutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluționat de către înalta Curte, în sensul că dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție ar fi încălcate în măsura în care înalta Curte nu soluționează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.

În viziunea Curții Constituționale, conformitatea cu Constituția este asigurată prin simpla recunoaștere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, și nu prin accesul la o anumită instanță.

În absența unor considerente în acest sens, nu se poate deduce din decizia Curții Constituționale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absența accesului la recurs la instanța supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut în mod constant că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3.08.2017).

Chiar atunci când a constatat încălcarea dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție referitoare la rolul Înaltei Curți în unificarea jurisprudenței (paragrafele 30 și 31 din decizie), Curtea Constituțională a avut în vedere aceeași perspectivă a absenței accesului la calea de atac a recursului, și nu a accesului la Înalta Curte, ca instanță de recurs. De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competența de soluționare a înaltei Curți de Casație și Justiție. Față de obiectul controlului de constituționalitate, se constată că această premisă a fost acceptată chiar în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Din cele ce preced, se conturează concluzia că pragul valoric a fost considerat de către Curtea Constituțională un impediment pentru asigurarea accesului la recurs, indiferent de instanța competentă, fără a se reține o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil sau a unui alt drept fundamental prin menținerea criteriului valoric pentru determinarea competenței de soluționare a recursului în litigiile vizând cererile evaluabile în bani, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Așadar, în stabilirea competenței ratione materiae de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se impune instanței de judecată concluzia că această competență revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017.

Tot aceleași concluzii rezultă și din minuta Deciziei nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, nepublicată în Monitorul Oficial, care a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel.

Astfel, competența de soluționare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanța de judecată, ce are atribuții exclusive în interpretarea și aplicarea normelor procesuale incidente.

Această chestiune este prioritară față de chestiunea admisibilității unui asemenea recurs - ce include, după cum s-a arătat, cercetarea aplicării în timp a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, din perspectiva art. 27 C. proc. civ. - deoarece aceasta din urmă poate fi analizată doar de către instanța competentă cu soluționarea recursului.

În aplicarea dispozițiilor legale enunțate, instanța competentă de a soluționa calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Cluj, aceasta fiind instanța mai mare în grad față de instanța care a pronunțat decizia în apel, respectiv Tribunalul Sălaj MARAMUREȘMARAMUREȘMARAMUREȘ MARAMUREȘ MARAMUREȘ MARAMUREȘ.

Astfel, în aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Sălaj MARAMUREȘMARAMUREȘMARAMUREȘ MARAMUREȘ MARAMUREȘ MARAMUREȘ revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Cluj, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea acestei instanțe.

În conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-reclamantă A. prin reprezentant legal B. împotriva deciziei civile nr. 388/2018 din 29 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Sălaj în favoarea Curții de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2018.