ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.10.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4035/2018

HOTĂRÂRE
04.10.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4035/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 4 octombrie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani la data de 30.12.2016 sub nr. x/2016, reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. ca, prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să dispună obligarea pârâtului să-i plătească reclamantei suma de 4920,00 RON reprezentând contravaloare cotei de 0,1 % și penalități de întârziere aferente în cuantum de 0,15 % pentru fiecare zi de întârziere până la achitarea debitului precum și suma de 2152,50 RON reprezentând cota de 0,7 % și penalități de întârziere aferente în cuantum de 0,15 % pentru fiecare zi de întârziere până la achitarea debitului, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare în termen legal, dar s-a prezentat personal în instanță și a precizat că a achitat debitul în valoare de 1700 RON la data de 26.01.2011, depunând la dosar dovezi în acest sens.

Față de aceste precizări, instanța de fond a cerut reclamantului un punct de vedere, iar în răspuns, acesta a depus la dosarul cauzei note scrise la data de 30.03.2017, la care a anexat înscrisuri, prin care a arătat că-și micșorează cuantumul obiectului cererii la suma de 1520 RON.

În motivarea notelor depuse la dosar a arătat că suma totală de 1700 RON a fost achitată de pârât la data de 26.01.2011 și reprezintă plata parțială a cotelor legale de 0,1% și 0,7%.

Prin sentința civilă nr. 2110 din 28.04.2017, Judecătoria Botoșani a admis cererea, astfel cum a fost precizată, având ca obiect "pretenții" formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții în contradictoriu cu pârâtul A. și a obligat pe pârât să-i plătească reclamantului suma de 1520 RON, din care 760 RON cu titlu de debit și 760 RON cu titlu de penalități.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 649 A din 11 octombrie 2017, Tribunalul Botoșani a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții, în temeiul disp. art. 488 noul C. proc. civ., considerând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei nr. 649 A din 11.10.2017, pronunțată de Tribunalul Botoșani, iar în rejudecare, respingerea apelului ca nefondat.

În drept, recursul a fost întemeiat pe disp. art. 488 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 85 din 04.04.2018, Curtea de Apel Suceava a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale cu referire la art. 97 pct. 1 C. proc. civ., văzând și prevederile art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 2 mai 2018.

Prin rezoluția din data de 9 mai 2018, s-a fixat termen de judecată la 4 octombrie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de recurs.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale, urmează a o admite și a declina soluționarea recursului în favoarea Curții de Apel Suceava, pentru următoarele considerente:

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, a fost declarată ca neconstituțională sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curții Constituționale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidența acestor dispoziții și referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituțională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, adică cele care pornesc în primă instanță de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. Conținutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluționează de Înalta Curte de Casație și Justiție și, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, Curtea reține că, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile legale criticate introduc o dublă măsură în privința evaluării legalității hotărârilor judecătorești, stabilind, pe de-o parte, că instanța supremă își exercită acest rol numai în anumite situații și, pe de altă parte, că își exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine și dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituțională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puțin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și că doar anumite recursuri ajung să fie soluționate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, aceasta însemnând că, în concepția actualului C. proc. civ., tribunalul este instanța care are plenitudine de competență, în primă instanță, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanțe au competența în primă instanță.

În ce privește criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluționate de către judecătorii, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, aceasta însemnând că, în ce privește criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competența, în primă instanță, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziții legale cu Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât și în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depășesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reține că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 și 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului și hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competența de soluționare a recursurilor revine instanțelor imediat superioare, respectiv curților de apel.

Faptul că intră în competența curților de apel soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluționate în primă instanță de judecătorii, rezultă și din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situație tribunalul nu are plenitudine de competență, soluționarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competența judecătoriilor.

Nu se poate reține că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

În lumina acestor considerente trebuie menționat și faptul că, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, nepublicată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, a pronunțat următoarea soluție:

"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și, în consecință, stabilește că: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2018."

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 649 A din 11 octombrie 2017, pronunțate de Tribunalul Botoșani, secția I civilă în favoarea Curții de Apel Suceava.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3336/2018
Ședința publică din data de 18 septembrie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, la 29 decembrie 2016, sub dosarul nr. x/2017, reclamantul Inspectoratul d
ÎCCJ 2018-10-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4148/2018
Ședința publică din data de 9 octombrie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 17 august 2015 pe rolul Judecătoriei Botoșani sub nr. x/2015, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu p
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4075/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani la data de 10.09.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.
ÎCCJ 2018-12-07
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5253/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1390 din 29 mai 2017 Judecătoria Botoșani a admis în parte cererea cu valoare redusă formulată de reclamanta S.C. A. S
ÎCCJ 2018-11-22
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5113/2018
Ședința publică din data de 22 noiembrie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui la 20 decembrie 2016 sub nr. x/2016, reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții în
Sursă